1979: Trupa rock Pink Floyd lansează opera rock “The Wall”
(foto www.wikipedia.com)
Pink Floyd a fost o formație britanică de muzică rock formată în
anul 1964 în Cambridge, Anglia, faimoasă pentru compozițiile sale
revoluționare în stil rock progresiv și rock psihedelic, cu
versuri filozofice, experimente sonore, originalitate, coperte
inovative de albume muzicale și spectacole live intens elaborate.
Componența inițială a formației era: Syd Barrett (vocal,
chitară), Roger Waters (chitară bas), Rick Wright (clape), Nick
Mason (baterie). Având un comportament bizar și necontrolat, la
cererea expresă a celorlalți membri ai trupei, Barrett a părăsit
trupa în 1968, la puțin timp după apariția albumului de debut,
locul său fiind luat de David Gilmour.
Pink Floyd a devenit una dintre formațiile rock cele mai influente
și pline de succes, grupul vânzând de-a lungul timpului un număr
estimat la peste 75 de milioane de albume muzicale doar în Statele
Unite, (Sursa RIAA, conform datelor avute la 22 aprilie 2006), și
peste 200 de milioane de albume în restul lumii (Sursa About.com,
conform datelor avute la 9 februarie 2006).
La început, Pink Floyd s-a bucurat de un succes modest, ca o trupă
de rock psihedelic condusă de Syd Barrett. După înlocuirea sa cu
chitaristul David Gilmour, registrul nivelului muzical al formației
a atins cote de rafinament și elaborare superioare. Albumele lor
tematice, The Dark Side of the Moon (1973), Wish You Were Here
(1975), Animals (1977) și The Wall (1979), au atins nivelul
succesului internațional, devenind nu numai albume de mare succes
muzical, critic și comercial, dar și momente de referință având
mare impact muzical și temporal în lumea muzicii rock'n'roll.
(rezumat wikipedia)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Daca aveti comentarii si completari sunteti bineveniti!