Grecia recunoaște independența României, acum 139 ani, în urma războiului din 1877

(foto https://commons.wikimedia.org)

1880: Grecia transformă consulatul în legație, recunoscând în acest fel independența României.

Grecia, oficial, Republica Elenă, și cunoscută încă din antichitate și sub denumirea de Elada, este o țară din Europa de Sud. Conform recensământului din 2011, populația Greciei este de circa 11 milioane de locuitori. Cel mai mare oraș și capitala țării este Atena.

În 1877, în contextul declarării război Turciei de către Rusia, dornică să îşi ia revanşa după războiul Crimeii (1853-1856), clasa politică românească a înţeles că proclamarea independenţei în Parlament trebuia să fie urmată de consfinţirea acesteia pe câmpul de luptă. După ce iniţial a respins categoric ideea unei cooperări între armata română şi cea rusă, rezistenţa neaşteptată a turcilor la Plevna avea să ducă la celebra depeşă telegrafică din 19/31 iulie 1877 a marelui duce Nicolae. Comandantul–şef al armatei ruse solicita domnitorului Carol intervenţia de urgenţă a armatei române care astfel a dat jertfa de sânge pentru cucerirea independenţei statului român pe câmpul de bătălie, contribuind în mod decisiv la capitularea armatei turce.

Independenţa României avea să fie validată de către Congresul de la Berlin (1878) cu preţul dureros al pierderii celor trei judeţe româneşti din sudul Basarabiei, Cahul, Ismail şi Bolgrad, în favoarea Imperiului rus, nerăbdător să se reinstaleze la gurile Dunării. Consacrarea internaţională a independenţei României avea să vină de-abia doi ani mai târziu, când Germania, Franţa şi Marea Britanie au transmis, în februarie 1880, o notă identică la Bucureşti prin intermediul reprezentanţilor lor diplomatici, ridicaţi acum la rangul de miniştri plenipotenţiari, în concordanţă cu noul statut internaţional al ţării noastre. (rezumat wikipedia)

Anul 1880 aducea cu sine şi un alt eveniment major în viaţa politică românească: înfiinţarea Partidului Conservator, la 3 februarie 1880, sub preşedinţia lui M. C. Epureanu. Evident, existaseră şi până atunci mai multe grupări conservatoare, dar acestea nu funcţionaseră propriu-zis ca un partid. Partidul Conservator era reprezentantul marilor proprietari de pământ, baza sa socială, din această cauză, nefiind foarte largă. De altfel, aceasta nici nu reprezenta un impediment pentru că sistemul electoral din România, cu împărţirea sa pe colegii în funcţie de venituri, precum şi rotativa guvernamentală care presupunea alternarea la conducerea ţării a celor două partide existente, făceau mai puţin importantă susţinerea maselor. Conservatorii au dispus însă, ca o oarecare compensaţie la lipsa unei susţineri a maselor, de un număr mare de „nume” ale culturii şi vieţii politice româneşti, printre cei mai reprezentativi numărându-se Titu Maiorescu, P. P. Carp, Iacob Negruzzi, Alexandru Lahovary, Take Ionescu, Alexandru Marghiloman şi mulţi alţii. (scrie revistapolis.ro)

https://rural-braila.blogspot.com

La mulți ani maestrului Victor Rebengiuc

(Victor Rebengiuc în 1992, foto wikipedia)

Victor George Rebengiuc (n. 10 februarie 1933, București, România) este un actor român de film, teatru, radio, televiziune și voce, care a adus o contribuție importantă la dezvoltarea teatrului și cinematografiei românești. Este cunoscut și ca activist al societății civile. Din 1957, a fost membru al Teatrului Bulandra, jucând în peste 200 de roluri numai pe această scenă. După performanța sa în “Pădurea spânzuraților” în regia lui Liviu Ciulei, Rebengiuc a devenit o figură majoră în cinematografia românească și a devenit cunoscut mai ales pentru apariția sa în 1986 în “Moromeții” lui Stere Gulea. De asemenea, el a jucat în filmele lui Dan Pița (“Tănase Scatiu”, “Dreptate în lanțuri”, “Faleze de nisip”, “Omul zilei”) și Lucian Pintilie (“De ce trag clopotele, Mitică?”, “Balanța”, “Prea târziu”, “Paradisul ultimelor opriri”, “Niki și Flo”, “Tertium non datur”). Pe scenă Rebengiuc a jucat în piesele regizate de: Liviu Ciulei, Radu Penciulescu, Andrei Șerban, Cătălina Buzoianu, Yuri Kordonsky, Gábor Tompa, Alexandru Dabija și alții. Fost soț al actriței Anca Verești, este căsătorit cu actrița Mariana Mihuț, colega sa de la Bulandra.

