Acum 2814 ani a fost pus în funcțiune Mecanismul Antikythera - calendar astronomic și strămoșul calculatorului analog
(Mecanismul de la
Antikythera., foto wikipedia)
205 î.e.n.: A fost pus în funcțiune Mecanismul Antikythera,
considerat cel mai vechi calendar astronomic și strămoșul
calculatorului analog. Cu ajutorul lui, grecii puteau calcula cu
precizie eclipsele, mișcarea planetelor și puteau stabili datele la
care erau organizate Jocurile Olimpice.
Mecanismul de la Antikythera este considerat un calculator mecanic
antic realizat pentru calculul pozițiilor astronomice. Acest
mecanism a fost recuperat în anii 1900-1901 dintr-o epavă de lângă
insula Antikythera. Importanța și complexitatea mecanismului au
fost înțelese abia câteva decenii mai târziu. Perioada sa de
construcție a fost estimată a fi între 150 și 100 î.Hr.
Cercetări mai noi sugerează că mecanismul a fost pus în funcțiune
pentru prima dată în anul 205 î.e.n.. Gradul de sofisticare
mecanică este comparabil cu a unui ceas elvețian din secolul al
XIX-lea. Artefacte tehnologice cu manoperă și complexitate similară
nu vor mai apărea până în secolul al XIV-lea, atunci când
ceasurile mecanice astronomice au fost construite în Europa.
Schema mecanismului
(O reconstrucție a mecanismului din 2007)
Jacques-Yves Cousteau a vizitat epava pentru ultima oară în 1978,
dar nu a găsit nicio rămășită suplimentară a Mecanismului
Antikythera. Profesorul Michael Edmunds de la Universitatea Cardiff,
care a condus cel mai recent studiu al mecanismului, a declarat:
“Acest aparat este pur și simplu extraordinar, singurul lucru
de acest gen. Designul este frumos, astronomia sa este riguroasă...
Cine a făcut mecanica acestui lucru a făcut-o extrem de atent... în
termeni de valoare istorică consider că acest mecanism este mai
valoros decât Mona Lisa.”
Dispozitivul este expus la Muzeul Național de Arheologie din Atena,
însoțit de o reconstituire a sa realizată și donată muzeului de
către Derek de Solla Price. Alte reconstituiri sunt expuse la
American Computer Museum din Bozeman, Montana, Computer History
Museum din Mountain View, California, Children's Museum of Manhattan
din New York și în Kassel, Germania.
Origini
Mecanismul este cunoscut ca cel mai vechi calculator științific
complex. Acesta conține mai multe roți dințate și uneori este
numit primul calculator analogic cunoscut, deși producerea sa fără
cusur sugerează că aceasta ar fi putut avea un număr nedescoperit
de predecesori în timpul perioadei elenistice. Se consideră că a
fost construit pe baza teoriilor astronomice și matematice
dezvoltate de către astronomii greci. Se estimează că acest
mecanism a fost făcut în jurul anilor 150-100 î.Hr.. (rezumat
wikipedia)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Daca aveti comentarii si completari sunteti bineveniti!