De ce, si cum domnitorul Ştefan cel Mare, scoate, de sub 

influenta Imperiului Otoman, Ţara Românească

            1470: Ștefan cel Mare atacă și incendiază orașul Brăila în încercarea sa de a scoate de sub influența otomană Țara Romanească și de a-l îndepărta pe Radu cel Frumos de la tron.

          Ștefan cel Mare este considerat o personalitate marcantă a istoriei României, înzestrată cu mari calități de om de stat, diplomat și conducător militar. Aceste calități i-au permis să treacă cu bine peste momentele de criză majoră, generate fie de intervențiile militare ale statelor vecine fie de încercări, din interior sau sprijinite din exteriorul țării, de îndepărtare a sa de la domnie. În timpul domniei sale Moldova atinge apogeul dezvoltării sale statale, cunoscând o perioadă îndelungată de stabilitate internă, prosperitate economică și liniște socială.

           

      Pe plan extern a reușit să ducă o politică realistă având două mari linii directoare: impunerea sau susținerea unor conducători favorabili în țările vecine mici – Țara Românească și Hanatul Crimeii – și o politică de alianțe care să nu permită nici uneia din marile țări vecine – Imperiul Otoman, Regatul Poloniei și Regatul Ungariei să obțină o poziție hegemonică față de Moldova. A încercat, fără succes, realizarea unui sistem de alianțe internaționale împotriva turcilor, trimițând soli la Papa de la Roma, Veneția, Ungaria, Polonia, Cehia și Persia.

https://rural-braila.blogspot.com

Acum 42 de ani România devine membră G77

 

         Grupul de 77 (G77) al Națiunilor Unite este o coaliție a națiunilor în curs de dezvoltare, menită să promoveze interesele economice colective ale membrilor săi și să creeze o capacitate de negociere comună consolidată în cadrul Organizației Națiunilor Unite. Au fost 77 membri fondatori ai organizației, dar până în noiembrie 2013 organizația s-a extins până în prezent la 134 de țări membre (inclusiv China). Din moment ce China participă la G77 dar nu se consideră membru, toate declarațiile oficiale sunt emise în numele Grupului de 77 și China.

        Acest grup a fost înființat la 15 iunie 1964 prin "Declarația comună a celor șaptezeci și șapte țări", emisă la Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD). Prima întâlnire importantă a avut loc la Alger în 1967, când a fost adoptată Carta Algeriei și a început baza pentru structurile instituționale permanente. Există capitole ale Grupului de 77 de la Geneva (ONU), Roma (FAO), Viena (UNIDO), Paris (UNESCO), Nairobi (UNEP) și Grupul de 24 de la Washington DC (Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială) .

      Grupul a fost creditat cu o poziție comună împotriva apartheidului și pentru sprijinirea dezarmării globale [4]. Aceasta a sprijinit noul ordin economic internațional. Acesta a fost supus criticii pentru sprijinul său insuficient sau opoziția directă față de inițiativele pro-ecologice, pe care grupul le consideră secundare inițiativelor de dezvoltare economică și de eradicare a sărăciei.

          

        România a fost admisă în cadrul grupului în 1976, dar nu mai este listată pe lista oficială de membri după aderarea sa la UE în 2007.

https://rural-braila.blogspot.com

MIHAI Eminescu – debut literar în 1866 cu poezia 

“De-as avea...” în revista “Familia” din Oradea

Debutul literar al lui Mihai Eminescu în revista “Familia” din Oradea, cu poezia “De-aș avea....”.

        Poezia:

            De-as avea si eu o floare

            Mândra, dulce, rapitoare,

           Ca si florile din mai,

           Fiice dulce-a unui plai,

           Plai râzând cu iarba verde,

          Ce se leagana se pierde,

          Undoind încetisor,

          Soptind Soapte de amor;

          De-as avea o floricica

         Gingasa si tinerica,

         Ca si floarea crinului,

         Alb ca neaua sânului,

         Amalgam de-o roz-albie

         Si de una purpurie,

         Cântând vesel si usor,

         Soptind soapte de amor;

       De-as avea o porumbita

       Cu chip alb de copilita,

       Copilita blândisoara

       Ca o zi de primavara,

       Câtu-ti tine ziulit

      I-as cânta doina, doinita,

      I-as cânta-o-ncetisor,

      Soptind soapte de amor.

         "Familia" este o revistă enciclopedică de cultură și literatură înființată în 1865 la Pesta de publicistul și scriitorul Iosif Vulcan.

