Nicolae Labiș, autorul poemului “Moartea Căprioarei”, a decedat acum 62 de ani
(foto
http://poetii-nostri.ro)
Nicolae Labiș (n. 2 decembrie 1935, Poiana Mărului, comuna Mălini,
județul Baia, în prezent județul Suceava - d. 22 decembrie 1956,
București) a fost un poet român. Criticul Eugen Simion l-a
supranumit „buzduganul unei generații”.
Biografie
Copilăria și studiile
A fost fiul învățătorilor Eugen și Ana-Profira, iar școala
primară o începe în satul natal în clasa mamei sale. În timpul
celui de-al Doilea Război Mondial tatăl pleacă pe front, iar
familia se refugiază în comuna Mihăești, satul Văcarea, lângă
Câmpulung-Muscel. În mai 1945, familia se întoarce în Moldova și
se stabilește la Mălini.
A urmat Liceul „Nicu Gane” din Fălticeni între anii 1947 -
1951, perioadă în care scrie versuri, iar la sfârșitul lui 1950,
participă la o consfătuire a tinerilor scriitori din Moldova, în
calitate de secretar al cenaclului literar din Fălticeni, care are
loc la Iași, unde se remarcă după ce recită poezia Fii dârz și
luptă, Nicolae!, poezie care-i va fi publicată în Iașul nou și
în ziarul Lupta poporului din Suceava.
În mai 1951 a obținut premiul întâi, la Olimpiada națională de
limba română care a avut loc la București, iar cu această ocazie
câștigă admirația redactorilor revistei “Viața Românească”,
care-i publică poezia “Gazeta de stradă”.
În ianuarie 1952, la inițiativa lui Constantin Ciopraga, Labiș a
fost transferat la Liceul „Mihail Sadoveanu” din Iași, unde a
devenit conducătorul cenaclului literar.
Activitatea literară
La data de 15 septembrie 1952, Labiș a început să urmeze cursurile
de la Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai
Eminescu” din București, unde i-a avut ca profesori pe Mihail
Sadoveanu, Tudor Vianu și Camil Petrescu, iar printre colegi pe
Florin Mugur, Lucian Raicu, Ion Gheorghe, Doina Sălăjan și
Gheorghe Tomozei. Aici s-a impus, grație înzestrării sale poetice
și intelectuale excepționale, ca lider de opinie.
Deși a îmbrățișat, la început, ideile regimului comunist de
guvernământ, cântându-i laude într-un număr de poezii, devenind
o stea în cadrul partidului, în februarie 1953, departamentul său
a purtat discuții cu privire la presupusele lui „abateri de la
moralitatea școlii și disciplină”. În primăvara anului 1954,
în cadrul Uniunii Tineretului Muncitor (UTM) au avut loc de asemenea
discuții despre comportamentul său și s-a decis expulzarea sa din
rândurile organizației. Cu toate acestea, pedeapsa nu a fost
confirmată de organele superioare.
La absolvire a fost angajat de către revista “Contemporanul”,
apoi de “Gazeta literară”. Începând din toamna lui 1955
urmează cursurile Facultății de Filologie a Universității din
București, însă renunță după doar un semestru. Poemul său,
“Moartea Căprioarei”, apare în “Viața Românească” în
acest an.
În anul 1956 participă la o conferință pe țară a tinerilor
scriitori, publică două volume, “Puiul de cerb” și “Primele
iubiri”, și pregătește pentru tipar cel de-al treilea volum,
“Lupta cu inerția”, care-i va fi publicat postum în anul 1958.
Sfârșitul
În noaptea de 9 spre 10 decembrie 1956, la scurt timp după
aniversarea împlinirii a 21 de ani, Labiș, care petrecuse câteva
ore în compania unor cunoștințe și consumând țuică la “Casa
Capșa” și apoi la restaurantul “Victoria”, a fost victima
unui grav accident de tramvai.
După ce i-a fost refuzată internarea la spitatele Colțea și
Central, spre zorii zilei de 10 decembrie a fost internat la Spitalul
de Urgență. Acolo, de pe patul de spital i-a șoptit un poem
prietenului său, scriitorul Aurel Covaci, poem care a fost inclus în
volumul postum “Lupta cu inerția”:
Pasărea cu clonț de rubin
S-a răzbunat, iat-o, s-a răzbunat.
Nu mai pot s-o mângâi.
M-a strivit,
Pasărea cu clonț de rubin,
Iar mâine
Puii păsării cu clonț de rubin,
Ciugulind prin țărână,
Vor găsi poate
Urmele poetului Nicolae Labiș
Care va rămâne o amintire frumoasă...
În ciuda eforturilor medicilor și o mobilizare spirituală a
colegilor săi scriitori, cunoștințe și prieteni, starea lui s-a
înrăutățit inexorabil, iar la 22 decembrie 1956, la ora 2
dimineața, a decedat. Dr. Firică, medicul care s-a ocupat de cazul
lui Labiș, a declarat: “Mi-a revenit trista sarcină să
constat, încă de la primul examen, că accidentatul nu avea nici o
șansă: măduva era complet secționată. Tot ce puteam face era
să-i prelungim viața cu câteva zile.”
Trupul neînsuflețit a fost depus pentru ultimile omagii la Casa
Scriitorilor. A fost înmormântat la cimitirul Bellu. (rezumat
wikipedia)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Daca aveti comentarii si completari sunteti bineveniti!