1947: SUA semnează Tratatul de pace cu România. În ce condiții?

(foto historia.ro)

1947: Spolierea României la Tratatul de pace de la Paris.

Istoria nu cunoaste până în prezent vreun caz în care, în urma unui război purtat "pe viață și pe moarte", încheiat cu victoria clară a unei tabere și capitularea necondiționată a celeilalte, a învinșilor, primii – învingătorii - să critice rezultatele păcii pe care ei au dictat-o. Si totuși, la puțin timp după ce, la 10 februarie 1947, la Paris fuseseră semnate tratatele de pace cu Italia, România, Ungaria, Bulgaria și Finlanda, unul dintre învingători critică climatul și modalitățile în care fuseseră luate multe dintre hotărârile înscrise în tratate, și nu era un învingător oarecare, ci chiar un participant important la luarea și impunerea deciziilor.

Criticile lui Byrnes

Acesta era James Byrnes, secretar de stat în administrația americană în anii 1945-1947 și care participase personal la luarea deciziilor înscrise în tratatele de pace. "Ziua de 10 februarie - declara acesta - a fost rezultatul unei lungi si plictisitoare serii de conferințe, reuniuni, discuții contradictorii, care s-au derulat într-un climat cu totul altul decât cel cordial, întrerupt de continue suspiciuni nejustificate care au făcut o atmosferă apăsătoare și au împiedicat ca bunele intenții inițiale să prevaleze". În continuare, James Byrnes avertiza că "evenimentul care s-a realizat la 10 februarie ar putea avea o influență tragică asupra viitorului lumii", atrăgând atenția că "tratatele de la Paris nu sunt altceva decât preludiul unor alte catastrofe". Si, pentru a îndrepta lucrurile - opina secretarul de stat american-, "nu trebuie să se întârzie [cu revizuirea tratatelor - n.n.]; dacă ocazia se prezintă, trebuie profitat - dacă ea nu apare, atunci trebuie provocată".

Nu trebuie să ne surprindă o astfel de apreciere. Negocierile pentru încheierea tratatelor de pace s-au desfășurat într-o atmosferă în care se acumulau norii grei ai războiului rece: în răsăritul Europei, partidele comuniste, sprijinite de Uniunea Sovietică, își continuau ofensiva pentru acapararea totală a puterii; în Grecia, insurgenții comuniști își continuau lupta împotriva guvernului legal, în timp ce Turcia era supusă unor presiuni sovietice la Marea Neagră și Caucaz, ceea ce l-a determinat pe președintele american Harry Truman, la 14 martie 1947, să ofere ajutor celor două state; iar la 5 iunie același an, secretarul de stat american, George Marshall, a anunțat "Programul de Refacere a Europei" ("European Recovery Programme"), ce-i poartă numele.

Ce a adus Tratatul de Pace de la Paris României?

Mai întâi a fost Convenția de armistițiu

Multe dintre prevederile continute în Tratatul de pace cu România își aveau izvorul în Convenția de armistițiu semnată de România cu Națiunile Unite la Moscova, în noaptea de 12 spre 13 septembrie 1944. Era un document care conținea prevederi ce excedau unui armistițiu, dar era mai puțin decât un tratat de pace. Convenția recunoștea faptul că de la 24 august, ora 4.00, România a luptat alături de Națiunile Unite "împotriva Germaniei și Ungariei", urmând să pună la dispoziția Puterilor Aliate "nu mai puțin de 12 divizii"; libertatea de mișcare pentru forțele aliate pe teritoriul României; frontiera româno-sovietică era cea "stabilită prin acordul sovieto-român din 28 iunie 1940"; eliberarea prizonierilor Națiunilor Unite; guvernul român trebuia să pună la dispoziția Comandamentului Aliat (Sovietic) sumele în lei și utilitățile necesare îndeplinirii sarcinilor sale; restituirea bunurilor luate din Uniunea Sovietică; judecarea criminalilor de război; dizolvarea organizațiilor fasciste, hotărârea de la Viena din 30 august 1940 era declarată "nulă și neavenită", iar Transilvania ("sau cea mai mare parte a ei") urma să fie restituită României etc. Prin art. al II-lea, România era obligată să plătească URSS despăgubiri de război în valoare de 300 milioane dolari SUA, precum și despăgubiri pentru pagubele produse celorlalte state aliate și cetățenilor acestora, sumă ce urma să fie stabilită ulterior, plecând în calcul de la valoarea de 35 dolari uncia de aur.