           Revista “Familia: istorie: Începând din 27 aprilie 1880 și până la 31 decembrie 1906 revista a fost tipărită la Oradea, devenind un important mesager al culturii românești, publicând lucrări ale unor mari personalități ale literaturii române. La 25 februarie/9 martie 1866 revista „Familia” din Pesta a publicat poezia De-aș avea..., scrisă de un debutant pe nume Mihai Eminovici; Iosif Vulcan, directorul revistei, i-a schimbat însă numele din Mihai Eminovici în Mihai Eminescu, nume pe care poetul l-a adoptat imediat și l-a păstrat pentru totdeauna. Printre colaboratori au figurat Vasile Alecsandri, Andrei Bârseanu, Dimitrie Bolintineanu, Timotei Cipariu, Aron și Nicolae Densușianu, George Coșbuc, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Alexandru Vlahuță, Barbu Delavrancea, Duiliu Zamfirescu etc.  Muzeul Memorial Iosif Vulcan din Oradea găzduiește o secțiune documentară dedicată revistei „Familia”.

        Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15/27 ianuarie 1850, Botoșani, Moldova – d. 15/27 iunie 1889, București, România) a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Receptiv la romantismele europene de secol XVIII și XIX, a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativ întârziat. În momentul în care Mihai Eminescu a recuperat temele tradiționale ale Romantismului european, gustul pentru trecut și pasiunea pentru istoria națională, căreia a dorit chiar să-i construiască un Pantheon de voievozi, nostalgia regresivă pentru copilărie, melancolia și cultivarea stărilor depresive, întoarcerea în natură etc., poezia europeană descoperea paradigma modernismului. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

VOCEA AMERICII – un post de radio ascultat din 1942

 

             Acum 76 de ani a fost înfiintat postul Radio Vocea Americii (în engleză Voice of America, acronim VOA). Este un post de radio american, care actualmente emite pe unde scurte emisiuni în majoritatea limbilor din lume. Emisiunile acestui post pot fi recepționate, 24 de ore din 24. Postul emite din Washington DC, începând cu luna noiembrie a anului 1942. El a fost înființat de guvernul SUA, prin Broadcasting Board of Governors.

          Organismul de supraveghere a postului este International Broadcasting Bureau, a cărui misiune este "diplomația publică" (public diplomacy).

         Serviciul pentru România este unul dintre cele 14 de acest fel din Europa. Programele postului sunt în special de știri, reportaje și materiale documentare. Motto-ul postului, adoptat în anul înființării, este: "Vom spune adevărul".

                    Bruierea postului în România comunistă

        După 1948, pe Muntele Mic, la altitudinea de 1802 m, a fost instalată o stație de bruiaj radiofonic ce viza anihilarea cel puțin pentru Banat și Oltenia a emisiunilor posturilor de radio “V.O.A. The Voice of America” - Vocea Americii, retransmis pentru Europa Centrală și de Est din Tanger și München. De asemenea, a posturilor „R.F.E. Radio Free Europe” – Radio Europa Liberă și „R.L. Radio Liberty” cu antene de retransmisie în Portugalia și la München, și „Radio Vaticana” - Radio Vatican de la Roma.

       

        Prima emisiune în limba română a fost transmisă la 2 noiembrie 1942. De-a lungul anilor, la secţia română au lucrat o serie de personalităţi ale exilului românesc: Şerban “Val” Vălimărescu şi Dimi Popescu (foşti diplomaţi), Florica Vişoianu cu numele de microfon Florica Neculce (soţia fostului ministru de externe Constantin Vişoianu), Gheorghe Bumbeşti. În Arhiva de istorie orală – Radio România se păstrează înregistrate amintirile lui Mircea Carp, redactor la Radio Vocea Americii.

https://rural-braila.blogspot.com

Nicolae Golescu – cere, în 1856, la Paris, 

unirea Moldovei cu Muntenia

 

        Acum 162 de ani, mai precis în 1856, în numele conaționalilor săi, Nicolae Golescu a adresat plenipotențiarilor Marii Britanii, Franței și ai Regatului Sardiniei la “Congresul de la Paris”, un memoriu în care cerea unirea Moldovei cu Muntenia într–un stat independent, sub garanția marilor puteri europene.

