Ștefan Augustin Doinaș –
autorul poeziei
“Mistreţul
cu colţi de argint”
a decedat acum
17 ani
(Ștefan Augustin Doinaș,
foto wikipedia)
Ștefan Augustin Doinaș (n. Ștefan Popa, 26 aprilie 1922,
Cherechiu, județul Arad - d. 25 mai 2002, București) a fost un
poet, eseist, traducător, deținut politic, academician, și
politician român, senator în legislatura 1992-1996, ales în
municipiul București pe listele partidului Alianța Civică.
Senatorul Ștefan Popa l-a înlocuit pe senatorul René-Radu Policrat
de la data de 22 februarie 1993. În cadrul activitǎții sale
parlamentare, Ștefan Popa a inițiat două propuneri legislative.
Biografie
Ștefan Augustin Doinaș (pseudonimul literar al lui Ștefan Popa)
s-a născut la 26 aprilie 1922 în localitatea Cherechiu, comuna
Sântana din județul Arad (interbelic), "într-o casă de
oameni înstăriți" (este expresia folosită chiar de poet,
într-o convorbire din 1998 cu publicistul Emil Șimăndan).
Împrejurarea, norocoasă în perioada dinainte de război, se va
dovedi nefastă după instaurarea comunismului ("Pe vremea
represiunii comuniste părinții mei au fost declarați chiaburi. În
fond, erau proprietarii a 16 ha de pământ!").
Viitorul poet urmează școala primară în satul natal ("în
satul meu se făcea o școală extrem de serioasă..."), iar
apoi Liceul Moise Nicoară la Arad (care "avea un extraordinar
director, pe Ascaniu Crișan, profesor de matematici").
Profesorul de română care îl cucerește pe tânărul venit de la
țară este Alecu Constantinescu (tatăl dramaturgului Paul Everac).
Încă din liceu, Ștefan Augustin Doinaș citește poezie ( Vasile
Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Mihai Eminescu, Octavian Goga,
George Coșbuc, dar și Tudor Arghezi, Ion Barbu, Stephane Mallarmé,
Paul Valéry) și critică de poezie ("mențiunile critice ale
lui Perpessicius... ... alături de el, adevăratul meu dascăl de
poezie a fost Vladimir Streinu").
În toamna anului 1941, absolventul de liceu pleacă la Sibiu - unde
se refugiase Universitatea clujeană, după trecerea Ardealului de
Nord sub jurisdicție maghiară - și se înscrie la Medicină, dar
încă din primul an frecventează și cursurile de la Litere și
Filosofie.
În anul 1944 se transferă la această facultate, unde îi are ca
profesori pe Lucian Blaga, la istoria culturii, pe Liviu Rusu, la
estetică, pe D.D. Roșca, la istoria filosofiei și la filosofia
generală. Activează în cadrul Cercului literar de la Sibiu,
alături de Ion Negoițescu, Radu Stanca, Ion Dezideriu Sîrbu,
Cornel Regman, Eugen Todoran, Ovidiu Cotruș, Radu Enescu ș.a.
În 1948 absolvă facultatea și se întoarce ca profesor în satul
său natal; predă apoi româna la Hălmagiu și, în continuare, la
Gurahonț, cheltuind în total cu profesoratul șapte ani (în
această perioadă scrie o piesă de teatru, Brutus și fiii săi, un
ciclu de sonete intitulat Sonetele mâniei etc.).
În 1955 renunță la învățământ și se stabilește la
București, unde îi reîntâlnește pe unii dintre "cerchiști".
Împreună cu ei își face iluzia că, după moartea lui Stalin și
venirea la putere în URSS a lui Hrușciov, se va produce și în
România un "dezgheț".
Trăiește din stilizări și reușește să publice și câte ceva
din textele proprii, iar la 1 ian. 1956 se angajează ca redactor la
revista Teatru, datorită intervenției lui Radu Stanca.
Mistreţul cu colţi de argint
Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea
prin inimă neagră de codru trecea.
Croindu-şi cu greu prin haţişuri cărarea,
cântă dintr-un flaut de os şi zicea:
- Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse
mistreţul cu colţi de argint, fioros,
ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse
copita şi blana şi ochiul sticlos...
- Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne,
mistreţul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vânatul cu coarne,
ori vulpile roşii, ori iepurii mici...
Dar prinţul trecea zâmbitor înainte
privea printre arbori atent la culori,
lăsând în culcuş căprioara cuminte
şi linxul ce râde cu ochi sclipitori.
Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte:
- Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn
mistreţul cu colţi de argint, nu departe:
veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!...
- Stăpâne, e apa jucând sub copaci,
zicea servitorul privindu-l isteţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ.
Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
- Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher,
mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri:
veniţi să-l lovim cu săgeată de fier!...
https://Versuri.ro/w/cw17
- Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci,
zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ.
Sub brazi, el strigă îndemnându-i spre creste:
- Priviţi unde-şi află odihnă şi loc
mistreţul cu colţi de argint, din poveste:
veniţi să-l lovim cu săgeată de foc!...
- Stăpâne, e luna lucind prin copaci,
zicea servitorul râzând cu dispreţ.
Dar el răspunde întorcându-se: - Taci...
Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ.
Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii
cum stă în amurg, la izvor aplecat,
veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii
îl trase sălbatic prin colbul roşcat.
- Ce fiară ciudată mă umple de sânge,
oprind vânătoarea mistreţului meu?
Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge?
Ce veştedă frunză mă bate mereu?...
- Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci.
Ascultă cum latră copoii gonindu-l...
Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. - Taci.
Mai bine ia cornul şi sună întruna.
Să suni până mor, către cerul senin...
Atunci asfinţi după creste luna
şi cornul sună, însă foarte puţin.
(rezumat wikipedia)