România acreditează primul ambasador străin acum 140 de ani

1878: În România este acreditat primul ambasador străin, în persoana contelui László Hoyos-Sprinzenstein, reprezentantul Austro-Ungariei.

România a fost recunoscută ca stat independent în urma Războiului de Independență din 1877-1878. În anul 1878 domnitorul (principele) Carol I de Hohenzollern a primit titlul de „alteță regală”. În anul 1881 a fost modificată Constituția din 1866, pentru a specifica, printre altele, faptul că din acel moment șeful statului va fi numit rege, iar România, regat sau monarhie constituțională (Regatul României). Ceremonia de încoronare a avut loc pe 10 mai 1881.

Prin tratatele de pace din 1878 de la San-Stefano și Berlin, România a obținut a patra sa provincie, Dobrogea de Nord, cu județele Tulcea și Constanța. În 1913, regele Carol I a implicat România în al II-lea război balcanic, care se va termina prin înfrângerea Bulgariei. Tratatul de la București din 1913 consfințește statutul Regatului României ca putere regional-balcanică și, totodată, aduce României o nouă provincie, Dobrogea de Sud, cunoscută sub numele de Cadrilater, cu județele Durostor și Caliacra. În 1914 regele Carol I moare și rege al României devine principele moștenitor, Ferdinand I (1914-1927).

Austro-Ungaria, numită și Dubla Monarhie împărătească și crăiască (kaiserlich und königlich Doppelmonarchie sau k. u. k. Doppelmonarchie) sau Monarhia Dunăreană, desemnează statul condus de monarhii Habsburgi în Europa Centrală și în Europa de Sud-est între 1867 și 1918. Acest stat a existat după transformarea Imperiului Austriac într-o dublă monarhie pe baza compromisului austro-ungar din 8 iunie 1867, recunoscut în Austria prin constituție începând cu 21 decembrie 1867, până în 31 Octombrie 1918 (când Ungaria a ieșit din uniune).

Cu aproximativ 676.000 km², cât avea după anexarea Bosniei și Herțegovinei, Austro-Ungaria era în 1908 al doilea stat ca întindere al Europei (după Imperiul Rus), iar cu cele 52,8 milioane de locuitori (1914) era al treilea stat european ca populație (după Imperiul Rus și după Imperiul German). Teritoriul său cuprindea în cele din urmă teritorii ale următoarelor state contemporane: Austria, Ungaria, Cehia (cu excepția regiunii Hlučín), Slovacia, Slovenia, Croația, Bosnia și Herțegovina, precum și părți care aparțin azi României (Transilvania, cea mai mare parte a Banatului, partea estică a Crișanei, partea estică a Sătmarului, partea sudică a Maramureșului, sudul Bucovinei), Muntenegrului (localitățile litorale), Poloniei (vestul Galiției), Ucrainei (estul Galiției, nordul Maramureșului și nordul Bucovinei), Italiei (Trentino-Tirolul de Sud și o parte a regiunii Friuli-Veneția Giulia) și Serbiei (Voivodina).

Dezintegrarea Cisleithaniei la sfârșitul lui octombrie 1918 prin fondarea Cehoslovaciei, a Statului slovenilor, croaților și sârbilor și a statului Austria Germană, ieșirea Ungariei din uniunea reală precum și Tratatul de la St. Germain din 1919 au condus la sfârșitul Austro-Ungariei. Republica succesoare a păstrat numele „austriac”, a abolit nobilimea și i-a expulzat pe Habsburgi din țară. Nu în ultimul rând pe baza experiențelor din deceniile care au urmat, administrației habsburgice, inclusiv din perioada ei austro-ungară, i se păstrează în Austria zilelor noastre o amintire în mare măsură pozitivă. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com