Legea învățământului primar și normal adoptată acum 122 de ani de ce și cum?

          1896: Se adoptă Legea învățământului primar și normal–primar (Legea Poni). Prin aceeași reglementare se înființează “Casa Școalelor”, care va avea în atribuție administrarea fondurilor destinate construirii de edificii școlare și achiziționarea mobilierului aferent.

            Petru Poni (născut în 4 ianuarie 1841, satul Săcărești, comuna Cucuteni, județul Iași a decedat la 2 aprilie 1925 tot la Iași) a fost chimist şi mineralog. Profesor la Universitatea din Iaşi. Membru al Academiei Române. Primele cercetări asupra compoziţiei chimice a mineralelor din ţara noastră, două minerale noi, primele manuale de fizică şi chimie în limba română, primele laboratoare de chimie şi fizică de la noi. (rezumat wikipedia)

                  Contribuţii

          Savant patriot, pasionat şi ilustru pedagog, cercetător talentat, creator şi animator al societăţii ştiinţifice, Petru Poni s-a remarcat prin activitatea ştiinţifică în domeniul chimiei în ţara noastră. În 1878 a fost numit profesor la “Universitatea din Iaşi”, unde a predat timp de 33 de ani.

         Sub conducerea sa, un mare număr de tineri şi-au însuşit dragostea pentru ştiinţă, precizia şi conştiinciozitatea. Din şcoala lui Petru Poni au ieşit şi profesori renumiţi de chimie care au făcut cinste învăţământului superior de la noi şi chimişti învăţaţi care au dus cu demnitate şi pricepere mai departe studiul chimiei.

       Dacă ar fi să menţionăm numai numele lui P. Bogdan, Anastasie Obregia, N. Costăchescu, Gh. Spacu, Radu Cernătescu, C.V. Gherghiu, ar fi suficientă dovadă că în şcoala lui Petru Poni s-au format valori.

      Pentru meritele sale didactice şi ştiinţifice a fost ales membru al Academiei Române (1889) şi apoi chiar preşedintele ei şi a fost numit în trei rânduri ministru al Instrucţiunii/ /Învăţământului.

        În anul 1896 elaborează „Legea învăţământului primar şi primar normal” care reglementează pentru prima dată activitatea şcolilor pentru adulţi, dovedind astfel o extraordinară capacitate vizionară asupra unor probleme care sunt actuale şi azi.

Petru Poni s-a izbit de lipsa materialelor didactice şi a manualelor, ceea ce explică de ce primele sale preocupări au fost îndreptate în direcţia lichidării acestor lacune. În 1869 i-a apărut “Cursul de chimie elementară”, iar 5 ani mai târziu “Noţiuni de fizică”, acestea fiind primele manuale româneşti de chimie şi de fizică.

         Îmbunătăţite periodic, aceste materiale au constituit timp de 50 de ani baza predării chimie şi fizicii în liceele din ţară. Poni a elaborat şi o terminologie ştiinţifică, fixând nomenclatura chimică în limba română.

            Petru Poni este considerat fondatorul şcolii româneşti de chimie, întemeietorul şi organizatorul cercetării ştiinţifice în domeniul chimiei de la noi. „Părintele chimiei minerale” din ţara noastră, cum de drept cuvânt a fost numit Petru Poni, a fost în acelaşi timp, un om progresist, un om înaintat al vremii sale. A fost un propagator al spiritului de cercetare ştiinţifică, al concepţiei materialiste despre lume. A fost preocupat de ridicarea culturală a satelor şi, în funcţiile de răspundere ce le-a deţinut, a căutat mijloace cu ajutorul cărora să poată da tuturor copiilor instrucţia şi educaţia necesară. (scrie site-ul http://petruponi.ro/)

https://rural-braila.blogspot.com

Cine a fost Gala Galaction?

            1879: Gala Galaction (Grigore Pișculescu), scriitor român, traducător, în 1938, al Bibliei. Gala Galaction (pseudonimul literar al lui Grigore Pișculescu, n. 16 aprilie 1879, Didești, Teleorman - d. 8 martie 1961, București) a fost un scriitor, preot ortodox, profesor de teologie român de origine aromână, traducător al Bibliei în limba română din ebraică și greacă (împreună cu Vasile Radu și Nicodim Munteanu). În 1947 a fost ales în Academia Română.

                 Istorie:

         S-a născut în familia unui țăran care era căsătorit cu fiica unui preot. În 1922, este hirotonit preot și, în 1926, devine profesor la Universitatea din Chișinău. În perioada interbelică desfășoară o susținută activitate publicistică, cu ajutorul lui Tudor Arghezi, și editează revistele „Cronica” și „Spicul”, care apar în perioada 1915-1918.

        Devine defensor eclesiastic pentru eparhiile Râmnicului și Argeșului (1909-1922), preot (1922) și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor (1922-1926), profesor titular la catedra de Introducere și Exegeza Noului Testament de la Facultatea de Teologie din Chișinău (1926-1941), decanul acesteia (1928-1930), profesor de “Exegeza Vechiului Testament” la Facultatea de Teologie din București (1941-1947), membru în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Bucureștilor (din 1954).

        Ca teolog, a publicat studii despre “Noul Testament”, articole, meditații, conferințe, predici. Între 1928-1934 a realizat o nouă traducere a Bibliei în limba română (împreună cu pr. prof. Vasile Radu).

             A desfășurat o remarcabilă activitate literară-publicistică. A publicat volume de nuvele, romane, note de călătorie, articole în principalele ziare și reviste ale timpului, precum și un jurnal care a fost restituit și publicat postum.

          După 1944, este prezent în viața literară sau politică, este ales vicepreședinte al “Uniunii Scriitorilor din România” în 1947, deputat în “Marea Adunare Națională” și primește “Ordinul Muncii”, clasa întâi în 1954.

                   A călătorit în Țara Sfântă, în Ungaria, Italia, Grecia, Egipt.

                   După o congestie cerebrală, își va petrece ultimii ani de viață în pat.

        În Israel, primăria orașului Ierusalim a numit o piațetă în amintirea sa, ca semn de apreciere a contribuției sale la promovarea înțelegerii între creștini și evrei, inclusiv în timpurile când omenirea a fost pusă greu la încercare.

