Powered By Blogger

vineri, 4 mai 2018

Mihaela Runceanu obținea, acum 42 de ani, Premiul I la Festivalul "Lotca de aur" Brăila


  

        Mihaela Runceanu a fost o cântăreață română de muzică ușoară și profesoară de canto la Școala Populară de Artă din București.
               Biografie:
      Valentina-Mihaela Runceanu s-a născut pe 4 mai 1955, la Buzău. În 1970, a absolvit cursurile la școala elementară de pe lângă Liceul de muzică și arte plastice din Buzău. Profesor de vioară: Eufrosina Tomescu, soția directorului școlii, Constantin Tomescu. Urmează Liceul de muzică și arte plastice din Buzău, pe care îl absolvă, ca șef de promoție, în 1974. În perioada liceului, cântă în orchestra simfonică a orașului, care se afla pe lângă Casa orășenescă de cultură. Alături de Orchestra Simfonică din Buzău, efectuează un turneu de câteva săptămâni în Cehoslovacia și în Ungaria. În 1972 câștigă Premiul I la concursul "Tinerețea Buzoiană" cu piesa "Anilor" de Petre Magdin, prima recunoaștere publică a vocației de solist de muzică ușoară. În 1974 este admisă la Conservatorul de muzică "Ciprian Porumbescu" (clasa profesor Victor Giuleanu), cu media 9,95 ; urmează, în paralel, cursurile școlii Populare de Artă din București (pe care o absolvă în 1977), clasa de canto condusă de profesoara Nina Bercaru. În 1975 câștigă Trofeul "Steaua litoralului", Constanța, obține premiul I la Festivalul "Constelații vâlcene", Râmnicu Vâlcea și debuteză la Radio cu o piesă, în primă audiție, a compozitorului George Grigoriu. În februarie 1976, Mihaela Runceanu trece cu 10 pe linie prima etapă la concursul TV "Steaua fără nume". În 1976, Obține Premiul I la Festivalul "Lotca de aur", Brăila, Premiul II la "Festivalul artei studențești" din Galați, Premiul II la concursul "București’76". La cea de-a IX-a ediție a “Festivalului tinereții de la Amara”, care s-a desfășurat în stațiunea Amara (Ialomița) în perioada 5 - 8 august 1976, Mihaela Runceanu câștigă “Trofeul Tinereții”. În 1978, Mihaela Runceanu absolvă Conservatorul de muzică "Ciprian Porumbescu", Facultatea de pedagogie, muzicologie, compoziție, cu lucrarea "Muzica ușoară românească și rolul său în societatea contemporană" – coordonator prof. Al. Leahu.
         Pe data de 28 octombrie 1989, Mihaela Runceanu participă la spectacolul-maraton de mare succes „Start Melodii’89”, care are loc la Sala Radio. Mihaela Runceanu are un succes fantastic fiind bisată de trei ori. De emoție, Mihaela va îngenunchea la aplauzele publicului. Acesta este ultimul spectacol susținut de Mihaela Runceanu. Pe 30 octombrie 1989, a apărut la Electrecord, "Pentru voi, muguri noi", cel de-al treilea disc al artistei.
       Pe 1 noiembrie, în jurul orei 1:00 a.m., Mihaela Runceanu este asasinată în garsoniera sa din București situată pe Șoseaua Mihai Bravu. Pe data de 2 noiembrie, la doar 36 de ore de la comiterea crimei, Daniel Cosmin Ștefănescu (“Cel care avea să se transforme în călăul uneia dintre cele mai mari voci ale muzicii uşoare din acea perioadă era fiul unor oameni influenţi, bine înfipţi în pătura socială superioară a acelor vremuri comuniste. Nici nu avea cum să fie altfel atât timp cât tatăl lui Ştefănescu era director în Ministerul Petrolului, iar mama, profesoară la Facultatea de Petrol şi Gaze” scrie libertatea.ro), este prins și arestat. 
     Pe 4 noiembrie 1989 Mihaela Runceanu este înmormântată la cimitirul „Dumbrava” din Buzău. (rezumat wikipedia)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Daca aveti comentarii si completari sunteti bineveniti!

1979: Trupa rock Pink Floyd lansează opera rock “The Wall” (foto www.wikipedia.com) Pink Floyd a fost o formație britanică de muzică...

Translate

Persoane interesate

stiri rurale Braila

stiri, evenimente, literatura, arta, sport

Faceți căutări pe acest blog