Oficial, prima emisiune profesionistă de televiziune din România a avut loc în noaptea de 31 decembrie 1956 - 1 ianuarie 1957. Cum, și de ce?

(Sediul TVR, foto wikipedia)

1956: Oficial, TVR transmite, prima emisiune de televiziune din România.

Istoric

În anul 1925 Laboratorul de Optică și Acustică al Universitatii din București a reușit în premieră să transmită (pe distanțe scurte) mici desene artistice. În 1928 inginerul George Cristescu pune la punct un sistem mecanic de televiziune, reușind de asemenea să difuzeze imagini la distanță.

La 30 octombrie 1937 inginerul Cristian Musceleanu a prezentat publicului românesc un post de televiziune cu disc Nipkow, la Politehnica din București. În luna noiembrie a aceluiași an el face o demonstrație la Ateneul Român, cu ajutorul unei camere de luat vederi cu o rezoluție de 45 de linii, pe lungimea de undă de 80 de metri. Receptorul avea diagonala ecranului de 7 cm iar emițătorul o putere de 200 de wați.

Anul următor firma Philips a adus în România o stație de emisie integral electronică, cu o cameră cu o rezoluție de 405 linii. Receptorul era prevăzut cu un tub catodic. În 1939 firma Telefunken și-a prezentat la București noul său sistem de televiziune prin cablu. Războiul și apoi venirea comuniștilor la putere curmă pentru câțiva ani evoluția televiziunii în România.

La 21 august 1955 la ora 20.00 începeau transmisiunile experimentale regulate de filme și cronici de actualități făcute de o echipa condusă de inginerul Alexandru Spătaru. Astfel, de la Poșta Vitan din București pleacă primele imagini grație unui emițător de numai 400 W și a unei instalații de telecinema, construite prin forțe proprii de către inginerii români. Emisiunile se derulau la început doar sâmbăta, ca mai apoi să fie extinse și în cursul săptămânii, concomitent mărindu-se și puterea emițătorului.

Oficial însă, prima emisiune profesionistă de televiziune din România a avut loc în noaptea de 31 decembrie 1956 - 1 ianuarie 1957, din primul sediu al Televiziunii, din Floreasca, strada Molière Nr. 2. Montajul regiei de emisie, al antenei și al emițătorului cu o putere de 15 KW pentru imagine și 7,5 KW pentru sunet pe Casa Scânteii s-au încheiat la 14 decembrie 1956

Societatea Română de Televiziune (SRTv) sau mai simplu Televiziunea Română (TVR) este instituția publică de televiziune din România, care își difuzează programele pe cinci canale centrale: TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR Internațional și o versiune de înaltă rezoluție a programelor care se difuzează sub denumirea de TVR HD.

Pe lângă acestea, mai funcționează și șase studiouri regionale la Chișinău, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Iași, Timișoara și Craiova, care, împreună, realizează și programul canalului TVR 3.

Prin platformele de cablu analogic, cablu digital, IPTV sau DTH sunt transmise în schimb toate canalele televiziunii publice. Programul regional al TVR din Chișinău este retransmis digital terestru pe multiplexul 1 DVB-T2 H264 din Republica Moldova.

TVR mai oferă, de asemenea, și servicii de webcast, Internet, teletext precum și transmisii „în clar”, prin satelit (DVB-S2). (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Cine l-a forțat pe Regele Mihai I să abdice acum 71 de ani? Cum, și de ce?

(Gheorghe Gheorghiu-Dej, ministru al Comerțului în guvernul comunist condus de Petru Groza, foto wikipedia)

1947: Printr-o lovitură de stat comunistă, Regele Mihai I este forțat să abdice și să renunțe la conducerea statului. Este proclamată Republica Populară Română (RPR).

Lovitura de stat de la 30 decembrie 1947 (numită in istoriografia comunistă și Proclamarea Republicii Populare Române, Ziua Republicii) reprezintă acțiunea ilegală, de forță, petrecută în perioada 30 decembrie 1947 - 3 ianuarie 1948 prin care comuniștii români, sprijiniți de ocupanții militari sovietici, au impus Regelui Mihai, prin șantaj și amenințare, semnarea unui act de abdicare, au proclamat Republica Populară Română (prin încălcarea constituției în vigoare la acea dată) și au silit Familia Regală să părăsească țara într-un exil forțat care a durat până în anul 1997.

Schimbările politice fundamentale aduse de lovitura de stat s-au petrecut fără aprobarea națiunii române, care nu a fost consultată printr-un referendum privind schimbarea formei de guvernământ (nici până în prezent).

Situația politică a țării în momentul loviturii de stat

La 23 August 1944, România a ieșit din alianța cu Germania nazistă, schimbând taberele în cel de-al doilea război mondial și realăturându-se aliaților ei vestici tradiționali: Marea Britanie, Franța, Statele Unite Ale Americii. Regimul mareșalului Ion Antonescu, loial politicii lui Hitler, a fost înlăturat brusc, s-a instalat un nou guvern, condus de generalul Constantin Sănătescu, iar politica externă a fost reorientată. Schimbarea s-a făcut la inițiativa Regelui Mihai și a unui grup restrâns de colaboratori apropiați. După înfăptuire, ea s-a bucurat de o susținere masivă din partea partidelor politice (Partidul Național Liberal,Partidul Național Țărănesc, Partidul Social Democrat și micul Partid Comunist Român), a Armatei și a marii majorități a populației, fiindcă corespundea intereselor majore ale națiunii: ieșirea cât mai rapidă dintr-un război deja pierdut, limitarea pierderilor umane și materiale, obținerea unor condiții de pace mai favorabile, netransformarea teritoriului țării în teatru de război.[1]

Totuși, actul de la 23 August 1944 a avut drept consecință invadarea țării de către Armata Roșie (care nu ar fi putut fi, oricum, evitată). Cel puțin teoretic, sovieticii pătrundeau în România ca aliați și, după 23 August, nu au mai avut loc ostilități între Armata Română și cea sovietică.

La 2 aprilie 1944 (deci, chiar înainte de schimbarea taberelor), ministrul de externe sovietic, Viaceslav Molotov a declarat că, dacă România va accepta condițiile de armistițiu dictate de Aliați, armata sovietică nu va căuta să modifice regimul politic și social existent atunci când va intra în țară - promisiune care, mai târziu, a fost încălcată flagrant.

După 23 August, Regele și guvernul Sănătescu au repus în funcțiune, cu toate greutățile, Constituția liberală din 1923 și regimul democratic parlamentar (au permis funcționarea normală a partidelor politice, care fuseseră oficial dizolvate sub regimul Antonescu). Respectarea condițiilor de armistițiu era supravegheată de Comisia Aliată de Control (cea sovietică, cu sediul la București), din care făceau parte câte un reprezentant american, britanic și sovietic. Cu toate acestea, din cauza ocupării militare a țării de către sovietici și a acordului de procentaj (despre care România nu avea cunoștință la acea dată), voința delegatului rus în Comisie a predominat, iar viața politică a degenerat rapid spre abuzuri și dictatură, după modelul stalinist.

La 6 martie 1945, reprezentantul sovietic Andrei Vîșinski a impus Regelui, prin amenințare cu forța militară, înlocuirea guvernului condus de generalul anticomunist Nicolae Rădescu cu un guvern-marionetă, dominat de comuniști și pro-sovietic, condus de „boierul roșu” Petru Groza.

În august 1945, din cauza numeroaselor abuzuri ale guvernului Groza, Regele a cerut demisia acestuia. Pentru prima dată în istoria constituțională a României, un guvern refuză să plece de la putere la cererea Suveranului. Ca urmare, în perioada august 1945 - ianuarie 1946, Regele declanșează „greva regală”, refuzând să semneze legile emise de guvernul Groza (conform Constituției din 1923, puterea legislativă este exercitată colectiv de către Rege și Adunările Legislative, deci legile nesancționate și nepromulgate sub semnătura regală nu intrau, legal, în vigoare. Procedând astfel, Regele nu își depășea prerogativele, căci articolul 88 din Constituție spunea, printre altele, că Regele „poate refuza sancțiunea sa”).