       Istorie: Nicolae Constantin Golescu s-a nascut in 1810 la Câmpulung Muscel si a decedat la 10 decembrie 1877, în București. A fost prim-ministru al României în două mandate, în 1860 și 1868. Fiu al boierului muntean Dinicu Golescu, a fost educat împreună cu cei trei frați ai săi acasă și apoi în Elveția. Nicolae și fratele său Ștefan s-au întors acasă în 1830 pentru a intra în armată, unde Nicolae a ajuns maior în 1834. În același an a intrat în Societatea Filarmonică, o societate asemănătoare masoneriei.

        În 1840, a fost acuzator în procesul participanților la complotul Filipescu, mai târziu Ministru de interne, iar în 1860, pentru o scurtă perioadă, Ministru de război.

În 1842, Muntenia fiind sub protectoratul Rusiei, Nicolae Golescu încearcă să obțină tronul, dar eșuează, rămânând în schimb ministru de interne până în 1847. Între timp participă la diverse comitete revoluționare.

      Deși provenea dintr-o familie de boieri, Nicolae Golescu s-a implicat în mișcarea liberalilor radicali, făcând parte din comitetul revoluționar din 1848 alături de Ion Ghica, Nicolae Bălcescu, Ion Heliade Rădulescu și alții.

         După ce, pe 11 iunie 1848, revoluția a izbucnit la București, Nicolae Golescu devine din nou ministru de interne în guvernul provizoriu. Săptămâna următoare s-au ocupat cu mobilizarea populației împotriva unei contra-revoluții, astfel guvernul provizoriu rămânând.

Pe 25 iulie 1848, guvernul demisionează la presiunile Imperiului Otoman, iar după intervenția otomană din septembrie, Nicolae Golescu pleacă în exil, întorcându-se în anii 1850 pentru a susține pe Alexandru Ioan Cuza și Unirea Principatelor Române.

   

    În 1866 a devenit unul dintre cei trei membri ai Locotenenței Domnești care a condus statul de la abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza și până la înscăunarea lui Carol I.

După aceea a făcut parte din Partidul Liberal al lui Ion Brătianu, având două mandate de prim-ministru.

https://rural-braila.blogspot.com

George Enescu – începuturi și istorie

 

          In 1900, la Paris, a avut prima audiție a "Sonatei nr. 2 pentru vioară și pian" de George Enescu (la pian - George Enescu).

        Istorie: George Enescu (n. 19 august 1881, Liveni-Vârnav, Botoșani, România – d. 4 mai 1955, Paris, Franța) a fost un compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor român. Este considerat cel mai important muzician român.

       “A manifestat încă din copilărie o înclinație extraordinară pentru muzică, începând să cânte la vioară la vârsta de 4 ani, iar la vârsta de 5 ani a apărut în primul său concert și a început studii de compoziție sub îndrumarea lui Eduard Caudella. Primele îndrumări muzicale le primise de la părinții săi și de la un vestit lăutar, Niculae Chioru” scrie Eduard Caudella.

        Între anii 1888 și 1894 studiază la Conservatorul din Viena, având profesori printre alții pe Joseph Hellmesberger jr. (vioară) și Robert Fuchs (compoziție). Se încadrează rapid în viața muzicală a Vienei, concertele sale, în care interpretează compoziții de Johannes Brahms, Pablo de Sarasate, Henri Vieuxtemps, Felix Mendelssohn-Bartholdy, entuziasmând presa și publicul, deși avea doar 12 ani.

      După absolvirea Conservatorului din Viena cu medalia de argint, își continuă studiile la Conservatorul din Paris, între anii 1895 și 1899, sub îndrumarea lui Martin Pierre Marsick (vioară), André Gédalge (contrapunct), Jules Massenet și Gabriel Fauré (compoziție). La data de 6 februarie 1898 are debutul în calitate de compozitor în cadrul Concertelor Colonne din Paris cu Suita simfonică Poema Română.

         În același an, începe să dea lecții de vioară la București și să dea recitaluri de vioară. Admirat de Regina Elisabeta a României (celebra iubitoare a artei Carmen Sylva) era deseori invitat să execute piese pentru vioară în Castelul Peleș din Sinaia.

       Enescu a pus pe muzică câteva dintre poemele reginei Carmen Sylva, dând naștere mai multor lieduri în limba germană. Prințesa Martha Bibescu și-l disputa pe marele compozitor cu regina, dar se pare că aceasta din urmă a reușit să învingă, George Enescu fiind un invitat permanent la palatul regal, unde lua parte la seratele muzicale organizate de regină.

