Dimitrie Cantemir – domnitorul care a realizat prima
monografie la români (acum 302 ani)
1716:
Apare lucrarea lui Dimitrie Cantemir, “Descriptio Moldaviae”,
prima monografie geografică la români, scrisă în limba latină,
la cererea Academiei din Berlin. Lucrarea este alcătuită din trei
părți și este însoțită de prima hartă a Moldovei.
Dimitrie
Cantemir (n. 26 octombrie 1673 – d. 21 august 1723) a fost domnul
Moldovei în două rânduri (martie-aprilie 1693 și 1710 - 1711) și
un mare cărturar al umanismului românesc. Printre ocupațiile sale
diverse s-au numărat cele de enciclopedist, etnograf, geograf,
filozof, istoric, lingvist, muzicolog și compozitor. A fost membru
al Academiei de Științe din Berlin. George Călinescu îl descria
drept „un erudit de faimă europeană, voievod moldovean,
academician berlinez, prinț moscovit, un Lorenzo de Medici al
nostru.”
În
Encyclopædia Britannica, ediția a 11-a, vol. 5, în articolul
Dimitrie Cantemir se menționează: „Demetrius
or Demeter Cantemir was known as one of the greatest linguists of his
time, speaking and writing eleven languages, and being well versed in
Oriental scholarship.”
Istorie:
Dimitrie era fiul domnului moldovean Constantin Cantemir. La moartea
tatălui său în 1693, a fost proclamat domn după modelul lui
Constantin Brâncoveanu, însă Poarta nu l-a confirmat în domnie.
Și-a petrecut următorii ani la Constantinopol, unde a fost
capuchehaie (trimis la Poartă ca garant al fidelității) și a
însoțit armata otomană în expediția eșuată din Ungaria, fiind
martor al înfrângerii otomanilor în Bătălia de la Zenta, unde
s-a convins de decadența Imperiului Otoman.
În 1710 a fost numit la
tronul Moldovei, având misiunea de a-l supraveghea pe Brâncoveanu,
bănuit de neloialitate față de Imperiul Otoman, în schimb a
încheiat el însuși un tratat cu Imperiul Rus al lui Petru cel
Mare. Armata rusă ajutată de moldoveni a suferit o înfrângere
categorică din partea turcilor în Bătălia de la Stănilești. În
consecință, Cantemir a fost nevoit să se refugieze în Rusia, unde
și-a petrecut restul vieții în mijlocul preocupărilor
intelectuale. (rezumat wikipedia)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Daca aveti comentarii si completari sunteti bineveniti!