Desființarea robiei în Țara Românească, decretată de Barbu Știrbei, acum 163 de ani

(foto wikipedia)

1856: Barbu Știrbei decretează desființarea robiei în Țara Românească.

Barbu Dimitrie Știrbei (n. august 1789, Craiova - d. 12 aprilie 1869, Nisa) a fost domn al Țării Românești în perioadele iunie 1849 - 29 octombrie 1853 și 5 octombrie 1854 - 25 iunie 1856.

Robia în țările române a existat în decursul existenței Principatelor Române: Transilvania, Moldova și Țara Românească, până la desființarea sa în 1786 în teritoriile Imperiului Austriac de către Iosif al II-lea, 1855 în Moldova, și 1856 în Țara Românească de către Barbu Știrbei. Robia este un statut de servitudine, având aspecte comune, dar și diferențe, cu șerbia (iobăgia) și cu sclavia. A fost, cu precădere, situația persoanelor de etnie romă. În Moldova au existat robi tătari, capturați în timpul bătăliilor pierdute de ei, și care nu fuseseră răscumpărați de hanii lor.

Din punct de vedere istoric, sclavia înseamnă, prin definiție, negarea egalității între oameni, iar filozofic sclavii erau considerați ca o specie aparte și inferioară.

Punctele comune între robie și sclavie sunt următoarele:

Robii erau proprietatea stăpânului, care dispunea de ei ca de orice alt bun, putând să îi cumpere sau să îi vândă, să-i dăruiască, să-i lase moștenire, precum si dreptul de a fi despăgubit dacă era lipsit de bunul lui (Codul penal al anului 1818 din Țara Românească preciza că „Toți țiganii sunt născuți robi” și că „Țiganii fără stăpân sunt proprietatea statului”); Mărturia lor nu avea valoare juridică și puteau fi pedepsiți fără judecată.

Implicarea în viața politică

Barbu Știrbei era descendent direct al domnului Constantin Brâncoveanu.

Era fratele domnului Gheorghe Bibescu, fiul lui Dimitrie Bibescu și al Ecaterinei Văcărescu. A fost adoptat de unchiul său, marele vornic Barbu Știrbey, cu condiția să-i poarte numele.[3] După ce a studiat istoria și științele de stat la Paris (1817 - 1821), a devenit sub domnia lui Alexandru Ghica visternic (director al visteriei), pentru ca între 1829 și 1847 să ocupe alte funcții importante în administrația publică: ministru de interne, de culte, de justiție etc. și secretarul comisiei de redactare a Regulamentului Organic.

În timpul studiilor la Paris, în 1819, este inițiat într-o lojă masonică.

Domn

Pe tron s-a dovedit a fi un conducător prudent, activ și bun organizator. Greutățile pe care le-a avut de înfruntat, erau: întreținerea armatei de ocupație ruso-turce (sarcină rămasă și după Convenția de la Balta Liman din 1849) și să facă față puterii prea mari avute de comisarii extraordinari. Abia în 1851, după ce țara se înglodase în datorii grele, a putut să obțină retragerea ocupanților. Știrbei, prin economii și controlul sever al cheltuielilor, a reușit să scadă două treimi din datoriile țării și a găsit timp și mijloacele necesare chiar și pentru activități constructive. A ridicat teatrul din București, a redeschis școlile închise pe timpul Revoluției de la 1848, a mai îmbunătățit dispozițiile Regulamentului Organic cu privire la țărani.

Ocupația austriacă. Îngreunarea situației în Principate

Odată cu noua ocupație rusească (octombrie 1853), s-a retras la Viena împreună cu domnul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, de unde au fost rechemați amândoi (octombrie 1854) să domnească sub ocupație austriacă. Deoarece nu mai aveau deplină libertate de a acționa și se aflau sub tutelă străină, au fost nevoiți să accepte decizii controversate, cum ar fi neprimirea emigranților revoluționari în țară. Cum rușii au pierdut războiul Crimeei (1854-1856), Congresul de la Paris (1856) a luat protectoratul pe care îl aveau asupra Principatelor Române, prin care, pe lânga primirea Basarabiei de Sud, obținuseră și dreptul de a se pronunța asupra soartei lor. Imperiul Otoman, care era invitat să convoace adunări în ambele principate sub numele de Divanuri ad-hoc, nu le-a mai prelungit domnia celor doi principi (care erau numiți pe o perioadă de șapte ani, iar termenul expira chiar în 1856), aceștia fiind adepți ai unirii celor două principate. În locul lor au fost numiți caimacami care să prezideze hotărârile poporului. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com