Alexandru Vaida-Voievod asigura împrumuturile capitaliștilor străini, acum 86 de ani. De ce?
(foto wikipedia)
1933: Guvernul condus de Alexandru Vaida-Voievod semnează, sub
auspiciile Ligii Națiunilor, "Acordul
de la Viena", care asigura împrumuturile
capitaliștilor străini, contractate în vederea „asanării
economico-financiare a țării", prin reducerea salariilor,
concedierea a 30% dintre muncitori și funcționari, sporirea și
încasarea regulată a impozitelor.
Alexandru Vaida-Voievod (n. 27 februarie 1872, Olpret, azi Bobâlna -
d. 19 martie 1950, Sibiu), a fost un om politic, medic, publicist,
unul dintre liderii marcanți ai Partidului Național Român din
Transilvania, apoi al Partidului Național Țărănesc. Vaida-Voevod
a debutat politic în anturajul arhiducelui Franz Ferdinand, ca
susținător al drepturilor românilor transilvăneni.
După Unirea Transilvaniei cu România și fuziunea naționalilor
transilvăneni cu țărăniștii din Vechiul Regat, s-a numărat
printre liderii marcanți ai noului Partid Național Țărănesc.
În activitatea politică, Alexandru Vaida-Voievod a ocupat timp de
trei mandate funcția de premier al României, remarcându-se de
asemenea la conducerea Ministerului de Interne și a Ministerului de
Externe. A sprijinit regimul autoritar al regelui Carol al II-lea,
motiv pentru care i-a părăsit pe național-țărăniști și a
întemeiat propriul partid. După instaurarea monarhiei autoritare a
fost numit consilier regal, iar șeful statului l-a folosit pentru
a-și justifica regimul, mizând pe credibilitatea unor politicieni
cu experiență, care erau fideli monarhiei.
Blocul Parlamentar. Primul guvern ales al României Mari
Lider marcant al Partidului Național Român, Vaida este numit
ministru de stat pentru Transilvania în primele guverne după Marea
Unire. În alegerile de la începutul lunii noiembrie 1919, primele
pe baza votului universal, PNR a obținut 169 mandate de deputat și
76 mandate de senator, cel mai mare număr dintre partidele
participante. Nici un partid nu a reușit să obțină majoritatea
mandatelor pentru a susține un Consiliu de miniștri, astfel că se
impunea formarea unei coaliții. În acest sens, pe 25 noiembrie 1919
s-a format Blocul Parlamentar. Inițial, regele Ferdinand l a
solicitat pe Iuliu Maniu să prezideze noul guvern, însă acesta a
refuzat pe motiv că nu vorbea suficient de bine limba franceză,
limba oficială a Conferinței de Pace de la Paris. În realitate,
fruntașul ardelean nu dorea să-și lege numele de semnarea
Tratatului cu Austria, a cărui tergiversare dura de mai bine de șase
luni. Prin acesta, Marile puteri urmăreau să-și creeze baza legală
pentru a interveni în treburile interne ale României, sub pretextul
supravegherii modului cum erau respectate drepturile minorităților
naționale.
În cele din urmă, pe 1 decembrie 1919, noul guvern este alcătuit
sub conducerea lui Alexandru Vaida-Voevod, vicepreședinte al PNR, în
timp ce Iuliu Maniu și-a păstrat funcția de președinte al
Consiliului Dirigent. Pe 29 decembrie, Parlamentul ratifică legile
prin care se consfințea Marea Unire. Pe 10 ianuarie 1920, primul
ministru a fost nevoit să plece în străinătate pentru a obținea
recunoașterea internațională a actelor unirii. Astfel, el nu și-a
mai putut exercita prerogativele, iar în locul său a rămas Ștefan
Cicio Pop. Vaida nu a mai reușit să revină în fruntea guvernului
său, căci manevrele politice ale lui Ion I.C. Brătianu au
determinat căderea acestuia. (rezumat wikipedia)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Daca aveti comentarii si completari sunteti bineveniti!