Powered By Blogger

miercuri, 27 februarie 2019

Ștefan cel Mare atacă și incendiază orașul Brăila, acum 549 de ani. De ce?

(Brăila - hartă din 1892, foto wikipedia)
1470: Ștefan cel Mare atacă și incendiază orașul Brăila în încercarea sa de a scoate de sub influența otomană Țara Romanească și de a-l îndepărta pe Radu cel Frumos de la tron.
Ștefan al III-lea (n. 1438-1439, Borzești - d. 2 iulie 1504, Suceava), supranumit Ștefan cel Mare sau, după canonizarea sa de către Biserica Ortodoxă Română, Ștefan cel Mare și Sfânt, a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. A fost fiul lui Bogdan al II-lea, domnind timp de 47 de ani, cea mai lungă domnie din epoca medievală din Țările Române.
Ștefan cel Mare este considerat o personalitate marcantă a istoriei României, înzestrată cu mari calități de om de stat, diplomat și conducător militar. Aceste calități i-au permis să treacă cu bine peste momentele de criză majoră, generate fie de intervențiile militare ale statelor vecine fie de încercări, din interior sau sprijinite din exteriorul țării, de îndepărtare a sa de la domnie. În timpul domniei sale Moldova atinge apogeul dezvoltării sale statale, cunoscând o perioadă îndelungată de stabilitate internă, prosperitate economică și liniște socială.
Radu cel Frumos a fost fiu al domnului Vlad Dracul și al Vasilisei Mușat. El vine la domnie cu ajutor turcesc dat de sultanul Mahomed al II-lea, împotriva fratelui său vitreg, Vlad Țepeș. În copilărie fusese ostatic la Poartă împreună cu fratele său Vlad. Potrivit mărturiei cronicarului grec Laonic Chalcocondil, în captivitate a devenit iubitul lui Mehmed.
Pentru tron, s-au dat lupte între iulie și noiembrie 1462, importantă fiind victoria lui Vlad Țepeș împotriva turcilor, din 8 septembrie 1462. Domnia sa a fost întreruptă de patru ori de Basarab Laiotă, care a fost pus cu ajutor turcesc sau cu ajutor din partea lui Ștefan cel Mare.
Brăila este o veche așezare pe malul stâng al Dunării, apărând cu numele "Drinago" într-o veche descriere geografică și de călătorii spaniolă, "Libro del conoscimiento" (1350), dar și pe câteva hărți catalane (Angellino de Dalorto, 1325 - 1330 și Angelino Dulcert, 1339). Este menționat ca Brayla în 1368 într-un privilegiu de transport și comerț acordat neguțătorilor brașoveni. Orașul a fost ocupat de turci în 1538-1540, fiind raia (sau kaza) de la 1554 până la sfârșitul războiului ruso-turc din 1828 - 1829, perioadă în care este numit Ibrail. În secolul al XV-lea numele Brăilei este amintit sub forma Breil, într-o mențiune a Cancelariei Voievodului „Ttibor din Transilvania”. Perioada de maximă înflorire o are la începutul secolului XX, când este un important port de intrare-ieșire a mărfurilor din România. Este accesibil navelor maritime de dimensiuni mici și medii. (rezumat wikipedia)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Daca aveti comentarii si completari sunteti bineveniti!

1979: Trupa rock Pink Floyd lansează opera rock “The Wall” (foto www.wikipedia.com) Pink Floyd a fost o formație britanică de muzică...

Translate

Persoane interesate

stiri rurale Braila

stiri, evenimente, literatura, arta, sport

Faceți căutări pe acest blog