Caragiale a fost implicat într-un proces de calomnie acum 117 de ani. Pentru ce?

(Caragiale și fiul său Mateiu, scanned from an issue of Magazin Istoric)

1902: Se dă sentința în procesul Caion-Caragiale. Caion este condamnat la 3 luni închisoare, 500 de lei amendă către stat și 10.000 de lei despăgubuiri către Caragiale pentru calomnie, după ce afirmase că drama “Năpasta” ar fi un plagiat.

Ion Luca Caragiale (n. 1/13 februarie 1852 Haimanale, județul Prahova, Țara Românească, astăzi I. L. Caragiale, județul Dâmbovița, România – 9 iunie 1912, Berlin, Imperiul German) a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român. George Călinescu îl considera a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române.

“Năpasta” este ultima piesă de teatru a dramaturgului Ion Luca Caragiale, apărută în 1890. Premiera acestei piese, avea să determine o creștere a adversității față de opera marelui dramaturg.

Este singura dramă scrisă de acesta și probabil prima piesă românească jucată într-o limbă străină.

Origine

Conform I. D. Suchianu, Caragiale și niște prieteni se aflau într-o excursie pe valea Oltului când s-au oprit în satul Tigveni, pe malul Topologului. În cârciumă, aceștia s-au minunat de frumusețea unei sătence. La ieșire s-au întâlnit cu un grup de tineri care au observat că „pentru fata asta o să se facă moarte de om”.

Premiera piesei și recepție

''Năpasta'' a avut premiera în 3 februarie 1890 la Teatrul național din București cu o distribuție de excepție: C. I. Nottara (Ion), Aristizza Romanescu (Anca), Grigore Manolescu (Dragomir) și Costin Mărculescu (Gheorghe). “Năpasta” a fost primită cu răceală de public și de către cronici, multe defavorabile.

În favoarea operei sale dramatice și, mai târziu, și a celei în proză, s-au pronunțat condeie de mare greutate, ceea ce a rezultat în opera lui Caragiale fiind rezultatul unor polemici acerbe. În februarie 1890, Nicolae Iorga a debutat ca și critic literar la 19 ani cu un articol judicios în „Lupta” despre “Năpasta”, complimentând precizia caracterizării psihicului țărănesc în “Anca și Dragomir” și numind “Năpasta” ca una dintre cele mai de calitate piese de teatru românești. Caragiale i-a trimis un exemplar din “Năpasta” cu următoarea dedicație:

„Criticului inteligent și conștiincios care a binevoit, ca om rar ce este, întâi să citească Năpasta și să gândească asupra ei, și apoi s-o critice.”

(Original stage set for the Romania drama Năpasta, as envisaged by the author Caragiale (and drawn in Caragiale's own hand, foto wikipedia)

În favoarea piesei s-au mai pronunțat Constantin Dobrogeanu-Gherea, cu o interpretare diferită, Anca fiind, după el o reflexie a conștiinței vinovate și adesea prea unilaterală pentru gustul acestuia. Alături de mulți alții acest tip discuții au subliniat ambiguitatea piesei, o problemă atacată frecvent și aprig. Eugen Lovinescu argumentează că Anca este, dimpotrivă, axa centrală, dar e lipsită de realitate sufletească. În 1922, Paul Zarifopol găsește piesa răsuflată, artificială și melodramatică, o opinie care a rezonat cu Pompiliu Constantinescu în 1939. În contrast, la mijlocul secolului, Ion Roman adună și dezmințește aceste acuzații, subliniind cum piesa a treut testul timpului. În 1972, Silvian Iosifescu a subliniat dimpotrivă, rădăcinile clasice ale piesei, care respectă cele trei unități ale lui Aristotel. Doi ani mai târziu, I. Constantinescu compara Năpasta cu începuturile teatrului modern, cu accentul pe un singur spațiu închis simbolizând alienarea față de societate.

Aceste polemici, alături de procesul de calomnie, au fost principalele motive pentru care Șerban Cioculescu observă că până la sfârșitul primului război mondial piesa nu a mai fost jucată. În 1891 volumele lui Caragiale (Teatru și Năpasta) sunt respinse și de la premiul Academiei. Consecventă, Academia va respinge în 1901 și premierea volumului Momente.

Acuzație de plagiat

În 30 noiembrie 1901 redactorul Constantin A. Ionescu al “Revistei literare” a publicat anonim sub pseudonimul „Caion” articolul „Domnul Caragiale” pe baza piesei „Năpasta”, unde îl acuza pe Caragiale că ar fi copiat piesa “Nenorocul” de Kemény Istvan. Chemat în instanță, Ionescu a susținut că autorul ar fi copiat din “Puterea întunericului” („La Puissance de ténèbres”) de Lev Tolstoi. Procesul de calomnie care a urmat i-a adus lui Caragiale o mare tristețe datorită unui mare scandal de presă. În justiție, în ciuda celebrei pledoarii a lui Delavrancea și a problelor administrate, calomniatorul este achitat. “Năpasta” este ultima piesă de teatru scrisă de autor, nemaiputând să mai închege nimic într-un gen căruia îi adusese, incontestabil, strălucirea marii arte. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com