Bucovina adoptă moțiunea privind unirea necondiționată cu Regatul României (acum 100 de ani)

(Harta administrativă a Guvernământului Bucovinei în mai 1942. foto wikipedia)

1918: Consiliul General al Bucovinei adoptă moțiunea privind unirea necondiționată a Bucovinei cu Regatul României.

Bucovina (în germană Buchenland = Țara fagilor), devenită Ducatul Bucovinei în Imperiul Austriac, este o regiune istorică cuprinzând un teritoriu de 10.441 km² care acoperă zona adiacentă orașelor Cajvana, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Frasin, Milișăuți, Rădăuți, Siret, Solca, Suceava, Vatra Dornei și Vicovu de Sus din România, precum și Cernăuți, Cozmeni, Zastavna, Vășcăuți pe Ceremuș, Vijnița, Sadagura și Storojineț din Ucraina.

Etimologie

Denumirea ca nume propriu a intrat oficial în uz în 1774, odată cu anexarea teritoriului de către Imperiul Habsburgic. Numele provine din cuvântul slav pentru fag („buk”), astfel termenul „Bucovina” se poate traduce prin „Țara fagilor”. Termenul bucovina ca nume comun, în sensul de pădure de fagi, apare prima dată într-un document emis de domnul Moldovei, Roman I Mușat, la 30 martie 1392, prin care dăruiește lui Ionaș Vitezul trei sate, aflate pe apa Siretului, „în sus până la bucovina cea mare, pe unde se arată drumul de la Dobrinăuți...”

Teritoriul Bucovinei a făcut parte din Principatul Moldovei, iar conform istoriografiei ucrainene și din Rusia Kieveană și Cnezatul de Halici. În 1774, 10.442 km² din partea de nord-vest a Moldovei sunt anexați de către Imperiul Habsburgic[4]. În monografia sa intitulată BUCOVINA, tipărită în 1876, P. S. Aurelian afirmă: „Austria și-a însușit din Moldavia peste 2 milioane pogoane cu 74.000 locuitori.” P. S. Aurelian relatează că după încorporarea în Imperiul Habsburgic „Populațiunea română [din Bucovina] spăimêntată la vederea acestorŭ ómeni adunați din tôte unghiurile Austriei începe a fugi. Sate întregi s'au pustiitŭ; locuitorii au trecut în Moldavia, în Basarabia și în Rusia pînă în apropiere de Odesa, numai să scape de apăsare și de prigonirea religiósă.” (P.S. Aurelian, op. cit. p.XIV). Devine Ducatul Bucovinei în 1849, unindu-se ulterior cu România la 15/28 noiembrie 1918, pentru ca, pe 28 iunie 1940, urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov, partea sa de nord împreună cu Basarabia și Ținutul Herța, să fie ocupate de U.R.S.S.. În 1991, după destrămarea U.R.S.S., nordul Bucovinei și Ținutul Herța devin parte a Ucrainei (regiunea Cernăuți).

Ca și în întreg Imperiul Austriac, viața politică bucovineană s-a bazat pe acel deosebit de dificil de realizat în practică „Ausgleich” (compromis) dintre diversele etnii componente ale imperiului. De aceea, Bucovina a constituit o adevărată oază de viață politică civilizată în comparație cu regiunile înconjurătoare. Atât în perioada administrației austriece, cât și în cea românească, grupurile etnice din Bucovina s-au manifestat fie în cadrul unor societăți național-culturale, fie în cel al unor formațiuni politice structurate pe criterii supranaționale sau intraetnice. Potrivit opiniei cvasigeneralizate a cercetătorilor, Bucovina din perioada administrației austriece (1774-1918) a constituit un strălucit exemplu de colaborare interetnică. După cel de-al doilea război mondial a fost relansată celebra expresie „homo bucovinensis", prototip al individului tolerant, ce vorbește cel puțin două limbi și este adeptul unui model de conviețuire pașnică interetnică. Demn de remarcat este faptul că în Bucovina istorică au trăit de-a lungul timpului 11 etnii ce au practicat 9 credințe religioase. Conform opiniei lui Emmanuel Turczynski, un cunoscut istoric german expert în problemele Bucovinei, în provincie a existat un „consens ideologic” bazat pe „larg diseminata identificare a bucovinenilor cu trăsăturile regiunii, cu un sistem legal bine stabilit, toleranță și progres socio-cultural, unde loialitatea către aceste valori nu însemna neloialitate față de propria comunitate etnică sau religioasă”. Colaborarea interetnică din Bucovina a fost comparată de către specialiști cu situațiile din Tirol și Cipru, „modelul” bucovinean demonstrându-și superioritatea. Din punct de vedere cultural, Bucovina este și în prezent considerată un exemplu demn de urmat pentru Europa, orașul Cernăuți fiind numit în 1997 de către Zbigniew Herbert, cu o expresie ce a făcut vogă, „ultima Alexandrie a Europei”. Cernăuți a fost orașul în care, inclusiv în vremea administrației românești din perioada interbelică, a fost cultivată cultura germană, evreiască (în limba germană sau idiș), română, polonă sau ucraineană. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com