Powered By Blogger

sâmbătă, 30 decembrie 2017

Cum s-a nascut Republica Populara Romana (RPR)


       
         In 1947 (acum 70 de ani), printr-o lovitură de stat comunistă, Regele Mihai I este forțat să abdice și să renunțe la conducerea statului. Este proclamată Republica Populară Română (RPR).
       Lovitura de stat de la 30 decembrie 1947 (numită in istoriografia comunistă și “Proclamarea Republicii Populare Române”, “Ziua Republicii” sau “Abdicarea Regelui”) reprezintă acțiunea ilegală, de forță, petrecută în perioada 30 decembrie 1947 - 3 ianuarie 1948 prin care comuniștii români, sprijiniți de ocupanții militari sovietici, au impus Regelui Mihai, prin șantaj și amenințare, semnarea unui act de abdicare, au proclamat Republica Populară Română (prin încălcarea “Constituției” în vigoare la acea dată) și au silit Familia Regală să părăsească țara într-un exil forțat care a durat până în anul 1997.
        Ziua de 30 decembrie 1947 a marcat momentul instalării complete a dictaturii comuniste în România, prin înlăturarea ultimelor obstacole care mai îngrădeau abuzurile regimului adus de sovietici: “Constituția democratică” din 1923, forma de guvernământ monarhică și persoana Regelui. Schimbările politice fundamentale aduse de lovitura de stat s-au petrecut fără aprobarea națiunii române, care nu a fost consultată printr-un referendum.

Situația politică a țării în momentul loviturii de stat

         La 23 august 1944, România a ieșit din alianța cu Germania nazistă, schimbând taberele în cel de-al doilea război mondial și realăturându-se aliaților ei vestici tradiționali: Marea Britanie, Franța, Statele Unite Ale Americii. Regimul mareșalului Ion Antonescu, loial politicii lui Hitler, a fost înlăturat brusc, s-a instalat un nou guvern, condus de generalul Constantin Sănătescu, iar politica externă a fost reorientată. Schimbarea s-a făcut la inițiativa Regelui Mihai și a unui grup restrâns de colaboratori apropiați. După înfăptuire, ea s-a bucurat de o susținere masivă din partea partidelor politice (Partidul Național Liberal, Partidul Național Țărănesc, Partidul Social Democrat și micul Partid Comunist Român), a Armatei și a marii majorități a populației, fiindcă corespundea intereselor majore ale națiunii: ieșirea cât mai rapidă dintr-un război deja pierdut, limitarea pierderilor umane și materiale, obținerea unor condiții de pace mai favorabile, netransformarea teritoriului țării în teatru de război.
         Totuși, actul de la 23 august 1944 a avut drept consecință invadarea țării de către “Armata Roșie” (care nu ar fi putut fi, oricum, evitată). Cel puțin teoretic, sovieticii pătrundeau în România ca aliați și, după 23 august, nu au mai avut loc ostilități între Armata Română și cea sovietică.
            


         Constantin Sănătescu (n. 1885 – d. 8 noiembrie 1947, București) a fost un militar de carieră (general de corp de armată adjutant al Armatei Române) care a îndeplinit funcția de președinte al Consiliului de Miniștri al României în anul 1944, în cadrul a două cabinete succesive. A fost șef al Casei Militare Regale (20 martie 1943 – 24 ianuarie 1944) și apoi mareșal al Palatului (1 aprilie 1944 – 23 august 1944).
          Pe 23 august 1944, Regele Mihai I, l-a demis și l-a arestat pe mareșalul Ion Antonescu, prin actul istoric numit “Lovitura de stat de la 23 august 1944”. Generalul Sănătescu a fost printre organizatorii loviturii de stat, fiind un apropiat al regelui Mihai. În seara aceleiași zile el a fost desemnat președinte al Consiliului de Miniștri, formând un cabinet de militari în care liderii celor patru partide care îl susținuseră pe Regele Mihai aveau câte un reprezentat fără portofoliu. Comunistul Lucrețiu Pătrășcanu deținea în plus ad-interim și postul de ministru al justiției. (rezumat wikipedia)

vineri, 29 decembrie 2017

IULIU MANIU - istoria unui Prim-ministru

 
           Acum 144 de ani s-a nascut acest om, care a schimbat istoria Romaniei.
              El a crescut în casa unchiului, Simion Bărnuțiu, si a urmat studiile juridice la Pesta și Viena. În 1865 Ioan Maniu s-a căsătorit cu Clara Maniu, născută Coroianu (fiica vicarului greco-catolic al Silvaniei, Demetriu Coroianu), cu care a avut 9 copii: Scipio, Cassiu, Elena, Ionel, Iuliu, Cornelia, Sabina, Emilia și Iuliana.
         Istorie: Iuliu Maniu și-a petrecut copilăria la Șimleu Silvaniei și Bădăcin, a urmat școala primară la Blaj, absolvind, apoi, liceul reformat calvin din Zalău. A efectuat studii la Universitatea din Cluj (Facultatea de Drept - 1891-1896), pe care le-a continuat la Budapesta și la Viena, unde a devenit doctor în drept în anul 1896. Revenit în Transilvania, s-a stabilit la Blaj, unde și-a început activitatea de avocat al Mitropoliei Blajului și profesor de drept civil la Academia Teologică greco-catolică.
        A fost un om politic român, deputat român de Transilvania în “Dieta de la Budapesta”, de mai multe ori prim-ministru al României (noiembrie 1928-iunie 1930; iunie 1930 - octombrie 1930; octombrie 1932 - ianuarie 1933), președinte al Partidului Național-Țărănesc (1926-1933, 1937-1947), deținut politic după 1947, decedat în închisoarea Sighet. A fost Membru de onoare (din 1919) al Academiei Române.
       In 1970 Conducerea Partidului Comunist Român (PCR) a aprobat deshumarea osemintelor lui Iuliu Maniu, aflate în incinta penitenciarului Sighet, și reînhumarea lor în satul Bădăcin, județul Sălaj. De asemenea, a fost aprobată deshumarea osemintelor lui Ion Mihalache aflate în incinta penitenciarului Râmnicu-Sărat și reînhumarea lor în comuna Topoloveni, județul Argeș.
      
