Serviciul militar obligatoriu a fost suspendat din 2007

Forțele Armate Române sunt formate din trei categorii de arme: Forțele Terestre, Forțele Aeriene, Forțele Navale, aflate sub comanda Statului Major General, direct subordonat Ministerului Apărării Naționale. Pe timp de război, Președintele României este comandatul suprem al Forțelor Armatei.

Istoric

În Evul Mediu

Armata fiecăreia din Țările Române era numită oaste. Oastea, alcătuită din călărime și din pedestrime, se compunea din:

- oastea cea mică, care prin secolul al XV-lea ajunsese la circa 10.000 de oameni, formată din:

- oastea domnului, care depindea direct de domnitor și era formată din curteni, țărani liberi (moșneni, răzeși), nemeși și târgoveți;

- oastea feudalilor (steagurile marilor boieri), formată din slugile boierești.

- oastea cea mare, (care ajunsese la circa 40.000 de oameni) la care participa și o parte a țărănimii aservite.

Războaiele erau purtate, în general, de oastea cea mică și numai în cazuri deosebite, cu asentimentul sfatului domnesc, era adunată oastea cea mare. Comandantul oștii era domnul țării (în Transilvania voievodul), iar în lipsa acestuia, de regulă, marele vornic, dar domnitorul putea să încredințeze comanda militară supremă oricăruia dintre dregători.

În secolul al XIV-lea și în prima jumătate a secolului al XV-lea, baza oștii o constituiau cetele (steagurile) boierești, în a doua jumătate a secolului al XV-lea și prima jumătate a secolului al XVI-lea cetele de curteni, iar în a doua jumătate a secolului al XVI-lea și prima jumătate a secolului al XVII-lea slujitorii (categorie privilegiată, cu obligații militare). Unii locuitori din ținuturile de margine aveau funcții militare de pază a granițelor; astfel, în Moldova erau străjerii, în Țara Românească plăieșii, iar în amândouă țările călărașii, împărțiți în steaguri. Începând din secolul al XVI-lea, în oștirea Țărilor Române apar unități de mercenari (lefegii) poloni, lituani, unguri, secui, sași, nemți, cazaci, turci, bulgari și chiar francezi, italieni și valoni.

În epoca modernă

La 12/24 noiembrie 1859, Prin Înaltul Ordin de Zi nr. 83, al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, este înființat Statul Major General. Bazele moderne ale constituirii și consacrării Forțelor Terestre pot fi plasate în timp din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Aviația militară română a luat ființă în anul 1910 datorită colaborării societății civile cu Ministerul de Război, iar primul avion militar de concepție și construcție românească, proiectat de inginerul aviator Aurel Vlaicu și realizat la Arsenalul Armatei, a zburat la 17 iunie 1910. După unirea Principatelor Române, în anul 1859, s-a acționat pentru contopirea flotelor din Moldova și Muntenia și organizarea unei structuri navale unitare ce s-a numit Corpul Flotilei. Prima flotilă militară a statului român a avut în compunere 6 șalupe-canoniere și era dispusă în 6 baze, în porturile Chilia, Ismail, Galați, Brăila, Giurgiu și Calafat. NMS Delfinul este numele primului din cele două submersibile cu acest nume ale Marinei Militare Române. Cel actual, numit tot „Delfinul” în memoria primului, a fost construit în URSS. Marina militară Română mai avea înainte de Al Doilea Război Mondial alte două submarine: Rechinul și Marsuinul.

Serviciul militar

În România comunistă, serviciul militar era obligatoriu pentru toți cetățenii români, indiferent de sex, îndeplinindu-se în diferite forme (L14 din 28/12/72, art. 28). Barbații, puteau fi chemați pentru îndeplinirea serviciului militar, de la 20 la 50 de ani, iar femeile de la 18 la 45 de ani (L14 din 28/12/72, art. 29). Admișii și admisele la facultate făceau armata la "termen redus". Băietii - nouă luni înaintea primului an de facultate, iar studentele se inițiau în tainele trasului cu pușca pe durata studiilor. La Universitate, în trei ani din totalul de patru, câte o zi pe săptămână era alocată milităriei.

Serviciul militar obligatoriu a fost suspendat din 2007. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com