Viața lui Rebengiuc în regimul comunist i-a oferit o perspectivă anticomunistă, iar unele dintre filmele sale din anii 80 au fost cenzurate sau interzise de oficialii țării. În 1989 a participat la Revoluția Română, făcând parte din cei care au intrat în clădirea Televiziunii Române. Ulterior, Rebengiuc a vorbit împotriva forțelor politice despre care a crezut că reprezintă moștenirea regimului comunist în societatea modernă și a cerut condamnarea retrospectivă a comunismului. A avut o scurtă carieră în politică și, de la mijlocul anilor 1990, a susținut organizații non-guvernamentale.

A fost rector al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București și director al Teatrului Bulandra. Descris drept unul dintre „monștrii sacri ai teatrului și filmului românesc”, în 2008 i-a fost acordat un doctorat onorific din partea UNATC. Pentru popularitatea sa în România, el a primit o ofertă de la Pixar și a asigurat vocea personajului Charles Muntz în 2009 pentru versiunea românească a filmului Up. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Paul Goma, cel care a înfruntat comunismul, a reușit să trimită, acum 42 de ani, o scrisoare către Radio Europa Liberă

(foto curentul.net)

1977: Postul de radio Europa Liberă a transmis scrisoarea deschisă prin care scriitorul Paul Goma se solidariză cu protestatarii anti-comuniști ai Chartei 77 din Cehoslovacia. A fost „actul de naștere” al dizidenței românești.

În 1977, Goma a reușit să trimită la Radio Europa Liberă o scrisoare deschisă în care cerea guvernului României respectarea drepturilor omului în România, pentru care a fost urmărit, arestat și maltratat de Securitate. Însă, fiind bine cunoscut în Occident și repertoriat de organizația neguvernamentală împotriva încălcării drepturilor omului, Amnesty International, Goma nu mai putea fi judecat și condamnat fără a stârni proteste în străinătate.

Paul Goma (n. 2 octombrie 1935, Mana, Orhei, România) este un scriitor român, stabilit la Paris, militant anticomunist, cunoscut pentru atitudinile naționaliste și antisemite și ca negaționist al Holocaustului.

Biografie

Goma s-a născut în Basarabia ca al doilea fiu al unei familii de învățători români. Odată cu cedarea Basarabiei fostei U.R.S.S., în urma Pactului Molotov-Ribbentrop, familia Goma s-a refugiat în România.

În mai 1952, elev în clasa a zecea a liceului „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, Goma a fost convocat la Securitate și reținut opt zile, după care a fost exmatriculat din toate școlile din țară, deoarece susținuse în școală cauza unor persoane anchetate și arestate sub acuzația de anticomunism. A reușit să se înscrie la liceul „Radu Negru” din Făgăraș, pe care l-a absolvit în iunie 1953.

În 1954 a susținut simultan examene de admitere la Universitatea din București la filologie română și la Institutul de literatură și critică literară „Mihai Eminescu”. A reușit la amândouă, dar l-a ales pe ultimul. Între timp Goma devenise membru al Uniunii Tineretului Comunist și apoi, al Uniunii Tineretului Muncitoresc. În toamna anului 1955, a avut dispute la seminarii și cursuri cu profesorii Radu Florian, Tamara Gane, Mihai Gafița, Toma George Maiorescu, Mihail Novicov, iar în iunie 1956 a fost chemat la rectoratul universității pentru a i se atrage atenția. După înfrângerea revoluției maghiare din 1956, în luna noiembrie a aceluiași an, Paul Goma și-a predat în semn de protest carnetul de membru UTM după care, în noiembrie 1956 a fost arestat și acuzat de „tentativă de organizare de manifestație ostilă”.[necesită citare] În martie 1957 a fost condamnat la doi ani de închisoare corecțională, pe care i-a executat la închisorile Jilava și Gherla. Ulterior, a fost trimis cu domiciliu forțat în Bărăgan, la Lătești, azi Bordușani, din județul Ialomița, unde a rămas până în 1964.

Neputându-se reînmatricula în anul III la Institutul „Mihai Eminescu”, în vara anului 1965 a dat din nou examen de admitere la facultatea de filologie a Universității din București.

În 1971, a fost propus pentru a fi exclus din PCR, în care se înscrisese în august 1968, din cauza romanului „Ostinato”, amplu cenzurat în România și publicat integral în Germania Federală, la editura Suhrkamp. Un an mai devreme, la Radio Europa Liberă fuseseră citite fragmente din romanul lui Goma Ușa (noastră cea de toate zilele).