     În ultimii ani ai vieții a compus Cvartetul de coarde Nr. 2, Simfonia de Cameră pentru douăsprezece instrumente soliste, a desăvârșit Poemul simfonic Vox Maris pentru soprană, tenor, cor și orchestră, schițat încă din 1929, Simfoniile Nr. 4 și 5 rămase neterminate (au fost orchestrate mai târziu de compozitorul Pascal Bentoiu).

     O dată instaurată dictatura comunistă, s-a exilat definitiv la Paris. Până în 1949, deși aflat în străinătate, a deținut încă funcția de președinte al Societății Compozitorilor din România. La 22-23 octombrie 1949 Societatea a fost înlocuită de Uniunea Compozitorilor, în care Enescu nu mai figura nici ca membru. S-a stins din viață la Paris în noaptea dintre 3 și 4 mai 1955. A fost înmormântat în cimitirul Père-Lachaise din Paris, într-un cavou de marmură albă, aflat la poziția 68.(rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Rascoala din 1907 la Flămâzi – ce au cerut taranii

      Astăzi se împlinesc 111 ani de la răscoala țărănească din 1907. Revolta a început pe 8 februarie (21 februarie, stil nou) în satul Flămânzi, județul Botoșani, și s-a răspândit, în perioada următoare, în toată țara.

  

     Cum a început: Într-o petiție către prefectul județului Botoșani, locuitorii comunei Flămânzi se plâng că au fost tratați ”mai rău decât robii”: „De mai bine de zece ani noi am îndurat mari încercări, persecuții și am fost speculați și tratați mai rău decât robii (...). Angajamentele nu se respectă niciodată după cum este scris pe hârtie și nouă ni se dă ca hrană (...) mămăligă de popușoi stricați, brânză roșie iute și cu viermi, curechi și castraveți împuțiți, din care cauză cea mai mare parte dintre noi ne-am îmbolnăvit de elagră. (...) Vitele noastre de asemenea niciodată nu au avut imaș suficient, ba chiar nici apă ....”. Evenimentele de la Flămânzi sunt descrise și de raportul către prefectul județului Botoșani al inspectorului comunal al plășii Hîrlău, care comunică rezultatele cercetărilor întreprinse în urma telegramei lui Gh. Gh. Constantinescu: „În ziua de 4 februarie, Gheorghe Gh. Constantinescu [n.n.-administratorul moșiei Flămânzi] s-a întâlnit la iarmarocul din Flămânzi cu mai mulți locuitori din comuna Frumușica cărora le-a spus că pe ziua de 8 februarie să se adune în ograda administrației moșiei Flămânzi pentru a face cu ei învoielile agricole pentru vara anului curent. (...) În noaptea de 7-8 februarie, le-a făcut cunoscut prin vătăjei și feciori boierești a se aduna pe ziua de 8 februarie (...). În ziua de 8 februarie s-au adunat la primăria comunei Flămânzi de dimineață 400-500 locuitori din comuna Flămânzi și o parte din comuna Copălău și alte sate ce cad pe teritoriul moșiei Flămânzi cu anexele ei. (...). Între orele 10-Il a trecut pe dinaintea primăriei Gh. Constantinescu, administratorul, cu trăsura la administrația moșiei;ajunși aice, după ora 12 p.m. li s-a comunicat că nu este aici, ‘ci a plecat la cumnatul său C. Ciomei, secretarul primăriei, la masă...’;țăranii s-au sfătuit să-I aducă cu forța;pe la orele 13 și jumătate, Ciomei pleacă de acasă înspre primărie;locuitorii i-au spus să-l cheme;‘sătenii erau foarte mulți adunați în drum, înaintea porții’;un locuitor s-a dus să-I cheme afară;apoi s-a dus un altul, care amenință că ‘dacă nu iese afară să vorbească cu ei îi devastează casa (n.n.-casa secretarului Ciomei) și îi dau foc’;Gh.Gh. Constantinescu a ieșit, spunând că va veni arendașul Fischer pentru a încheia învoielile;unii au ripostat, ‘că, dacă e administrator, pentru ce i-a chemat să stea flămânzi toată ziua’;unul din ei, Ioan Dumitru Dolhescu, l-a smucit de pe cerdac și apoi alții pentru a-l aduce cu forța la primărie (...) Ioan N. Dolhescu susține că Gh. Gh. Constantinescu l-a lovit pe dânsul cu o piatră în ochi (...). Grigore Th. Roman Grosu, Trifan Th. Roman Grosu și pe urmă cu toții l-au maltrat foarte grav cu bețele în cap (...) Gh. Gh. Constantinescu, având incapacitate de lucru 15 zile după certificatul medico-legal (...). După ce l-au maltrata! pe Gh. Gh. Constantinescu, s-au dus o parte din ei în ograda administrației moșiei, pentru a-l găsi pe contabilul moșiei, pentru a trata cu d-sa și, negăsindu-l, au luat la goană pe doi evrei (...). Cancelaria moșiei n-au devastat-o (...)”. (scrie Historia.ro)