Proclamarea Republicii Populare Române

Pentru a da o aparență de legalitate loviturii de stat, comuniștii au convocat în grabă, chiar în seara zilei de 30 decembrie 1947, o ședință a Adunării Deputaților, care să hotărască înlăturarea Monarhiei și să proclame Republica Populară Română (camera superioară a Parlamentului țării, Senatul, nu mai exista, probabil fiind considerată „burgheză”). Parlamentul aflându-se în vacanță parlamentară (20 decembrie - 20 ianuarie), iar deputații fiind plecați în circumpscripții (pe vreme de iarnă), o adunare legal constituită (conform Constituției și Regulamentului Camerei) nu se putea face în aceeași zi, pentru că nu existau nici vreo hotărâre oficială de convocare a unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, nici timpul material necesar pentru revenirea deputaților în București.

Totuși, adunarea cerută s-a făcut, sub președinția scriitorului Mihail Sadoveanu. Conform legii, Camera nu putea modifica Constituția, care prevedea și forma de guvernământ a statului. Pentru a da o aparență de „aglomerație” la lucrări, în sala Adunării Deputaților au fost invitați un număr de „tovarăși din popor, de încredere”, aleși aleator, „revoluționari” și entuziaști la ideea proclamării Republicii, care nu aveau dreptul legal să voteze în locul membrilor Camerei. Chiar și așa, cvorumul necesar nu a fost atins, fapt care rezultă din procesul-verbal al ședinței.

Conform aceluiași proces-verbal, ședința a durat 45 de minute (o estimare simplă, pe baza datelor conținute în procesul verbal, arată că pentru vot ultrarapid ar fi fost necesare minimum 70 min). Nu s-a făcut apelul nominal al deputaților și nu s-a comunicat numărul deputaților prezenți. În schimb, au fost votate doar două legi (care nu fuseseră trecute pe ordinea de zi, nu fuseseră dezbătute în comisiile parlamentare și nici nu primiseră avizul Consiliului Legislativ, care nu fusese consultat). (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Ion I.C. Brătianu fost de cinci ori președinte al Consiliului de Miniștri, acum 108 ani!

(Ionel Bratianu, foto wikipedia)

1910: Demisia Guvernului liberal condus de Consiliului de Miniștri (datorită activității legislative și necesității de reorganizare a partidului); se formează un guvern conservator, în frunte cu P.P. Carp, care promovează o susținută și eficientă inițiativă.

Ion I.C. Brătianu (cunoscut și ca Ionel Brătianu, n. 20 august 1864, Florica, azi Ștefănești, Argeș – d. 24 noiembrie 1927, București) a fost un om politic român, care a jucat un rol de primă importanță în Marea Unire din 1918 și în viața politică din România modernă. A deținut funcția de președinte al Partidului Național Liberal. De formație inginer, Ionel Brătianu nu a profesat, ci s-a dedicat vieții politice, fiind cel mai potrivit acestei cariere dintre cei trei băieți ai liderului liberal Ion C. Brătianu.

Cine a fost I.C. Brătianu

Ion I.C. Brătianu a fost de cinci ori președinte al Consiliului de Miniștri - mai mult decât oricine altcineva, de trei ori ministru de interne, de două ori ministrul al apărării naționale și de două ori ministru al afacerilor externe.

A fost președinte al Consiliului de Miniștri în momentul intrării României în Primul Război Mondial, conducând țara în momentele dificile ale retragerii în Moldova. În 1922, după ce avuseseră loc realizarea și recunoașterea Marii Uniri, a preluat guvernarea, asumându-și reforma agricolă și votarea noii constituții din 1923. Brătianu a fost adesea acuzat că ar fi avut o influență disproporționată asupra monarhului, impunând acestuia opțiunile sale politice. În criza dinastică determinată de renunțarea principelui moștenitor din decembrie 1925, Ionel Brătianu a fost preopinentul eliminării principelui moștenitor Carol de la succesiunea tronului.

Când Ferdinand a murit în 1927, guvernul condus de Ionel Brătianu a rămas în fruntea țării, sub domnia regelui minor Mihai. În același an Ionel Brătianu a murit subit, ceea ce a fost începutul unei perioade de declin pentru Partidul Național Liberal. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Consiliul de Conducere al Uniunii Scriitorilor îl alege pe Mircea Dinescu. De ce?

(foto ziuaconstanta.ro)

1989: Pentru prima dată, după o lungă pauză, se întrunește Consiliul de Conducere al Uniunii Scriitorilor. Este ales un comitet provizoriu de conducere a Uniunii Scriitorilor, președinte fiind Mircea Dinescu. În urma interviului acordat în februarie 1989 lui Gilles Schiller (pseudonimul lui Jean Stern) și publicat în cotidianul Libération în care ataca explicit regimul Ceaușescu, este supus arestului la domiciliu și i se ia dreptul de semnătură. A fost prezent în studiourile Televiziunii Române în timpul revoluției din 22 decembrie 1989. După revoluția din 22 decembrie 1989 este președintele Uniunii Scriitorilor (1990-1993) de unde a demisionat în urma unui scandal.

Înființează revistele de satiră politică Academia Cațavencu (1990), Plai cu boi (2001) și Aspirina săracului (2003), este membru al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și fondatorul portului dunărean cultural Cetate (Calafat), fiind proprietarul moșiei, conacului și morii care i-au aparținut boierului Barbu Drugă. În anul 2003, în numărul dedicat „eroilor”, revista Time Europe îl nominalizează pe Mircea Dinescu la categoria „Hate Busters”.

Uniunea Scriitorilor din România este o asociație de creație, profesională și sindicală a scriitorilor din România. Structurată în douăsprezece filiale regionale, la care se adaugă filiala Chișinău, Uniunea Scriitorilor din România numără astăzi aproximativ 2500 de membri.

Având drept precursoare Societatea Literară Română, înființată în 1877, și Societatea Scriitorilor Români fondată în 1908, Uniunea Scriitorilor din România a fost creată în forma ei actuală în 1949.

Obiectivul statutar al Uniunii Scriitorilor este promovarea creației literare și apărarea intereselor și drepturilor scriitorilor români. Uniunea este condusă de un președinte, de un Consiliu și de un Comitet Director restrâns, ai cărui membri sunt votați în Adunarea Generală și în Conferința Națională o dată la patru ani. Actualul președinte al Uniunii Scriitorilor este criticul Nicolae Manolescu. U.S.R. deține în patrimoniul său sau în administrarea sa case de creație, muzee și case memoriale, reviste literare și două edituri proprii, îngrijindu-se totodată de protecția socială sau susținerea directă a membrilor săi, prin acordarea de pensii, venituri fixe sau indemnizații de sprijin.

Instituția Premiilor Uniunii Scriitorilor este printre cele mai importante foruri de validare și recompensare a creației literare în decursul unui an calendaristic. Cele mai cunoscute sunt Premiul Național de Literatură și Premiul "Opera Omnia". Uniunea acordă premii pentru secțiunile: Proză; Poezie; Critică, Istorie literară, Eseu; Dramaturgie și teatralogie; Traduceri din literatura universală; Premiul Fundației Andrei Bantaș; Premiul pentru Debut; Literatură pentru copii și tineret; Antologii, Dicționare, Ediții critice; Eseuri, Jurnale, Memorii, Publicistică; Premii speciale: un premiu pentru volume în limbile minorităților naționale și un altul pentru traducerea literaturii române în limbi străine. Din 2002, au fost instituite Premiul "Ovidius" și Premiul Festivalului "Zile și nopți de literatură", acordate unor prestigioși scriitori străini.

Uniunea Scriitorilor organizează anual diferite festivaluri, conferințe și manifestări de dezbatere și promovare a literaturii, precum și concursuri de proiecte culturale.

Începând din anul 1952 sediul său central s-a aflat în casa Monteoru-Catargi din București, pe Calea Victoriei nr. 115. Clădirea, construită în 1874 de Alecu Niculescu și cumpărată în 1883 de magnatul Grigore C. Monteoru, este declarată monument istoric și înscrisă pe lista monumentelor istorice, cod LMI B-II-m-A-19863.

În aprilie 2010, Tribunalul București a decis ca imobilul să fie restituit în natură de Uniunea Scriitorilor, moștenitoarelor familiei Monteoru, Ioana Angelescu și mamei sale, Nora-Geta Angelescu Monteoru.

Decizia a fost atacată în justiție, la Curtea de Apel București. La data de 1 februarie 2013, Curtea de Apel București a respins recursul ca nefondat, iar decizia avea caracter irevocabil. Consecința a fost că până la data de 15 aprilie 2013, Uniunea Scriitorilor era obligată să elibereze imobilul.