       Iuliu Maniu s-a nascut la 8 ianuarie 1873, in localitatea Bădăcin, comuna Pericei, pe atunci în comitatul Sălaj (în județul Sălaj de astăzi) si a decedat în închisoarea Sighet. (rezumat wikipedia)
        Istoria este cea care prezinta fapte. Oameni ca ei trebuie urmati!

joi, 28 decembrie 2017

NUMISMATICA ROMANA – istorie de peste 100 de ani

      

       Acum 114 ani s-a înființat „Societatea numismatică română”.
              Definitie: Este o disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu istoricul monedelor, al medaliilor vechi etc., studiind evoluția acestora din punctul de vedere al formei, al gravurii, al baterii, al circulației etc., precum și documentele conținând date referitoare la monede.
             “Era la început de veac XX. Cultura şi ştiinţa în România prinseseră aripi de zbor stabile şi de perspectivă, precizându-se domeniile şi principiile de activitate. Se trecea acum la culegerea primelor roade ale frământatului şi cu rol de pionierat secol al XIX-lea, când reprezentanţi de frunte ai renaşterii româneşti se dăruiau, cu întreaga lor fiinţă, intereselor naţionale. Unirea Principatelor şi marile reforme ale lui Alexandru Ioan Cuza au deschis larg porţile afirmării învăţământului, ştiinţei şi culturii în România. Publicaţii şi societăţi de tot felul luau fiinţă, croindu-şi drum spre mintea şi inima românilor.
        În acest context de efervescenţă spirituală, o nouă ştiinţă specială se înfiripa în peisajul intelectual românesc. Informaţiile lui C. Bolliac din „Trompeta Carpaţilor”, referitoare la unele descoperiri monetare, dar mai ales lucrările lui D.A. Sturdza şi primele studii de specialitate ale lui M.C. Sutzu, precum şi alcătuirea unor colecţii monetare, aveau să se constituie ca temelie a ştiinţei numismatice din România. Începutul sec. XX va marca pentru numismatica din ţara noastră un moment de o reală însemnătate.
      
        Pe data de 28 decembrie 1903, la iniţiativa unui grup de entuziaşti şi pasionaţi ai acestei discipline, lua fiinţă “Societatea Numismatică Română”. Adunarea Generală, în şedinţa sa inaugurală, a votat Statutele Societăţii şi a ales Comitetul de conducere în următoarea alcătuire: D.A. Sturdza (foto), preşedinte de onoare; M.C. Sutzu, preşedinte activ; Gr. Tocilescu, vicepreşedinte; Al. Cantacuzino, secretar; lt. col. G. Iordăchescu, casier contabil; dr. G. Severeanu, subsecretar şi D. Panku, C. Alessandrescu, Carol Storck şi E.D. Mirea, membri. O dată cu adoptarea Statutelor se fixa şi ţelul principal al Societăţii, care îşi propunea „să dezvolte ştiinţa şi arta numismatică” în România." (scrie site-ul http://www.snr-1903.ro/).
             Aceasta disciplina are un foarte mare rol in istorie, bravo acestori oameni care se ocupa de asa ceva!

miercuri, 27 decembrie 2017

FMI si BERD guvernarea economiei mondiale (1945)


        In 1945 s-a inființat Banca Mondiala pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și a Fondului Monetar Internațional (FMI), ca urmare a Conferinței monetare și financiare a ONU de la Bretton–Woods (1–12.07.1945). România a devenit membră a celor două organisme financiare la 15 dec 1972.
         Fondul Monetar Internațional (FMI) este o organizație internațională cu 188 de state membre. A fost constituită prin “Tratatul de la Bretton Woods” din iulie 1944, având ca scop principal promovarea unei economii mondiale sănătoase.
   
 
     Pe 22 iulie 1944 a avut loc “Conferința de la Bretton Woods” pentru restructurarea relațiilor internaționale monetare și financiare. Peste 40 de țări au participat la semnarea “Acordului de la Bretton Woods” care prevedea proceduri și reguli care să guverneze economia mondială. Acest acord a condus la înființarea “Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare” (BIRD, cunoscută și sub numele de Banca Mondială și Fondului Monetar Internațional. Aceste instituții sunt cunoscute drept gemenii “Bretton Woods”. Sistemul “Bretton Woods” prevedea o rată de schimb valutar stabilă, având ca referință standard aurul, dolarul fiind singura monedă convertibilă în aur.
      
        FMI are ca scop principal promovarea cooperării monetare internaționale, garantarea stabilității financiare, facilitarea comerțului internațional, contribuirea la un nivel înalt de ocupare a forței de muncă, la stabilitate economică și combaterea sărăciei.
        Resursele fondului sunt asigurate din contribuția statelor membre, prin plata unor cote în funcție de puterea economică a fiecărei țări. Fiecare stat achita cota sa la “Fond” în proporție de 25% într-una dintre valutele acceptate pe plan internațional (dolarul american, euro, yenul japonez sau lira sterlină) sau în DST, iar restul de 75% în moneda națională. Cotele sunt revizuite la fiecare 5 ani. În urma unei majorări cu 45% a cotei de subscriere începând cu 22 ianuarie 1999, totalul acestor cote se ridică în prezent la aproximativ 311 miliarde de dolari americani. Puterea de vot a fiecărei țări este proporțională cu cota subscrisă.
      FMI răspunde în fața guvernelor din țările membre. Organismele de conducere sunt: Consiliul Guvernatorilor, Comitetul Financiar și Monetar Internațional și Consiliul Director. În vârful structurii organizaționale se află Consiliul Guvernatorilor, format din guvernatorii băncilor centrale sau miniștrii de finanțe din fiecare dintre cele 188 de state membre. Toți guvernatorii se întâlnesc o dată pe an în cadrul “Întâlnirii Anuale a FMI” și a Băncii Mondiale. Consiliul Director este format din 24 de membri și conduce activitățile curente. Deciziile majore necesită o majoritate de 85% din voturi, o supermajoritate. In prezent, Statele Unite ale Americii a fost mereu singura țară care poate bloca o decizie a FMI. (rezumat wikipedia)