Cum s-a ajuns la suma despăgubirilor

Asupra sumei de 300 milioane de dolari, la Moscova au avut loc discuții în două ședințe între delegația română și cea sovietică (aliată), și anume ședințele a 2-a și a 3-a. Suma a fost propusă de partea sovietică, iar delegația română a venit cu contrapropuneri. Molotov a argumentat: "Textul propus este punctul de vedere al celor trei guverne aliate, iar Uniunea Sovietică, găsindu-se pe teritoriul său, ar putea să spună mai mult. 300 milioane de dolari nu reprezintă decât o parte a despăgubirilor. Ar fi ușor să prezint argumente destul de tari pentru menținerea acestei cifre. Guvernul sovietic are la dispoziția sa destule dovezi pentru a arăta că 300 milioane dolari este o sumă mică și nu reprezintă decât o cincime a pagubelor. (...) Mă gândesc că România duce război contra Germaniei și Ungariei, împreună cu Uniunea Sovietică și Aliații săi. Pentru aceasta cred că cele 300 milioane dolari nu reprezintă decât acest punct de vedere. (...) 50 de milioane de dolari anuali este o mică parte a pagubelor și mică față de bogățiile naționale ale României".

Ion Christu, membru al delegației române, nu a respins mărimea sumei, dar a cerut să se insereze în Convenție clauza că, “dacă la sfârșitul războiului situația economică a țării va fi atât de proastă încât suma cerută ar reprezenta o sarcină grea, ea să fie micșorată.” În această logică el a solicitat inegalitatea anuităților, în sensul că primele anuități, având în vedere că România avea să iasă "foarte slabită din război și cu foarte mari sarcini economice", să fie mai mici și chiar România să fie scutită în primul an de plată, urmând ca treptat, în următorii cinci ani, anuitățile să crească. Molotov a respins însă această propunere. Argumentele române - a spus ministrul de Externe sovietic - "sunt unilaterale și se ignoră multe fapte. Pot să adaug că nici un cetățean sovietic nu va înțelege vreo rectificare în această privință. D-l Maiski poate să spună care este venitul fiecărei națiuni. Venitul României este socotit la 2 miliarde dolari anual". Când I. Christu a arătat că cifra de 2 miliarde de dolari nu era reală și că, după datele Societății Națiunilor, venitul național al României "nu se ridica la mai mult de 600 milioane dolari anual", Molotov a amânat discuția asupra acestui punct pentru a doua zi.

"Clauze grele și injuste"

Cu o economie distrusă de pe urma războiului, în condițiile unei secete severe, România a fost nevoită să facă față unor obligații economice împovărătoare. În loc să determine reluarea producției și să crească sensibil capacitatea de lucru a țării, fapt ce ar fi asigurat inclusiv posibilitatea achitării datoriilor externe, condițiile impuse prin convenția de armistițiu și tratatul de pace au accelerat de-a dreptul descompunerea economiei naționale românești. Similar, în loc să încurajeze plasarea economiei românești în circuitul economiei mondiale, care ar fi avantajat inclusiv învingătorii, prevederile Tratatului de pace au izolat România și mai mult, plasând-o într-o zonă închisă, ruptă și ea de schimbul mondial de bunuri. În loc să asigure existenta unui popor, să-i valorifice rezultatele muncii sale, de care aveau nevoie alte spații europene și mondiale, tratatul de pace i-a privat pe români de ultimele lor mijloace de trai.

Din calculele economiștilor Ministerului de Finanțe al României, făcute la 12 februarie 1947, deci la doar două zile de la semnarea Tratatului de Pace de la Paris, rezultă că efortul făcut de statul român pentru aplicarea convenției de armistițiu, de la data semnării acestuia - 12 septembrie 1947 și până la adoptarea Tratatului de pace (reparații, cheltuieli de ocupație, restituiri, rechiziții, transferuri de creanțe germane și italiene etc.), avea următoarea structură: întreținerea armatei sovietice 75 milioane de dolari anual; despăgubiri de război (eșalonat pe 8 ani) 300 milioane dolari; restituiri de bunuri 320 milioane dolari; bunuri prelevate neregulat 150 milioane dolari; reintegrarea în drepturi a Națiunilor Unite și a resortisanților respectivi - 200 milioane dolari, plus 50 milioane alte sarcini. Să adăugăm aici faptul că, în același timp, România trebuia să renunțe la datoriile Germaniei, estimate la 200 milioane dolari. (rezumat https://www.historia.ro)

https://rural-braila.blogspot.com