Powered By Blogger

marți, 15 mai 2018

Restaurantul Kiseleff Brăila istorie


       

           În anii 1833-1834, din ordinul generalului Pavel Kiseleff, la un km de centrul orașului Brăila, se ridica un monument menit să amintească urmașilor că pe acel loc, în timpul campaniei ruso-turce, o ghiulea dușmană a căzut chiar lângă țarul Nicolae I, pe când acesta inspecta fortificațiile.
         Monumentul, ridicat din inițiativa administrației ruse, în anii redesteptării orașului la o nouă viață românească, a rămas profund întipărit în conștiia brăilenilor, ca un simbol al eliberării fostei raiale după trei secole de stăpânire otomană.
       Deși s-au scurs aproape opt decenii de când monumentul a fost ras din temelii, și azi tinerii își pierd pașii pe aleile umbroase ale parcului "Monument", bunicii își plimbă nepoții la "Monument" iar amatorii de întreceri sportive își consumă energia pe stadionul din "Monument".
                    Istorie:
      La sfârșitul lunii iunie 1833, “Ocarmuirea județului Brăila” - reprezentată prin Iancu Slatineanu - de comun acord cu Maghistratul orașului, făceau pregătiri febrile în vederea apropiatei sosiri a generalului Pavel Kiseleff: se primeneau casele lui Pavel Rubini, se luau măsuri pentru luminarea feerică a "pieții bisericii" (Sf. Arhangheli), a "ulițelor targului" și în special "cele două porți din capetele uliții Kiseleff, se procura iarbă de pușcă pentru "slobozirea tunurilor".
       Orășenii aveau să asiste la un dublu eveniment: aniversarea zilei onomastice a înaltului oaspete (care urma să țină două zile 28 si 29 iunie) și "tirimonia la radicarea monumenturilor"(sic!) stabilită pentru întai iulie.
            Un document datat din chiar ziua inaugurării și semnat de P. Kiseleff, se refera la menirea acestui simbol în piatră și metal, amplasat în "însuși acel loc unde, în vremea blocatarisirii cetății Brăilei, în războiul anului 1828 cu Poarta Otomanicească, aproape de împărăteasca sa mărire a căzut o ghiulea turcească". În continuare, el cerea Maghistratului orașului Brăila să dea "tot ajutorul inginerului Blarenberg", însărcinat cu săvârșirea acestei lucrări a "monumentului".
          Se știe că între anii 1830-1837, la conducerea județului Brăila se afla paharnicul Iancu Slatineanu, om remarcabil și bun gospodar, lăudat de contemporani (români și străini) pentru realizările sale. Vizita la Brăila a însuși generalului adjutant Kiseleff este o dovadă certă a prețuirii de care se bucura acest "Richelieu al Brăilei" - cum era supranumit ocarmuitorul. (scrie brailadealtadata.blogspot.ro/)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Daca aveti comentarii si completari sunteti bineveniti!

1979: Trupa rock Pink Floyd lansează opera rock “The Wall” (foto www.wikipedia.com) Pink Floyd a fost o formație britanică de muzică...

Translate

Persoane interesate

stiri rurale Braila

stiri, evenimente, literatura, arta, sport

Faceți căutări pe acest blog