Ion Ghica – economist, a plecat de la Brăila, pentru a negocia înființarea “Bank of Roumania” la Constantinopol, acum 153 de ani

(Ion Ghica, foto wikipedia)

1866: A început să funcționeze Banca României, creată prin transformarea Băncii Imperiului Otoman sub numele de “Bank of Roumania”. Primul președinte al Consiliului de administrație a fost Ion Ghica.

Ion Ghica (n. 12 august 1816, București, Țara Românească – d. 7 mai 1897, Ghergani, România) a fost o personalitate marcantă a celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea. Economist, matematician, scriitor, pedagog, diplomat și om politic, Ion Ghica a fost prim-ministru de cinci ori: de trei ori al guvernului României (în 1866, în 1866-1867 și în 1870-1871) și de două ori între 1859 și 1860, la Iași și la București, în perioada în care țările române se uniseră într-un stat, însă păstrau încă două guverne separate.

A fost din 1874 membru titular al Societății Academice Române și președinte al ei, ales la 18 septembrie 1876 până în 1879, când instituția a fost redenumită în Academia Română. A fost președinte al Academiei Române de mai multe ori (1879 - 1882, 1884 - 1887, 1890 - 1893 și 1894 - 1895). Cartea “Scrisori către Vasile Alecsandri” este capodopera sa de scriitor.

Participarea la Revoluția de la 1848

În timpul revoluției de la 1848, Ion Ghica a fost trimis de către guvernul provizoriu al Valahiei și Comitetul revoluționar ca reprezentant al acestora la Constantinopol, pentru a negocia cu guvernul turc, fiind împuternicit să apeleze la guvernul otoman, pentru a întreprinde măsurile necesare care să preîntâmpine intervenția armată rusească în Principate. A avut și misiunea de a neutraliza acțiunea fraților Nicolae și Miltiade Aristarchi care au fost, succesiv, agenții noului Domnitor al Valahiei, Barbu Știrbei. Ion Ghica nu a fost însă acceptat oficial ca reprezentant al guvernului român. A plecat spre Constantinopol, cu această misiune, în 17/29 mai 1848, cu un vapor austriac, de la Brăila, cu o scrisoare din partea doctorului Mandl, un amic al lui Alphonse de Lamartine (ministru al „trebilor din afară” al Franței, în acel timp).

Exilul

După înfrângerea revoluției, înăbușită brutal cu forța armată de trupele otomane și de cele țariste, a rămas în exil la Constantinopol. În timpul refugiului de la Constantinopol a legat o prietenie strânsă cu Ion Ionescu de la Brad, un agronom eminent. Ulterior a fost numit de autoritățile turce, la recomandarea ambasadorului Angliei la Constantinopol, Stratford Canning de Redcliffe, în funcția de guvernator sau Bei al insulei Samos (1853 - 1859), unde a reușit să stârpească pirateria, în floare în acea insulă, care afecta în mod serios mișcările flotelor franceză și britanică, pregătite pentru aprovizionarea pe mare a trupelor ce luptau în războiul Crimeii. Peste 600 de pirați s-au predat sau au fugit, astfel încât, prin 1855, liniștea în arhipelag fusese restabilită (cf. Anastasie Iordache, op. cit.). Sub supravegherea sa, în insula Samos s-au construit drumuri, s-au înființat școli, inclusiv un pensionat de fete, îngrijit de soția sa. Din timpul șederii la Constantinopol datează două scrisori inedite ale lui Ion Ghica, existente la Biblioteca Poloneză din Paris.

În prima scrisoare, din 5 martie 1849, adresată lui C. A. Rosetti, Ghica îl pune la curent asupra întreținerilor ruso-turce de la Constantinopol, dintre generalul rus Grabbe și Poartă și care au condus la semnarea Convenției de la Balta-Liman din mai 1849.

A doua scrisoare a fost adresată la 27 februarie 1854 contelui polonez Andrei Zamoiski, însărcinat cu o misiune pe lângă Poartă de șeful emigrației poloneze, prințul Adam Czartoryski. În scrisoare, Ghica îi cere lui Andrei Zamoisky să facă corecturile necesare la un „proiect de firman” pe care urma să-l remită fostului mare vizir Reșid-Pașa.

La terminarea misiunii sale, în 1859, a primit de la sultanul Abdul-Medjid titlul onorific de Bei (prinț) de Samos.(rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com