Generalul Gheorghe Mihail, născut la Brăila acum 132 de ani, șef al Marelui Stat Major, a fost acuzat de sabotaj. De ce?

(Generalul Gheorghe Mihail, foto wikipedia)

Gheorghe Mihail (n. 13/25 martie 1887, Brăila, România – d. 31 ianuarie 1982, București, RS România) a fost un general de armată român, care a deținut funcția de vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (4 iulie - 24 august 1940) în guvernul Ion Gigurtu și a exercitat în două rânduri funcția de șef al Marelui Stat Major al Armatei Române (23 august - 6 septembrie 1940 și 23 august - 12 octombrie 1944), conducând operațiunile militare de lichidare a rezistenței germane de pe teritoriul românesc în cel de-al Doilea Război Mondial.

A fost arestat în 1948, judecat alături de ceilalți membri ai guvernului progerman condus de Ion Gigurtu și condamnat la pedeapsa de 12 ani de detenție riguroasă, dar a fost grațiat și eliberat din închisoare în 1957.

Biografie

Tinerețea și începutul carierei militare

Gheorghe Mihail s-a născut la data de 13/25 martie 1887 la Brăila ca fiu al colonelului Dumitru Mihail și al soției lui, Elena. După absolvirea studiilor primare, a învățat timp de 7 sau 8 ani la “Școala Fiilor de Militari” din Iași. A urmat apoi “Școala Militară de Infanterie și Cavalerie” din București (1 septembrie 1905 - 1 iulie 1907), în aceeași promoție cu viitorii generali Constantin Sănătescu și Nicolae Macici, iar după absolvire a fost avansat la gradul de sublocotenent și repartizat comandant de pluton în Batalionul 6 Vânători. La 1 iulie 1910 a fost promovat locotenent și transferat în Regimentul 34 Infanterie din Constanța. În perioada 16 martie - 16 octombrie 1911 a deținut funcția de adjutant al comandantului Brigăzii 17 Infanterie, după care a revenit la Regimentul 34 Infanterie.

În 1911 a câștigat un concurs pentru a urma un curs de specializare de doi ani în Armata Austro-Ungară, fiind înrolat în Divizia 7 Infanterie la Esseg. În timpul vacanțelor a călătorit la Berlin, Breslau, Veneția, Paris și Roma, a asistat la manevre în Belgia și Elveția și a petrecut o lună în Egipt în iarna anilor 1911–1912. Întors în România în vara anului 1913, a fost mobilizat pentru campania din Bulgaria din 1913, dar regimentul de infanterie din care făcea parte nu a traversat Dunărea și a primit misiunea de a apăra capitala București de la fortul Tunari. După demobilizare și-a continuat serviciul militar la Constanța. În vara anului 1914 s-a clasat pe locul 1 la examenul de admitere la “Școala Superioară de Război”, dar nu a putut să urmeze cursurile deoarece școala a fost închisă din cauza izbucnirii Primului Război Mondial. A fost numit curând comandant al noii școli de ofițeri de rezervă din Constanța. A fost avansat la gradul de căpitan la 1 aprilie 1915 și numit apoi comandant al noii școli de ofițeri activi din Constanța.

Al Doilea Război Mondial

Trecut în rezervă

A fost trecut în retragere prin decretul-lege nr. 3.094 din 9 septembrie 1940 al generalului Ion Antonescu, Conducătorul Statului Român și președinte al Consiliului de Miniștri, împreună cu mai mulți generali considerați a fi apropiați fostului rege Carol al II-lea și acuzați că, în calitate de înalți comandanți militari, s-ar fi comportat necorespunzător în împrejurările dramatice din vara anului 1940. Decretul-lege prevedea scoaterea mai multor generali din cadrele active ale armatei cu următoarea justificare: „având în vedere că următorii ofițeri generali au săvârșit acte grave de incapacitate, demoralizând prin fapta lor prestigiul oștirii și elementarele comandamente ale răspunderii de ostaș. Având în vedere că prin lingușiri și metode incompatibile cu demnitatea de ostaș au ocupat înalte comandamente, încurajând apoi neseriozitatea și lipsa demnității ofițerești; Având în vedere că prin incapacitatea acestor ofițeri generali s'a ajuns la decăderea oștirii și la acte grave prin pierderea granițelor; Socotind că Națiunea trebue să primească exemplul datoriei și al răspunderii prin sancționarea celor care s'au făcut vinovați de aceste abateri”.

După 23 august 1944

Evenimentele de la 23 august 1944 l-au găsit la București. A fost reactivat (oficial de la 1 septembrie 1944) și numit șeful Marelui Stat Major al Armatei Române (oficial tot de la 1 septembrie 1944), iar în noaptea de 23-24 august 1944 a transmis unităților militare române directiva operativ-strategică de dezarmare a unităților militare germane de pe teritoriul României și de nimicire a grupărilor germane care opuneau rezistență armată. Armatele 3 și 4, aflate pe frontul din Moldova, trebuiau să se retragă pe linia Adjud-Nămoloasa-Focșani-Brăila. În următoarele opt zile, până la 31 august 1944, unitățile militare germane aflate pe teritoriul românesc au fost înfrânte, iar în aceste lupte dure au murit peste 5.000 de militari germani și au fost luați prizonieri 56.455 de militari germani, printre care 14 generali și 1.421 de ofițeri.

Recunoscându-i-se meritele în eliberarea României de sub ocupația germană, Gheorghe Mihail a fost avansat la 9 septembrie 1944 la gradul de general de corp de armată, recunoscându-i-se vechimea în grad de la 24 ianuarie 1942. A refuzat categoric cererea mareșalului Rodion Malinovski de a desființa diviziile române din interiorul României sau a de a le trimite pe front. A refuzat, de asemenea, să semneze Protocolul de colaborare militară și a cerut în repetate rânduri eliberarea soldaților români luați prizonieri de sovietici în Moldova după 24 august 1944, dar fără succes.

Persecuția și moartea

Generalul Mihail a fost arestat preventiv la 20 ianuarie 1948 de către autoritățile noului regim comunist și transportat de la Sinaia la București pentru a fi judecat împreună cu Ion Gigurtu și cu alți membri ai guvernului său pentru măsurile luate împotriva comuniștilor în 1940. În casa lui din Sinaia au fost găsite manuscrise care includeau, în opinia procurorului, „o mulțime de fraze care conțineau insulte și calomnii la adresa URSS-ului și a regimului din România”. A fost acuzat de sabotaj alături de „un grup de moșieri sabotori din județul Ilfov” și apoi, în 1954, de „activitate intensă contra clasei muncitoare”, trecând prin penitenciarele Pitești, Aiud, Ocnele Mari, Sighet, Văcărești și Jilava. A fost condamnat pe 23 ianuarie 1957 de către Tribunalul Militar al Regiunii II Militare la pedeapsa de 12 ani de detenție riguroasă și confiscarea averii, care urma să se încheie în 1960. A fost eliberat de la închisoarea Jilava pe 10 octombrie 1957 pe baza decretului de grațiere al Prezidiului Marii Adunări Naționale nr. 460 din 25 septembrie 1957.

A decedat la București, aproape 25 de ani mai târziu, pe 31 ianuarie 1982 și a fost înmormântat în Cimitirul Șețu din Sinaia. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com