În martie 1977, a publicat în revista „România literară” un scurt articol, „Pământ de flori”, în care se referă la urmările dezastruosului cutremur de pământ de la 4 martie 1977.

În 1977, Goma a reușit să trimită la “Radio Europa Liberă” o scrisoare deschisă în care cerea guvernului României respectarea drepturilor omului în România, pentru care a fost urmărit, arestat și maltratat de Securitate. Însă, fiind bine cunoscut în Occident și repertoriat de organizația neguvernamentală împotriva încălcării drepturilor omului, Amnesty International, Goma nu mai putea fi judecat și condamnat fără a stârni proteste în străinătate. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Desființarea robiei în Țara Românească, decretată de Barbu Știrbei, acum 163 de ani

(foto wikipedia)

1856: Barbu Știrbei decretează desființarea robiei în Țara Românească.

Barbu Dimitrie Știrbei (n. august 1789, Craiova - d. 12 aprilie 1869, Nisa) a fost domn al Țării Românești în perioadele iunie 1849 - 29 octombrie 1853 și 5 octombrie 1854 - 25 iunie 1856.

Robia în țările române a existat în decursul existenței Principatelor Române: Transilvania, Moldova și Țara Românească, până la desființarea sa în 1786 în teritoriile Imperiului Austriac de către Iosif al II-lea, 1855 în Moldova, și 1856 în Țara Românească de către Barbu Știrbei. Robia este un statut de servitudine, având aspecte comune, dar și diferențe, cu șerbia (iobăgia) și cu sclavia. A fost, cu precădere, situația persoanelor de etnie romă. În Moldova au existat robi tătari, capturați în timpul bătăliilor pierdute de ei, și care nu fuseseră răscumpărați de hanii lor.

Din punct de vedere istoric, sclavia înseamnă, prin definiție, negarea egalității între oameni, iar filozofic sclavii erau considerați ca o specie aparte și inferioară.

Punctele comune între robie și sclavie sunt următoarele:

Robii erau proprietatea stăpânului, care dispunea de ei ca de orice alt bun, putând să îi cumpere sau să îi vândă, să-i dăruiască, să-i lase moștenire, precum si dreptul de a fi despăgubit dacă era lipsit de bunul lui (Codul penal al anului 1818 din Țara Românească preciza că „Toți țiganii sunt născuți robi” și că „Țiganii fără stăpân sunt proprietatea statului”); Mărturia lor nu avea valoare juridică și puteau fi pedepsiți fără judecată.

Implicarea în viața politică

Barbu Știrbei era descendent direct al domnului Constantin Brâncoveanu.

Era fratele domnului Gheorghe Bibescu, fiul lui Dimitrie Bibescu și al Ecaterinei Văcărescu. A fost adoptat de unchiul său, marele vornic Barbu Știrbey, cu condiția să-i poarte numele.[3] După ce a studiat istoria și științele de stat la Paris (1817 - 1821), a devenit sub domnia lui Alexandru Ghica visternic (director al visteriei), pentru ca între 1829 și 1847 să ocupe alte funcții importante în administrația publică: ministru de interne, de culte, de justiție etc. și secretarul comisiei de redactare a Regulamentului Organic.

În timpul studiilor la Paris, în 1819, este inițiat într-o lojă masonică.

Domn

Pe tron s-a dovedit a fi un conducător prudent, activ și bun organizator. Greutățile pe care le-a avut de înfruntat, erau: întreținerea armatei de ocupație ruso-turce (sarcină rămasă și după Convenția de la Balta Liman din 1849) și să facă față puterii prea mari avute de comisarii extraordinari. Abia în 1851, după ce țara se înglodase în datorii grele, a putut să obțină retragerea ocupanților. Știrbei, prin economii și controlul sever al cheltuielilor, a reușit să scadă două treimi din datoriile țării și a găsit timp și mijloacele necesare chiar și pentru activități constructive. A ridicat teatrul din București, a redeschis școlile închise pe timpul Revoluției de la 1848, a mai îmbunătățit dispozițiile Regulamentului Organic cu privire la țărani.

