Legea învățământului primar și normal adoptată acum 122 de ani de ce și cum?
1896: Se adoptă Legea
învățământului primar și normal–primar (Legea Poni). Prin
aceeași reglementare se înființează “Casa Școalelor”, care
va avea în atribuție administrarea fondurilor destinate construirii
de edificii școlare și achiziționarea mobilierului aferent.
Petru Poni (născut în
4 ianuarie 1841, satul Săcărești, comuna Cucuteni, județul Iași
a decedat la 2 aprilie 1925 tot la Iași) a fost chimist şi
mineralog. Profesor la Universitatea din Iaşi. Membru al Academiei
Române. Primele cercetări asupra compoziţiei chimice a mineralelor
din ţara noastră, două minerale noi, primele manuale de fizică şi
chimie în limba română, primele laboratoare de chimie şi fizică
de la noi. (rezumat wikipedia)
Contribuţii
Savant patriot, pasionat şi
ilustru pedagog, cercetător talentat, creator şi animator al
societăţii ştiinţifice, Petru Poni s-a remarcat prin activitatea
ştiinţifică în domeniul chimiei în ţara noastră. În 1878 a
fost numit profesor la “Universitatea din Iaşi”, unde a predat
timp de 33 de ani.
Sub conducerea sa, un mare
număr de tineri şi-au însuşit dragostea pentru ştiinţă,
precizia şi conştiinciozitatea. Din şcoala lui Petru Poni au ieşit
şi profesori renumiţi de chimie care au făcut cinste
învăţământului superior de la noi şi chimişti învăţaţi
care au dus cu demnitate şi pricepere mai departe studiul chimiei.
Dacă ar fi să menţionăm
numai numele lui P. Bogdan, Anastasie Obregia, N. Costăchescu, Gh.
Spacu, Radu Cernătescu, C.V. Gherghiu, ar fi suficientă dovadă că
în şcoala lui Petru Poni s-au format valori.
Pentru meritele sale
didactice şi ştiinţifice a fost ales membru al Academiei Române
(1889) şi apoi chiar preşedintele ei şi a fost numit în trei
rânduri ministru al Instrucţiunii/ /Învăţământului.
În anul 1896 elaborează
„Legea învăţământului primar şi primar normal” care
reglementează pentru prima dată activitatea şcolilor pentru
adulţi, dovedind astfel o extraordinară capacitate vizionară
asupra unor probleme care sunt actuale şi azi.
Petru Poni s-a izbit de lipsa
materialelor didactice şi a manualelor, ceea ce explică de ce
primele sale preocupări au fost îndreptate în direcţia lichidării
acestor lacune. În 1869 i-a apărut “Cursul
de chimie elementară”, iar 5 ani mai târziu “Noţiuni de
fizică”, acestea fiind primele manuale româneşti de chimie şi
de fizică.
Îmbunătăţite periodic,
aceste materiale au constituit timp de 50 de ani baza predării
chimie şi fizicii în liceele din ţară. Poni a elaborat şi o
terminologie ştiinţifică, fixând nomenclatura chimică în limba
română.
Petru Poni este considerat
fondatorul şcolii româneşti de chimie, întemeietorul şi
organizatorul cercetării ştiinţifice în domeniul chimiei de la
noi. „Părintele chimiei minerale” din ţara noastră, cum de
drept cuvânt a fost numit Petru Poni, a fost în acelaşi timp, un
om progresist, un om înaintat al vremii sale. A fost un propagator
al spiritului de cercetare ştiinţifică, al concepţiei
materialiste despre lume. A fost preocupat de ridicarea culturală a
satelor şi, în funcţiile de răspundere ce le-a deţinut, a căutat
mijloace cu ajutorul cărora să poată da tuturor copiilor
instrucţia şi educaţia necesară. (scrie site-ul
http://petruponi.ro/)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Daca aveti comentarii si completari sunteti bineveniti!