La 29 martie 2013, la ora 12, în Sala Oglinzilor a avut loc o manifestare a USR, prin care organizația se despărțea de sediul său, rememorând momente din istoria acestuia, în prezența scriitorilor și a președintelui Nicolae Manolescu.

Ulterior, Uniunea Scriitorilor s-a mutat tot pe Calea Victoriei, la nr. 133, în Casa Vernescu. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Acum 73 de ani România devine membră a două organisme financiare ONU. De ce?

(EXPLICAȚIE FOTO: În 1944, Guvernul Statelor Unite a ales Hotelul Muntele Washington ca loc pentru o întâlnire a reprezentaților din 44 de țări. Aceasta avea să fie faimoasa Conferință Monetară de la Bretton Woods. Conferința a stabilit înființarea Băncii Mondiale, a setat etalonul dolar-aur la 35 de dolari uncia și a ales dolarul american ca și stâlp al schimburilor internaționale. Întâlnorea a pus la dispoziția umanității o stabilitate monetară mult dorită, foto activenews.ro)

1945: Înființarea Băncii Mondiale pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și a Fondului Monetar Internațional (FMI), ca urmare a Conferinței monetare și financiare a ONU de la Bretton–Woods (1–12.07.1945). România a devenit membră a celor două organisme financiare la 15 dec 1972.

România este membru BERD din anul 1991. Guvernatorul României la BERD este ministrul finanțelor publice, iar guvernator supleant este guvernatorul BNR. Începând din anul 2011, țara noastră face parte dintr-o constituentă condusă de Turcia, din care mai fac parte Azerbaidjan şi Kîrgîzstan1 . Puterea de vot a României este de 0,492%.

Înființată în 1991, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) folosește investițiile pentru a susține dezvoltarea economiei de piață și a democrației în 27 de țări, din Europa Centrală pâna în Asia Centrală.

BERD este deținută de 61 de țări și de două instituții interguvernamentale. Cu toate că acționarii săi aparțin sectorului de stat, BERD investește mai ales în sectorul privat, de regulă împreună cu alți parteneri comerciali.

BERD oferă finanțări de proiecte pentru bănci, întreprinderi industriale și comerciale, adresându-se atât noilor inițiative cât și companiilor deja existente. De asemenea, colaborează și cu societăți din sectorul public pentru a sprijini privatizarea acestora, restructurarea întreprinderilor de stat și îmbunătățirea serviciilor municipale sau comunale.

Mandatul BERD stipulează că aceasta trebuie să colaboreze numai cu țări care respectă principiile democratice. Acordul de inființare a BERD impune promovarea dezvoltării durabile și ecologice ca parte integrantă a tuturor activitaților sale. (scrie wikipedia.ro)

FMI răspunde în faţa guvernelor din ţările membre. Organismele de conducere sunt: Consiliul Guvernatorilor, Comitetul Financiar şi Monetar Internaţional şi Consiliul Director. În vârful structurii organizatorice se află Consiliul Guvernatorilor, format din guvernatorii băncilor centrale sau miniştrii de finanţe din fiecare dintre cele 186 de state membre. Guvernatorii se întâlnesc o dată pe an în cadrul Întâlnirii Anuale a FMI şi a Băncii Mondiale. Consiliul Director, format din 24 de membri, conduce activităţile curente. Din iunie 2011 directorul general al FMI este Christine Lagarde din Franţa.

Relaţiile României cu FMI

România a devenit membru FMI la 15 decembrie 1972 şi face parte din constituenta condusă de Olanda. Dl. Menno Snel (Olanda) este Director Executiv pentru România în cadrul FMI; constituenta sa include Armenia, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Georgia, Israel, Serbia, Muntenegru, Republica Macedonia, Moldova, Olanda, România şi Ucraina. Guvernatorul României la FMI este dl. Constantin Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României.

Fondul a avut un reprezentant rezident la Bucureşti începând cu anul 1991. Începând cu luna aprilie 2016, noul reprezentant rezident al Fondului Monetar Internaţional (FMI) în România este Alejandro Hajdenberg, care a ocupat anterior poziţia de senior economist la Biroul FMI din Cipru.

Participarea României la FMI se ridică la 1.030,2 milioane DST sau 0,43% din cota totală. Puterea de vot a României este de 11.039 voturi reprezentând 0,44% din total. (scrie www.mae.ro)

Fondul Monetar Internațional (FMI) este o organizație internațională cu 188 de state membre. A fost constituită prin Tratatul de la Bretton Woods din iulie 1944, având ca scop principal promovarea unei economii mondiale sănătoase.

Pe 22 iulie 1944 a avut loc Conferința de la “Bretton Woods” pentru restructurarea relațiilor internaționale monetare și financiare. Peste 40 de țări au participat la semnarea “Acordului de la Bretton Woods” care prevedea proceduri și reguli care să guverneze economia mondială. Acest acord a condus la înființarea Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD, cunoscută și sub numele de Banca Mondială) și Fondului Monetar Internațional. Aceste instituții sunt cunoscute drept “Gemenii Bretton Woods”. Sistemul “Bretton Woods” prevedea o rată de schimb valutar stabilă, având ca referință standard aurul, dolarul fiind singura monedă convertibilă în aur.

FMI are ca scop principal promovarea cooperării monetare internaționale, garantarea stabilității financiare, facilitarea comerțului internațional, contribuirea la un nivel înalt de ocupare a forței de muncă, la stabilitate economică și combaterea sărăciei. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Revoluția Română din 1989: Frontul Salvării Naționale formează un guvern provizoriu

(Dumitru Mazilu, Ion Iliescu și Petre Roman (de la stânga la dreapta), liderii de facto ai CFSN (23 decembrie 1989), foto wikipedia)

Revoluția Română din 1989: Frontul Salvării Naționale formează un guvern provizoriu. Guvernul anunță modificările din Constituție, garantează drepturile minorităților naționale, autorizează libera angajare în câmpul muncii, introduce în țară economia de piață liberă și promite desfășurarea liberă a alegerilor.

Revoluția Română din 1989 a constat într-o serie de proteste, lupte de stradă și demonstrații desfășurate în România, între 16 și 25 decembrie 1989, care au dus la căderea dictatorului Nicolae Ceaușescu și la sfârșitul regimului comunist din România. Demonstrațiile din ce în ce mai ample au culminat cu procesul și execuția soților Ceaușescu. Înainte de revoluția română, toate celelalte state est-europene trecuseră în mod pașnic la democrație; România a fost singura țară din blocul estic care a trecut printr-o revoluție violentă și în care conducătorii comuniști au fost executați.

La fel ca în țările vecine, în anul 1989 majoritatea populației din România nu era mulțumită de regimul comunist. Politica economică și de dezvoltare a lui Ceaușescu (inclusiv proiecte de construcții grandioase și un regim de austeritate menit să permită României să-și plătească întreaga datorie externă) era considerată responsabilă pentru penuria extinsă din țară; în paralel cu creșterea dificultăților economice, poliția secretă, Securitatea, era omniprezentă, făcând din România un stat polițienesc.

Spre deosebire de conducătorii Pactului de la Varșovia, Ceaușescu nu a sprijinit interesele Uniunii Sovietice, ci a urmărit o politică externă proprie lui. În timp ce liderul sovietic Mihail Gorbaciov vorbea despre reformă, activitatea lui Ceaușescu semăna cu megalomania și culturile personalității ale liderilor comuniști est-asiatici precum nord-coreeanul Kim Ir-sen.

În martie 1989, o serie de activiști de frunte ai P.C.R. au protestat printr-o scrisoare împotriva politicii economice a lui Nicolae Ceaușescu („Scrisoarea celor șase”), dar la scurtă vreme, Nicolae Ceaușescu obține o victorie politică importantă: Republica Socialistă România reușește achitarea datoriei externe de circa 11 miliarde dolari, cu câteva luni înainte de termenul pe care chiar dictatorul român îl preconizase.

