Powered By Blogger

sâmbătă, 11 mai 2019

11 mai 1968: A început construcția primului autoturism românesc, Dacia



(Nicolae Ceaușescu la bordul primului automobil Dacia 1100, foto wikipedia)
1968: A început construcția primului autoturism românesc, Dacia.
Dacia 1100 a fost primul model de autoturism produs de producătorul român de automobile Dacia S.A.. Modelul a fost comercializat între anii 1968 și 1971 și a fost un model intermediar până la intrarea în producție a modelului 1300.
Dacia 1100 era bazată pe Renault 8, o berlină cu tracțiune și motor pe spate. Primul automobil ieșit pe poarta fabricii a fost făcut cadou președintelui Republicii Socialiste România, Nicolae Ceaușescu. Conform contractului, Renault furniza toate părțile componente ale modelului, urmând ca cei de la Dacia să le asambleze. Viteză maximă: 138 km/h, motor de 46 CP. În realitate, Nicolae Ceaușescu a primit modelul cu nr. 75. Ar fi fost un risc prea mare pentru conducerea Uzinei să dăruiască primul automobil.”
Primul exemplar de Dacia 1100, condus de Ceaușescu la lansare, există și azi, făcând parte din colecția de vehicule cu interes istoric deținute de ACR, Automobil Clubul Român.
Un model cu un motor mai puternic, Dacia 1100S, a fost produs în mai puțin de 100 de unități și a participat la Campionatul Național de Raliuri în anii 1970.
De menționat că Dacia 1100, a fost fabricată în regim SKD. În sensul că toate piesele mari erau livrate din Franța și Spania (Valladolid) și montate în România (motoarele și cutiile de viteze veneau gata montate, trebuia doar introdus ulei în ele), în România fiind fabricate doar piese mai mici cum ar fi instalații electrice, tapițerii, scaune și geamuri, pentru a se putea menține un cost scăzut de fabricație și un ritm constant pentru a putea satisface cererea pentru acest model, care a fost mare încă de la lansare. Modelul 1100 însă nu a fost integral asimilat în România, totuși piesele de schimb au fost disponibile destul timp.
De asemenea, modelul a fost apreciat pentru fiabilitate și rezistență, chiar și 30 ani mai târziu, aceste automobile funcționau în parametrii și încă aveau multe piese originale. Astfel Dacia 1100 rămâne cel mai reușit model al uzinelor Dacia. (rezumat wikipedia)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Daca aveti comentarii si completari sunteti bineveniti!

1979: Trupa rock Pink Floyd lansează opera rock “The Wall” (foto www.wikipedia.com) Pink Floyd a fost o formație britanică de muzică...

Translate

Persoane interesate

stiri rurale Braila

stiri, evenimente, literatura, arta, sport

Faceți căutări pe acest blog