   

   Istoric: localitatea este atestată documentar în 1605. Pe teritoriul localității decoperindu-se, însă, vestigii arheologice datate încă din epoca primitivă. În 1907, satul a fost punctul de plecare al marii răscoale din România, Răscoala din 1907. Flămâzi a fost declarat oraș, în anul 2004, prin Legea 80/2004, înglobând fostele sate Flămânzi, Nicolae Bălcescu (fost Bosânceni) și Poiana care au încetat să mai fie considerate localități independente. Orașul mai administrează, ca localități subordinate, satele Chițoveni și Prisăcani.

    Localitatea este considerată punctul de plecare pentru Răscoala din 1907, în amintirea căreia este ridicat un monument în centrul acesteia. Documente ale acestui eveniment se gasesc atât în mini-expoziția din cadrul consiliului local cat mai ale la muzeul din Botoșani si arhivele statului din Botoșani și Iași, precum și la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Principesa Maria (Mignon) s-a casatorit, acum 96 de ani, cu Principele Alexandru al Serbiei

        În 1922, (acum 96 de ani), a avut loc, la București, logodna Principesei Maria (Mignon) a României cu Principele Alexandru (unicul fiu al regelui Serbiei, Petru I Karagheorghevici); nunta a avut loc la 8 iunie 1922, la Belgrad.

        Istorie: Regina Maria a Iugoslaviei (născută Marie de Hohenzollern-Sigmaringen; n. 6 ianuarie 1900, Gotha – d. 22 iunie 1961, Londra) cunoscută și ca Regina Marija a fost soția regelui Alexandru I al Iugoslaviei. S-a născut în familia regală a României, dobândind prin naștere titlurile de principesă a României și principesă de Hohenzollern-Sigmaringen. Mama sa era Maria de Edinburgh, fiică a prințului Alfred, Duce de Saxa-Coburg și Gotha, fiul Reginei Victoria, iar tatăl Mariei era principele moștenitor Ferdinand al României. În familie era numită Mignon, spre a fi deosebită de mama sa.

Pe Alexandru al Serbiei, Regina Maria a României îl cunoscuse la Paris atunci când se dusese să pledeze cauza României, iar Alexandru promova la rândul lui cauza Serbiei. Seriozitatea și pasiunea cu care Alexandru își susținea țara au făcut asupra Reginei Maria o puternică impresie, în gândurile ei încolțind încă de atunci ideea unei căsătorii a fiicei sale mijlocii cu prințul sârb, deși nu făcea parte dintr-o dinastie cu renume.

         După război, Casa Regală a României a încheiat câteva alianțe matrimoniale, în 1921 cu Grecia, iar în 1922 cu Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor. Astfel, în ziua de Crăciun a anului 1921, la Castelul Peleș, se oficiază în mod solemn logodna dintre Alexandru, noul rege al Iugoslaviei, și principesa Mărioara. Ceremonia religioasă a logodnei a avut loc pe 20 februarie 1922, la ora 17, la Palatul Cotroceni, iar pe 21 februarie seara s-a organizat dineul de gală.

         S-a căsătorit cu regele Alexandru I al Iugoslaviei pe 8 iunie 1922. Cu ocazia acestei nunți a avut loc la Belgrad primul meci din istoria echipei naționale de fotbal a României. Partida Iugoslavia-România s-a terminat cu scorul 1-2.

       Maria și Alexandru au avut 3 băieți: Prințul Petru (1923 – 1970); Prințul Tomislav (1928 – 2000); Prințul Andrei (1929 – 1990).

     A devenit regina mamă a Iugoslaviei, după asasinarea regelui Alexandru I al Iugoslaviei la Marsilia în 1934. Cel mai mare fiu al ei a devenit rege sub numele de Petru al II-lea al Iugoslaviei, ultimul suveran iugoslav.

     Maria a murit în exil la Londra, pe 22 iunie 1961 și a fost înmormântată la "Royal Burial Ground", Londra. În 2013 a fost reînhumată la Mausoleul Regal Oplenac de lângă Belgrad.

