Cum, când și de ce s-a desfășurat primul plebiscit (referendum) în România
Acum 152 de ani, mai precis
în 1866, s-a desfășurat plebiscitul prin care populația României
a fost consultată în privința aducerii pe tronul țării a unui
prinț străin - Carol de Hohenzollern-Sigmaringen.
Definiție:
Consultare prealabilă a cetățenilor, care urmează să se pronunțe
prin „da” sau „nu” asupra unui proiect de lege sau a unui act
de stat de o importanță deosebită.
De aici si derivatul modern
“referendum”, cuvânt originar din limba latină, substantiv
neutru în limba română (un referendum, două referendumuri), este
folosit pentru a desemna procesul de consultare directă a
cetățenilor unei țări în legătură cu un text de lege de o
importanță cu totul deosebită sau asupra unei situații de
importanță națională. Referendumul este o formă de democrație
directă, în contrast cu democrația reprezentativă.
Ca procedură legislativă
general acceptată, în cazul referendumului consultarea cetățenilor
se face prin chemare la vot direct, pe buletinele de vot existând
doar două opțiuni, “Da” sau “Nu”. Rezultatul referendumului
este exprimat prin numărarea tuturor voturilor valabile exprimate și
publicarea rezultatului final, în forma votului direct exprimat
individual, sub forma unui “Da” sau “Nu”.
Pentru a determina rezultatul
final majoritatea referendumurilor, cu excepții notabile care au
nevoie de o lege specială care să menționeze excepția, necesită
doar o majoritate simplă (mai mult de jumătate din totalul
voturilor valabile exprimate). Rezultatul este ori un “Da” în
favoarea situației, planului, proiectului sau legii, ori un “Nu”.
Istorie:
la 11 februarie 1866, în urma abdicării forțate a domnitorului
Alexandru Ioan Cuza, s-a constiuit “Locotenența Domnească”.
Cei trei membri ai Locotenenței au fost: Lascăr Catargiu,
reprezentant al Moldovei și al conservatorilor; Generalul Nicolae
Golescu, reprezentant al Țării Românești și al liberalilor;
colonelul Nicolae Haralambie, reprezentant al armatei
În timpul “Locotenenței
Domnești” a existat și un guvern provizoriu, sub conducerea lui
Ion Ghica, acesta deținând și portofoliul afacerilor externe.
Principala preocupare a
“Locotenenței Domnești” a fost găsirea cât mai grabnică a
unui principe străin dispus să preia tronul României. De asemenea,
a avut de respins mișcări separatiste, precum cea de la Iași din 3
aprilie 1866, organizată de elemente boierești și sprijinită de
forțe externe care doreau anularea Unirii din 1859.
Chiar în prima zi a
ființării acestei Locotenențe (11 februarie), Camera și Senatul
se reunesc sub președinția mitropolitului primat Nifon și aleg ca
domnitor al Principatelor Române Unite pe „Alteța sa regală
Filip Eugeniu Ferdinand Maria Clement Balduin Leopold George, comite
de Flandra și Duce de Saxonia, sub numele de Filip I”. După
refuzul acestuia, pe data de 19 martie Ion C. Brătianu se
deplasează, cu acordul guvernului, la Düsseldorf pentru a încerca
să obțină acceptul principelui Carol Ludovic de Hohenzollern de a
deveni domnul României, ceea ce și reușește.
Pe 30 martie 1866
“Locotenența Domnească” dă o proclamație către popor prin
care recomandă alegerea, în plebiscitul ce va urma, a principelui
Carol ca domnitor al României. În urma consultării voinței
populare (2-8 aprilie) rezultatul a fost de 685.869 voturi pentru,
12.837 abțineri și 224 voturi contra.
În perioada 9-17 aprilie
1866 s-au desfășurat alegerile pentru Adunarea Electivă, devenită
acum Adunare Constituantă. Lucrările acesteia au fost deschise la
28 aprilie, cu un mesaj din partea Locotenenței: „Națiunea
v-a delegat puterile sale și v-a fixat reprezentațiunea ei legală,
ea așteaptă dar, ca și guvernul, cu nerăbdare, dar cu cea mai
neclintită credință, să dați aspirărilor, voinței, actelor ei,
consacrațiunea D-voastră ca să puneți astfel un capăt
bănuielilor, neliniștii, ca să curmați îndată toate durerile ce
ne bântuie de ani lungi, toate pericolele de care necontenit furăm
amenințați.”
În urma dezbaterilor, 109
deputați s-au pronunțat pentru alegerea principelui Carol, în
vreme ce 6 s-au abținut. S-a adoptat o declarație în concordanță
cu rezultatele voturilor. Tot în aceeași zi, “Locotenența
Domnească” înaintează Adunării Constituante proiectul noii
Constituții, urmând ca la 3 mai să facă același lucru și cu
Legea electorală.
“Locotenența Domnească”
a luat sfârșit la 10 mai 1866, o dată cu depunera jurământului
(citit în limba română de Nicolae Haralambie) de către domnitorul
Carol I. (rezumat wikipedia)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Daca aveti comentarii si completari sunteti bineveniti!