Fost membru al conducerii Partidului Comunist și aliat al lui Ceaușescu, înainte de a cădea în dizgrațiile dictatorului la începutul anilor 1980, Ion Iliescu s-a impus ca președinte al Frontului Salvării Naționale. Frontul Salvării Naționale, format în principal din membri ai eșalonului secund al Partidul Comunist, și-a exercitat imediat controlul asupra instituțiilor statului, inclusiv mediile informative, ca televiziunea și radioul naționale. FSN a folosit controlul asupra presei în scopul de a lansa atacuri în stil propagandist la adresa oponenților politici, în special partidele democratice tradiționale, care urmau să fie refondate după 50 de ani de activitate subterană (Partidul Național Liberal și Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat). Cu ocazia primelor alegeri post-comuniste din 20 mai 1990, Silviu Brucan - membru FSN, a susținut că Revoluția din 1989 nu a fost anti-comunistă, fiind doar împotriva lui Ceaușescu. În 1990, Ion Iliescu a reușit să devină primul președinte ales democratic al României de după al doilea război mondial.

La Brăila s-au înregistrat 42 de morți. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

La mulți ani!, Paula Seling

(Paula Seling from Paula Seling & Ovi at a Meet & Greet during the Concursul Muzical Eurovision 2014 (København), foto wikipedia)

Paula Seling (n. 25 decembrie 1978, Baia Mare) este o cunoscută artistă, interpretă, personalitate TV, compozitoare, fostă realizatoare de emisiuni radio, și jurată în cadrul competiției muzicale internaționale X Factor, sezonul 1. Împreună cu interpretul Ovi, Paula a reprezentat România la Concursul Muzical Eurovision 2010, unde duetul lor a ocupat locul 3, și la Eurovision 2014, unde s-au clasat pe poziția a 12-a.

Paula este trilingvă și vorbește, scrie și compune în franceză, engleză și română. În plus ea mai are performanțe bune și în italiană.

Este un susținător deschis al libertăților personale, a drepturilor individuale și a drepturilor omului.

A cântat alături de Al Bano, Anita Doth (solista trupei 2 Unlimited), Tony Hawks și în deschiderea concertelor extraordinare susținute în România de Joan Baez (27 iunie 1997), Chick Corea (9 noiembrie 1998), Michael Bolton (7 iulie 2007), Beyonce (26 octombrie 2007). A colaborat cu realizatoarea de video clipuri Andreea Păduraru obținând pentru una din aceste colaborări și un premiu (împreună cu regizoarea) în anul 2003 pe MTV. Căsătorită în 2005, Seling și-a deschis propria casă de producție Unicorn Records, împreună cu fratele său, Paul Seling și cu soțul său.

Paula Seling a decis să cânte rock, jazz, jazz-rock, soul, ritm și blues și mai multe, dar, din păcate, nu și-a dat seama cât de mare a fost acest obiectiv. La acea vreme, muzica unplugged a devenit populară atât de Paula, a sugerat oamenilor la Fundația Phoenix, care lucrează împreună cu ea pentru a adăuga acest gen de muzică la un album. Dana Cristescu a avut ideea de a-l implica pe Nicu Alifantis cu compunerea și producerea acestui album. Paula Selling își amintește că el i-a oferit niște cântece care urmează să fie înregistrate la început. Prin urmare, ea a ales "Ploaie în Luna lui Marte", pentru a fi prima piesă. Paula își amintește în mod clar "toți ochii luminoși se uitau la mine cu amabilitate așa cum am fost în căutarea publicului și sute de voci au cântat cu mine" infernaaaal ploouuaaa "și" noooi ne iubeaaam ... este un sentiment uimitor. A fost frumos să vad ca oamenii erau fericiți și se bucurau de muzica mea! "

Artista băimăreană a a lansat mai mult de treisprezece albume (inclusiv trei albume de Crăciun) și peste douăzeci de single-uri, inclusiv două top zece-hit-uri în Top 100 românesc, un hit european minor, care a intrat în topurile din Finlanda și Norvegia, precum UK Singles Chart, și are o poziție bună pe diagramă la nivel mondial de popularitate de numele Starcount, care a îngrijorat artiștii din întreaga lume.

Viața timpurie

Paula Seling a cântat la pian de la vârsta de 6 ani, studiind la "School of Performing Arts" cu Mariana Tilca. La vârsta de 10 ani, ea a început să cânte în corul școlii, devenind în curând un solist, iar la vârsta de 15 ani, ea s-a alăturat unei trupe, "Enders".

"Am învățat foarte multe despre muzică prin participarea la concursuride pian naționale și la nivel județean, festivaluri și concursuri de muzică corală. Acesta a fost succesul meu în aceste performanțe care m-au ajutat în găsirea de încredere. Am învățat foarte multe în acest timp ... am câștigat experiență și încrederea în sine, ca urmare a performanțelor de succes .. " spune artista. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Octavian Goga a debutat cu versuri în revista "Tribuna" acum 121 de ani

(foto wikipedia)

Primii ani

Octavian Goga s-a născut la 1 aprilie 1881 în satul Rășinari, de pe versantul nordic al Carpaților Meridionali, în casa de pe Ulița Popilor nr. 778, fiind fiul preotului ortodox Iosif Goga și al Aureliei, învățătoare (și colaboratoare în tinerețe la ziarul Telegraful Român și la revista Familia). Între anii 1886-1890 Goga a urmat școala primară din satul natal, avându-l învățător pe Moise Frățilă, intelectual patriot, personajul posibil din poezia Dascălul, așa cum sora sa, Victoria, stinsă din viață de timpuriu, a fost personajul din Dăscălița.

Cea mai mare parte a vacanțelor, așa cum povestește Octavian Goga în diverse texte autobiografice, le-a petrecut în satul natal al tatălui său, Crăciunelu de Sus, județul Alba. Satul se află pe Târnava Mică, astăzi fiind parte a comunei Cetatea de Baltă; circa 20% din familiile din sat poartă numele de Goga. Poetul spunea: „Viața țăranilor de pe delnițele Crăciunelului mi-a fost sursă de inspirație pentru «Plugarii și Clăcașii»”.

În 1890 poetul s-a înscris la liceul de stat din Sibiu (astăzi Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”), ale cărui cursuri le-a urmat până în 1899, când s-a transferat la liceul românesc din Brașov (în prezent Colegiul Național „Andrei Șaguna”). La absolvirea liceului, în 1900, s-a înscris la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Budapesta, continuându-și apoi studiile la Berlin și încheindu-le în 1904.

Pe 14 octombrie 1906 se căsătorește cu Hortensia Cosma, fiica cea mică a politicianului și bancherului Partenie Cosma, directorul Băncii „Albina” din Sibiu, unul dintre cei mai înstăriți români din Transilvania. Ceremonia a avut loc la Catedrala Mitropolitană din Sibiu, nași fiind Alexandrina și Alexandru Vlahuță. Această căsnicie s-a destrămat după 14 ani, când Goga s-a îndrăgostit de cântăreața Veturia Triteanu, născută Mureșan, cu care s-a căsătorit în ianuarie 1921.

Debutul publicistic

În numărul din 12-24 decembrie (nr. 275, p. 1098) ziarul Tribuna (Sibiu) i-a publicat prima poezie, “Atunci și acum”, semnată „Tavi”. Ion Pop-Reteganul de la Revista Ilustrată (Bistrița) i-a scris la poșta redacției: „Ai talent, tinere amic, cultivează-l cu diligență, că poți deveni mare. Ziua bună de dimineață se arată. Nu cumva să neglijezi datorințele de studinte.” După aceste încurajări i se publică pe o jumătate de pagină poezia Nu-i fericire pe pământ. Goga, elev la liceul cu limba de predare maghiară din Sibiu, încă nu împlinise șaptesprezece ani.

Următoarele poezii pe care le-a publicat în Revista Familia a lui Iosif Vulcan (Oradea, an XXXIV, 1898, nr. 44, p. 13, noiembrie) și în ziarele Tribuna și Luceafărul (nr. 11, 1 decembrie 1902, nr. 14 - 15, 1 august 1903) au fost semnate, cu precădere, tot „Octavian” și apoi „Nic. Otavă”. Abia la 15 septembrie 1903 a semnat, în Luceafărul, prima poezie (“Sfârșit de septembrie”), cu numele „Octavian Goga”.

La 1 iulie 1902 a apărut la Budapesta revista “Luceafărul”, publicație pentru cultura națională și unitatea politică a românilor din Transilvania, unde Goga și-a publicat majoritatea poeziilor. Înființarea revistei s-a datorat studenților români care activau la Budapesta în cadrul Societăți „Petru Maior”: Al. Ciura, semnatarul articolului „În loc de program” din primul număr, și Goga, cel care în 1933 a afirmat că titlul revistei „era înrudit cu starea sufletească și cu conștiința literară din acele vremi”. Majoritatea creațiilor incluse de Goga în volumul Poezii (1905) au apărut în revista Luceafărul, în paginile căreia poetul s-a afirmat ca talent literar autentic.