luni, 25 decembrie 2017

Cum s-a schimbat U.R.S.S. in Federatia Rusa

 
            1991: Mihail Gorbaciov anunță într–o declarație televizată că demisionează din funcția de președinte al URSS, având în vedere situația creată odată cu formarea CSI (Comunitatea Statelor Independente).
         1991: Sovietul Suprem al Uniunii Sovietice hotărăște schimbarea denumirii statului din U.R.S.S. (Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste) în Federația Rusă.
           Mihail Gorbaciov a fost conducătorul Uniunii Sovietice din 1985 până în 1991. Încercările sale de reformă au dus la încheierea războiului rece, la încetarea monopolului politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și la prăbușirea Uniunii Sovietice. A primit Premiul Nobel pentru Pace în 1990. 
         După moartea lui Constantin Cerneko, Mihail Gorbaciov, atunci în vârstă de 54 de ani, a fost ales Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice pe 11 martie 1985. El a devenit primul lider al partidului născut după victoria revoluției bolșevice. Fiind conducătorul partidului și conducătorul de facto al țării, Gorbaciov a încercat să reformeze partidul osificat și economia aflată în recesiune prin introducerea glasnostului ("transparenței"), perestroicăi ("reconstrucției") și uskorenie ("accelerării" dezvoltării economice), politici lansate oficial la cel de-al XXVII-lea Congres al Partidului Comunist din februarie 1986. Gorbaciov a introdus, în cadrul așa-numitului program “perestroika”, reforme economice, despre care credea că vor ridica nivelul de trai al populației și productivitatea muncii. În acele vremuri, numeroase dintre reformele sale au fost considerate radicale de către birocrații conservatori ai partidului.
  
       În timp ce inițiativele gorbacioviste vizau întărirea libertății și democrației în Uniunea Sovietică și în rândurile aliaților din blocul răsăritean, politica economică a guvernului său a dus treptat țara către colaps. Pe la sfârșitul deceniului al nouălea, au apărut crize ale aprovizionării principalelor produse alimentare, (carne, zahăr, ș.a.), ceea ce a condus la reintroducerea sistemului cartelelor, abandonat în URSS după încheierea celui de-al doilea război mondial.
        Față de anul 1985, deficitul bugetar a crescut, (în conformitate cu cifrele oficiale), de la 0 la 109 miliarde de ruble, stocurile de aur au scăzut de la 2.000 la 200 de tone, iar datoria externă a crescut de la 0 la 120 miliarde de dolari.
      In 1991 conservatorii din conducerea sovietică, autointitulându-se "Comitetul de Stat de Urgență", au declanșat o lovitură de stat pentru a-l îndepărta pe Gorbaciov din fruntea statului. El a fost ținut sub arest la domiciliu în Crimeea între 19 -21 august. După ce a fost eliberat, la reîntoarcerea la Moscova, Gorbaciov și-a dat seama că nu mai controla Uniunea sau Rusia și că era singur în față tot mai puternicului Elțin, tocmai cel care, prin hotărârea sa, ajutase la înfrângerea puciului.
     Gorbaciov a înțeles legăturile care se stabileau între reformele interne și detensionarea relațiilor internaționale și de aceea a extins principiile "noii gândiri" imediat și peste graniță. Pe 8 aprilie 1985, el a anunțat suspendarea amplasării sistemului de rachete SS-20 în Europa, concepută ca o mișcare îndreptată în direcția rezolvării problemei rachetelor cu rază medie de acțiune. Mai târziu, în același an, Gorbaciov a propus ca americanii și sovieticii să-și reducă împreună arsenalele nucleare la jumătate. În octombrie, el a făcut prima sa vizită ca lider al Uniunii Sovietice în străinătate, în Franța. În noiembrie, în timpul summitului sovieto-american de la Geneva, deși nu s-au făcut nici un fel de înțelegeri speciale, Gorbaciov și președintele american Ronald Reagan au închegat o legătură personală foarte strânsă și au căzut de acord asupra unor noi întâlniri. (rezumat wikipedia)

duminică, 24 decembrie 2017

CRĂCIUN FERICIT !



           Trezește-te dimineață alături de familie și privindu-i în ochi, spune-le că îi iubești! Bucură-te alături de ei, pentru că astăzi s-a născut ISUS. Astăzi, este Crăciunul. Cel mai frumos cadou, în această zi, este chiar familia ta! Cu bune, cu rele, ei sunt cei ce te iubesc, așa cum nimeni nu te va iubi vreodată.

            Spune o vorbă bună, fiecărui membru al familiei tale, îmbrățișeză-i și spune-le că îi iubești. Vor fi alături de tine, la bine și la rău, toată viața și dacă-i vei respecta, te vor susține în tot ceea ce faci . Oferă liniște, siguranță și bunătate, iar ei te vor urma în realizarea oricărui vis!
            Urează tuturor: ” CRĂCIUN FERICIT” din inimă și vei descoperi Miracolul! S-a născut ISUS!   
  
            CRĂCIUN FERICIT!
"CAPRA CU TREI IEZI" - poveste scrisa de ION CREANGA

          
           Acum 76 de ani, in 1941, a avut premiera, la Opera Română din București, a operei „Capra cu trei iezi”, de Alexandru Zirra (libret Al. Zirra, după povestea lui Ion Creangă).
          Ion Creangă s-a nsacut la 1 martie 1837, in Humulești si a decedat la 31 decembrie 1889 in Iași. A fost un scriitor român. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice “Amintiri din copilărie”. 
       Tinerețea lui Creangă este bine cunoscută publicului larg prin prisma operei sale capitale “Amintiri din copilărie”. În 1847 începe școala de pe lângă biserica din satul natal. Fiu de țăran, este pregătit mai întâi de dascălul din sat, după care mama sa îl încredințează bunicului matern ("tatăl mamei, bunicu-meu David Creangă din Pipirig"), David Creangă, care-l duce pe valea Bistriței, la Broșteni, unde continuă școala. În 1853 este înscris la Școala Domnească de la Târgu Neamț sub numele Ștefănescu Ion, unde îl are ca profesor pe părintele Isaia Teodorescu (Popa Duhu). După dorința mamei, care voia să-l facă preot, este înscris la “Școala catihetică din Fălticeni” ("fabrica de popi"). Aici apare sub numele de “Ion Creangă”, nume pe care l-a păstrat tot restul vieții. După desființarea școlii din Fălticeni, este silit să plece la Iași, absolvind cursul inferior al Seminarului teologic "Veniamin Costachi" de la Socola. Din 1855 până în 1859 urmează cursurile seminarului, iar apoi, luându-și atestatul, revine în satul natal. Se însoară mai târziu la Iași cu Ileana, fiica preotului Ioan Grigoriu de la biserica Patruzeci de sfinți din Iași, devenind diacon al acesteia (26 decembrie 1859). La 19 decembrie 1860 se naște fiul său Constantin. În 1864, Creangă intră la Școala preparandală vasiliană de la “Trei Ierarhi”, unde l-a avut profesor pe Titu Maiorescu. Acesta îl aprecia foarte mult și l-a numit învățător la Școala primară nr. 1 din Iași.
          Între 1883 și 1889 a fost bolnav de epilepsie, și a suferit foarte mult la aflarea bolii și apoi a decesului lui Eminescu, și al Veronicăi Micle. Ion Creangă moare pe data de 31 decembrie 1889, în casa sa din cartierul Țicău. Este înmormântat la 2 ianuarie 1890 la cimitirul Eternitatea din Iași. (scrie wikipedia).

