Acum 162 de ani începe prima conferință pentru problemele de navigație pe Dunăre

(foto historia .ro)

1856: În Galați începe prima conferință a puterilor europene, care consultantă problemele de navigație pe Dunăre și care înființează Comisia Statelor alăturate Dunării.

Comisia Europeană a Dunării (1856 – 1938) a fost un organism internațional înființat după încheierea Războiului Crimeii și semnarea Tratatului de pace de la Paris pe 18/30 martie 1856 și care stabilea neutralizarea Mării Negre, retrocedarea către Moldova a trei județe din sudul Basarabiei și libera circulație pe Dunăre, aflată sub supravegherea unei comisii internaționale. Aceste decizii politice reflectau noile interese economice în zonă ale puterilor occidentale.

Circumstanțele istorice

În anul 1847 ca urmare a unei secete grave care a afectat Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei, dar și datorită invaziei gândacilor de Colorado, problema aprovizionării cu alimente a populației britanice se punea cu acuitate. În consecință, legea protecționistă numită „Corn Law” a fost abolită, deschizându-se posibilitatea importului de cereale din Europa. Principatele Dunărene dispuneau de importante stocuri de cereale, însă accesul la Marea Neagră era controlat de Imperiul Otoman și Imperiul Rus. Principala rută continentală care ar fi permis transportul unor mari cantități de cereale era fluviul Dunărea, fiind în interesul Regatului Unit, dar și al tuturor puterilor occidentale ca circulația pe fluviu să fie liberă, accesul la Marea Neagră să nu fie îngrădit iar adâncimea apelor să fie suficientă pentru a permite accesul navelor cu pescaj important. Încă din vremea domniei lui Barbu Știrbei (1851), au fost lansate studii pentru pentru construirea unei căi ferate care să lege Dunărea de porturile de la Marea Neagră și, eventual, construirea unui pod feroviar peste fluviu. Una dintre variante presupunea construirea unui pod la Giurgiu, care ar fi asigurat legătura cu portul Varna. După Războiul Crimeii, Moldova și, apoi, după 1859, Principatele Unite, au obținut ieșirea la Marea Neagră prin sudul Basarabiei (adică județele retrocedate de Imperiul Rus: Cahul, Bolgrad și Ismail), evitând traversarea teritoriului aflat sub ocupația otomană. Așa se face că unul dintre proiectele domnitorului Alexandru Ioan Cuza a fost construirea unei căi ferate și a unui pod peste Dunăre care să lege portul Galați de teritoriile retrocedate și un viitor port la Marea Neagră, „Gibran”. Mai mult, s-a propus și construirea unui canal navigabil care să lege brațul Chilia de mare. Costurile foarte mari ale proiectului, deși aprobat de parlamentul României în 1868, l-au făcut pe domnitorul Carol I să nu promulge legea corespunzătoare. Acest proiect a avut însă darul să deblocheze mari fonduri bănești din partea Marilor Puteri occidentale și să asigure succesul Comisiei Europene a Dunării, care a activat cu un succes deosebit, timp de 82 de ani.

Comisia Europeană a Dunării și-a început activitatea pe 4 noiembrie 1856 la Galați. Puterile reprezentate în acest organism internațional erau: Imperiul Austro-Ungar, Al Doilea Imperiu Francez, Regatul Unit, Prusia, Imperiul Rus, Regatul Sardiniei și Imperiul Otoman. Principatul Moldovei a avut, la început, doar un rol consultativ. După războiul de independență și încorporarea Dobrogei, Regatul României a devenit membru cu drepturi depline al Comisiei.

Pentru buna desfășurare a activității comisiei s-a hotărât, printr-un acord mutual, ca puterea executivă să fie deținută de reprezentantul englez, iar cea administrativă de reprezentantul francez. În toată perioada ei de existență, CED a beneficiat de numeroase scutiri de taxe și impozite și de dreptul de a aborda propriul drapel (cinci benzi orizontale, două de culoare roșie, două de culoare albă și una albastră, cu inițialele C. E. D. în alb). În cele opt decenii de existență, CED a contribuit la amenajarea cursului inferior al Dunării, dar și la dezvoltarea socio-economică a regiunii. În ciuda tuturor conflictelor regionale sau europene, (războaiele balcanice, Primul Război Mondial), Comisia a reușit să-și păstreze poziția neutră stabilită prin actul constitutiv.

Astfel, între anii 1862 – 1902, au fost executate 10 tăieturi pe brațul Sulina, care au permis scurtarea drumului dintre Tulcea și Marea Neagră cu 249 km, suprimând 29 de cotituri și mărind adâncimea minimă de la 3,66 la 5,48 m. A fost asigurată dragarea continuă a Dunării, s-a construit un nou far la Sulina, în 1839, care să înlocuiască vechiul far turcesc din 1802 și s-a administrat traficul naval. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com