       La Mangalia și la Roșiorii de Vede, câte o școală îi poartă numele.

https://rural-braila.blogspot.com

Alexandru Ion Cuza înființează Biroul de Statistică al Țării Românești acum 159 de ani – șef Dionisie Pop Marțian

                Dionisie Pop Marțian s-a născut in 1829, la Ponor, judetul Alba si a decedat la 2 iulie 1865, în München. A fost un statistician și economist român, inițiator al școlii economice protecționiste. A fost primul director al Oficiului Central al Statisticii din România. A organizat primul recensământ modern din România (1860). Alexandru Ioan Cuza, prin Decretul domnesc nr. 117 din 28 aprilie 1859, îl numește șef al Serviciului statistic central din Țara Românească.

           Din 1862 a devenit membru al Comisiei de verificare a legilor din Principatele Unite. A redactat legea privind organizarea municipiilor și comunelor orășenești și a contribuit la întocmirea legislației românești, referitoare la organizarea învățământului, cel economic în special legea reformei agrare, legea secularizării averilor mănăstirești, legea vămilor, legea navigației pe Dunăre, legea poștei și a circulației pe drumurile publice, legea reformei monetare.

         La 2 august 1862 A.I.Cuza aprobă înființarea Direcției Centrale de Statistică, unică pentru întreaga Românie, iar la 4 august este numit în fruntea conducerii acestei instituții Dionisie Pop Marțian.

          La următorul Congres de Statistică (Berlin, 1863), a luat parte ca delegat oficial al țării noastre, prezentând un amplu raport asupra stadiului de dezvoltare a statisticii românești. El arăta că “…vom avea în curând o statistică destul de completă pentru ca guvernul să poată întemeia pe datele ei reformele pe care țara le așteaptă cu o vie nerăbdare…căci… statistica este singurul tărâm sigur pe care un guvern prevăzător trebuie să întemeieze rațiunea reformelor sale”.

           Bolnav de tuberculoză, la 7 iunie 1865 i se încuviințează un concediu de 6 luni pentru a pleca în străinătate. S-a stabilit într-o localitate de lângă München numită Bogenhausen-Brunnthal, unde a murit în dimineața zilei de 2 iulie 1865. În ziua de 4 iulie 1865 a fost înmormântat la München. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Acum 146 de ani, scriitorul Ion Heliade Rădulescu înființează presa scrisă, de ce?

             1872 - A murit Ion Heliade Rădulescu, scriitor şi om politic, întemeietorul presei scrise în Ţara Românească ("Curierul românesc", 1829).

             El a fost un scriitor, filolog și om politic român, membru fondator al “Academiei Române” și primul său președinte, considerat cea mai importantă personalitate din cultura română prepașoptistă, prin aportul său cultural și estetic la dezvoltarea literaturii române, fiind apreciat și ca un precursor al poeziei moderne.

După obiceiul și în spiritul vremii, Ion Heliade Rădulescu învață limba greacă, înainte de a învăța să citească românește din lucrarea Istoria pentru începutul românilor în Dachia a lui Petru Maior (asemeni lui C. Negruzzi, în Moldova), sub influența mamei sale, Eufrosina care "știa carte numai grecească", după cum mărturisește Heliade.

              În 1818, el devine elevul lui Gheorghe Lazăr, căruia îi va urma la conducerea școlii de la „Sfântul Sava”. Este membru activ al asociațiilor culturale din epocă: “Societatea Literară” (din 1827), “Societatea Filarmonică” (din 1833), întemeietor al presei din Țara Românească: “Curierul Românesc” (1829) și “Curierul de ambe sexe” (1837), tipograf, editor, poet, prozator, critic. În 1846, Heliade propune planul unei „biblioteci universale”, inspirat de cel al lui L. Aymé-Martin, menită să înzestreze cultura română cu toate capodoperele literare, istorice, filozofice ale tuturor timpurilor, întreprindere uriașă, ce depășea cu mult chiar puterile unei generații, oricât de ambițioase. A fost și director al “Arhivei Țării Românești”, în perioada 1843-1848.

        Personalitatea complexă de scriitor a lui Ion Heliade Rădulescu a provocat în literatura română ample controverse, opiniile criticilor literari oscilând între acceptări elogioase și contestări severe. Indiferent de unele opinii negative, Heliade rămâne un reper important în dezvoltarea literaturii de limbă română. Îndemnul său impetuos: „Scrieți, băieți, numai scrieți!”, este emblematic pentru generația care a contribuit decisiv la dezvoltarea modernă a literaturii române.

       Origine:

S-a născut la 6 ianuarie 1802, la Târgoviște, fiind fiul lui Ilie Rădulescu, căpitan de poteră, apoi polcovnic (colonel în armata rusească peste 5000 de dorobanți) și al Eufrosinei Rădulescu, născută Danielopol, fiica polcovnicului Alexandru Danielopol, dintr-o familie de negustori greci sau aromâni. Heliade ar mai fi avut trei frați, morți pe când era încă „prunc”, așa cum rezultă din poezia sa Visul (1836). Ilie Rădulescu avea o oarecare avere: o moșie în județul Ialomița la Gârbovi din plasa Grindul Făgărașului și o casă în București, pe Calea Herăstrău (azi, bulevardul Dorobanți), cu o imensă grădină. Tatăl lui Heliade a murit de ciumă în 1829.

            Ion Heliade Rădulescu a fost o personalitate marcantă a Revoluției de la 1848 din Țara Românească, fiind membru al guvernului provizoriu și apoi al locotenenței domnești. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

De ce si cum, acum 85 de ani, naziștii au înființat politia secretă (GESTAPO)?

            1933: S-a înființat "Gestapo", poliția secretă a Germaniei naziste. A fost poliția secretă oficială a Germaniei naziste. S-a aflat în subordinea SS-ului, administrat de Reichssicherheitshauptamt (RSHA). Împreună cu aparatul de informații numit Sicherheitsdienst, a fost încorporat în 1939 în RSHA (Departamentul IV). Uniformele gestapoului erau negre.

           În fiecare lagăr de concentrare sau exterminare exista o secție a gestapoului, numită oficial Politische Abteilung („secția politică”). Activând ca o instituție inchizitorială, a fost responsabilă de moartea a mii de oameni. La Procesul de la Nürnberg a fost declarată organizație criminală de către tribunalele militare aliate.