joi, 21 decembrie 2017


28 de ani de la REVOLUTIA din România

        
      Revoluția Română din 1989 a constat într-o serie de proteste, lupte de stradă și demonstrații desfășurate în România, între 16 și 25 decembrie 1989, care au dus la căderea dictatorului Nicolae Ceaușescu și la sfârșitul regimului comunist din România. Demonstrațiile din ce în ce mai ample au culminat cu procesul și execuția soților Ceaușescu. Înainte de revoluția română, toate celelalte state est-europene trecuseră în mod pașnic la democrație; România a fost singura țară din blocul estic care a trecut printr-o revoluție violentă și în care conducătorii comuniști au fost executați.
   
        La fel ca în țările vecine, în anul 1989 majoritatea populației din România nu era mulțumită de regimul comunist. Politica economică și de dezvoltare a lui Ceaușescu (inclusiv proiecte de construcții grandomane și un regim de austeritate menit să permită României să-și plătească întreaga datorie externă) era considerată responsabilă pentru penuria extinsă din țară; în paralel cu creșterea dificultăților economice, poliția secretă, Securitatea, era omniprezentă, făcând din România un stat polițienesc. Spre deosebire de conducătorii Pactului de la Varșovia, Ceaușescu nu a sprijinit interesele Uniunii Sovietice, ci a urmărit o politică externă proprie lui. În timp ce liderul sovietic Mihail Gorbaciov vorbea despre reformă, activitatea lui Ceaușescu semăna cu megalomania și culturile personalității ale liderilor comuniști est-asiatici precum nord-coreeanul Kim Ir-sen.
       "Căderea Zidului Berlinului și înlocuirea în noiembrie 1989 a liderului bulgar Todor Jivkov sunt semne ale unui climat revoluționar în Europa de Est. Între 20 și 24 noiembrie 1989 a avut loc Congresul al XIV-lea al PCR, care - contrar așteptărilor opiniei publice interne și internaționale - nu a adus nici o schimbare în politica partidului. Ceaușescu a fost reales în funcția de secretar general al P.C.R., partidul unic (comunist) din România. De asemenea, ceilalți membri ai Comitetului Politic Executiv (CPEx) al CC au fost confirmați în funcția lor. În discursul final rostit la Congres, Ceaușescu a amintit și de Pactul Molotov-Ribbentrop, cerând anularea consecințelor acestuia (implicit, retrocedarea de către Uniunea Sovietică a Basarabiei și Bucovinei de Nord, anexate în virtutea acestui pact)."
    
     “În luna decembrie 1989, în ziarul Scînteia, apare pe prima pagina un discurs al președintelui Ceaușescu transcris cu toate greșelile gramaticale și de pronunțare pe care acesta le făcea în exprimarea orală. A fost un semnal transmis în toate cotloanele țării, fiindcă ziarul avea o răspândire națională necondiționată de numărul cititorilor (puțini au citit însă acea primă pagină). Numărul respectiv al Scînteii a dispărut însă apoi din bibliotecile publice.” (scrie wikipedia)
        In acesti ani care au urmat acestei revolte am crezut ca se vor intampla si lucruri bune, dar, spre dezamagirea noastra, nu s-a intamplat acest lucru. Se pare ca rozul nu este culoarea anului 2018. Pacat de jertfele pe care le-au facut acesti oameni pentru libertate. 


OCOLUL LUMII IN 80 DE ORE EFECTUAT DE PILOTI ROMANI


        Acum 48 de ani (1969) un echipaj românesc a efectuat ocolul lumii în 80 de ore cu un avion IL–18 din dotarea TAROM, parcurgând 46.000 km.
        IL-18 a decolat pentru prima data pe 4 iulie 1957, fiind produs in peste 850 de exemplare intre 1959 si 1978. Gratie durabilitatii, numeroase Il-18 au atins peste 45.000 de ore de zbor, modelul fiind in serviciul operational si astazi pentru diferite Forte Aeriene si, mai putin, companii de linie.
Compania TAROM își are originile în anul 1930, odată cu înființarea LARES (Liniile Aeriene Române Exploatate de Stat). În 1937, LARES a fuzionat cu principalul său adversar, SARTA (Societatea Anonimă Română de Transporturi Aeriene), sub denumirea Liniile Aeriene Române Exploatate cu Statul.

  
   La 8 august 1945 LARES se desființează, patrimoniul său fiind preluat de nou înființata societate TARS (Societatea de Transporturi Aeriene Româno-Sovietice). Compania era în subordinea atât a guvernului român, cât și a celui sovietic. Începând cu data de 1 februarie 1946 au fost înființate zboruri interne de la aeroportul Băneasa din București. În data de 18 septembrie 1954 compania a devenit TAROM (Transporturile Aeriene ROMâne'). În decurs de 6 ani compania a reușit să se conecteze la principalele capitale europene. Încă 6 ani au trebuit până la primul zbor trans-atlantic. În 1974 TAROM a început zboruri către Aeroportul Internațional John F. Kennedy din New York și spre Australia, zburând la Sydney, via Calcutta. În anii 1950 și 1960, România fiind o țară din blocul estic, TAROM a fost forțată să cumpere doar aeronave sovietice. După 1970, alături de JAT, a fost printre puținele linii aeriene din blocul estic care a introdus și avioane produse în SUA și Europa de Vest, printre care BAC 1-11 și Boeing 707. În anii 1980, TAROM a achiziționat cele câteva aeronave Rombac produse sub licență britanică în România. (rezumtat wikipedia)
     Deoarece nu am gasit informatii despre cine a pilotat aceasta aeronava postez doar fotografii. Pentru curajul si atitudinea de care au dat dovada merita felicitati! Bravo lor! Deocamdata nu stim daca acest zbor a fost validat de Guiness Book, dar cert este in istorie.