În 1904 a apărut în Luceafărul (an III, nr. 4, 15 februarie, p. 91 - 92) cunoscuta poezie “Oltul”, apoi în nr. 7, din 10 aprilie, p. 151, poezia “Dăscălița”, semnate „Nic. Otavă”, iar în 1905, poeziile: “Plugarii”, “Lăutarul”, “Dascălul”, “Rugăciune” și “Clăcașii”.

Activitatea politică

Devenit mesager al aspirațiilor naționaliste ale românilor transilvăneni Goga a fost ales în septembrie 1906, secretar literar al Asociației transilvană pentru literatura română și cultura poporului român (ASTRA), urmând ca, împreună cu Octavian C. Tăslăuanu, să politizeze activitățile celui mai important așezământ cultural din Transilvania. Prin articole publicate în revista „Țara noastră” a adoptat o poziție critică față de exploatarea la care erau supuși țăranii din România și față de guvernanții de atunci ai României. Ca o consecință a acestor atitudini, Goga a fost deținut în iarna anului 1911 timp de o lună în penitenciarul din Seghedin, unde a fost vizitat de Caragiale, care a protestat în articolul „Situație penibilă” împotriva arestării. După doi ani, în 1913, Goga a fost arestat din nou, la Seghedin.

După izbucnirea Primului Război Mondial, Goga s-a stabilit în România, continuând lupta pentru alipirea Transilvaniei la România și pentru desăvârșirea unității statale române. S-a lansat într-o amplă campanie publicistică în ziarele „Adevărul” și „Epoca” asupra situației fraților de peste Carpați, supuși la persecuții. A semnat, alături de Octavian Tăslăuanu, Onisifor Ghibu și Sebastian Bornemisza, scrisoarea ziariștilor ardeleni refugiați în România („Epoca”, 15 iunie 1915), cu scopul de a continua activitatea publicistică în vederea alipirii Transilvaniei.

La 14 decembrie 1914 s-a desfășurat „Congresul extraordinar al Ligii Culturale” (președinte V. Lucaciu, vicepreședinte: Barbu Ștefănescu Delavrancea, secretar: Nicolae Iorga, iar Goga era membru al comitetului, ca reprezentant al Transilvaniei.

La întrunirea organizată de „Liga politică a tuturor românilor”, la București, în ziua de 15 februarie 1915, declara: „Pentru jertfa de mâine am trecut granița, să venim în Țara Românească. Noi ne-am pierdut țara, noi ne-am pierdut patria, dar avem încă capetele noastre. Vi le dăm dumneavoastră, faceți ce vreți cu ele. Ele pot să cadă, Ardealul nu poate cădea“.

Din cauza activității sale politice în România, guvernul maghiar de la Budapesta i-a intentat lui Goga - ca cetățean austro-ungar - un proces de înaltă trădare, fiind condamnat la moarte în contumacie. S-a înrolat în armata română și a luptat ca soldat, în Dobrogea. La încetarea ostilităților și semnarea păcii de la București, Goga a fost nevoit să părăsească România, plecând în Franța. În vara anului 1918 s-a constituit la Paris „Consiliul național al unității române”, forum de presiune asupra marilor puteri pentru obținerea unității statale românești. La începutul anului 1919, Goga s-a reîntors în România Mare.

1918, 1 decembrie - Realizarea unității de stat. Poetul face parte din diferitele guverne care s-au succedat la cârma țării. A fost ministru al Instrucțiunii și Cultelor, ministru al Cultelor și Artelor, ministru de stat, ministru de interne și prim-ministru.

Moartea

Retras singur la Castelul de la Ciucea - soția sa, Veturia Goga a preferat să rămână la București - Goga a suferit la 5 mai 1938, în parcul conacului, un accident vascular cerebral cu hemiplegie și a intrat în comă. A decedat după două zile, pe 7 mai 1938 la ora 14,15, la vârsta de 57 de ani. Regele Carol al II-lea a dispus să i se facă funeralii naționale care, datorită sărbătorii de 10 Mai, urmau să înceapă la 11 mai. Cale de două zile, duminică 8 mai și luni 9 mai prin fața catafalcului din Ciucea a continuat pelerinajul oamenilor care l-au iubit și i-au prețuit opera. Marți, 10 mai, trenul mortuar a pornit spre București. Sicriul a fost așezat miercuri, 11 mai, în rotonda Ateneului, unde a stat până sămbătă 14 mai, când s-au desfășurat funeraliile naționale. Conform dorinței sale menționate în testament nu s-au rostit cuvântări iar pe corpul neînsuflețit a fost depusă o zvastică nazistă.

Goga a fost înmormântat la București, la cimitirul Bellu. Ulterior trupul poetului a fost reînhumat la conacul său de la Ciucea, conform dorinței acestuia. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Prima navă românească a făcut înconjurul lumii acum 55 de ani

(foto descopera.ro)

1963: Se încheie prima călătorie în jurul Pământului efectuată de o navă românească, cargoul "București".

La 23 decembrie 1963 s-a încheiat călătoria de 144 de zile în jurul Pământului a cargoului „Bucureşti”. Aceasta a fost prima navă românească care a făcut înconjurul lumii.

Cargoul „Bucureşti” a plecat la 11 august 1963 din Dana 0 a Portului Constanţa, cu un echipaj alcătuit din 50 de oameni, condus de căpitanul de cursă lungă Liviu Neguţ, pentru a face ocolul Pământului.

Voiajul care a durat patru luni şi 11 zile s-a încheiat în sunet de fanfară la 23 decembrie 1963, la Dana 37 a Portului Constanţa, după ce cargoul „Bucureşti” înregistrase la bord 27.600 de mile.

Fiind încărcată cu tractoare, instalaţii pentru o fabrică de ciment, zahăr şi lădiţe cu şuncă pentru Cuba şi China, nava „Bucureşti” a înfruntat Marea Neagră, Marea Mediterană, Marea Caraibilor, Marea Roşie, precum şi Oceanele Atlantic şi Pacific. Echipajul a avut vreme frumoasă pe parcursul voiajului, fiind ferit de furtunile violente. Prima escală au făcut-o în Gibraltar, de unde au luat hărţile necesare călătoriei în jurul lumii. După 17 zile în Atlantic, au debarcat în Havana (Cuba), unde au descărcat tractoarele şi utilajele pentru o fabrică de ciment. Ulterior, au petrecut o lună în Marea Caraibilor.

Trecând prin Oceanul Pacific, cargoul „Bucureşti”, ce venea dintr-o ţară comunistă, a ajuns apoi în Panama, unde a fost reţinut şi verificat de către militarii americani, care asigurau securitatea canalului, şi de autorităţile statului Panama. Ulterior a fost lăsat să îşi continue călătoria, ajungând în Honolulu, în arhipelagul Hawaii, şi mai apoi în portul Xinjiang din China, după 28 de zile de navigare în Pacific. Din Shanghai, Dairen şi Canton, au încărcat mingi de ping-pong, stilouri, pixuri, hârtie, articole de băcănie, fontă şi motostivuitoare, pe care le-au adus în România. Până să ajungă acasă, membrii cargoului „Bucureşti” au mai trecut, printre altele, prin strâmtoarea Malacca, portul Ceylon, Capul Indiei, Golful Aden, Marea Roşie, Canalul de Suez, insula Creta şi strâmtorile Dardanele şi Bosfor.

Cargoul „Bucureşti” a fost construit în anul 1962, în Iugoslavia. (scrie descopera.ro)

https://rural-braila.blogspot.com

Nicolae Labiș, autorul poemului “Moartea Căprioarei”, a decedat acum 62 de ani

(foto http://poetii-nostri.ro)

Nicolae Labiș (n. 2 decembrie 1935, Poiana Mărului, comuna Mălini, județul Baia, în prezent județul Suceava - d. 22 decembrie 1956, București) a fost un poet român. Criticul Eugen Simion l-a supranumit „buzduganul unei generații”.

Biografie

Copilăria și studiile

A fost fiul învățătorilor Eugen și Ana-Profira, iar școala primară o începe în satul natal în clasa mamei sale. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial tatăl pleacă pe front, iar familia se refugiază în comuna Mihăești, satul Văcarea, lângă Câmpulung-Muscel. În mai 1945, familia se întoarce în Moldova și se stabilește la Mălini.