Istoric

        Gestapoul a fost înființat la 26 aprilie 1933 în Prusia și a fost cunoscut ca departamentul 1A al poliției de stat din Prusia. Primul conducător al Gestapoului a fost Rudolf Diels, între 1933 și 1934.

        Procesele de la Nürnberg au fost o serie de procese celebre pentru faptul că în cadrul lor au fost inculpați importanți membri ai conducerii politice, militare și economice a Germaniei Naziste. Procesele au avut loc între 1945 și 1949 în orașul Nürnberg, Germania, în Palatul de Justiție din Nürnberg. Primul și cel mai cunoscut dintre aceste procese a fost Procesul Principalilor Criminali de Război în fața Tribunalului Militar Internațional (TMI), în care au fost judecați 24 dintre cei mai importanți lideri ai Germaniei naziste, atât capturați cât și în contumacie. Dezbaterile proceslui s-au ținut între 20 noiembrie 1945 și 1 octombrie 1946.

          Al doilea set de procese ale unor criminali de război mai puțin importanți a avut loc conform Legii nr. 10 a Consiliului de Control la Tribunalele militare de la Nürnberg (TMN), printre care Procesul medicilor și Procesul judecătorilor. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

În 1877, acum 141 de ani, România a făcut parte în Războiul ruso-turc pentru independență, de ce?

          1877: Începe războiul ruso–turc, la care ia parte și România, dornică să–și consfințească independența de stat deplină.

             Istorie: Războiul Ruso-Turc din 1877–1878 și-a avut originea într-o răspândire a naționalismului în Peninsula Balcanică și în dorința Rusiei de a recupera pierderile teritoriale suferite în Războiul Crimeei, recăpătând supremația în Marea Neagră și încurajând mișcările politice de eliberare a popoarelor din Balcani de sub dominația otomană.

            Ca rezultat al războiului, principatele România, Serbia și Muntenegru, fiecare state suverane de facto de mai mult timp, și-au proclamat oficial independența față de Imperiul Otoman. După aproape cinci secole de dominație otomană (1396–1878), statul bulgar a fost reînființat cu numele de Principatul Bulgariei, între Dunăre și Munții Balcani (cu excepția Dobrogei de Nord dată României) și cu regiunea Sofiei, care a devenit noua capitală. Congresul de la Berlin, din 1878, a permis, de asemnea, Austro-Ungariei să ocupe Bosnia și Herțegovina și Regatului Unit să primească Cipru, în timp ce Imperiul Rus a anexat sudul Basarabiei și regiunea orașului Kars.

Situația creștinilor din Imperiul Otoman

      Articolul 9 din Tratatul de Pace de la Paris, semnat la sfârșitul Războiului Crimeei, obliga Imperiul Otoman să acorde creștinilor drepturi egale cu cele ale musulmanilor. A fost emis un edict, Hatt-ı Hümayun, prin care s-a proclamat principiul egalității între musulmani și nemusulmani și Imperiul a demarat unele reforme în acest scop. De exemplu, taxa "jizya" a fost abolită și armata a început să primească în rândurile ei și nemusulmani.

              Unele aspecte importante ale “statutului de dhimmi” au fost păstrate; de exemplu, mărturia creștinilor împotriva musulmanilor nu era acceptată în instanță, ceea ce le acorda musulmanilor imunitate la infracțiunile comise împotriva creștinilor. Deși la nivel local relațiile între comunități erau adesea bune, această practică a încurajat o parte din societatea musulmană să abuzeze de situație. Abuzurile erau mai multe și mai grave în regiunile cu o populație predominant creștină, aflate mai ales în partea europeană a imperiului, unde autoritățile locale le susțineau deschis ca mijloc de subjugare a creștinilor. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

William Shakespeare, poet, dramaturg s-a născut acum 454 de ani

            William Shakespeare (n. 23 aprilie 1564, Stratford-upon-Avon, Regatul Angliei – d. 23 aprilie/3 mai 1616, Stratford-upon-Avon, Regatul Angliei) a fost un dramaturg și poet englez, considerat cel mai mare scriitor al literaturii de limba engleză și supranumit „Poetul din Avon” (în engleză "Bard of Avon”) sau „Lebăda de pe Avon” ("The Swan of Avon"). Din vasta sa operă - parte realizată în colaborare - s-au păstrat aproape 38 de piese de teatru, 154 de sonete, 2 lungi poeme narative, precum și alte multe poezii traduse în aproape fiecare limbă vorbită.

          La vârsta de 18 ani, el s-a căsătorit cu Anne Hathaway, cu care acesta a avut trei copii: Susanna și gemenii Hamnet și Judith. Între anii 1585 și 1592, el a început o carieră de succes în Londra ca actor, scriitor și proprietarul unei părți a unei companii de jocuri numită „Oamenii Lordului Chamberlain” (The Lord Chamberlain's Men), mai târziu știută ca „Oamenii Regelui” (King’s Men). Se pare că el s-a retras la Stratford în jurul anului 1613, unde a murit 3 ani mai târziu. Câteva recorduri ale vieții private ale lui Shakespeare au supraviețuit, și au existat speculații considerabile despre aspecte ca fizicul său, sexualitatea și credințele religioase, paternitatea operei sale dramatice și nu numai.

        Shakespeare a scris majoritatea lucrărilor sale cunoscute între 1589 și 1613. Piesele lui de început au fost în special comedii și sau drame istorice, genuri pe care el le-a ridicat la punctul de maxim de rafinament și artă până la sfârșitul secolului al XVI-lea. După aceea, înainte de aproximativ 1608, el a scris în special tragedii, incluzând aici “Hamlet”, “Regele Lear” și “Macbeth”, considerate unele dintre cele mai strălucite lucrări în limba engleză. În ultima parte a vieții, el a scris comedii tragice, de asemenea știute ca aventuri romantice și a colaborat cu alți dramaturgi. 

         Multe dintre piesele sale de teatru au fost publicate chiar în timpul vieții sale, însă în ediții de diverse calități și precizii. În 1623, doi dintre colegii săi de teatru au publicat The First Folio, o ediție adunată din lucrările sale dramatice care le include pe toate, în afară de două din piesele de teatru care doar acum sunt recunoscute ca fiind ale lui Shakespeare.