marți, 19 decembrie 2017


RONALD GASPARIC – tanar poet brailean plecat prea 

devreme din aceasta lume


De la Wikipedia, enciclopedia libera:
      Ronald GASPARIC s-a nascut in Braila, la data de 23 martie 1970. In iulie 1991, aflandu-se in vacanta in localitatea natala, a fost batut de cinci fosti colegi de clasa si a decedat dupa o saptamana, la 24 iulie intr-un spital din Bucuresti.
     In memoria sa, incepand cu anul 1996, exista Festivalul si concursul international de poezie „Ronald Gasparic”. Prima editie a festivalului a avut loc la Braila, iar din anul 1997, la initiativa scriitorului Cezar Ivanescu, festivalul s-a mutat la Iasi, la Muzeul Literaturii Romane si are loc anual. Dintre membrii juriului au facut parte, de-a lungul timpului, Cezar Ivanescu, Vasile Andru, Gheorghe Grigurcu, Lucian Vasiliu, Theodor Codreanu, Adrian Dinu Rachieru.
      Din scriele sale amintim cateva opere care, pentru cei care l-au cunoscut, sunt capitale:

Plans la zambetul meu,
      Astept sa veniti sa ma luati
     Si sa faceti ce vreti cu mine
     Numai sa radeti mereu, mereu
     De zambetul meu.

     Si chiar daca acum sunt trist
     Sunt pentru ca imi doresc sa am
     Mereu acelasi zambet.

    Si chiar daca acum sunt singur
    Sunt pentru ca n-ati facut
    Ce-ati vrut cu mine
    Si ati plans la zambetul meu.

Universul oblic
    Universul este atat de oblic
    Incat urc si cobor,
   Ca pe sanii iubitei mele,
   Acolo unde jos este hotararea de a ma naste
   Cu degetele mainilor desfacute
   Pline de noroiul pruncului ce-am fost,
   Nestiind ca ploaia nicicand nu-mi va inunda
   Lacrimile plansului meu.

   Acolo jos esti tu planganda
   Ca o fereastra unde de ploaia,
   Ce palpaia in spatele umbrele mele.
   Acolo jos esti tu,
   O vara apusa odata cu rasaritul,
   Iubind universul atat de oblic
   Ce m-a adus la tine
   pe mine cel care n-a stiut niciodata
   ca ploaia nu-mi va uda nicicand
   Lacrimile plinsului meu.

       “Rămân pământ de soare”, Editura Paralela 45, Pitești, 2007, este una dintre cartile pulicate.

      Eu si colegii din liceul nostru, si nu numai, l-am cunoscut, a fost un om deosebit, cunostea foarte bine lima romana si deseori ne certa ca vorbim fara sa cunoastem gramatica. Ne aducem aminte cum isi dezvolta ideile, cum isi promova poeziile, un OM. Dumnezeu poate a citit operele sale! Oameni ca ei sunt rari!

duminică, 17 decembrie 2017

CER IERTARE ..., MAJESTATE

CER IERTARE, ... MAJESTATE

           Cer iertare, Majestate! Îți cer iertare pentru că nu am vrut să cunosc istoria adevărată, cu bune și cu rele, dar am crezut și în sinea mea am vrut să cred minciunile comuniștilor, iar după Revoluție, am omis cu bunăștiință să mă informez și să cunosc ADEVĂRUL despre monarhia din România.


                                                                                                      pictor Ștefan ȘERBAN

            Cer iertare, Majestate! Îți cer iertare pentru că sunt un republican convins, dar nu am reușit să-mi dau jos ochelarii de cal și să vad adevărul istoric, binele pe care Voi, ca și REGE al României, l-ați făcut atunci când ȚARA a fost la nevoie.
            Cer iertare, Majestate! Îți cer iertare pentru că ai fost silit să trăiești în exil o viață de om, departe de ȚARA ta.
            Cer iertare, Majestate! Îți cer iertare pentru că atunci când TU, prezentai România, cancelariilor occidentale, ca o țară mirifică plină de frumuseți și oportunități, noi te criticam și te trasformam într-un monstu.
            Cer iertare, Majestate! Îți cer iertare pentru că am fost încuiat la minte și am crezut minciunile cu care am fost inoculat timp de 40 de ani.
            Dar ....! Îți promit că voi spune adevărul COPIILOR și NEPOȚILOR  mei!

ODIHNEȘTETE ÎN PACE, MĂRIA TA !