A urmat Liceul „Nicu Gane” din Fălticeni între anii 1947 - 1951, perioadă în care scrie versuri, iar la sfârșitul lui 1950, participă la o consfătuire a tinerilor scriitori din Moldova, în calitate de secretar al cenaclului literar din Fălticeni, care are loc la Iași, unde se remarcă după ce recită poezia Fii dârz și luptă, Nicolae!, poezie care-i va fi publicată în Iașul nou și în ziarul Lupta poporului din Suceava.

În mai 1951 a obținut premiul întâi, la Olimpiada națională de limba română care a avut loc la București, iar cu această ocazie câștigă admirația redactorilor revistei “Viața Românească”, care-i publică poezia “Gazeta de stradă”.

În ianuarie 1952, la inițiativa lui Constantin Ciopraga, Labiș a fost transferat la Liceul „Mihail Sadoveanu” din Iași, unde a devenit conducătorul cenaclului literar.

Activitatea literară

La data de 15 septembrie 1952, Labiș a început să urmeze cursurile de la Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu” din București, unde i-a avut ca profesori pe Mihail Sadoveanu, Tudor Vianu și Camil Petrescu, iar printre colegi pe Florin Mugur, Lucian Raicu, Ion Gheorghe, Doina Sălăjan și Gheorghe Tomozei. Aici s-a impus, grație înzestrării sale poetice și intelectuale excepționale, ca lider de opinie.

Deși a îmbrățișat, la început, ideile regimului comunist de guvernământ, cântându-i laude într-un număr de poezii, devenind o stea în cadrul partidului, în februarie 1953, departamentul său a purtat discuții cu privire la presupusele lui „abateri de la moralitatea școlii și disciplină”. În primăvara anului 1954, în cadrul Uniunii Tineretului Muncitor (UTM) au avut loc de asemenea discuții despre comportamentul său și s-a decis expulzarea sa din rândurile organizației. Cu toate acestea, pedeapsa nu a fost confirmată de organele superioare.

La absolvire a fost angajat de către revista “Contemporanul”, apoi de “Gazeta literară”. Începând din toamna lui 1955 urmează cursurile Facultății de Filologie a Universității din București, însă renunță după doar un semestru. Poemul său, “Moartea Căprioarei”, apare în “Viața Românească” în acest an.

În anul 1956 participă la o conferință pe țară a tinerilor scriitori, publică două volume, “Puiul de cerb” și “Primele iubiri”, și pregătește pentru tipar cel de-al treilea volum, “Lupta cu inerția”, care-i va fi publicat postum în anul 1958.

Sfârșitul

În noaptea de 9 spre 10 decembrie 1956, la scurt timp după aniversarea împlinirii a 21 de ani, Labiș, care petrecuse câteva ore în compania unor cunoștințe și consumând țuică la “Casa Capșa” și apoi la restaurantul “Victoria”, a fost victima unui grav accident de tramvai.

După ce i-a fost refuzată internarea la spitatele Colțea și Central, spre zorii zilei de 10 decembrie a fost internat la Spitalul de Urgență. Acolo, de pe patul de spital i-a șoptit un poem prietenului său, scriitorul Aurel Covaci, poem care a fost inclus în volumul postum “Lupta cu inerția”:

Pasărea cu clonț de rubin

S-a răzbunat, iat-o, s-a răzbunat.

Nu mai pot s-o mângâi.

M-a strivit,

Pasărea cu clonț de rubin,

Iar mâine

Puii păsării cu clonț de rubin,

Ciugulind prin țărână,

Vor găsi poate

Urmele poetului Nicolae Labiș

Care va rămâne o amintire frumoasă...

În ciuda eforturilor medicilor și o mobilizare spirituală a colegilor săi scriitori, cunoștințe și prieteni, starea lui s-a înrăutățit inexorabil, iar la 22 decembrie 1956, la ora 2 dimineața, a decedat. Dr. Firică, medicul care s-a ocupat de cazul lui Labiș, a declarat: “Mi-a revenit trista sarcină să constat, încă de la primul examen, că accidentatul nu avea nici o șansă: măduva era complet secționată. Tot ce puteam face era să-i prelungim viața cu câteva zile.”

Trupul neînsuflețit a fost depus pentru ultimile omagii la Casa Scriitorilor. A fost înmormântat la cimitirul Bellu. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Mihai Eminescu publică volumul “Poesii” în 1883, acum 135 de ani

(foto wikipedia)

1883: A apărut volumul "Poesii", de Mihai Eminescu, cu o prefață semnată de Titu Maiorescu, singurul tipărit în timpul vieții poetului; cuprinde 64 de poezii.

“Poesii” este singurul volum tipărit în timpul vieții lui Eminescu. Volumul a apărut pe 21 decembrie 1883 la editura Socec, cu o prefață și cu texte selectate de Titu Maiorescu și cu portretul autorului și cuprinde un număr de 63 de poezii, dintre care 26 au fost publicate de-a lungul unui deceniu în Convorbiri Literare.

Cartea a fost plănuită timp îndelungat de către autor, însă sub presiunea insistențelor amicilor săi literari. Inițial, volumul s-ar fi numit „Lumină de lună”.

în ciuda faptului că pe pagina de titlu este tipărit anul 1884. După spusele lui Maiorescu, cartea a fost gândită în așa fel încât să apară de Crăciun, cu scopul de a-i face o surpriză autorului, știind că proiectul inițial luase sfârșit pe neașteptate. Din nefericire, Eminescu nu a fost impresionat de volum, ba mai mult de atât, i-a insinuat iritare, trântindu-l de podea. Într-o scrisoare, Maiorescu explica:

„Acum trebuie să știi că volumul de poezii ce ți l-a publicat Socec, după îndemnul meu, în Dechemvrie anul trecut, a avut cel mai mare succes, așa încât Socec stă încâ uimit. În aceste 7 săptămâni de la aparițiunea lui, s-au vândut 700 de exemplare; o mie este toată ediția și de pe acum trebuie să te gândești la ediția a doua, care va fi reclamată pe la toamnă și în care vei putea face tu toate îndreptările ce le crezi de trebuință. Poeziile D-tale sunt azi cetite de toate cucoanele, de la Palat până la mahalaua Tirchilești, și la întoarcerea în țară te vei trezi cel mai popular scriitor al României. Așa cam este, dar tot nu este rău, când te simți primit cu atâta iubire de compatrioții tăi.” —Titu Maiorescu - dialogând cu Mihai Eminescu

Ediția princeps este una dintre cele mai importante și mai iubite cărți din literatura română. Ediția a doua a apărut în 1885, însă conținutul a rămas identic. A treia, editată în 1888, a inclus trei poezii noi: „La steaua”, „De ce nu-mi vii” și „Kamadeva”, numărându-se printre ultimele creații ale poetului. Prin decesul lui Eminescu, s-a tipărit o a patra ediție, cu un studiu semnat de Titu Maiorescu în octombrie 1889, intitulat „Poetul Eminescu”.

Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850, Botoșani, Moldova – d. 15/27 iunie 1889, București, România) a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.

Rădăcina ideologică principală a gândirii sale economice sau politice era conservatoare; prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la “Timpul” a reușit să-i deranjeze pe cîțiva lideri importanți din acest mare partid care au lansat sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”. Publicistica eminesciană oferă cititorilor o radiografie a vieții politice, parlamentare sau guvernamentale din acea epocă; în plus ziaristul era la nevoie și cronicar literar sau teatral, scria despre viața mondenă sau despre evenimente de mai mică importanță, fiind un veritabil cronicar al momentului.

Eminescu a fost activ în societatea politico-literară “Junimea”, și a lucrat ca redactor la “Timpul”, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuța din București și apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, poetul a murit în sanatoriul doctorului Șuțu. În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din București. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

CEKA, prima organizație de poliție secretă din epoca modernă a fost înființată acum 101 de ani

(F. Drjinski foto www.historia.ro/autor/emanuel-iavorenciuc)

1917: Consiliul Comisarilor Poporului decretează înființarea Comisiei Extraordinare de Combatere a Contrarevoluției (CEKA), prima organizație de poliție secretă din epoca modernă; mai târziu, aceasta va purta o serie de denumiri, ultima fiind KGB. (scrie wikipedia)

20 Decembrie 1917: Consiliul Comisarilor Poporului decretează înființarea Comisiei Extraordinare de Combatere a Contrarevoluției (CEKA), prima organizație de poliție secretă din epoca modernă; mai târziu, aceasta va purta o serie de denumiri, ultima fiind KGB.

