Jacques-Yves Cousteau, ales
membru de onoare al Academiei Române, la propunerea academicianului
Mihai Băcescu acum 28
de ani
Istorie:
Jacques-Yves Cousteau (n. 11
iunie, 1910, Saint-André-de-Cubzac, departamentul Gironde, Franța;
d. 25 iunie 1997, Paris) a fost un ofițer francez de marină,
explorator al vieții subacvatice în domeniul oceanografiei,
fotograf, producător de filme și inventator de aparate submarine. A
fost de asemenea redactor, colaborând cu scriitori precum Philippe
Tailliez (de asemenea marinar și explorator, primul său mentor),
James Dugan, Frédéric Dumas (arheolog submarin), Philippe Diolé,
Yves Paccalet (biologi), care a devenit cunoscut în întreaga lume
în calitate de comandant al navei Calypso.
Invenția
scufundărilor submarine moderne (1943)
Anii celui de-al doilea
război mondial sunt decisivi pentru istoria scufundărilor.
Austriacul Hans Hass inventează atunci aparatul de filmare submarină
„Rolleimarin”; comandanții francezi Louis de Corlieu și Yves le
Prieur - respectiv labele de înot rapid și butelia cu aer comprimat
și detentor manual. După înfrângerea Franței din iunie 1940,
familia Simone și Jacques-Yves Cousteau se refugiază la Megève,
unde se împrietenesc cu familia Ichac, care locuia și ea acolo.
Jacques-Yves Cousteau și Marcel Ichac împărtășeau aceeași
dorință de a dezvălui marelui public locuri necunoscute și
inaccesibile: primul dintre ei, lumea acvatică, cel de-al doilea,
marile înălțimi montane. Cei doi vecini de refugiu au obținut
împreună, la egalitate, premiul întâi al Congresului filmului
documentar din 1943, primul pentru filmul submarin: La 18m adâncime,
turnat anul precedent. În anul 1943, s-a turnat filmul Epave, ocazie
cu care Cousteau și ingenerul Émile Gagnan au inventat scafandrul
autonom modern prin adaptarea la butelia Le Prieur și modernizarea
unei invenții din Secolul XIX (detentorul Rouquayrol și
Denayrouze). Brevetul pe care l-au co-înregistrat pentru această
invenție i-a pus la adăpost din punct de vedere financiar pentru
tot restul vieții lor.
Deși Franța înfrântă
devenise o aliată a Germaniei naziste, Jacques-Yves Cousteau
păstrase legături cu lumea anglo-saxonă (și-a petrecut o parte a
copilăriei în Statele Unite și vorbea curent engleza) și cu
militari francezi din Africa de Nord. Cousteau, a cărui vilă Baobab
de la Sanary (Var) se găsește față în față cu vila Reine a
amiralului Darlan (comandantul Marinei franceze și adjunctul lui
Philippe Pétain), încearcă să deschidă un dialog între guvernul
francez și Aliați. În aceste împrejurări, întreprinde o
operațiune de comando împotriva serviciilor de spionaj italiene în
Franța, motiv pentru care va primi mai multe decorații militare
pentru fapte de război.
Apărarea
mediului înconjurător
Jacques-Yves Cousteau a fost
observatorul întregului Ocean Planetar, studiindu-i gradul de
poluare. A demonstrat practic pericolul pe care-l reprezintă
vehicularea a tot mai multor deșeuri industriale către marile
fluvii (Nilul, Amazonul, Fluviul Galben etc.). A fost director al
Muzeului de Oceanografie din Monaco. În 1992 a fost invitat oficial
la conferința Națiunilor Unite pentru mediu și dezvoltare de la
Rio de Janeiro, iar în 1993 a fost numit în Comitetul consultativ
al Națiunilor Unite și consilier pentru dezvoltare durabilă al
Băncii Mondiale.
Cousteau
în România
Prima vizită a lui Cousteau
în România a avut loc în octombrie 1966, împreună cu Rainier
III, suveranul Principatului Monaco, însoțit fiind și de vechiul
său colaborator Jean Alinat. La Constanța, cu ocazia încheierii
lucrărilor Adunării Generale a Comisiei Internaționale pentru
Cercetarea științifică a Mării Mediterane (CIESMM), Jacques-Yves
Cousteau a fost ales Secretar general al acestui important for
științific. Cousteau a fost atunci primit și însțit de
oceanologul și biologul Pr. Mihai C. Băcescu, reprezentantul
României la CIESSM și director al Muzeului Antipa.