vineri, 15 decembrie 2017

1995 – nasterea monedei EURO

       
           “In 1995 la Madrid, la Conferința Uniunii Europene, șefii de stat și de guvern au convenit asupra noii monede europene. Aceasta a fost denumită "EURO" și a inlocuit moneda nationala din Germania, Franta, Belgia, Olanda, Luxemburg, Italia, Spania, Portugalia, Austria, Irlanda, Finlanda, Grecia de la 1 ianuarie 2002.
         EURO (simbol EUR sau €) este moneda comuna pentru cele mai multe state din Uniunea Europeana. Monedele Euro (si bancnotele euro) au intrat in circulatie pe 1 ianuarie 2002, dar anul emiterii lor poate sa mearga inapoi pana in anul 1999, cand moneda a fost lansata oficial. Un euro este divizat în 100 de centi. Toate monedele au pe fata comuna valoarea monedei. Desenul monedelor de 1, 2 si 5 centi ilustreaza pozitionarea Europei pe glob in raport cu Africa si Asia. Monedele de 10, 20 si 50 centi, precum si cele de 1 si 2 euro prezinta, fie Uniunea Europeana inainte de extinderea sa de la 1 mai 2004, fie, incepand cu data de 1 ianuarie 2007, o harta a Europei. Toate monedele contin 12 stele in designul lor.
          Fiecare tara participanta la EURO are propriul sau design pe fata nationala a monedei, care variaza de la prezentarea efigiei monarhului pe toate monedele (ex. Belgia) pana la un desen diferit pentru fiecare moneda (ex. Italia). Totusi, cele 12 stele sunt prezente intr-un fel sau altul si pe aceasta fata.
         Desi nu sunt state membre ale UE, Monaco, San Marino si Vatican au de asemenea monede euro ce contin o fata nationala, dar acestea nu sunt destinate circulatiei, ci mai degraba colectionarilor de monede. Existenta unor monede cu efigia unui lider religios (Vatican) a cauzat unele controverse în anumite tari precum Franta.
       Fiecare stat are dreptul sa emita anual si cate o serie de monede cu caracter comemorativ. Monedele au valoarea nominala de 2 euro si au putere de circulatie.
Se mai poate emite anual si cate o moneda comemorativa suplimentara, daca este emisa de toate statele, cu ocazia unui eveniment international.
        In afara monedelor de circulatie, au fost emise, pentru scopuri numismatice, monede cu valoarea nominala de 1/4 euro, 5 euro, 8 euro, 10 euro, 12 euro, 20 de euro, 25 de euro, 50 de euro, 100 de euro și 200 de euro, in special din metale nobile.
       Moneda euro este dovada cea mai palpabila a integrarii europene - pana in acest moment, este moneda comuna a 19 din cele 28 de state membre, utilizata zilnic de peste 338,6 de milioane de europeni. Avantajele sale sunt evidente pentru orice persoana care calatoreste in strainatate sau face cumparaturi on-line pe site-uri din alte tari ale Uniunii. 
                Scopul monedei EURO
      O moneda unica ofera mai multe avantaje, printre care eliminarea fluctuatiei ratelor de schimb si a comisioanelor de schimb valutar. Companiilor le este mai usor sa-si desfasoare operatiunile comerciale transfrontaliere, economia devine mai stabila, se dezvolta mai usor, iar consumatorii au mai multe optiuni. O moneda comună ii incurajeaza pe consumatori sa calatoreasca si sa faca cumparaturi in alte tari. La nivel global, moneda euro confera mai multa influenta Uniunii Europene, fiind a doua moneda ca importanta internationala, dupa dolarul american.” (rezumat wikipedia)
         Acum folosim aceasta moneda sau bancnota doar cand trecem granitele tarii, deocamdata in Romania moneda principala este LEU. Pana cand vom trece la moneda europena mai dureaza. 

joi, 14 decembrie 2017


HARICLEA DARCLEESOPRANA din Braila care a incantat lumea
          1888: Hariclea Darclée debuteaza pe scena Operei Mari din Paris cu rolul "Margareta" din opera "Faust".
        Istorie: Nume de familie original Hariclea Haricli, s-a nascut la 10 iunie 1860 in Braila si a decedat la 12 ianuarie 1939 in Bucuresti. A fost o cantareata romana de operă cu voce de soprana. Este prima interpretă a rolului “Floria Tosca”, care a avut loc la data de 14 ianuarie 1900, la teatrul Costanzi din Roma, la premiera operei “Tosca” de Giacomo Puccini.
      Soprana s-a nascut intr-o familie cu radacini elene. Mama Haricleei Darclée, Maria Haricli, nascuta Aslan, nepoata directă a domnitei Mavrocordat, pastra in totalitate amprenta originilor ei nobile, iar tatal, Ion Haricli, era mare proprietar in Teleorman. Asa cum scrie N. Carandino in cartea "Darclée. Viața de glorie și de pasiune a unei mari artiste", la nasterea ei, s-a prezis ca “duduia va călători mult și va fi mereu în sărbătoare”. In copilarie, Hariclea a fost la un pas de a muri de febra tifoida. In februarie 1881, ea s-a casatorit cu tanarul locotenent de artilerie Iorgu Hartulary. In 1886 pleaca la Paris, unde se lupta din greu cu neajunsurile, desi primea de-acasa cate 500 de franci pe luna. Nici macar nasterea fiului ei, Ion, nu o abate din drum, continuand sa ia lectii de canto. “Am făcut progrese și sper să ajung departe. Mi se prezice un viitor strălucit" scria Darclée familiei.
         Debuteaza intr-un recital de canto in 1881 pe scena teatrului din Braila, orasul sau natal. Pleaca la Paris unde este remarcata de Charles Gounod, care ii incredinteaza rolul Margaretei din opera sa “Faust”, rol cu care isi face debutul pe scena Operei, in anul 1888. Se pare ca tot Gounod a fost acela care i-a sugerat luarea numelui Darclée. In scurt timp, Hariclea Darclée cucereste publicul si devine preferata multor compozitori. Astfel, Giacomo Puccini compune, pentru vocea ei, “Tosca”, Pietro Mascagni, “Iris” iar Alfredo Catalani, “La Wally”. Hariclea Darclée s-a impus ca primadonna in marile teatre de opera de la Paris, Berlin, Florența, Milano, Roma, Buenos Aires, Lisabona, Barcelona, Madrid, Monte Carlo, Moscova și Sankt Petersburg.
        Hariclea Darclée a sustinut crearea Operei Romane din Bucuresti in 1921. Traditia muzicală a ramas in familie, fiul sau, Ion Hartulary-Darclée, devenind dirijor si compozitor. Din pacate nu s-au pastrat inregistrari pe discuri cu vocea Haricleei Darclée, ci doar doua cantece romanesti: “Cântecul fluierașului” de George Stephanescu si “Vai mandruta dragi ne-avem” de Tiberiu Brediceanu inregistrate cu acompaniament de pian la o varstă foarte inaintata dar la care pastra intacte calitatile naturale si tehnice ale minunatei sale voci. Artista a inregistrat pentru Casa de Discuri Fonotipia arii si scene din “Don Pasquale” de Gaetano Donizetti, “La Traviata” de Giuseppe Verdi, “Iris” de Pietro Mascagni si “Tosca” de Giacomo Puccini; matritele acestor inregistrari au fost distruse de bombardamentele celui de al doilea razboi mondial la Milano; pana in prezent, nu s-au identificat inca discurile primelor tiraje efectuate in anul 1903. (rezumat wikipedia)
   
       La aniversarea a 135 de ani de la nașterea Haricleei Darclée, in 1995, orasul sau natal, Braila, i-a adus un deosebit omagiu, organizand Concursul National de Canto ce-i poarta numele, prezidat de soprana Mariana Nicolesco si asezat sub Inaltul Patronaj al Presedintelui Romaniei. Prima editie a Concursului International a avut loc in 1997 si de atunci se repeta la fiecare doi ani, in anul dintre o editie si alta având loc Cursuri de Maiestrie Artistica, Master Classes.
     
