Kogalniceanu
pune bazele CFR
În 1889 Statul român a devenit
proprietarul tuturor căilor ferate de pe teritoriul României, care
măsurau 1.377 km.
Istorie: în 1860, venind în
fruntea guvernului, Mihail Kogălniceanu pune problema căilor
ferate, spunând că dacă se va construi o cale ferată în Țara
Românească, curând și Moldova ar putea face același lucru
„adresându-se țării-soră de peste Milcov unde va găsi
specialiști și ateliere”. Mihail Kogălniceanu încerca în acest
fel să atenueze rivalitățile dintre cele două principate care
puteau duce la jignirea Moldovei și despărțirea acesteia de Țara
Românească.
În septembrie 1865, Alexandru Ioan
Cuza a acordat companiei engleze Barkley-Stanisforth construirea
liniei ferate București-Filaret-Giurgiu (fiind calea cea mai scurtă
care lega capitala țării cu Dunărea și astfel cu restul lumii).
Lungimea liniei avea 70 km, la un preț de construcție de 196.500
franci pe kilometru. La 19/31 octombrie 1869 regele Carol I al
României face inaugurarea acestei primei linii de cale ferată.
Trenul, considerat a opta minune a lumii și tras de locomotiva
„Mihai Bravul” era condus de către constructorul liniei, John
Trevor Barkley. Această linie avea să fie prelungită în 1870 cu
încă 2,6 km de la Giurgiu până la Smârda, această porțiune
fiind construită în regie de către statul român.
În septembrie 1866 Parlamentul
României a aprobat construcția unei linii de 915 km, de la
Vârciorova în sud până la Roman în nord, trecând prin Pitești,
București, Buzău, Brăila, Galați și Tecuci, toate orașe
importante la acea vreme. Costul construcției era la acel timp de
270.000 de franci de aur pe kilometru și construcția a fost
încredințată consorțiului german Strousberg. Linia a fost
deschisă în mai multe faze - prima parte, Pitești - București -
Galați - Roman, a fost deschisă la 13 septembrie 1872, iar partea
Varciorova - Pitești pe 9 mai 1878. Linia Vârciorova - Roman a fost
o parte importantă a infrastructurii feroviare române deoarece a
făcut legătura între extremitățile regatului, fiind o conexiune
importantă pentru călători și marfă între orașe importante ale
Țării Românești și ale Moldovei.
În Transilvania, în 1867, existau
trei linii de cale ferată care aveau o lungime totală de 332 km, în
perioada 1867-1873 s-au dat în folosință alte șase linii noi cu o
lungime de 910 km, pătrunzându-se în direcția Turnu Severin.
La 10 septembrie 1868 a fost
finalizată Gara de Nord din București. În ianuarie 1880
Parlamentul României a votat pentru transferul liniei Vârciorova -
Roman din administrarea privată a consorțiului Strousberg la
administrarea națională, guvernul formând instituția Căilor
Ferate Române, care a continuat să existe până în prezent. Prima
linie electrificată de pe teritoriul actual al României a fost
Calea ferată îngustă Arad-Podgoria, electrificată în anul 1913.
Până în anul 1965 aceasta a fost singura cale ferată
electrificată din România.
Rețeaua
feroviară este integrată semnificativ cu alte rețele feroviare
europene, oferind servicii paneuropene de transport de pasageri și
marfă. (rezumat wikipedia)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Daca aveti comentarii si completari sunteti bineveniti!