1881: Carol I de Hohenzollern–Sigmaringen este încoronat Rege al României. Ce a făcut pentru România?

(Portret al lui Carol I al României, de George P. A. Healy, 1873, foto wikipedia)

1881: Carol I de Hohenzollern–Sigmaringen este încoronat Rege al României (1881–1914), după ce anterior fusese Principe al României (1866-1881).

Carol I al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (n. 20 aprilie 1839, Sigmaringen, Germania – d. 10 octombrie 1914, Castelul Peleș, România) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române și apoi România după abdicarea forțată de o lovitură de stat a lui Alexandru Ioan Cuza.

Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 și 1914 a fost protector și președinte de onoare al aceleiași instituții.

În cei 48 de ani de domnie (cea mai lungă din istoria statelor românești), Carol I a obținut independența țării, datorită căreia i-a și crescut imens prestigiul, a redresat economia, a dotat România cu o serie de instituții specifice statului modern și a pus bazele unei dinastii. A construit în munții Carpați castelul Peleș, care a rămas și acum una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale țării. După războiul ruso-turc (1877-1878), România a câștigat Dobrogea (dar a pierdut sudul Basarabiei), iar Carol a dispus ridicarea podului peste Dunăre, între Fetești și Cernavodă, care să lege noua provincie de restul țării.

Neîmplinirea cea mai importantă a domniei regelui Carol I, ca și a succesorilor lui în perioada monarhică a istoriei moderne a țării, a fost eșecul rezolvării problemelor tipice unei țări a cărei economie era bazată pe agricultură și a cărei populație era reprezentată în covârșitoare majoritate de țărani. După suirea pe tron a lui Carol I, situația țărănimii române începe să se degradeze serios, pe măsură ce moșierimea, pentru a face față competiției pe piețele externe, ridică continuu nivelul de exploatare al țărănimii. Sistemul injust pentru covârșitoarea majoritate a populației României din acea perioadă era în plus aproape o excepție în regiune, fapt care totuși nu l-a stimulat pe suveran să inițieze un program de reformă agrară, situație care a condus la repetate explozii sociale în mediul rural la finele secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Rezultatul a fost că principalul sector al economiei românești în epocă, în care era antrenată majoritatea covârșitoare a populației, a rămas într-o stare primitivă.

Prima Constituție a României

În aprilie 1866 au avut loc alegeri pentru o nouă Cameră a Deputaților ce urma să fie și Adunare Constituantă, iar noua Adunare și-a început lucrările la 10 mai 1866. Între 14 și 20 aprilie 1866 s-a organizat plebiscitul prin care a fost aprobată alegerea lui Carol ca domn al României.

Imediat după sosirea în țară, parlamentul României a adoptat la 29 iunie 1866 prima constituție a țării cu votul unanim al celor 91 de deputați din Adunarea Electivă, una dintre cele mai avansate constituții ale timpului, aceasta fiind inspirată din constituția Belgiei, care dobândise independența din 1831. Constituția din 1866 îi conferă domnului României dreptul de a numi titularii tuturor funcțiilor publice, de a conferi gradele militare, de a comanda armata, de a bate monedă, de a sancționa legile sau de a le refuza semnarea, de a amnistia condamnați sau de a le comuta pedepsele. Aceasta era liberală, însă nu și democratică. Constituția a permis dezvoltarea și modernizarea țării. S-a decis ca aceasta să ignore dependența curentă a țării de Imperiul Otoman (în practică acest fapt a fost transpus în omiterea constituționalizării obligațiilor față de Poartă), acțiune care s-a constituit într-un prim pas spre independență.

Articolul 82 specifica: „Puterile conducătorului sunt ereditare, pornind direct de la Majestatea Sa, prințul Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, pe linie masculină prin dreptul de primogenitură (primului-născut), excluzând femeile. Descendenții Majestății Sale vor fi crescuți în spiritul religiei ortodoxe”.Prin Constituție s-a oficializat schimbarea denumirii din "Principatele Unite" în "România".

Pentru consolidarea prestigiului personal și al țării, pe 9 septembrie 1878 a primit titlul de „Alteță regală”. Pe 15 martie 1881, Constituția a fost modificată pentru a specifica, printre altele, faptul că din acel moment șeful statului va fi numit rege. Ceremonia de încoronare a avut loc pe 10 mai 1881. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com