Powered By Blogger

marți, 9 ianuarie 2018

La multi ani, CRISTI MINCULESCU!



           Cristi Minculescu, solistul trupei IRIS s-a născut pe 9 ianuarie 1959, la Pitești, este un solist vocal și compozitor de muzică rock român. Este cunoscut în special pentru activitatea sa de peste 30 de ani ca vocalist al trupei Iris. Vocea sa inconfundabilă, considerată de mulți drept cea mai bună voce a rockului românesc, concertele fulminante, compozițiile și maniera proprie de interpretare, dar și activitatea continuă de aproape 30 de ani l-au făcut una dintre principalele figuri ale lumii rock și un artist considerat legendar.
          Începând din anul 1980, este vocalistul trupei de rock IRIS. Cristi Minculescu reprezintă alături de Iris simbolul rezistenței culturale pentru generații întregi de fani rock în perioada comunismului, și, de asemenea, unul dintre puținii artiști care au făcut legătura între acele generații și cele actuale, el activând cu mare succes și după 1990, până în prezent.
         Cristi Minculescu și-a început cariera în 1979 ca solist vocal al trupei Harap-Alb, alături de muzicieni precum chitaristul Gabi Nacu sau basistul Anton-Hașiaș. El a participat la imprimarea pentru radio a unor piese precum „Harap-Alb”, „Scatiul” (compoziție a lui Gabi Nacu), „În calea norilor”, „Tu doar tu”, „Vei veni”. Minculescu rămâne la Harap-Alb până în 1980, când Anton-Hașiaș îl prezintă celor de la Iris, care aveau nevoie de un vocalist.
         
         Cristi a dat probă la Iris chiar de ziua lui și a reușit să-i cucerească pe membrii trupei cu vocea sa inconfundabilă. Minculescu a cântat piese din Free, Led Zeppelin și Deep Purple, iar examinatorii săi au fost Nelu Dumitrescu, bateristul și liderul trupei, și chitaristul Nuțu Olteanu.
        În 1982, împreună cu chitaristul Adrian „Adi” Ilie, Cristi Minculescu părăsește Iris și înființează trupa Voltaj. În locul său, la Iris este adus ca vocalist Dan Bittman. „Voltaj a avut o personalitate prea puternică pentru regimul comunist, reprezentând pentru unii un pericol social”, scrie pe pagina oficială a trupei. Componența inițială (Horațiu Rad — bass, Nikki Dinescu — tobe, Gabi Nacu — chitară, Cristi Minculescu — voce, Adrian Ilie — chitară) nu rezistă, iar trupa se desființează în 1983.
       În 1984 Cristi Minculescu cântă în trupa Totuși, în Cenaclul „Flacăra“, alături de Andrei și Ioana Păunescu. Din această perioadă datează piesa „Trenul fără naș” a trupei Iris, pe versuri de Adrian Păunescu. La Cenaclul Flacăra Minculescu a mai cântat și alături de trupa Flacăra Pop - Flapo (Al.Jimmy Zărnescu, Jerry Schwartz, Romeo Beianu).
       În 1984 Dan Bittman pleacă la Holograf, iar în februarie 1985 Cristi Minculescu se întoarce la Iris, alături de care va rămâne până în ziua de azi. În total, Cristi Minculescu a înregistrat cu Iris 19 CD-uri și DVD-uri, a întreprins sute de turnee și și-a pus o amprentă de neșterș asupra trupei. Salutul „Bună seara, prieteni”, ajuns o emblemă personală, a devenit celebru, iar imaginea lui Cristi Minculescu este practic inseparabilă de cea a formației Iris. (rezumat wikipedia)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Daca aveti comentarii si completari sunteti bineveniti!

1979: Trupa rock Pink Floyd lansează opera rock “The Wall” (foto www.wikipedia.com) Pink Floyd a fost o formație britanică de muzică...

Translate

Persoane interesate

stiri rurale Braila

stiri, evenimente, literatura, arta, sport

Faceți căutări pe acest blog