1940: Olwaffen Pakt, („pactul petrolului”), adâncește dependența față de Germania hitleristă a economiei naționale

(foto: www.art-emis.ro)

1940: Acord economic româno–german (Olwaffen Pakt, „pactul petrolului”), care adâncește dependența față de Germania hitleristă a economiei naționale. România renunță astfel la declarația de neutralitate din 7 septembrie 1939.

Misiunea Militară Germană în România

Venirea Misiunii Militare Germane în România a fost legată, în literatura de specialitatea predecembristă, de numele lui Ion Antonescu. Dar bazele acestei colaborări au fost puse încă în mai 1940. Pactul cunoscut sub denumirea „Der Ol-Waffen Pakt", semnat, după îndelungate tratative, la 29 mai 1940, imediat după capitularea Franţei, a marcat prima fază a negocierilor pe care România le va purta în scopul aducerii unei misiuni militare germane în ţară. Complicarea situaţiei din sud-estul Europei, ameninţările sovietice la adresa României, care atingeau, de fapt, şi interesele Germaniei în zonă, l-au determinat pe Hitler să dea curs cererii regelui Carol de a trimite în România o misiune militară cu „trupe de instrucţie" pentru apărarea antiaeriană şi antitianc. Schimbarea politică internă din România de la începutul lunii septembrie 1940 nu a schimbat planurile guvernului german.

Prezenţa trupelor germane în România urma să asigure controlul Germaniei asupra zonei petrolifere şi să prevină un eventual atac sovietic asupra acesteia. Conducătorul Statului Român şi-a arătat disponibilitatea de a primi trupele germane. Hitler a aşteptat normalizarea situaţiei din România şi a trimis o delegaţie la negocieri. Conducătorul acestei delegaţii, general-locotenent Kurt von Tippelskirch, a primit de la Führer însărcinarea expresă de a constata gradul de dotare al armatei şi de a recepta dorinţele părţii române privind ajutorul militar german. La 17 septembrie 1940, Tippelskirch a părăsit ţara, iar pe 19 octombrie 1940 propunerile româneşti au fost înaintate lui Hitler. În paralel, la Bucureşti au continuat discuţiile privind colaborarea concretă româno-germană. La 21 octombrie 1940 a fost semnat Protocolul privind Misiunea Militară Germană, din partea României de către generalul Tătăranu, iar din partea germană de către dr. Lohmann. În afară de sprijinul pe care îl oferea, Misiunea Militară Germană a constituit, în acelaşi timp, unul dintre punctele de divergenţă între autorităţile celor două ţări, mai ales în ceea ce priveşte aprovizionarea şi neregulile săvârşite de soldaţii germani pe teritoriul României.

Primele formaţiuni de comandament ale Misiunii, conduse de generalul de cavalerie Erik Hansen, generalul Wilhelm Speidel, comandantul forţelor de aviaţie şi generalul Arthur Hauffe, şeful de stat major, au sosit la Bucureşti la 12 octombrie 1940. La 11 noiembrie 1940 în România se găseau 22.430 militari germani, dintre care 890 ofiţeri şi 21.540 soldaţi. La 24 decembrie 1940, Subsecretariatul de Stat al Armatei de Uscat înainta Ministerului Apărării Naţionale o situaţie centralizatoare cuprinzând cheltuielile efectuate până la acea dată pentru Misiunea Militară Germană aflată în România. Totalul cheltuielilor se ridica la 184.879.596 lei.

Pe 23 august 1939 Germania nazistă și Uniunea Sovietică au semnat pactul Ribbentrop-Molotov, al cărui protocol secret prevedea împărțirea Poloniei și României între cele două puteri totalitare. În România, URSS revendica Bucovina de Nord și Basarabia. În septembrie, Polonia este invadată și împărțită conform pactului. România a rămas, oficial, o țară neutră, dar a adăpostit refugiații polonezi și, mai ales, a transportat armata, guvernul și tezaurul băncii poloneze de la frontiera din Bucovina până în teritoriul britanic (Alexandria din Egipt), prin căile ferate, șoselele și porturile românești de la Marea Neagră, mulțumită mobilizării CFR, SMR și LARES. (scrie Dr. Vlad Hogea, 10 Ianuarie 2018, www.art-emis.ro)

https://rural-braila.blogspot.com