Comandamentul rusesc al tuturor rușilor (rusă Всероссийская Чрезвычайная Комиссия), abreviat ca VChK (rusă ВЧК, Ve-Che-Ka) și cunoscut sub numele de Cheka, a fost primul dintr-o succesiune de organizații ale poliției secrete sovietice. Înființată pe 5 decembrie (Stilul vechi) din 1917 de Sovnarkom, a intrat sub conducerea lui Felix Dzerjinski, un aristocrat polonez, transformat în comunist. Până la sfârșitul lui 1918, sute de comitete Cheka au apărut în diferite orașe la nivel de oblast, gubernie, raion, uezd și volost.

Membrul CEKA era denumit cekist. Cekiștii din anii care au urmat victoriei Marii Revoluții Socialiste din Octombrie, purtau haine din piele, ei fiind înfățișați în această ținută în mai toate filmele care i-a avut într-un fel sau altul eroi. În ciuda numeroaselor schimbări de nume de-a lungul timpului, membrii poliției secrete sovietice au fost denumiți în toată perioada sovietică "cekiști". Termenul se mai folosește încă și azi în Rusia. De exemplu, președintele Vladimir Putin a fost numit în mass media rusă „cekist”. (scrie https://www.facebook.com/emiiavorenciuc)

https://rural-braila.blogspot.com

Cum se aleg mitropoliții și episcopii, lege dată acum 146 de ani

(Nicolae Alexandru, foto wikipedia)

1872: A fost dată publicității "Legea pentru alegerea mitropoliților și episcopilor eparhioți și constituirea Sfântului Sinod al Bisericii autocefale Ortodoxe Române".

Nicolae Alexandru este fiul voievodului Basarab I și al doamnei Margareta. A fost căsătorit de trei ori. Din prima căsătorie cu Maria Lackfi au rezultat doi fii: Radu (c. 1377-c. 1383), Voislav (d. ianuarie 1366) și o fată Elisabeta, măritată cu Ladislau de Oppeln. Din a doua căsătorie, cu Klára Dobokay, Nicolae Alexandru a avut două fete: Anca, măritată cu Ștefan Uroș al V-lea cneazul Serbiei și Ana, căsătorită cu Ivan Srațimir, țarul de Vidin și un fiu Vladislav (1364-c.1377). Din porunca ultimei, în 1360 a fost scris la Vidin un sinaxar ce cuprindea viețile femeilor sfinte. A treia soție a fost Margit Dabkai.

Biserica Ortodoxă Română (BOR) este una dintre bisericile autocefale ale creștinismului ortodox. Majoritatea etnicilor români aparțin Bisericii Ortodoxe Române, dar biserica are și credincioși de alte naționalități: (romi, ucraineni etc.). Numai în România, numărul credincioșilor ortodocși este, potrivit recensământului din 2011, de 16.307.004, deci 86,45% din populația țării. În cadrul unui sondaj sociologic desfășurat în Republica Moldova în anul 2000, 21,5% din populația totală și un sfert din populația creștină au precizat că aparțin de Mitropolia Basarabiei, o subdiviziune a B.O.R. (aproximativ 720.000 de enoriași). După unele surse, printre românii din Ucraina și Occident, se află încă sute de mii de ortodocși care își afirmă subordonarea canonică față de Biserica Ortodoxă Română. Aceasta face ca numărul total al ortodocșilor români să fie de aproximativ douăzeci de milioane.

Numele Bisericii Ortodoxe vine din limba greacă, de la ορθο (ortho - drept, corect) și δοξα (doxa - învățătură, cunoaștere), traducându-se deci prin „învățătura dreaptă“, sau „învățătura corectă“.

Sfânta Liturghie în Biserica Ortodoxă Română este rostită în limbile română, ucraineană și sârbă (și, sporadic, în limbile maghiară, engleză sau franceză).

Organizarea

Biserica Ortodoxă Română este organizată în șase mitropolii, 12 arhiepiscopii și 15 episcopii în România, cu un total de 13.527 parohii și filii, deservite de 14.513 preoți și diaconi, ce slujesc în 15.218 lăcașuri de cult. Pentru românii ortodocși din diaspora există 4 Mitropolii (constituite din 3 Arhiepiscopii și 6 Episcopii) în Europa; o Mitropolie pe continentul american și o Episcopie a Australiei și Noii Zeelande și o Episcopie in Canada.

În anul 2006 în țară existau 631 de mănăstiri, în care trăiesc circa 3.500 de monahi și 5.000 de monahii. Trei Mitropolii diasporale și patru Episcopii diasporale se află în afara României din granițele actuale, fără a socoti aici și Basarabia.

În România pentru ortodocși există mai mult de 14.500 biserici. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

În 1944 Armata Română eliberează Cehoslovacia acum 74 de ani

(foto radioiasi)

1944: Al doilea război mondial: Armata a IV–a română intră pe teritoriul Cehoslovaciei pentru a participa la operațiunile militare desfășurate împotriva armatei germane.

Al Doilea Război Mondial a fost un război global care a durat din 1939 până în 1945, deși unele conflicte asociate lui au început și mai devreme. El a implicat marea majoritate a țărilor lumii - inclusiv toate marile puteri care au format două alianțe militare opuse: Aliații și Axa. A fost cel mai întins război din istorie, și a implicat direct mai mult de 100 de milioane de oameni din peste 30 de țări. Cei mai importanți participanți și-au dedicat întreaga capabilitate economică, industrială și științifică efortului de război, într-o stare de „război total”, ștergând distincția între resursele civile și cele militare. Marcat de moartea masivă a civililor, inclusiv de Holocaust (în care au fost uciși aproximativ 11 milioane de oameni) și de bombardamentele strategice ale centrelor industriale și demografice (în care au murit aproximativ un milion de oameni, și în cadrul cărora s-au distins bombardamentele atomice de la Hiroshima și Nagasaki), el a dus la între 50 și 85 de milioane de decese, mai mult decât orice alt conflict din istoria omenirii.

Cehoslovacia (Československo în cehă, Česko-Slovensko în slovacă) a fost o țară în Europa Centrală care a existat din 1918 până la 31 decembrie 1992. La 1 ianuarie 1993, conform unei decizii politice anterioare a Parlamentului Cehoslovaciei a fost împărțită în Republica Cehă și Slovacia, conform unui proces politic pașnic cunoscut sub numele elegant de Divorțul de Catifea.

Armata a IV-a

Armata a IV-a română, denumită şi Armata a IV-a Transilvania, a fost înfiinţată la începutul primului război mondial şi continuă să existe şi în zilele noastre. A dus acţiuni de luptă atât în primul, cât şi în al doilea război mondial. (scrie http://enciclopediaromaniei.ro)

Armata a 4-a (de Nord)

Armata a 4-a (de Nord) s-a înfiinţat în noaptea de 14/15 august 1916 prin Înaltul Decret nr. 2784, semnat de regele Ferdinand I al României.

Primul comandant a fost generalul de divizie Constantin Prezan (1861 – 1943), cel care, în 1930, a fost distins cu gradul suprem de mareşal.

Punctul de comandă al Armatei a 4-a a fost stabilit la Bacău. Avea în compunere Diviziile 7, 8 si 14 Infanterie, Brigada 3 Mixtă, Brigada 4 Călăraşi, Divizia 2 Cavalerie, trupe şi servicii ale Corpului 4 Armată din Iaşi.

În campania militară din Carpaţii Orientali şi din Transilvania au mai intrat în subordine, temporar, Diviziile 6 si 15 Infanterie, ultima fiind numită şi „Divizia de Fier”, comandată de generalul de brigadă Eremia Grigorescu, cel care s-a acoperit de glorie în bătălia de la Oituz, sub deviza „Pe aici nu se trece!”.

