Consiliul de Stat, condus de Ion Iliescu, acum 29 de ani, a adoptat Decretul privind declararea animalelor, de ce?
1983: Consiliul de Stat a
adoptat Decretul privind declararea animalelor, înstrăinarea și
tăierea bovinelor și cabalinelor, prin care se interzice
crescătorilor de animale sacrificarea acestora pentru consumul
propriu.
Istorie: Consiliul de
Stat reprezinta un organ colegial, care a deținut funcțiile și
atribuțiile unui șef de stat al Republicii Populare Romîne și al
Republicii Socialiste România în perioada 1961-1989, înlocuind
Prezidiul Marii Adunări Naționale.
Înființat în martie 1961,
Consiliul de Stat era format inițial dintr-un președinte, trei
vicepreședinți și 13 membri. Consiliul de Stat a fost menținut și
de Constituția RSR din 1965. Numărul membrilor a fost mărit la 15
în decembrie 1967 și la 22 în martie 1969. În anul 1974,
Constituția a fost modificată, creându-se funcția de președinte
de republică, îndeplinită de o singură persoană, iar numărul de
vicepreședinți ai Consiliului de Stat a fost mărit la 4.

Conducerea Consiliului de
Stat
De-a lungul timpului,
Consiliul de Stat a avut drept conducători pe următorii lideri
politici comuniști:
Președinți:
- Gheorghe Gheorghiu-Dej -
președinte al Consiliului de Stat al RPR (21 martie 1961 - 19 martie
1965)
- Ion Gheorghe Maurer,
Ștefan Voitec și Avram Bunaciu - vicepreședinti al Consiliului de
Stat al RPR (19-24 martie 1965)
- Chivu Stoica - președinte
al Consiliului de Stat al RSR (24 martie 1965 - 9 decembrie 1967)
- Nicolae Ceaușescu -
președinte al Consiliului de Stat al RSR (9 decembrie 1967 - 28
martie 1974)
Prin Decretul – Lege nr. 2
din 27 decembrie 1989 privind constituirea, organizarea și
funcționarea Consiliului Frontului Salvării Naționale se creează
funcția de președinte al Consiliului. Acest Decret – Lege
încredințează exercitarea atribuțiilor de șef de stat
președintelui consiliului, care a fost Ion Iliescu. (rezumat
wikipedia)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Daca aveti comentarii si completari sunteti bineveniti!