         Vocea sa excepțional cultivată i-a permis abordarea unui foarte vast repertoriu în cadrul căruia a interpretat roluri de soprană lirică lejeră, soprană lirică, soprană lirică spinto, soprană dramatică, soprană Falcon, mezzosoprană și contraltă.
       A avut in repertoriu 58 de roluri din 56 opere compuse de 31 compozitori dintre care 12 compozitori de traditie si 19 tineri compozitori carora le-a interpretat operele in premiere absolute si premiere locale de foarte mare improtanta; din cele 56 opere intepretate, 32 sunt de traditie, 12 au fost interpretate in premiera absoluta si 16 in premiere locale de mare importanta; faptul ca 45%, adica aproape jumatate, din repertoriul sau reprezinta opere originale, atesta pozitia singulara pe care o ocupa Hariclea Darclée in istoria tearului liric universal pe care a influentat-o intr-un mod determinant.

miercuri, 13 decembrie 2017

NICHITA STANESCU – un poet de profunzime

        
        Nichita Stanescu s-a nascut la 31 martie 1933 in Ploiesti, si a decedat la 13 decembrie, 1983 in București. A fost un poet, scriitor si eseist roman, ales post-mortem membru al Academiei Romane. Este considerat de critica literara, si de publicul larg, drept unul dintre cei mai importanti scriitori de limba romana, pe care el insusi o denumea „dumnezeiesc de frumoasa”.
        Nichita Stanescu apartine, temporal si formal, neo-modernismului romanesc din anii 1960 - 1970. Nichita Stanescu a fost considerat de catre unii critici literari, precum Alexandru Condeescu si Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime si intensitate remarcabila, facand parte din categoria foarte rara a inovatorilor lingvistici si poetici. A fost laureat al Premiului “Herder”.
         Originile sale se regasesc intr-o famile de tarani prahoveni veniti la oraș, în Ploiești, la începutul anilor 1800. Mama sa, Tatiana Cereaciuchin, a fost fizicianul si generalul Nikita Cereaciuchin. Ca urmare a Revolutiei din Octombrie, generalul Cereaciuchin se refugiaza discret si rapid impreuna cu familia sa in Romania, initial in Constanta si ulterior la Ploiesti, unde se stabilesc. Aici, in orașul petroliștilor dar si al lui Ion Luca Caragiale, viitorii parinti ai lui Nichita se vor intalni si casatori la 6 decembrie 1931. Intaiul lor nascut va purta, emblematic, prenumele ambilor bunici, al generalului-fizician rus si al comerciantului roman, Nichita (si) Hristea Stanescu.
        Activitatea sa literara incepe in anul 1955 cu volum numit “Argotice — cântece la drumul mare” unde a adunat poeziile sale „bașcalioase”, in 1957 - in luna martie, debuteaza simultan in revistele „Tribuna” din Cluj si in „Gazeta literara” cu trei poezii. Intre anii 1957-1958 - este pentru scurt timp corector si apoi redactor la sectia de poezie a “Gazetei literare” (director, Zaharia Stancu).
Printre ultimile publicatii se numara: in 1978 - volumul de poezii “Epica Magna”, care primeste in acelasi an premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Romane, si in 1979 - volumul de poezii “Opere imperfecte”.
      “Nichita Stănescu se mișca într-adevăr într-o sferă superioară, siderată de valori exclusiv artistice. Cât despre gustul său pentru „compromis”, cred sincer că nu prea știa ce înseamnă acest lucru, tocmai pentru că era un ingenuu. Dacă nu mi-ar fi teamă că devin prea ... doct, aș zice că spiritul său ludic îl făcea să plutească pe deasupra situațiilor, pentru a căror substanță tragică cred că nu avea „organ”: tălpile lui nu se atingeau nici de flori, nici de mocirlă. Singurul păcat al lui Nichita Stănescu a fost crima săvârșită față de sine însuși: distrugerea sistematică a carcasei care-i asigura superbul exercițiu al spiritului. „Nichita Stănescu este cel mai important poet român de după cel de-al doilea război mondial. Odată cu el, prin el, logosul limbii române ia revanșa asupra poeților ei.” apreciaza in 1995 Ștefan Augustin Doinas. (rezumat wikipedia)

         Printre cei care l-au omagiat, prin muzica, se numara si un corifeu brailean NICU ALIFANTIS. Acest artist a creat, dupa versurile lui NICHITA STANESCU, mai multe melodii. Amintim doar “Ce bine ca esti!” si “Cantec de dragoste”. 

marți, 12 decembrie 2017

PITTIS – fondator “Pasarea Colibri”


