Acum 114 de ani s-a înființat primul sindicat muncitoresc din România

(Gravură ce reprezintă portretul lui Ion C. Frimu, foto wikipedia)

1905: S-a înființat primul sindicat muncitoresc din România, sindicatul lucrătorilor tâmplari, în frunte cu I.C.Frimu și Voicu Andreescu-Râureanu, urmat la 13 și 20 martie de înființarea sindicatului strungarilor și respectiv al lucrătorilor din fabricile de încălțăminte.

Biografie

Socialiști români la sărbătorirea zilei de naștere a lui Constantin Dobrogeanu-Gherea la Ploiești (1915), Ion C. Frimu este al treilea din dreapta în primul rând

Ion Costache Frimu s-a născut la data de 4/16 octombrie 1871 în comuna Bârzești (județul Vaslui). Era de profesie tâmplar. La 31 martie 1893, a fost fondat, la București, Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România (PSDMR). Din conducerea acestuia făceau parte Ioan Nădejde, Vasile G. Morțun, Constantin Dobrogeanu-Gherea, Ion C. Frimu, Mihail Gheorghiu-Bujor, Cristian Racovski, Dimitrie Marinescu, Gheorghe Cristescu și Ilie Moscovici.

În decembrie 1896, a fost înființată Uniunea Sindicatelor Breslelor, un eveniment de cea mai mare importanță pe linia centralizării organizațiilor sindicale muncitorești, I. C. Frimu fiind ales în anul 1898 președinte al acestei uniuni sindicale. În 1899 PSDMR s-a destrămat, prin ruperea mai multor aripi (printre care și cea lui Vasile G. Morțun), iar cluburile muncitorești au fost desființate, cu excepția clubului de la București, în cadrul căruia au continuat să activeze lideri socialiști ca I.C. Frimu, C.Z. Buzdugan și Cristian Racovski.

A înființat și a făcut parte din conducerea revistei „România muncitoare” și a Uniunii Socialiste din România (1907). În martie 1905, Frimu a pus bazele Sindicatului Tâmplarilor din București, fiind ales ca președinte al acestuia.

La 31 ianuarie 1910 a fost înființat, la București, Partidul Social Democrat Român (PSDR), ai cărui lideri au fost aleși I. C. Frimu, Mihail Gheorghiu-Bujor, dr. Cristian Racovski, Dimitrie Marinescu și Constantin Vasilescu. În anul 1911 Frimu a intrat în legătură cu liderul comunist rus Vladimir Ilici Lenin. În timpul primului război mondial, a fost delegat la cea de-a treia Conferință a internaționaliștilor împotriva războiului din septembrie 1917 de la Stockholm.

După primul război mondial și ca urmare a sărăciei de după încetarea ostilităților, influența Revoluției din Octombrie s-a extins și în România. După un articol publicat de Cristian Racovski în ziarul „România muncitoare” în care declara că „cucerirea Basarabiei sau a Transilvaniei trebuie osândită de noi”, au fost declanșate mai multe manifestații muncitorești, în care, pe lângă revendicările salariale și cererea de condiții de muncă mai bune pentru muncitori, s-au cerut și schimbări politice. Prin aceste manifestații s-a încercat declanșarea unei lupte a muncitorilor români pentru detronarea regelui și alungarea de la putere a clasei politice „burghezo-moșierești”.

Procesul și moartea lui I.C. Frimu

Ministrul de Interne, George G. Mârzescu, și-a justificat ordinul dat forțelor de ordine de a trage în plin declarând că greviștii erau ațâțați de agenți bolșevici. Printre cele 52 de persoane arestate sub învinuirea de crimă „contra siguranței statului, complot contra statului” și „provocare de rebeliune și ofensă adusă M.S. Regelui” se aflau și activiști comuniști, infiltrați în rândul social–democraților la ordinul bolșevicilor de la Moscova, între care Alecu Constantinescu, Jaques Konitz, Alexandru Bogdan și I.S. Dimitriu.

I. C. Frimu, care fusese învinuit de instigare, a murit în Închisoarea Văcărești la data de 6/19 februarie 1919 în urma bătăilor și schingiuirilor poliției la care fusese supus în arest și a bolii căpătate în închisoare. Mii de muncitori au participat la înmormântarea sa, cerând pedepsirea asasinilor lui Frimu. Liderul socialist Constantin Titel Petrescu îl caracteriza pe I.C. Frimu drept "acel admirabil exemplar omenesc de onestitate, bunătate, omenie". (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com