       A rămas celebră rivalitatea dintre Shakespeare și redutabilul dramaturg Christopher Marlowe, care a fost ucis într-o cârciumă, într-o ceartă de bețivi. Unii istorici presupun că Marlowe ar fi fost autorul unora dintre piesele atribuite lui Shakespeare, care provenea dintr-o pătură socială destul de umilă și nu ar fi posedat educația necesară pentru a scrie piese sau sonete, teorie care nu a fost demonstrată. Filmul „Shakespeare îndrăgostit” ("Shakespeare in Love"), după scenariul scris de dramaturgul englez contemporan Tom Stoppard susține că moartea lui Marlowe ar fi fost provocată de rivalitatea cu Shakespeare, fapt neconfirmat de istoricii literari englezi.

        Opera lui Shakespeare a exercitat o puternică influență asupra scriitorilor români. Traducerea operei sale a fost începută de Petre Carp, rivalul politic al lui Titu Maiorescu, în vreme ce poetul Mihai Eminescu va descrie în poezia postumă “Cărțile” admirația pentru opera sa, declarându-l prieten drag al sufletului meu. O bună parte din piesele neterminate scrise de el poartă amprenta influenței sale. În epoca interbelică Dragoș Protopopescu, Haig Acterian sau Mihail Sebastian, care descrie în Jurnalul său procesul anevoios de traducere a sonetelor lui, vor da un nou imbold receptării lui Shakespeare în România. Printre scriitorii contemporani care au recunoscut deschis influența operei sale se numără și dramaturgul Marin Sorescu, autorul piesei “Vărul Shakespeare”, și poetul Vasile Voiculescu, autorul unui volum de sonete intitulat, “Ultimele sonete închipuite ale lui William Shakespeare”, dar și piesa lui Eugen Ionescu, “Macbett”. Dramele sale au fost montate de mari regizori de teatru români, din perioada 1870 până în zilele noastre, printre aceștia numărându-se și montările unor regizori ca Liviu Ciulei, Alexandru Darie, Radu Afrim, Cătălina Buzoianu, Ion Sapdaru, Vlad Mugur sau Beatrice Bleonț. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Codul Penal sancţionat de Alexandru Ioan Cuza, acum 154 de ani, de ce?

                 1864: Alexandru Ioan Cuza sancționează Codul Penal care intra în vigoare în anul 1865.

               După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza și colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), inițiază importante reforme interne: secularizarea averilor mânăstirești (1863), reforma agrară (1864), reforma învățământului (1864), reforma justiției (1864) ș.a., care au fixat un cadru modern de dezvoltare al țării.

             Întâmpinând rezistență din partea guvernului și a Adunării Legiuitoare, alcătuite din reprezentanți ai boierimii și ai marii burghezii, precum și a bisericii, în înfăptuirea unor reforme, Cuza formează, în 1863, un guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, care realizează secularizarea averilor mânăstirești (decembrie 1863) și dizolvă Adunarea Legiuitoare (lovitura de stat de la 2 mai 1864). În același an, Cuza supune aprobării poporului, prin plebiscit, o nouă constituție și o nouă lege electorală, menită să asigure parlamentului o bază mai largă, și decretează (14 august 1864) legea rurală concepută de Kogălniceanu. În timpul domniei lui Cuza a fost conceput codul civil și Codul penal de inspirație franceză, legea pentru obligativitatea învățământului primar și au fost înființate primele universități din țară, respectiv cea de la Iași (1860), care azi îi poartă numele, și cea de la București (1864). Tot în această perioadă a fost organizată și armata națională. 

       În timpul guvernului condus de Mihail Kogălniceanu, s-a trecut la etapa hotărâtoare a înfăptuirii reformelor. Astfel, primul demers făcut, într-o direcție în care guvernul știa că nu avea să întâmpine opoziție pe plan intern, a fost acela al secularizării. La 13/25 decembrie 1863, la propunerea guvernului, adunarea a votat secularizarea averilor mănăstirești cu 93 de voturi contra 3. Era o măsură de însemnătate majoră, datorită căreia era recuperat peste un sfert din teritoriul național. Apoi au fost elaborate și promulgate Legea contabilității, Legea consiliilor județene, Codul Penal și Legea instrucțiunii publice, precum și crearea Consiliului de Stat. Tot acum se înființează Școala Națională de Arte Frumoase, la București, la conducerea căreia este desemnat Theodor Aman și este inaugurată, în premieră, o Școală de Medicină Veterinară.

           Analizând suita de evenimente, unele cu caracter realmente revoluționar, se poate spune că sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza au fost puse bazele statului unitar român modern. Practic, nu există domeniu de activitate economică, social-politică, culturală, administrativă sau militară din țară, în care Cuza să nu fi adus îmbunătățiri și înnoiri organizatorice pe baza noilor cerințe ale epocii moderne. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Ziua Internaţională a Presei Libere declarată acum 27 de ani

            Această zi este marcată începând din anul 1991, la iniţiativa Organizaţiei „Reporteri fără frontiere”. NOTĂ: Pe data de 3 mai este „Ziua Mondială a Libertăţii Presei”, hotărâtă de Adunarea Generală a ONU, în anul 1993, la propunerea Conferinţei generale a UNESCO din 15.X.1991; marchează semnarea, la 3.V.1991, a „Declaraţiei de la Windhoek” (Africa de Sud), care sublinia că „o presă liberă, pluralistă şi independentă este o componentă esenţială a oricărei societăţi democratice”. (scrie www.rador.ro)

             Potrivit unui clasament al libertăţii presei, publicat în 2015, România ocupă locul 52 din 180 de state analizate. Primele trei poziţii sunt ocupate de ţările din nordul Europei – Finlanda, Norvegia şi Danemarca, iar ultimele de Siria, Turkmenistan, Coreea de Nord sau Eritrea.