Alexandru I, numit și Alexandru I Karađorđević sau Alexandru Unificatorul (n. 16 decembrie 1888, Cetinje — d. 9 octombrie 1934, Marsilia) a fost întâiul rege al Regatului Iugoslaviei, fiind înainte, între anii 1921–1929, suveran al Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

  Romania pierde, în urma semnarii Tratatului de pace ruso-turc (acum 140 de ani), Dobrogea 

 

           În 1878 a fost semnat Tratatul de pace ruso–turc de la San Stefano, care încheia războiul ruso–turc, recunoștea independența României, dar sacrifica Dobrogea, care era cedată Rusiei, iar aceasta își rezerva dreptul de a o schimba cu partea Basarabiei detașată la 1856.

         Basarabia (în ucraineană Бессарабія, în rusă Бессарабия, în bulgară Бесарабия, în turcă Besarabya, în polonă Besarabia, în germană Bessarabien, în franceză Bessarabie) este denumirea dată de Imperiul Rus în 1812 teritoriului voievodatului Moldovei dintre Prut și Nistru anexat prin Tratatul de la București din 1812, odată cu raiaua Hotinului și cu Basarabia istorică (în limba turcă Bugeac) cedate de Imperiul Otoman după semnarea tratatului de pace de la București din anul 1812 în urma încheierii războiului ruso-turc (1806-1812). Faptul că a fost cedat Rusiei și o parte din teritoriul voievodatului, în ciuda tratatului româno-otoman care garanta integritatea Moldovei, se datorează dibăciei negociatorului francez Gaspard Louis de Langeron care slujea interesele țarului.

         “Yeşilköy” (cunoscut până în 1926 sub numele de San Stefano din grecescul “γιος Στέφανος”, redat în turcă ca “Ayastefanos”, în bulgară ”Сан Стефано”) este o mahala a municipalității Bakırköy din Istanbul, Turcia. Aceasta este situată de-a lungul Mării Marmara, la aproximativ 11 kilometri vest de centrul istoric al orașului Istanbul. Înainte de creșterea rapidă a populației din Istanbul în anii 1970, “Yeşilköy” era doar un sat și o stațiune la mare. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

De ce au fost militarizate institutiile si întreprinderile în 1941

 

            1941: Pentru a asigura ordinea tulburată de rebeliunea legionară din ianuarie 1941, generarul Ion Antonescu a inițiat o serie de decrete printre care și Decretul din 18 februarie 1941 prin care instituțiile și întreprinderile mai importante din țară au fost militarizate, indiferent dacă erau proprietate de stat sau privată.

        Rebeliunea legionară (21-23 ianuarie 1941) a reprezentat confruntarea violentă dintre gruparea Garda de Fier și fostul lor partener la guvernarea României, Ion Antonescu, desemnând sfârșitul statului național legionar, care luase naștere la 14 septembrie 1940. În cursul său, grupările legionare au aplicat tactici teroriste, vizând populația Bucureștiului și în mod special populația evreiască din oraș, crimele comise în acest context purtând și numele de Pogromul de la București.

       Totuși, rebeliunea a avut un caracter național, în marile orașe ale României desfășurându-se acțiuni legionare. Rebeliunea, desfășurată în contextul celui de-al Doilea Război Mondial și al aderării României la Puterile Axei, a pus de asemenea capăt primei etape de alianță între legionari și Germania nazistă, deoarece liderul german Adolf Hitler a preferat să-i acorde sprijinul său lui Antonescu.

        La 27 ianuarie 1941, Antonescu a format un nou guvern, alcătuit în principal din ofițeri, a căror sarcină era aceea de a asigura ordinea publică și administrarea eficientă, iar la 14 februarie 1941 statul național-legionar a fost abrogat în mod oficial, instaurându-se dictatura militară a generalului Antonescu. (rezumat wikipedia).

https://rural-braila.blogspot.com

Cum s-au înființat, în 1968, județele?

 

             1968: România a renunțat la organizarea administrativă tipic sovietică în regiuni și raioane și a reînființat unitatea administrativ-teritorială tradițională: județul; au fost organizate 39 de judete.

         Ultima reformă administrativ-teritorială majoră din România a avut loc în anul 1968 când s-a trecut de la împărțirea pe regiuni și raioane (având ca model împărțirea teritoriului Uniunii Sovietice) la reîmpărțirea pe județe (care fuseseră desființate de autoritățile comuniste în 1951, reforma din 1968 înființând însă județe mai mari și mai puțin numeroase).

          Din anul 1968, teritoriul României este împărțit în 41 de județe, plus municipiul București care, deși este reședința județului Ilfov, este administrat separat ca municipiu cu statut de județ, care nu face parte din Ilfov, județul înconjurător.

