NICHITA STANESCU – un poet de profunzime

        

        Nichita Stanescu s-a nascut la 31 martie 1933 in Ploiesti, si a decedat la 13 decembrie, 1983 in București. A fost un poet, scriitor si eseist roman, ales post-mortem membru al Academiei Romane. Este considerat de critica literara, si de publicul larg, drept unul dintre cei mai importanti scriitori de limba romana, pe care el insusi o denumea „dumnezeiesc de frumoasa”.

        Nichita Stanescu apartine, temporal si formal, neo-modernismului romanesc din anii 1960 - 1970. Nichita Stanescu a fost considerat de catre unii critici literari, precum Alexandru Condeescu si Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime si intensitate remarcabila, facand parte din categoria foarte rara a inovatorilor lingvistici si poetici. A fost laureat al Premiului “Herder”.

         Originile sale se regasesc intr-o famile de tarani prahoveni veniti la oraș, în Ploiești, la începutul anilor 1800. Mama sa, Tatiana Cereaciuchin, a fost fizicianul si generalul Nikita Cereaciuchin. Ca urmare a Revolutiei din Octombrie, generalul Cereaciuchin se refugiaza discret si rapid impreuna cu familia sa in Romania, initial in Constanta si ulterior la Ploiesti, unde se stabilesc. Aici, in orașul petroliștilor dar si al lui Ion Luca Caragiale, viitorii parinti ai lui Nichita se vor intalni si casatori la 6 decembrie 1931. Intaiul lor nascut va purta, emblematic, prenumele ambilor bunici, al generalului-fizician rus si al comerciantului roman, Nichita (si) Hristea Stanescu.

        Activitatea sa literara incepe in anul 1955 cu volum numit “Argotice — cântece la drumul mare” unde a adunat poeziile sale „bașcalioase”, in 1957 - in luna martie, debuteaza simultan in revistele „Tribuna” din Cluj si in „Gazeta literara” cu trei poezii. Intre anii 1957-1958 - este pentru scurt timp corector si apoi redactor la sectia de poezie a “Gazetei literare” (director, Zaharia Stancu).

Printre ultimile publicatii se numara: in 1978 - volumul de poezii “Epica Magna”, care primeste in acelasi an premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Romane, si in 1979 - volumul de poezii “Opere imperfecte”.

      “Nichita Stănescu se mișca într-adevăr într-o sferă superioară, siderată de valori exclusiv artistice. Cât despre gustul său pentru „compromis”, cred sincer că nu prea știa ce înseamnă acest lucru, tocmai pentru că era un ingenuu. Dacă nu mi-ar fi teamă că devin prea ... doct, aș zice că spiritul său ludic îl făcea să plutească pe deasupra situațiilor, pentru a căror substanță tragică cred că nu avea „organ”: tălpile lui nu se atingeau nici de flori, nici de mocirlă. Singurul păcat al lui Nichita Stănescu a fost crima săvârșită față de sine însuși: distrugerea sistematică a carcasei care-i asigura superbul exercițiu al spiritului. „Nichita Stănescu este cel mai important poet român de după cel de-al doilea război mondial. Odată cu el, prin el, logosul limbii române ia revanșa asupra poeților ei.” apreciaza in 1995 Ștefan Augustin Doinas. (rezumat wikipedia)

         Printre cei care l-au omagiat, prin muzica, se numara si un corifeu brailean NICU ALIFANTIS. Acest artist a creat, dupa versurile lui NICHITA STANESCU, mai multe melodii. Amintim doar “Ce bine ca esti!” si “Cantec de dragoste”. 

https://rural-braila.blogspot.com