         Tema generală a acestei celebrări este accesul la informaţie şi a libertăţilor fundamentale, cu accent pe libertatea de informare şi dezvoltare durabilă, protejarea presei de cenzură şi de excesul de supraveghere, asigurarea siguranţei, atât online, cât şi offline a jurnaliştilor. (scie stirinationale.eu)

https://rural-braila.blogspot.com

Acum 164 de ani s-a născut Anghel Saligny, întemeitorul ingineriei românești

      

       Anghel Saligny s-a născut în data de 19 aprilie 1854, în comuna Șerbănești, județul Tecuci (actualmente, județul Galați) și a murit la data de 17 iunie 1925, București. A avut un frate cu un an mai mare, Alfons Oscar I. Saligny (1853-1903), care a devenit un chimist cunoscut, membru corespondent al Academiei Române, și o soră, Sofia Saligny, împreună cu care a făcut clasele superioare de liceu la Potsdam.

         Istorie: A urmat primele clase de școală la pensionul de copii din Focșani, înființat de tatăl său, Alfred Saligny, pedagog de origine franceză din Alsacia, stabilit în România, apoi a urmat studiile secundare, la gimnaziul din Focșani, Colegiul Național Unirea, din aceeași localitate, și ulterior, liceul în Germania, la Potsdam. Fiind inițial atras de astronomie, a frecventat cursurile Universității din Berlin, avându-l ca profesor și pe celebrul fizician Hermann von Helmholtz (1821-1894). În perioada 1870-1874, a urmat studiile inginerești, la Școala Tehnică Superioară din Charlottenburg, unde erau profesori iluștrii ingineri Schwedler și Franzius. A lucrat, sub conducerea profesorului G. Mehrtens, la construcția căii ferate Cottbus-Frankfurt pe Oder și, sub conducerea lui Gh. Duca (în perioada 1877-1879), la construcția căii ferate Ploiești-Predeal.

               Opera inginerească

       Anghel Saligny a fost un remarcabil inginer constructor, premergător mondial al științei construcțiilor metalice și de beton armat, realizator de multiple invenții și soluții unice în proiectarea și construirea podurilor și a construcțiilor industriale, pentru fundația cheiurilor portuare și a docurilor, precum și a silozurilor de grâu prin folosirea prefabricatelor de beton, toate în premieră mondială. A proiectat liniile ferate Adjud-Târgu Ocna, realizând primele poduri combinate - șosea și cale ferată din țara noastră (1881-1882). A proiectat și construit numeroase poduri metalice, înlocuindu-le pe cele necorespunzătoare, executate de firme străine, așa cum ar fi podul peste Siret, la Cosmești, de 430 m lungime (1888). Sprijinindu-se pe invenții proprii, construiește, pentru prima oară în lume, silozuri din beton armat la Brăila și Galați.

 

           Podul lui Saligny de la Cernavodă

      În anul 1885, ca de obicei când era vorba de mari lucrări inginerești publice, guvernul român a organizat un concurs internațional pentru proiectul unui pod de cale ferată peste Dunăre, la Cernavodă. Nemulțumită de ofertele prezentate de firme străine, atât Comisia de adjudecare a ofertelor, alcătuită din specialiști români și străini, cât și Direcția generală a Căilor Ferate Române iau decizia de a încredința dificila lucrare inginerului român Anghel Saligny și colaboratorilor săi.

      Astfel, la 21 octombrie 1890, în prezența regelui Carol I, era marcată începerea lucrărilor pentru noul pod. La numai cinci ani de la începerea lucrărilor, în ziua de 14 septembrie 1895, în prezența regelui și a unei numeroase și entuziaste asistențe, era inaugurat sistemul de poduri de cale ferată ce traversează Dunărea între Fetești și Cernavodă, proiectat și construit sub coordonarea lui Anghel Saligny și purtând numele regelui Carol I.

    

Complexul de poduri de la Cernavodă

       Podul de la Cernavodă, dublat astăzi de un sistem de poduri combinate, construit tot de ingineri români, rămâne cel mai important simbol al ingineriei românești din perioada de început, examenul său de maturitate, trecut cu strălucirea dată de împlinirea secolului de existență și funcționare neîntreruptă. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Acum 138 de ani s-a înființat Banca Națională a României, de ce?

         La o jumătate de secol după apariţia primului proiect de înfiinţare a unei bănci naţionale, la 17/29 aprilie 1880, a fost publicată, în “Monitorul Oficial” nr. 90, “Legea pentru înfiinţarea unei bănci de scont şi circulaţiune”. Lua astfel fiinţă Banca Naţională a României, instituţie de credit, care deţinea privilegiul exclusiv de a emite bancnote. Până la declanşarea Primului Război Mondial, Banca Naţională a României s-a implicat în susţinerea dezvoltării economiei naţionale, prin volumul creditelor acordate şi nivelul redus al taxei scontului. De asemenea, alături de guvernul român, a contribuit în anii 1890-1892 la elaborarea legilor care au consacrat schimbarea etalonului monetar, prin renunţarea la bimetalism în favoarea monometalismului aur. Între 1900 şi 1925, statul s-a retras dintre acţionarii băncii, fapt pentru care BNR a devenit o instituţie particulară privilegiată, dar care avea aceleaşi responsabilităţi naţionale.

         Regimul comunist a impus etatizarea BNR (1946) şi apoi reorganizarea sa, potrivit noilor imperative politice. În 1948, BNR devenea Banca RPR – Bancă de Stat, subordonată iniţial Ministerului de Finanţe, iar din 1957, Consiliului de Miniştri. În 1965, titulatura băncii de emisiune s-a transformat în Banca Naţională a Republicii Socialiste România. În toţi aceşti ani, Banca Naţională a îndeplinit un rol important în evoluţia sistemului monetar şi de credit prin implicarea în realizarea reformelor monetare din 1947 şi 1952, în planificarea circulaţiei monetare, în controlul asupra utilizării creditelor acordate etc. (scrie www.bnr.ro)

          Banca Națională a României a fost înființată cu un capital inițial de 30 milioane lei (din care 10 milioane capital de stat, iar restul de 20 milioane fiind capital privat cu precădere al familiei Brătianu). BNR este a 13-a bancă centrală înființată în lume, fiind înființată înaintea băncii centrale a Japoniei sau a sistemului Rezervei Federale din SUA.

       Banca Națională a României (BNR), este banca centrală a României, o instituție publică independentă, cu sediul central în municipiul București și are sucursale și agenții atât în municipiul București, cât și în alte localități din țară.