Cu acest prilej,
colaboratorul lui Cousteau la conducerea celebrului Muzeu
Oceanografic din Monaco, comandantul Jean Alinat, a prezentat la
București ultima realizare cinematografică a acestuia,
„Precontinent III”, filmul care relata experiența celor șase
acvanauți care au trăit într-o sferă metalică ancorată la 100 m
adâncime, timp de 21 zile și 17 ore, în perioada 17 Septembrie-17
Octombrie 1965 în largul Mării Meditarane.
Cea de a doua vizită a avut
loc în octombrie 1977, când Jacques-Yves Cousteau și echipa sa au
propus autorităților române să facă o expediție în Marea
Neagră și la gurile Dunării, împreună cu Pr. Mihai C. Băcescu
și Dr. Alexandru Marinescu. Cu acest prilej nava “Calypso” a
ancorat la Constanța și apoi a lucrat în apele din fața gurilor
Dunării pentru a studia gradul de poluare al Mării Negre și al
Dunării. Jacques-Yves Cousteau a trecut atunci și pe la Muzeul
Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” apoi a ținut o
conferință în amfiteatrul Institutului Botanic. Băcescu,
Marinescu și Cousteau au sugerat atunci un proiect de înființare a
“Rezervației Biosferei Deltei Dunării”, dar regimul condus de
Nicolae Ceaușescu avea cu totul alte preocupări și proiectul a
fost respins, trecându-se dimpotrivă la desecarea bălților din
lunca Dunării și a mai multor mari zone din Deltă precum arealul
Pardina, la îndiguiri masive și la închiderea „portiței”
legând complexul Razim-Sinoe de Marea Neagră. Proiectul s-a
concretizat abia în anii 1990–1992, după căderea conducerii
Ceaușescu.
Ales membru de onoare al
Academiei Române, la propunerea academicianului Mihai Băcescu la 13
noiembrie 1990, Jacques-Yves Cousteau se întoarce în România cu
toată echipa sa (Jacques Constans, comandantul Traonouil, scafandrul
Grégoire Koulbanis, biologul François Sarano și alții) în scopul
de a realiza un film de televiziune consacrat Dunării și deltei
sale, în patru episoade. Scenariul a fost scris de Francine
Cousteau, Ion Cepleanu, Anne-Marie Roth și Radu Anton Roman, cu
consultanța științifică a lui Adrian Gagea, Petre Bănărescu,
Alexandru Marinescu, Traian Gomoiu, Victor Petrescu, Alexandru Bologa
și alții. Odată terminat turnajul, Cousteau și-a prezentat
discursul de recepție la Academie la 8 aprilie 1991, iar în 1993 a
fost, din nou, oaspetele Bucureștiului a cărui universitate i-a
conferit titlul de „Doctor honoris causa”. Universitatea din
București a fost printre primele în Europa care, după 1990, a
înființat o „catedră Cousteau” în cadrul căreia se predau
ecotehnia și geonomia, științe în care ecologia se îmbină cu
tehnologiile marilor construcții.
Trebuie
să prezentăm și biografia lui Mihai
Băcescu:
Născut în satul evocat de
Ion Creangă în "Amintiri din copilărie", Mihai Băcescu,
copilul învățătorului din sat, își pierde ambii părinți la
vârsta fragedă de 4 ani și este crescut timp de 3 ani la Pleșești
de o bunică, apoi la Fălticeni de Nicolae Baciu, un unchi matern.
La școala primară îl are ca învățător pe Vasile Jitaru (tatăl
academicianului Petre Jitaru). Copil de caracter, aventurier și
voluntar, trece de la unchiul său la o mătușă tot maternă, apoi
la altă bunică din Bogdănești, urmând cu succes cursurile la
gimnaziu și la liceul Nicu Gane din Fălticeni, unde îi are ca
profesori pe Vasile Ciurea și pe Ioan Hudiță. Acesta din urmă, de
asemenea profesor universitar, îl recomandă în 1922 la liceul
Bogdan Petriceicu Hașdeu din Chișinău, unde o întâlnește pentru
prima oară pe viitoarea sa soție, Eliza (originară din Soroca).
(rezumat wikipedia)
