Portul Brăila – cum a ajuns “vamă” între Occident și Orient?

                       Brăila, fosta „vamă” dintre Occident și Orient

        Brăila era locul de întâlnire pentru produsele transportate de corăbiile venite din porturile aflate pe coastele Mării Negre și Mediterane. Se spune că este orașul în care nu ai cum să te pierzi. Şi asta pentru că toate drumurile principale vin și pleacă de la Dunăre. Brăila a fost cel mai mare port, iar aici a funcționat singura bursă de cereale din Europa.

       La sfârșitul secolului al XIV-lea și începutul veacului următor, Brăila a fost un important centru comercial și meșteșugăresc. Bogățiile Ţării Românești luau drumul Stambulului prin portul Ibrailei, astfel că turcii au construit aici o cetate formidabilă, de necucerit. La începutul secolului trecut, Brăila a ajuns al doilea cel mai important oraș al țării, după Capitală. (scrie http://brailapebune.net/)

               ISTORICUL BURSEI DE CEREALE BRAlLA (1883-1948)

      După încheierea păcii de la Adrianopol (1829), care prevedea, printre altele, desființarea serhalurilor otomane din stânga Dunării, realipirea lor la Ţara Românească și libertatea comertului, Brăila a devenit principalul port al Munteniei.

        Statutul de porto-franco dobândit în 1836, a creat condiții favorabile unui intens comerț de tranzit, mari cantități de produse românești si străine fiind aduse în antrepozitele Brăilei pentru export sau reexport. Brăila beneficia de o așezare geografică favorabilă, fiind ultimul port de pe marele fluviu în care aveau posibilitate să pătrundă navele maritime (Dunărea în sectorul Galați - Brăila avea o adâncime de 16 m). - Din acest motiv, dar și a existenței unui areal bogat în resurse agricole, mari firme comerciale și societăți de navigație străine s-au implantat, de-a lungul veacului al XlX-lea, în acest important port de la Dunărea de Jos.

        În anul 1839, în Adunarea Obștească a Ţării Românești, a fost pusă problema înființării unor burse de mărfuri la București și Brăila, sub jurisdicția unei deputații negustorești, cu obligativitatea publicării periodice a "prețurilor mijlocii" și a principalelor tranzacții comerciale încheiate. Proiectul a fost însă amânat pentru mai multe decenii.

        Unirea din 1859 a dus la specializarea marilor porturi dunărene: Brăila - principala cale de export a cerealelor și altor produse agricole, iar Galați - de import mărfuri generale, dar și de export a cherestelii. Intrucât instalațiile portuale rudimentare ale "schelei" Brăila deveniseră o frână în calea creșterii traficului, s-au întreprins, în perioada 1867-1893, vaste lucrări: construcția cheiului și docurilor, legarea portului de rețeaua națională de căi ferate, instalarea de debarcadere și pontoane. La încheierea lucrărilor conduse de Anghel Saligny, docurile portului Brăila ocupau 38,5 ha, cuprinzând: un bazin portuar cu adâncime de 12,20 m și 12 dane, 334 silozuri de cereale cu o capacitate de 25.000 t, rezervoare de petrol de 22.752 m2 centrale electrice, șantier naval și alte amenajări. (scrie http://brailadealtadata.blogspot.ro)

https://rural-braila.blogspot.com