         Obiectivul său fundamental îl reprezintă asigurarea și menținerea stabilității prețurilor (conform Statutului). Banca Națională a României sprijină politica economică generală a statului, fără a prejudicia îndeplinirea obiectivului său fundamental.

           Istoric:

        Prima bancnotă emisă de BNR a fost cea de 1000 lei, care a circulat până în anul 1933. Până în 1948, instituția a fost una privată, controlată cu mână de fier de către acționarii care, nu o dată, au sfidat guvernul propriului partid, PNL.

         Principalele atribuții ale BNR sunt:

             - elaborarea și aplicarea politicii monetare și a politicii de curs de schimb;

            - autorizarea, reglementarea și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit, promovarea și monitorizarea bunei funcționări a sistemelor de plăți pentru asigurarea stabilității financiare;

            - emiterea bancnotelor și a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriul României;

            - stabilirea regimului valutar și supravegherea respectării acestuia;

           - administrarea rezervelor internaționale ale României.

   Totodată, BNR sprijină politica economică generală a statului, fără prejudicierea îndeplinirii obiectivului său fundamental privind asigurarea și menținerea stabilității prețurilor. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Caricaturistul Mihai Stănescu, un om deosebit, s-a retras din viață

             Mihai Stănescu (n. 20 iulie 1939, satul Grădiștea, lângă Mizil, d. 14 aprilie 2018) a fost un caricaturist român. A absolvit liceul la Buzău, apoi, contrar sfatului mamei sale de a da la Medicină, a urmat la Iași al doilea liceu, cel de arte plastice, unde a fost înscris direct în anul II.

            A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București în 1966.

          După facultate a fost repartizat la Ministerul Turismului, unde a făcut grafică publicitară, de unde a demisionat după 6 ani. A revenit după un an și a mai lucrat alți șase ani. În 1978, a devenit liber-profesionist.

           Pe lângă multitudinea de premii internaționale, obținute în anii 1970 și 1980, care i-au adus faima, a devenit celebru și datorită faptului că a fost singurul caricaturist român care, trăind la București, cu Securitatea pe urme, a criticat în mod deschis regimul dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu.

În 1992, adaptându-se la economia de piață, și-a deschis un magazin lângă Sala Palatului, în încăperea relativ mică a unui fost debit de tutun. Magazinul, botezat „Erata”, a funcționat până în februarie 2016. Aici au fost vândute căni, cărți poștale, tricouri și sacoșe de pânză imprimate cu desenele sale, dar și albume de caricatură și desene originale ale artistului.

           Mihai Stănescu este autorul logo-ului „Bookarest”, sub care a funcționat, până în 2006, târgul de carte de vară de la București (în prezent, denumit „Bookfest”). O altă idee a sa, pe aceeași temă, este semnul de carte autocolant, adresat cititorilor leneși, care se împotmolesc și renunță la lectură.

          La 1 Decembrie 2000, președintele României Emil Constantinescu (1996-2000) i-a acordat Ordinul Național „Steaua României” în grad de „Cavaler”, „dorind a-i răsplăti meritele excepționale pentru realizări artistice și pentru promovarea culturii”. Artistul și-a ironizat decorația, desenând o caricatură în care este ilustrat purtând următorul dialog cu șeful statului: 

    „- Domnu' președinte, concret, ce avantaje o să am? Voi primi pământ, spații comerciale, voi fi scutit de impozit?

- Singurul avantaj e că, la moartea dumitale, o gardă de onoare va trage...

- În mine?!

- Nu. În aer!”.

            Albume de caricatură publicate

„Mihai Stănescu” - 1982, București.

„Umor 50%” - 1985, București.

„Acum nu e momentul” - 1990, București.

„Rire en Roumanie” - 1988, Paris, Ed. Bernard Barrault.

„C'est pas le moment” - 1989, Paris, Ed. Bernard Barrault.

„Pe urmele mele” - 1999, București.

„Manual de publicitate. Volumul II” - 2003, București.

„Am intrat...” - 2006, București.

„Cod portocaliu” - 2009, București.

„Realizările guvernului Boc în perioada 2009 - 2010” - cca 2011, București.

„La cererea clienților, am plecat în vacanță” - 2012, București.

„Realizările Guvernului Ponta” - 2014, București.

„De unde îți vin ideile, Mihai Stănescu?” - 2014, București.

https://rural-braila.blogspot.com

Victorie împotriva turcilor acum 444 de ani

           1574: Victoria de la Jiliștea a lui Ioan Vodă cel Viteaz, domn al Moldovei (1572 –1574), împotriva turcilor. Ioan Vodă cel Viteaz (alternativ Ioan Vodă cel Cumplit sau Ioan Vodă Armeanul; n. 1521 - d. 1574, Roșcani) a fost domnul Moldovei din februarie 1572 până în iunie 1574. Era fiul lui Ștefăniță cu armeanca Serpega, fiica lui Basarab cel Tânăr Țepeluș. După domnia sa, în Moldova a fost introdusă instituția mucarerului.

              Domnie

       În timpul domniei sale a dus o politică de întărire a autorității princiare, lovind în boierime, care l-a numit „Ioan Vodă cel Cumplit”. A vrut să ia domnia încă de la răsturnarea lui Alexandru Lăpușneanu de către Despot Vodă. Neizbutind și nefiind ajutat nici de tătari, polonezi sau germani, se retrage la Constantinopol. Exilat la Rhodos în urma insistențelor reînscăunatului Alexandru Lăpușneanu, ajunge negustor de pietre scumpe, obținând avere și trecere la Constantinopol . Punându-se în legătură cu boierii moldoveni, între care cu Ieremia Golia Cernăuțeanul, nemulțumit de prea multa plecare către polonezi a lui Bogdan Lăpușneanu, fiul lui Alexandru Lăpușneanu, jurând credință turcilor, Ioan Vodă câștigă tronul Moldovei. Bogdan Lăpușneanu e învins și gonit cu tot ajutorul polonez, ba chiar înlăturat și din Polonia. Văzându-și visul împlinit, caută să-și asigure tronul în exterior, punându-se bine și cu turcii și cu polonezii, pe de o parte, iar pe de alta asmuțindu-i pe unii împotriva altora prin tot felul de iscodiri, uneltiri și minciuni. Pe plan intern, persecută și chinuie cumplit pe boieri și clerici, de unde și supranumele de „cel Cumplit”. În curând însă se ivesc piedici în domnia lui.