      
         In 1992 a luat fiinta formatia de muzica folk–pop "Pasarea Colibri" avandu–i ca membri pe: Mircea Baniciu, Mircea Vintila, Florian Pittis, Vladi Cnejevici.
          Istorie: Florian Pittis s-a nascut la 4 octombrie 1943 in București si a decedat la 5 august 2007, tot in București. A fost unul dintre cei mai indragiti actori de teatru, dar si regizor, traducator, interpret de muzica folk ori realizator de emisiuni radio. A scris texte pentru cantecele Andei Calugareanu, pentru Mircea Vintila, Sorin Chifiriuc și alții. A fost de asemenea, francmason (având gradul 33 și ultim), purtator de cuvant al Marii Loje Naționale din Romania.
        A lucrat la Teatrul Municipal „Lucia Sturza-Bulandra”, colaborand cu regizori de renume precum Liviu Ciulei, Andrei Serban, Alexandru Tocilescu, Sanda Manu, Dan Micu. A tradus si a regizat piese de teatru. In domeniul muzical s-a facut cunoscut intr-un trio alaturi de Anda Calugareanu si Dan Tufaru, in regia TV a lui Alexandru Bocanet, iar mai tarziu a activat cu același succes in “Cenaclul Flacara”. 
       In anul 1992 întemeiaza, alaturi de Mircea Baniciu, Mircea Vintilă si Vladi Cnejevici, formatia “Pasarea Colibri”, cu care concertează pana in 2001 si impreuna cu care inregistreaza patru albume.
“Pasarea Colibri” este un supergrup de muzică folk din Romania, format la Ramnicu Valcea. Trupa s-a destramat in anul 2002, revenind pe scena in anul 2009. Cei patru membri fondatori ai grupului sunt: Mircea Baniciu (chitară, voce), Mircea Vintilă (chitara, voce), Florian Pittis (voce, prezentator) si Vlady Cnejevici (claviaturi, voce adiționala).
        Grupul s-a format cu ocazia unui festival de muzica, unde Baniciu și Vintila, doi dintre cei mai respectati cantautori folk din Romania, cantau impreuna. Prezentatorul Pittis a ramas pe scena dupa ce i-a introdus pe cei doi, in culise cooptandu-l si pe claviaturistul Vlady Cnejevici, care se afla acolo cu trupa “Compact”.
        Dupa retragerea lui Florian Pittis, director al radio3net.ro, au mai trecut prin grup Marius Bațu si Radu Gheorghe. (scrie wikipedia)
       Grupul acesta continua si astazi, membrii care au format aceasta formatie, fiind profesionisti, vor ca acest nume al grupului sa nu fie uitat. Acesti corifei ai muzicii folk ne vor incanta (chiar si single) cu adevarate capodopere a muzicii lor. 
     Discografia cuprinde foarte multe piese muzicale printre care amintim: "In cautarea cuibului pierdut", "Puterea obisnuintei", "Mielul", "Sunt tanar, Doamna...", "Adio, deci, pe curand", "Nu-i nimic, asta e !", "Intelegere", "Hanul lui Manuc", "Toti suntem putin luati...", "Andrii Popa", "Strada Popa Nan", "Ploaia care va veni", "Un zvon", "Cand se lasa seara", "Tristeti proviciale".
Dar ceva care misca si acum lumea muzicala, lasata in urma de acest OM este "Sfarsitul nu-i aici!" (Bob Dylan, trad. Florian Pittis). link https://youtu.be/Lit-sY3p1po

sâmbătă, 9 decembrie 2017

NICOLAE BALCESCU SI REVOLUTIA DIN 1848

       
     Nicolae Bălcescu s-a nascut la 29 iunie 1819 in București si a fost un istoric, scriitor si revolutionar roman. Alaturi de fratele sau mai mic, Barbu, a participat la Revoluția din 1848. Prin capodopera sa “Românii supt Mihai Voievod Viteazul”, Balcescu l-a impus in canonul național pe voievodul Mihai Viteazul.
     Arestat la 13 septembrie 1848 de autoritatile Imperiului Otoman care au inabusit revolutia, reuseste sa evadeze si sa treaca in Transilvania, de unde a fost expulzat apoi de autoritatile habsburgice. In primele luni ale anului 1849, trece prin Trieste, Atena si ajunge la Constantinopol. apoi, la Debretin, se intalneste cu Lajos Kossuth, conducatorul revolutiei maghiare, incercand un aranjament „pacificator” intre revolutionarii romani transilvani si cei maghiari. Lajos Kossuth ii face lui Balcescu o impresie buna si este de acord cu „proiectul” revolutionarului roman. La 2 iulie 1849 se gaseste la Pesta, unde este semnat „proiectul de pacificare”, un acord romano-maghiar cu revolutionarii unguri. Avram Iancu si revolutionarii sai se declara de acord sa ramana neutri fata de actiunile militare ale maghiarilor, dar acestia nu isi respecta promisiunile si se ajunge din nou la conflict. In acelasi timp insa trupele imperiale contrarevoluționare habsburgice si ruse intra in Transilvania si revolutia maghiara condusa de Kossuth este infranta.
     Se exileaza la Paris, unde incearca sa coaguleze fortele revolutionare europene aflate in exil, pentru intemeierea unei confederatii europene. Cu un pașaport eliberat la Paris, la 27 septembrie 1850, „au nom de Sa Majesté l'Empereur des Ottomans”, in primavara lui 1852, pleaca la Constantinopol, de aici, la Galati si incearca sa patrunda in Tara Romaneasca, insa autoritatile nu-i permit, desi e bolnav si vrea sa o vada pe mama sa, in varsta si bolnava. Medicii il sfatuiesc sa se stabileasca in Italia, unde clima e mult mai blanda. Trece prin Malta, Napoli si se stabileste la Palermo, in Sicilia, la hotelul „Alla Trinacria”. Moare la Palermo de tuberculoza la varsta de 33 de ani.
       In 1851, infiintează la Paris, sub indrumarea sa “Junimea romana”, societate politica si culturala a tinerilor. Printre acestia se numara si Al. I. Odobescu, un impatimit admirator al lui.
     Dupa instaurarea regimului comunist in Romania, pentru sublinierea personalitatii lui Nicolae Balcescu au fost emise, pe rand, trei bancnote care aveau gravata efigia pasoptistului: este vorba despre bancnotele cu valoarea nominală de 1.000 de lei, ediția 1950, precum si de cele cu valoarea nominala de 100 de lei, din editiile 1952 si 1966. 



      A fost intemeietor al istoriografiei moderne si principalul animator al revolutiei de la 1848. Chiar daca a murit la Palermo nu a fost îngropat la groapa saracilor cum s-a scris, ci transportat la manastirea Capucinilor, specializata in mumificari. Mumia lui se poate vedea si astazi in galeria acelei manastiri, cu mentiunea: "Nicolae Bălcescu, prim ministru al Valachiei". (rezumat wikipedia)
      ROMANII trebuie sa inteleaga ce insemna patria, nu sa o denigreze! Istoria ne invata multe, chiar si din greselile pe care le facem zilnic. INTELEPCIUNEA ne aduce multe beneficii!

1979: Trupa rock Pink Floyd lansează opera rock “The Wall” (foto www.wikipedia.com) Pink Floyd a fost o formație britanică de muzică...

Translate

Persoane interesate

stiri rurale Braila

stiri, evenimente, literatura, arta, sport

Faceți căutări pe acest blog