Cristian Vasile, cântăreț brăilean de muzică ușoară, s-a născut acum 111 ani, el a interpretat celebra piesă “Zaraza”
(Cristian Vasile acompaniat
de Orchestra Dajos Bela, foto
wikipedia)
Cristian Vasile (n. 8 mai 1908, Brăila - d. 15 iunie 1974, Sibiu) a
fost un cântăreț român de muzică ușoară cu voce de tenor, din
perioada interbelică.
A interpretat celebra piesă “Zaraza”, înregistrată la Berlin,
în 1931.
Biografie
S-a născut joi la 8 mai 1908 la Brăila fiind primul copil al
familiei Virginia și Gheorghe Vasile.
Copilăria
A fost numit Cristian după numele bunicului, Hristache, tatăl mamei
sale. Acesta le-a adus părinților o mare bucurie, mai ales că
Gheorghe (tatăl) își dorea foarte mult un băiat, să aibă cine
să-i ducă numele mai departe. Când copilul avea doar patru luni,
Gheorghe Vasile, judecător de profesie, a fost transferat de la
Brăila la Hârșova, apoi, la scurt timp, la Parchetul Tribunalului
din Constanța. Din Hârșova, Gheorghe ajungea din când în când
acasă cu o cursă, pe Dunăre, însă din Constanța, cu mare
greutate își revedea familia.
Gheorghe și-a adus în cele din urmă familia aproape, la Hârșova.
Pe când Cristian avea un an și șase luni, a venit pe lume al
doilea copil al familiei Vasile. Tot un băiat. A fost numit
Virgiliu, după mama sa, Virginia.
Împreună cu părinții, cei doi copii mergeau din când în când
la restaurantul din parc, unde cânta o orchestră. "Când îl
luau cu ei pe Cristian - spune dr. Nicu Teodorescu, muzicolog,
autorul volumului «Ultimul trubadur» -, acesta stătea numai în
preajma orchestrei, sorbindu-i cântările. Asculta cu atenție,
urmărea mișcările dirijorului și se minuna cum treceau melodiile
pe la diferite instrumente.
Acasă punea pe o măsuță din curte o măturică, pe care Virginia
o folosea la periatul covoarelor și, alături, făcălețul de
mămăligă, apoi se așeza pe scăunelul lui și începea concertul.
Era un fel de om-orchestră." Cei care îl vedeau se minunau de
talentul copilului și-i spuneau mamei sale că micuțul va ajunge
probabil dirijor, bun instrumentist sau un mare cântăreț, cum avea
miere în glas, așa frumos îngâna tot felul de cântece pe care le
auzise în parc.
Anii au trecut, iar Cristian a pășit în clasa I. A început școala
la Viziru, județul Brăila, unde tatăl său fusese avansat pe linie
judecătorească. Vremurile nesigure ale anului 1914 l-au determinat
pe Gheorghe Vasile să-și înscrie copilul în anul următor la o
școală din Brăila.
În prima parte a lunii septembrie 1914, Cristian a asistat la un
spectacol al unei companii de operetă care l-a impresionat. Printre
actori s-a numărat și faimosul Nae Leonard, pe care Cristian l-a
urmărit cu mare atenție. L-a marcat vocea acestuia și eleganța
costumației lui. Poate că nu degeaba peste ani a fost supranumit
"Leonardul muzicii ușoare românești".
Viața liniștită a "orașului cu salcâmi", după cum
numea urbea Mihail Sebastian, coleg de clasă cu Cristian Vasile, a
fost tulburată însă. Vâltoarea războiului cuprinsese întreaga
țară. Gheorghe Vasile a fost concentrat la Brigada 17 infanterie,
Regimentul 9 Vânători, cantonat la Balcic. Și-a făcut "botezul
focului" la Topraisar-Amzacea. A dat dovadă de mare vitejie. A
primit distincția "Coroana României cu spade în grad de
cavaler". Regimentul său s-a retras apoi în Moldova. De teama
rigorilor războiului și cum Brăila devenise un oraș nesigur,
Virginia, surorile sale și cei doi copii ai săi Cristian și
Virgiliu s-au refugiat, înainte de Crăciunul anului 1916, la Huși.
Au plecat din oraș cu mare greutate, cu ajutorul a doi ofițeri
răniți. Au găsit găzduire la Huși la familia inginerului Loghin.
În curtea casei, Cristian aduna toți copiii din vecini, "regizând"
mici piese de teatru. Pe timpul verii, Virginia și-a luat copiii și
s-a mutat la Pogonești.
Brăilean ca și Jean Moscopol, Cristian Vasile a interpretat șlagăre
de mare succes în perioada interbelică. În 1919, după ce a
absolvit cursurile primare, s-a înscris la Liceul "Nicolae
Bălcescu" din Brăila. A avut parte de profesori renumiți la
mai toate materiile, inclusiv la muzică, unde l-a avut îndrumător
pe renumitul Jean Andrian.
După ce a absolvit liceul în orașul natal, Cristian Vasile a luat
drumul Bucureștilor. S-a înscris la Conservator. Dorea să devină
solist de operă și părea neclintit în hotărâre.
Două decenii (1928-1949), atât a ținut cariera de cântăreț de
muzică ușoară a lui Cristian Vasile. Dar cât timp a ținut a fost
o glorie adevărată în domeniul efemerei arte a melodiilor repede
îmbrățișate și apoi, tot atât de repede, date uitării.
„Răcaru”, „Roata lumii”, „Vișoiu”, restaurantul
„Grand”, terasa „Lafayette”, acestea au fost localurile în
care a cântat. De altfel, compozitorul Ion Vasilescu i-a recunoscut
calitățile pe bună dreptate după ce i-a încredințat mai multe
melodii care au avut mare succes, printre care și "Cel din urmă
tango".
Căutând un loc cu o climă propice, Rada și Cristian s-au mutat o
vreme la Predeal. S-au stabilit apoi la Sibiu. Pe lângă boala de
plămâni, Cristian a suferit și o paralizie a corzilor vocale și o
boală de inimă. La Sibiu, Cristian și-a trăit ultimele clipe. A
murit la jumătatea lunii iunie 1974. A fost condus pe ultimul drum,
la Cimitirul Hiprodrom I din municipiu, de familie și câțiva
prieteni, printre care și interpreta Mia Braia. (rezumat wikipedia)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Daca aveti comentarii si completari sunteti bineveniti!