         Alexandru al II-lea Mircea și fratele său Petru Șchiopul pătrund în primăvara anului 1574 în Moldova, cu sprijin turcesc, pentru a-l instala pe acesta din urma pe tronul principatului în locul lui Ioan Vodă.

                Istorie:

          Ioan Vodă a fost căsătorit, înainte de domnie, cu Maria Rostowski și ca domn, cu Maria Huru, fiica boierului L. Huru, Pârcălab de Hotin.

           După moartea lui Ioan Vodă cel Viteaz, doi frați de-ai lui după mamă și un nepot, au ajuns pe tronul Moldovei: Ioan "Nicoară" Potcoavă (Crețul), Alexandru Sarpega și Petru Cazacul, care era fiul lui Alexandru, iar un alt frate și un alt nepot au fost doar pretendenți: Constantin (frate) și Lazăr (nepot). (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Acum 156 de ani - “Legea presei”

                 1862, România intra în vigoare legea presei.

     La 13 aprilie 1862 intra in vigoare legea presei in România, copiata partial dupa legea franceza cu privire la proprietatea literara din 19 Julie 1793, si adaptata la realitatile societatii romanesti din acele timpuri. In cele 11 articole ale primului capitol din aceasta lege, erau prevazute drepturile de autor asupra diverselor opere (“tot felul de scrieri, compozitorii de muzica, pictorii sau desenatorii, care vor sapa sau litografii si tablourile ori desenele lor”), posibilitatea mostenirii sau cesionarii acestor drepturi dupa moartea autorilor, cat si alte lamuriri cu privire la chestiuni ce tineau de drepturile de autor.

          “Legea presei din 1862: Primul capitol al acestei legi pentru protejarea drepturilor autorilor este intitulat: “Despre proprietatea literara” si cuprinde 11 articole.

        Dispozitiunile acestui prim capitol, care trateaza despre proprietatea literara, sunt intrucatva intarite prin art. 19 din Constitutia de la 1866, care spune ca: “proprietatea de orice natura precum si toate creantele asupra Statului sunt sacre si inviolabile”.

      De altfel atat doctrina cat si jurisprudenta romana admiteau ca. art. 19 din Constitutia de la 1866, declarand sacra si inviolabila proprietatea de orice natura, fara nici o restrictiune, urmeaza ca si proprietatea literara este garantata de Constitutie si ca deci legea presei din 1862 in partea referitoare la proprietatea literara este si astazi inca in vigoare.”, scria revista Literatură şi artă română in anul 1906.

       “O noua confirmare a acestui adevar rezulta si din art. 398 al Codului penal roman din 1865 care spune ca: “Sunt si raman abrogate toate legiuirile penale anterioare din Romania, afara de dispozitiunile privitoare la delictele de presa ce se prevad in legea de presa din anul 1862”.

       Odata stabilit acest lucru ca primul capitol al legei presei din 1862 este si astazi inca in vigoare, si ca proprietatea literara ca si orice alta, proprietate este declarata, sacra, si inviolabila de Constitutie, sa trecem la examenul celor 11 articole din care se compune acest capitol. In treacat putem spune ca intregul acest capitol este reproducerea aproape fidela a legei franceze din 19 Julie 1793 asupra proprietatii literare, care a servit de model legiuitorului roman din 1862. Legiuitorul roman insa, ca si legiuitorul francez pe care l-a copiat, desi intituleaza aceasta lege “despre proprietatea literara”, in dispozitiunile sale s-a indepartat de a aplica principiul proprietatii in materie de opere literare sau artistice. Caci legea noastra ca si cea franceza, limitand drepturile autorilor, la un anume numar de ani, e foarte greu de admis ca aceasta limitare in timp, sa intre in caracterul unei adevarate proprietati.”, scria revista Literatură şi artă română in anul 1906. (scrie www.glasul.info)

https://rural-braila.blogspot.com

Acum 141 ani România întrerupe relațiile diplomatice Turcia, de ce?

 

         1877: În cadrul Războiului de Independență, România întrerupe relațiile diplomatice cu Turcia. Războiul de Independență al României este numele folosit în istoriografia română pentru participarea Principatelor Unite la Războiul ruso-turc din anii 1877 – 1878. În urma acestui război, România a obținut independența față de Imperiul Otoman.

        Pe 4 aprilie (sv - stil vechi se referă la calendarul iulian, predominant în întreaga Europa în Evul mediu. Calendarul pe stil vechi a rămas în uz în unele țări până în secolul al XX-lea și mai este folosit încă de mai multe biserici naționale ortodoxe / 16 aprilie (sn - stil nou se referă la calendarul gregorian, predominant în acest moment în lume. Denumirea stil nou este dată prin opoziție față de stilul vechi care corespunde calendarului iulian. România a adoptat oficial stilul nou, Calendarul Gregorian, pe baza Decretului publicat în Monitorul Oficial nr. 274 din 6 martie 1919, astfel că 1 aprilie, a devenit 14 aprilie 1919), Principatele Unite și Imperiul Rus au semnat un tratat la București care permitea trupelor ruse să traverseze teritoriul tării în drumul spre Balcani, cu condiția respectării integrității teritoriale a României.

      Inițial, înainte de 1877, Rusia nu a dorit intrarea României în război nedorind ca aceasta să participe la tratatele de pace pentru împărțirea teritoriilor, însă rușii s-au lovit de o puternică rezistență suferind pierderi grele și fiind învinși de trupele (40.000 de soldați) conduse de Osman Pașa în asediul Plevnei.

            În România a fost declarată mobilizarea trupelor. Aproximativ 120.000 de soldați au fost masați de-a lungul Dunării pentru apărarea țării în fața unui eventual atac al turcilor. Imperiul Rus a declarat război Imperiului Otoman pe 24 aprilie 1877, iar trupele ruse au intrat în România pe la Ungheni, peste nou pod construit peste Prut, opera cunoscutului inginer francez Gustave Eiffel.

