Powered By Blogger

duminică, 21 octombrie 2018

Jurnalistul român Dumitru Tinu ar fi împlinit, astăzi, 78 de ani


Dumitru Tinu (n. 21 octombrie 1940, Coteana, Olt - d. 1 ianuarie 2003) a fost un jurnalist român, director al ziarului Adevărul și președinte al Clubului Român de Presă.
Viață profesională
Dumitru Tinu a debutat în jurnalism în cadrul ziarului Scînteia, în anul 1962, după finalizarea cursurilor la Institutul de Limbi Străine din București, unde a absolvit secția de filologie rusă și română. Format ca specialist în probleme de politică externă, Dumitru Tinu a avut o bogată activitate jurnalistică. A acoperit evenimentele din Germania Occidentală, în 1967, când România a fost prima țară din blocul comunist care a stabilit relațiile diplomatice cu Republica Federală Germania. A fost corespondent special în timpul Primăverii de la Praga (1968) și Solidarității din Polonia. A acoperit în întregime procesul de pregătire a Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa, începând cu reuniunea de la Helsinki (1972-1973), etapa de la Geneva (1975), Helsinki (1975) și Viena (1989).
Dumitru Tinu a urmat cursurile Centrului de formare și perfecționare a jurnaliștilor din Paris. A fost unul din fondatorii ziarului Adevărul, iar din ianuarie 1991 a fost redactor-șef, apoi director al cotidianului până la moartea sa, în ianuarie 2003.
Dumitru Tinu a realizat, împreună cu ziaristul Cornel Nistorescu, emisiunea ,,În fața presei”, pe postul de televiziune Prima TV.
În 1998 Dumitru Tinu a fost ales în funcția de președinte al Clubului Român de Presă, instituție care se ocupă cu promovarea intereselor cu caracter profesional, economic și legislativ a ziariștilor, editorilor și proprietarilor de presă. Prin activitățile desfășurate la Clubul Român de Presă, acesta a promovat valorile morale ale jurnalismului și răspunderea socială a celor care activează în acest domeniu.
Clubul Român de Presă acordă anual, începând cu 2003, premiul ,,Dumitru Tinu" unei societăți de presă române, pentru rezultate deosebite.
În activitatea sa, Dumitru Tinu a fost un factor de echilibru pentru colegi și un critic intransigent al oricăror derapaje de la normele presei libere.
Dumitru Tinu a reprezentat presa din România la numeroase întâlniri internaționale, fiind membru în conducerea Asociatiei Mondiale a Ziarelor (WAN).
Dumitru Tinu a decedat, la 1 ianuarie 2003, în condiții suspecte, într-un accident de mașină pe DN1, în județul Prahova.
Agenția France Presse (AFP) a apreciat că Dumitru Tinu era una dintre vocile cele mai respectate din peisajul mediatic românesc.
Dumitru Tinu a fost mentorul lui Cristian Tudor Popescu, Bogdan Chirieac, Adrian Ursu și Lelia Munteanu. Cei patru spuneau, la moartea sa că ,,Dumitru Tinu a fost și rămâne directorul Adevărului. Iar ziarul Adevărul va rămâne Adevărul câtă vreme noi, cei care am lucrat alături de domnul Tinu mai bine de un deceniu, mai avem pixul în mână, pentru că Dumitru Tinu a scris nu numai pe hârtia subțire de ziar, ci și în mințile și sufletele gazetarilor, unde va trăi atât cât va exista presă liberă în această țară". (rezumat wikipedia)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Daca aveti comentarii si completari sunteti bineveniti!

1979: Trupa rock Pink Floyd lansează opera rock “The Wall” (foto www.wikipedia.com) Pink Floyd a fost o formație britanică de muzică...

Translate

Persoane interesate

stiri rurale Braila

stiri, evenimente, literatura, arta, sport

Faceți căutări pe acest blog