Powered By Blogger

sâmbătă, 23 martie 2019

Legea învățământului secundar și superior, elaborată de Spiru Haret și C. Dimitrescu-Iași, a fost adoptată acum 121 ani

(Spiru C. Haret a fost un matematician, astronom și pedagog român de origine armenească, renumit pentru organizarea învățământului modern românesc din funcția de ministru al educației, pe care a deținut-o de trei ori. A fost membru titular al Academiei Române, foto wikipedia)
1898: Se adoptă Legea învățământului secundar și superior, elaborată de Spiru Haret și C. Dimitrescu-Iași, care instituie învățământul secundar de opt clase, în două cicluri (inferior și superior) și în secții (modernă, reală și clasică), gimnazii și școli normale și organizează mai temeinic învățământul superior.
Spiru C. Haret (n. 15 februarie 1851, Iași - decedat 17 decembrie 1912, București) a fost un matematician, astronom și pedagog român de origine armenească, renumit pentru organizarea învățământului modern românesc din funcția de ministru al educației, pe care a deținut-o de trei ori. A fost membru titular al Academiei Române.
A învățat la Dorohoi, Iași, apoi, în septembrie 1862 a intrat ca bursier la Colegiul Sfântul Sava din București, unde a petrecut cinci ani din șapte ca intern.
La Sorbona a studiat matematica și fizica. Tot la Paris, a obținut un doctorat în filosofie, susținându-și teza “Sur l'invariabilité des Grandes axes des orbites planétaires”, în fața examinatorilor, printre care Victor Puiseux. Teza sa a fost publicată în vol. XVIII al “Annales de l'Observatoire de Paris”. Spiru Haret a fost primul român care a obținut un doctorat la Paris.
Profesează până în 1910, când se pensionează, ba chiar și după aceea, până la moarte, ținând prelegeri de popularizare la Universitatea populară. În 1910 publică Mecanica socială, la Paris și București, utilizând pentru prima oară, matematica în explicarea și înțelegerea fenomenelor sociale.
Din 1879 se face cunoscut drept „om al școlii”, urmând o viață de inspector și de om politic, lucrând în favoarea școlii și a educației. El a fost poate cel mai mare reformator al școlii românești din secolul al XIX-lea.
Constantin Dimitrescu-Iași (n. 25 februarie 1849, Iași - d. 16 aprilie 1923, Turnu Severin) a fost un pedagog român, profesor de psihologie, pedagogie și estetică la Universitatea din Iași, profesor de filosofie și morală la Universitatea din București și rector al acestei universități. A ocupat funcția de inspector general al învățământului fiind, alături de Spiru Haret, unul dintre reformatorii învățământului românesc. (rezumat wikipedia)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Daca aveti comentarii si completari sunteti bineveniti!

1979: Trupa rock Pink Floyd lansează opera rock “The Wall” (foto www.wikipedia.com) Pink Floyd a fost o formație britanică de muzică...

Translate

Persoane interesate

stiri rurale Braila

stiri, evenimente, literatura, arta, sport

Faceți căutări pe acest blog