La 10 noiembrie 1916, la comanda Armatei a 4-a (de Nord) este numit generalul de brigadă Constantin Christescu, iar la 5 decembrie 1916, Comandamentul Armatei a 4-a şi-a încetat activitatea. Marile unităţi şi unităţile din subordine au fost repartizate Armatelor 1 şi 2 Române, sub comanda cărora au participat la marile bătălii de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz din vara anului 1917. (scrie http://www.clujarm.ro)

https://rural-braila.blogspot.com

Marea Adunare Națională adoptă Legea nr. 24, a cetățeniei române acum 47 de ani

(Palatul Camerei Deputaților (în prezent Palatul Patriarhiei) foto wikipedia)

1971: Marea Adunare Națională adoptă Legea nr. 24, a cetățeniei române, care prevedea pierderea cetățeniei române de către cei care pleacă din țară în mod clandestin sau fraudulos și de către cei care, aflându–se în străinătate, se fac vinovați de "fapte ostile". (scrie wikipedia)

Legea nr. 24/1971 a cetățeniei române

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 16 ianuarie 1972 până la 04 aprilie 1991, fiind abrogat și înlocuit prin Lege 21/1991.

Republica Socialistă România - stat suveran, independent și unitar - asigură și garantează tuturor cetățenilor săi exercitarea deplină a drepturilor și libertăților, participarea lor conștientă și activă la întreaga viață economică, socială, politică și culturală a țării. Stabilirea drepturilor și îndatoririlor cetățenilor români, a modului de dobîndire și de pierdere a cetățeniei, constituie un atribut exclusiv al statului socialist român.

Cetățenii României socialiste, legați trup și suflet de glia străbună, de tradițiile și idealurile poporului nostru, uniți prin interese și aspirații comune, ca fii ai aceleiași patrii, sînt membri egali ai societății, statul ocrotindu-i deopotrivă, fără nici o îngrădire sau deosebire pe temeiul naționalității, rasei, sexului sau religiei, ori a modului de dobîndire a cetățeniei. Înaltul titlu de cetățean român impune devotament și fidelitate nezdruncinată față de patria socialistă, slujirea cu abnegație a intereselor poporului, a cauzei socialismului, îndatorirea de a-și pune întreaga energie și capacitate de muncă în folosul societății, precum și îndeplinirea cu simț patriotic a tuturor obligațiilor înscrise în Constituție și legile țării.

Toți cetățenii români au aceleași drepturi și îndatoriri și sînt deopotrivă răspunzători pentru dezvoltarea economică și socială a României, pentru apărarea cuceririlor revoluționare ale clasei muncitoare, ale întregului popor, a suveranității și independenței naționale.

Deținători ai puterii, stăpîni ai tuturor bogățiilor țării, cetățenii români participă la conducerea treburilor de stat și obștești, își exprimă liber opinia asupra problemelor fundamentale ale politicii interne și externe, au dreptul de a alege și a fi aleși în organele supreme și locale ale puterii de stat.

Cetățenilor români li se garantează în mod real dreptul la muncă și odihnă, la învățătură și obținerea unei pregătiri profesionale, culturale și științifice, libertatea, demnitatea și afirmarea multilaterală a personalității umane.

Afirmarea energiei creatoare, a capacității și talentului fiecărui cetățean este strîns legată de munca și aspirațiile clasei muncitoare, ale întregului popor, de progresul material și spiritual al societății românești, de înflorirea continuă a României socialiste.

Marea Adunare Națională a Republicii Socialiste România adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL I Dispoziții generale privind cetățenia română

Art. 1.

În Republica Socialistă România, stat suveran, independent și unitar, cetățenia română reprezintă expresia relațiilor social-economice, politice și juridice dintre persoanele fizice și statul socialist român, constituind un atribut de onoare, de mare responsabilitate civică. Cetățenia română dovedește apartenența cetățeanului la statul socialist român.

Cetățenii români, continuînd legătura statornicită din generații în generații cu pămîntul strămoșesc, tradițiile sacre de luptă ale poporului român pentru apărarea ființei sale naționale, pentru neatîrnare, libertate și progres social, participă prin întreaga lor activitate la dezvoltarea și înflorirea patriei socialiste, la apărarea independenței, suveranității și integrității sale. (…)

CAPITOLUL III Pierderea cetățeniei române

Art. 19.

Cel care, rupîndu-se de țară, își încalcă îndatorirea de fidelitate față de patrie, trădează interesele poporului, acționează împotriva unității, suveranității și independenței statului sau săvîrșește orice alte acte dușmănoase sau de natură a știrbi bunul renume al României devine nedemn de a purta înaltul titlu de cetățean român.

Ca urmare, Consiliul de Stat poate retrage cetățenia română aceluia care: Practică judiciară (1)

a) aflîndu-se în străinătate, se face vinovat de fapte ostile față de Republica Socialistă România sau de natură a aduce știrbire bunului ei renume; Practică judiciară (1)

b) aflîndu-se în străinătate, se înrolează în forțele armate ale unui stat străin ori, fără autorizarea organelor competente ale Republicii Socialiste România, ocupă o funcție publică în serviciul unui alt stat;

c) pleacă din țară în mod clandestin sau fraudulos;

d) a obținut cetățenia română în mod fraudulos;

e) este considerat, prin efectul legii străine, că a dobîndit o cetățenie străină și nu a făcut, potrivit art. 22, cerere de aprobare a renunțării la cetățenia română sau, făcînd o asemenea cerere, ea nu i-a fost aprobată.

Art. 22.

În mod excepțional, pentru motive temeinice, Consiliul de Stat poate aproba renunțarea la cetățenia română cetățeanului român care a împlinit vîrsta de 18 ani și care:

a) se obligă, prin declarație autentică, să nu săvîrșească, după pierderea cetățeniei române, fapte de natură să aducă atingere intereselor statului și poporului român;

b) nu este învinuit sau inculpat într-o cauză penală ori nu are de executat o pedeapsă penală;

c) nu are obligații patrimoniale față de stat sau față de persoane juridice ori fizice din țară sau, avînd asemenea obligații, le îndeplinește ori prezintă garanții corespunzătoare pentru îndeplinirea lor.

Cererea de aprobare a renunțării la cetățenia română se face individual, cu arătarea motivelor și dovezilor ce se invocă în sprijinul ei.

Prevederile art. 20 se aplică în mod corespunzător și în cazul aprobării renunțării la cetățenia română.

Art. 23.

Pierderea cetățeniei române prin aprobarea renunțării la cetățenie nu produce nici un efect asupra cetățeniei soțului sau copiilor.

Cu toate acestea, în cazul cînd ambii părinți obțin aprobarea renunțării la cetățenia română, iar copilul minor se află împreună cu ei în străinătate ori părăsește împreună cu ei țara, copilul pierde cetățenia română odată cu părinții sau, dacă aceștia au pierdut cetățenia română la date diferite, pe ultima dintre aceste date. Copilul minor care, pentru a domicilia în străinătate, părăsește țara după ce ambii părinți au pierdut cetățenia română pierde cetățenia română pe data plecării sale din țară.

Dispozițiile alineatului precedent se aplică în mod corespunzător și în cazul în care numai unul dintre părinți este cunoscut sau în viață.

C. Alte cazuri de pierdere a cetățeniei române

Art. 24.

Copilul minor cetățean român, înfiat de un cetățean străin, pierde cetățenia română dacă înfietorul solicită aceasta în mod expres și dacă înfiatul este considerat, potrivit legii străine, că a dobîndit o cetățenie străină.

În cazul declarării nulității sau anulării înfierii, copilul care nu a împlinit vîrsta de 18 ani este considerat că nu a pierdut niciodată cetățenia română, dacă domiciliază în țară sau dacă se reîntoarce pentru a domicilia în țară.

În cazul desfacerii înfierii, copilul care nu a împlinit vîrsta de 18 ani redobîndește cetățenia română pe data cînd înfierea a fost desfăcută, dacă domiciliază în țară sau dacă se reîntoarce pentru a domicilia în țară.

Art. 25.

În cazul prevăzut de art. 6 alin. 2, copilul găsit pierde cetățenia română dacă, mai înainte de a împlini vîrsta de 18 ani, filiația sa a fost stabilită față de ambii părinți, iar aceștia sînt de cetățenie străină și dacă, potrivit legii naționale a acestora, copilul este considerat ca avînd aceeași cetățenie cu părinții sau cel puțin cetățenia unuia dintre ei. În aceleași condiții, copilul pierde cetățenia română dacă filiația sa a fost stabilită numai față de un părinte cetățean străin, iar celălalt părinte a rămas necunoscut.

Cetățenia română se pierde, în condițiile alineatului precedent, pe data stabilirii filiației copilului. (scrie https://lege5.ro)

https://rural-braila.blogspot.com