       Numele de „România” provine de la „român”, cuvânt derivat din latinescul romanus care semnifică cetățean al Romei. Cele mai vechi atestări documentare ale termenului de „rumân/român” cunoscute în mod cert sunt conținute în relatări, jurnale și rapoarte de călătorie redactate de umaniști renascentiști din secolul al XVI-lea care, fiind în majoritate trimiși ai Sfântului Scaun, au călătorit în Țara Românească, Moldova și Transilvania. Astfel, Tranquillo Andronico notează în 1534, că valahii „se numesc romani”. Francesco della Valle scrie în 1532 că valahii „se denumesc romani în limba lor”. Mai departe, el citează chiar și o scurtă expresie românească: „Sti rominest?”. După o călătorie prin Țara Românească, Moldova și Transilvania, Ferrante Capecci relatează prin 1575 că locuitorii acestor provincii se numesc pe ei înșiși „români” (romanesci). Pierre Lescalopier scrie în 1574 că cei care locuiesc în Moldova, Țara Românească și cea mai mare parte a Transilvaniei, „se consideră adevărați urmași ai romanilor și-și numesc limba «românește», adică romana”.

         Mărturii suplimentare despre endonimul de „rumân/român” furnizează și autori care au venit în mod prelungit în contact direct cu românii. Astfel, umanistul sas, Johann Lebel, relatează în 1542 că „românii […] se numesc pe ei înșiși «Romuini»”.

         Istoricul polonez. Orichovius (Stanisław Orzechowski), scrie, în 1554, că românii „se numesc pe limba lor romini după romani, iar pe limba noastră (poloneză) sunt numiți valahi, după italieni”, în timp ce primatul și diplomatul ungar Anton Verancsics scrie în 1570 că „românii se numesc romani” iar eruditul maghiar transilvan Martinus Szent-Ivany citează în 1699 expresii românești ca: „Sie noi sentem Rumeni” și „Noi sentem di sange Rumena”. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Brăila construieşte prima navă de pescuit oceanic acum 38 de ani

 

           1980: A fost lansată la apă, la Brăila, prima navă de pescuit oceanic construită în România.

   Șantierul Naval Brăila a fost deținut până în 2003 de firma Scandior, dar a trecut ulterior sub controlul companiei norvegiene Aker Yards, care a preluat Scandinor.

         Istorie: Șantierul Naval Brăila a fost redenumit în “Șantierului Naval Aker Brăila” iar apoi “STX Ro Offshore Brăila”. Acțiunile STX Ro Offshore Brăila se tranzacționează la prima categorie a pieței Rasdaq, sub simbolul SNBB. Șantierul naval din Brăila este un șantier naval pentru construirea de cargouri de 4 500 tdw, 7 500 tdw, 15 000 tdw, șlepuri, nave de salvare, nave-pilot, remorchere, nave pentru transportat fructe, motonave, ceamuri etc. A fost înființat în anul 1939 sub forma unor mici ateliere pentru curățatul și repararea corpului navelor și ambarcațiunilor. Din toamna anului 2007, STX a devenit proprietar si al Șantierului Naval Tulcea. 

     Cine este STX:

       STX Europe este o companie constructoare de nave, parte a grupului sud-coreean STX Shipbuilding. La începutul anului 2008, STX Europe a preluat constructorul naval norvegian Aker Yards. De asemenea, STX Europe deține firma Scandinor, care deține și 94,12% din Șantierul Naval din Brăila. Aker Yards este un grup norvegian specializat în construcția de nave offshore si specializate, nave de croazieră, feriboturi și nave de transport marfă. Este unul dintre cei mai mari cinci producători mondiali de nave. Compania are sediul în orașul norvegian Alesund, este listată la bursa din Oslo, iar valoarea de piața a flotei sale depășea 620 de milioane de euro în 2006. Tot în anul 2006, compania avea peste 20.000 de angajați la 17 șantiere navale din Brazilia, Franța, Finlanda, Germania, Norvegia, România și Ucraina. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

IBM sărbătoreste 94 de ani de la înfiinţare

           În 1924 a fost fondată corporația IBM. Istorie: Compania a fost fondată în 1911 sub denumirea Computing Tabulating Recording Company (CTR) prin unirea a trei companii: Tabulating Machine Company, International Time Recording Company și Computing Scale Company. În 1924 și-a schimbat numele în International Business Machines Corporation (IBM) folosind un nume desemnat anterior unei filiale CTR în Canada și mai târziu în America de Sud.

