1837: A apărut Jurnalul lui Alexandru Ghica
(Alexander II. Ghika,
Lithographie von Josef Kriehuber, foto www.wikipedia.com)
1837: A apărut Jurnalul lui Alexandru Ghica, domnul Țării
Românești (1834-1842), prin care era acordat sătenilor dreptul
(condiționat) de a se strămuta în orașe; "Jurnalul" a
fost anulat în
Alexandru Dimitrie Ghica (n. 1 mai 1795, Țara Românească – d.
ianuarie 1862, Napoli, Italia) a fost primul domnitor regulamentar al
Țării Românești, între aprilie 1834 și 7 octombrie 1842, iar
mai târziu caimacam între 4 iulie 1856 - octombrie 1858.
Alexandru Dimitrie Ghica trebuia să guverneze în spiritul și
litera Regulamentului organic. Pentru a controla situația, Rusia îl
înconjoară cu agenți devotați, greci și ruși, punându-l sub
controlul strict al consulului său, baronul Petru Rückmann, care
s-a amestecat în toate afacerile interne ale țării, devenind
arbitru între domnitor și restul administrației. Chiar de la
început, consulul baron Petru Rückmann i-a impus domnitorului ca
miniștri pe doi boieri potrivnici personali ai lui Alexandru Ghica.
Ingerințele consulului rus au trezit o opoziție națională în
Adunarea obștească, ceea ce îl încurcă și mai mult pe domnitor
și, zăpăcindu-l, îl face să cadă în greșeli tot mai mari de
pură conducere (1837). Existau și alte cauze care au făcut ca
opoziția față de domnitor să devină activă. Alexandru Dimitrie
Ghica, când a ajuns domnitor i-a numit pe cei doi frați ai săi,
Mihai (Mihalache) și Costache, primul la Interne, iar al doilea șef
al miliției. Cei doi frați ai domnitorului au fost apoi calificați
în repetate rânduri ca incapabili și răuvoitori.
Alexandru Dimitrie Ghica a avut un aport semnificativ în domeniul
promovării învățământului. Astfel, domnitorul semnează un
decret din 5 octombrie 1835 prin care se hotărăște că nu se pot
primi în slujbele Statului decât cei care au absolvit cu laudă
cursul învățăturilor: clasele primare sunt obligatorii pentru
scriitori, învățăturile gradului al doilea pentru posturile de
până la șef de masă; gradul al treilea, pentru șefi de secție
și mai mult.
În august 1838 ia ființă la București, în clădirea spitalului
Dudești, o școală ostășească de tip inferior, cu un prim
efectiv de 65 ostași elevi. Ca inițiator al acestei instituții,
banul Mihail Ghica împreună cu Petrache Poenaru, primesc mulțumiri
oficiale pentru „organizarea Școlii pentru învățătura de carte
a cinurilor ostășești de jos. Din inițiativa domnitorului s-a
construit prima cazarmă din București, pe Dealul Spirii, căreia i
s-a și spus cazarma Alexandria. „Avea două rânduri de case , cu
curte la mijloc, în formă de paralelogram.”
În anul 1838 se hotărăște înființarea de școli sătești. În
anul următor, Eforia școalelor trimite tuturor comunelor planul
model de clădire pentru școlile sătești. (scrie wikipedia)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Daca aveti comentarii si completari sunteti bineveniti!