Grecia recunoaște independența României, acum 139 ani, în urma războiului din 1877

(foto https://commons.wikimedia.org)

1880: Grecia transformă consulatul în legație, recunoscând în acest fel independența României.

Grecia, oficial, Republica Elenă, și cunoscută încă din antichitate și sub denumirea de Elada, este o țară din Europa de Sud. Conform recensământului din 2011, populația Greciei este de circa 11 milioane de locuitori. Cel mai mare oraș și capitala țării este Atena.

În 1877, în contextul declarării război Turciei de către Rusia, dornică să îşi ia revanşa după războiul Crimeii (1853-1856), clasa politică românească a înţeles că proclamarea independenţei în Parlament trebuia să fie urmată de consfinţirea acesteia pe câmpul de luptă. După ce iniţial a respins categoric ideea unei cooperări între armata română şi cea rusă, rezistenţa neaşteptată a turcilor la Plevna avea să ducă la celebra depeşă telegrafică din 19/31 iulie 1877 a marelui duce Nicolae. Comandantul–şef al armatei ruse solicita domnitorului Carol intervenţia de urgenţă a armatei române care astfel a dat jertfa de sânge pentru cucerirea independenţei statului român pe câmpul de bătălie, contribuind în mod decisiv la capitularea armatei turce.

Independenţa României avea să fie validată de către Congresul de la Berlin (1878) cu preţul dureros al pierderii celor trei judeţe româneşti din sudul Basarabiei, Cahul, Ismail şi Bolgrad, în favoarea Imperiului rus, nerăbdător să se reinstaleze la gurile Dunării. Consacrarea internaţională a independenţei României avea să vină de-abia doi ani mai târziu, când Germania, Franţa şi Marea Britanie au transmis, în februarie 1880, o notă identică la Bucureşti prin intermediul reprezentanţilor lor diplomatici, ridicaţi acum la rangul de miniştri plenipotenţiari, în concordanţă cu noul statut internaţional al ţării noastre. (rezumat wikipedia)

Anul 1880 aducea cu sine şi un alt eveniment major în viaţa politică românească: înfiinţarea Partidului Conservator, la 3 februarie 1880, sub preşedinţia lui M. C. Epureanu. Evident, existaseră şi până atunci mai multe grupări conservatoare, dar acestea nu funcţionaseră propriu-zis ca un partid. Partidul Conservator era reprezentantul marilor proprietari de pământ, baza sa socială, din această cauză, nefiind foarte largă. De altfel, aceasta nici nu reprezenta un impediment pentru că sistemul electoral din România, cu împărţirea sa pe colegii în funcţie de venituri, precum şi rotativa guvernamentală care presupunea alternarea la conducerea ţării a celor două partide existente, făceau mai puţin importantă susţinerea maselor. Conservatorii au dispus însă, ca o oarecare compensaţie la lipsa unei susţineri a maselor, de un număr mare de „nume” ale culturii şi vieţii politice româneşti, printre cei mai reprezentativi numărându-se Titu Maiorescu, P. P. Carp, Iacob Negruzzi, Alexandru Lahovary, Take Ionescu, Alexandru Marghiloman şi mulţi alţii. (scrie revistapolis.ro)

https://rural-braila.blogspot.com