           În cei 48 de ani de domnie (cea mai lungă din istoria statelor românești), Carol I a obținut independența țării, datorită căreia i-a și crescut imens prestigiul, a redresat economia, a dotat România cu o serie de instituții specifice statului modern și a pus bazele unei dinastii. A construit în munții Carpați castelul Peleș, care a rămas și acum una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale țării. După războiul ruso-turc (1877-1878), România a câștigat Dobrogea (dar a pierdut sudul Basarabiei), iar Carol a dispus ridicarea podului peste Dunăre, între Fetești și Cernavodă, care să lege noua provincie de restul țării. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Acum 107 ani s-a născut Emil Cioran

- filozof și scriitor român

         Emil Cioran (n. 8 aprilie 1911, Rășinari - d. 20 iunie 1995, Paris) a fost un filozof și scriitor român devenit apatrid și stabilit în Franța, unde a trăit până la moarte fără să ceară cetățenia franceză.

       Emil Cioran s-a născut la Rășinari, aflat pe atunci în comitatul Sibiu. tatăl său, Emilian Cioran, a fost protopop ortodox și consilier al Mitropoliei din Sibiu. mama sa, Elvira Cioran (n. Comaniciu), era originară din Veneția de Jos, comună situată în apropiere de Făgăraș. Tatăl Elvirei, Gheorghe Comaniciu, de profesie notar, fusese ridicat de autoritățile austro-ungare la rangul de baron. Astfel, pe linie maternă, Emil Cioran se trăgea dintr-o familie din nobilimea transilvană. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Amza Pellea – 87 de ani de la naștere

          Amza Pellea s-a nascut la data de 7 aprilie 1931 în Băilești, Dolj si a decedat pe 12 decembrie 1983, in București, a fost un actor român de teatru și film. A fost creatorul și interpretul personajului Nea Mărin, care i-a relevat atât de bine disponibilitățile pentru comedie. A fost actorul care a interpretat unele dintre cele mai strălucite figuri ale istoriei românilor, precum Decebal sau Mihai Viteazul.

               Istorie:

         Născut într-o familie cu cinci copii, tatăl său s-a numit tot Amza Pellea și a fost directorul cooperativei "Munca Noastră" din Băilești în anul 1933. A absolvit cursurile Colegiului Național Carol I din Craiova, și Școala tehnică de electrotehnică din Craiova. Un reprezentant al Promoției de aur a teatrului românesc, Amza Pellea a jucat la Teatrul Național din Craiova, Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie și Teatrul Național din București, unde s–a impus ca unul dintre actorii cei mai dotați ai scenei românești. A fost profesor la IATC.

          Pe scena craioveană realizează, în perioada stagiaturii de trei ani (1957-1959), nu mai puțin de 14 roluri, între care Jack Worthing (Ce înseamnă să fii onest de Oscar Wilde), Vedernikov (Ani de pribegie de Aleksei Arbuzov), Vladică Ilarion (Tudor din Vladimiri de Mihnea Gheorghiu), Comandantul vasului (Tragedia optimistă de Vsevolod Visnevski), Bepe (Galcevile din Chioggia de Carlo Goldoni), Horatio (Hamlet de Shakespeare), Colonelul Dobre (Ecaterina Teodoroiu de Nicolae Tăutu), Otto Katz (Soldatul Svejk de Jaroslav Hašek), Esteban (Fântâna turmelor de Lope de Vega).

       Pe scena Teatrului de Comedie creează alte personaje, printre care Brettschneider (Svejk în al doilea război mondial de Brecht- 1962), Pietro (Umbra de E. Svart- 1963), Manole (Somnoroasa aventură de Teodor Mazilu- 1964), Subcomisarul (Capul de rățoi de G. Ciprian- 1966), Platonov(Un Hamlet de provincie de Cehov- 1967), Voievodul Basarab (Croitorii cei mari din Valahia de Al. T. Popescu- 1969), Noah (Arca bunei speranțe de I.D. Sîrbu- 1970), Hrisanide (Interesul general de Aurel Baranga- 1972), Hickok (Buffalo Bill și indienii de A. Kopit- 1973),"inginerul" din Nic Nic.

Pe scena Teatrului Național din București dă viață lui Petre Dinoiu (Comoara din deal de Corneliu Marcu- 1977) și lui Vlad Țepeș (A treia țeapă de Marin Sorescu - 1979).

Ultimul rol creat la teatru îl readuce pe scena Teatrului de Comedie, realizând - în regia lui Gheorghe Harag - personajul bătrânului moșier Muromski în Procesul de Suhovo-Kobilin - 1983.

           Amza Pellea a interpretat atât personaje istorice (Vladica Hariton din Tudor din Vladimiri de Mihnea Gheorghiu, Voievodul Basarab din Croitorii cei mari din Valahia de Al. Popescu, rolurile din Tudor, Răscoala, Haiducii, Dacii, Columna, Mihai Viteazul), cât și personaje contemporane (Ailincii din Secunda 58 de Dorel Dorian, Manole din Somnoroasa aventură de T.Mazilu), dar și personaje din repertoriul clasic universal (Esteban din Fântâna turmelor de Calderon, Horațiu din Hamlet, Platonov din Un Hamlet de provincie de Cehov).

        Rămas probabil în conștiința publicului prin rolul domnitorului din Mihai Viteazul și prin Nea Mărin, reușește în Atunci i-am condamnat pe toți la moarte să atingă ambele personaje. Umilul, și câteodată veselul Ipu recapătă, în finalul filmului, figura dârză și tragică a soldatului țăran din primul război.

       A câștigat în 1977 premiul de interpretare masculină, cel mai bun actor, la Festivalul Internațional de Film de la Moscova, pentru rolul său excepțional (Manolache Preda) din filmul Osânda, unde a jucat alături de Gheorghe Dinică și Ernest Maftei, într-o ecranizare de Sergiu Nicolaescu după "Velerim și Veler Doamne" de Victor Ion Popa.

         Între 22 martie 1973 și 24 septembrie 1974 a fost director al Teatrului Național Craiova.

           A fost căsătorit timp de 25 de ani, din 1958 până la moartea sa în 1983, cu Domnica Mihaela din familia Policrat din Craiova. Este tatăl actriței Oana Pellea.

         A decedat în data de 12 decembrie 1983 la București în vârstă de 52 de ani. Este înmormântat la cimitirul Bellu. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com