         IBM, pronunțat /ai bi em/ (verb A FI), acronim din engleză de la International Business Machines, este o corporație americană producătoare de tehnologie avansată. Sediul companiei se află la Armonk, New York; are filiale în numeroase țări de pe glob. Compania s-a făcut cunoscută prin poziția sa de lider în domeniu între anii 1950 și 1980 (prin sisteme de calculatoare precum IBM 1490 și IBM 7000, precum și prin inventarea discului dur) și prin dezvoltarea în 1981 a microcalculatorului IBM PC, strămoșul calculatoarelor personale de astăzi, bazate pe arhitectura Intel x86. De-a lungul anilor 1980 a participat, alături de diverse alte companii, la dezvoltarea de software pentru arhitectura PC, printre care împreună cu compania Microsoft pentru MS-DOS și OS/2. IBM este, de asemenea, unul din liderii fabricării microchipurilor, dintre care cele mai performante pe plan mondial au fost cele de 64-bit care au echipat computerele firmei Apple între 2002 și 2005, cunoscute sub numele de cod Power G5 sau PowerPC 970.

      Cu toate acestea, în anul 2005, firma IBM și-a vândut divizia de calculatoare personale constructorului chinez Lenovo, care a anunțat că va continua și comercializarea de calculatoare IBM sub propriul nume. Tranzacția a stat la un moment dat sub semnul întrebării, fiind nevoie de aprobarea guvernului american, care a decis că această tranzacție nu impietează asupra securității Statelor Unite ale Americii. Compania IBM continuă să se axeze pe piața supercalculatoarelor, serverelor și a sistemelor integrate pentru afaceri medii și mari, contribuind și la dezvoltarea sistemului de operare Linux. Acțiunile IBM sunt notate în indexul bursier american Dow Jones.

        IBM a dovedit de-a lungul anilor o inventivitate și putere de creație enormă, pe cele mai diverse domenii științifice și tehnologice. Câteva invenții IBM: tehnologia benzii magnetice (folosită la carduri) și codul universal al produselor (codul de bare).

                 IBM în România

       Compania este prezentă și în România, la finalul lui 2010 având aproximativ 1.400 de angajați în cele cinci centre prin care activează pe piața locală. IBM Romania a avut în 2009 afaceri de aproximativ 51,1 milioane de euro și un profit net de 8,8 milioane de euro. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Horia Căciulescu – un artist care încântat, prin prestaţia sa generaţii, împuşcat la Revoluţie!

         Horia Căciulescu s-a născut în anul 1922 la data de 13 februarie. A activat la Teatrul de revistă „Constantin Tănase”. A trăit câţiva ani în detenţie ca deţinut politic la Canalul Dunăre-Marea Neagră din motive necunoscute. A fost ulterior și membru al Partidului Comunist Român (PCR). A murit împușcat în zilele Revoluţiei din decembrie 1989, la bordul mașinii sale, în urma unei erori a unor soldați. E înmormîntat în Cimitirul Eroilor din București.

          A jucat în piese şi scenete precum: “Azilul MacFerlan”, “Fără mănuși”, “Și Ilie face sport!”, “Cer cuvîntul!”, “Revista '58”, “Un băiat iubește o fată”, “Ocolul pămîntului în 30 de melodii”, “Pagini alese din Revista de altădată”, “Vox... boema”, “Revista dragostei”, “La Grădina "Cărăbuș", “Cer cuvîntul la diverse”, “Se caută o vedetă”, “Aventurile unei umbrele”, “Groapa”, “Lasă supărarea-n hol”, “Revue der Liebe (Revista dragostei)”, “Magazin de Stat”, “Cioara vopsită”, dar şi în filme: “Și Ilie face sport” (1955); “Pe răspunderea mea” (1956); “O poveste obișnuită... o poveste ca-n basme” (1959); “Telegrame” (1959); “S-a furat o bombă” (1962); “Pași spre lună” (1963); “Titanic vals” (1964); “Sentința” (1970); “Mihai Viteazul” (1971); “Comedie fantastică” (1975); “Toate pînzele sus” (serial TV, 1977) - ep. 1; “Tufă de Veneția” (1977).

     

      Deşi decesul prin împuşcare a survenit pe data de 24 decembrie 1989, în certificatul de deces este menționată ca dată a decesului ziua de 27 decembrie 1989. (rezumat wikipedia)

 https://rural-braila.blogspot.com