Acum 96 de ani a trecut la cele veșnice scriitorul Duiliu Zamfirescu vicepreședinte al Academiei Române
Duiliu Zamfirescu s-a
născut
la 30 octombrie 1858,
Plăinești (azi Dumbrăveni), județul Râmnicu-Sărat (azi județul
Vrancea) – si a
decedat
la 3 iunie 1922, in
Agapia, județul Neamț)
a fost un scriitor român, membru titular și vicepreședinte al
Academiei Române.
Biografie:
Duiliu Zamfirescu a fost fiul
arendașului Lascăr Zamfirescu. Urmează clasele primare și
gimnaziale la Focșani, iar liceul și Facultatea de Drept la
București (licențiat în 1880), unde leagă o strânsă prietenie
cu Duiliu Ioanin - Romanov, viitor magistrat.
În anul 1867 este inițiat
în loja masonică ieșeană „Steaua României”, iar la 18
noiembrie același an a primit gradul de Companion în aceeași
lojă. Este magistrat la Hârșova și Târgoviște, apoi avocat și
redactor la România liberă. În 1885, intră prin concurs la
Ministerul de Externe, iar după trei ani, îmbrățișând cariera
diplomatică, este secretar de legație la Roma până în 1906,
cunoscând perfect italiana. Se căsătorește acolo cu Henriette
Allievi și are trei copii (Henrietta, Lascăr și Alexandru),
născuți și crescuți în Italia celor 18 ani de stagiu diplomatic.
În 1906, revine în țară
și este secretar general la Ministerul de Externe. Se retrage adesea
în vila sa de la Odobești. După război, a fost ministru de
externe în Guvernul Averescu (13 martie - 13 iunie 1920). S-a stins
din viață la Mănăstirea Agapia.
A scris versuri, proză
scurtă, piese de teatru, dar cea mai importantă contribuție a sa
la literatura română o reprezintă romanele sale din Ciclul
Comăneștenilor (Viața la țară, Tănase Scatiu, În război,
Îndreptări și Anna). Acestea se constituie în primul ciclu din
literatura română, asemănător ciclului Les Rougon-Macquart al lui
Emile Zola.
Cele cinci volume au fost scrise departe de țară, la
Roma, când autorul lucra la legația română din Italia. La acestea
se adaugă primul roman epistolar din literatura noastră, Lydda.
Prin intermediul familiei Comăneșteanu, reprezentantă a vechii
boierimi, opusă parveniților de teapa odiosului personaj Tănase
Scatiu, romancierul ne oferă imaginea complexă a societății
românești de la finele veacului al XIX-lea.
Via și conacul unde se
retrăgea erau în comuna Faraoanele, în apropiere de Odobești.
Casa există și astăzi, fiind Casă Memorială. Scriitorul este
înmormântat în Cimitirul din Focșani (Sud). (rezumat
wikipedia)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Daca aveti comentarii si completari sunteti bineveniti!