Ocupația austriacă. Îngreunarea situației în Principate

Odată cu noua ocupație rusească (octombrie 1853), s-a retras la Viena împreună cu domnul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, de unde au fost rechemați amândoi (octombrie 1854) să domnească sub ocupație austriacă. Deoarece nu mai aveau deplină libertate de a acționa și se aflau sub tutelă străină, au fost nevoiți să accepte decizii controversate, cum ar fi neprimirea emigranților revoluționari în țară. Cum rușii au pierdut războiul Crimeei (1854-1856), Congresul de la Paris (1856) a luat protectoratul pe care îl aveau asupra Principatelor Române, prin care, pe lânga primirea Basarabiei de Sud, obținuseră și dreptul de a se pronunța asupra soartei lor. Imperiul Otoman, care era invitat să convoace adunări în ambele principate sub numele de Divanuri ad-hoc, nu le-a mai prelungit domnia celor doi principi (care erau numiți pe o perioadă de șapte ani, iar termenul expira chiar în 1856), aceștia fiind adepți ai unirii celor două principate. În locul lor au fost numiți caimacami care să prezideze hotărârile poporului. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Reforme fiscale și administrative în Țara Românească, stabilite de Constantin Mavrocordat, acum 278 de ani

(foto wikipedia)

1741: A apărut "Marele Hrisov al lui Constantin Mavrocordat" ce stabilește o serie de reforme fiscale și administrative în Țara Românească. Textul a fost publicat în ziarul "Mercure de France", în iulie 1742.

Constantin Mavrocordat publică în „Mercure de France“ prima „Constituţie” din spaţiul românesc

De numele lui Constantin Mavrocordat, învăţatul fiu al lui Nicolae Mavrocordat – cel care a „inaugurat” suita prinţilor veniţi cu precădere din Fanar, se leagă o intensă activitate de reformator pe care a desfăşurat-o cu scurte pauze, alternativ, în cele două Principate între 1733 şi 1769. Măsurile luate, printre care novatoare la acel moment a fost abolirea şerbiei în Valahia (1748), aveau ca imbold necesitatea reală de a stabiliza masa contribuabililor, subţiată drastic de numeroasele conflicte militare, dar şi de exodul spre Transilvania al populaţiei supuse unei fiscalităţi deopotrivă excesive şi haotice. Nu putem însă neglija influenţa gândirii occidentale, şi în principal a Iluminismului, asupra acestui domn care, grec fiind, cere ca româna să fie folosită în administraţia ţării! Iar relaţiile sale cu gândirea contemporană europeană şi cu centrul său de propagare, Parisul, sunt complexe. (scrie www.historia.ro)

De numele lui Constantin Mavrocordat, învăţatul fiu al lui Nicolae Mavrocordat – cel care a „inaugurat” suita prinţilor veniţi cu precădere din Fanar, se leagă o intensă activitate de reformator pe care a desfăşurat-o cu scurte pauze, alternativ, în cele două Principate între 1733 şi 1769. Măsurile luate, printre care novatoare la acel moment a fost abolirea şerbiei în Valahia (1748), aveau ca imbold necesitatea reală de a stabiliza masa contribuabililor, subţiată drastic de numeroasele conflicte militare, dar şi de exodul spre Transilvania al populaţiei supuse unei fiscalităţi deopotrivă excesive şi haotice. Nu putem însă neglija influenţa gândirii occidentale, şi în principal a Iluminismului, asupra acestui domn care, grec fiind, cere ca româna să fie folosită în administraţia ţării! Iar relaţiile sale cu gândirea contemporană europeană şi cu centrul său de propagare, Parisul, sunt complexe.

Constantin Mavrocordat a fost de șase ori hospodar (domn) al Țării Românești și de patru ori hospodar al Moldovei.

Biografie

Constantin Mavrocordat s-a născut la 27 februarie 1711 la Constantinopol și a fost fiul domnitorului grec Nicolae Mavrocordat și al Pulcheriei Mavrocordat, fiind crescut în țară.

A fost un om învățat ca și tatăl său și era pătruns de ideile filozofice și reformatoare ale veacului al XVIII-lea. Domnia a obținut-o fiind ales de boieri. După două domnii scurte în Țara Românească, a fost mutat în Moldova și unde, pentru a-și recâștiga tronul pierdut, contrar firii sale, a trebuit să mărească dările ca să-i poată cumpăra pe turci.

Reîntors în Țara Românească în 1735, a început să facă reforme, influențat fiind și de reformele austriece din Oltenia. Desființează unele impozite indirecte, ca „văcăritul” și „pogonăritul” și introduce o taxă generală de 10 lei pe an, plătibilă în 4 „sferturi”. Îi eliberează pe țărani dându-le dreptul să se mute de pe o moșie pe alta, răscumpărându-și libertatea cu 10 bani, plătiți boierului respectiv. Pe țăranii boierești îi obligă la dijmă și 12 zile de lucru pe an, în Muntenia, și 24 în Moldova (În țările învecinate, Transilvania, Polonia, Rusia, Prusia orientală, numărul zilelor de clacă ajungeau chiar la mai multe pe săptămână). Pe boieri îi recompensează printr-un anumit număr (60 la un boier mare) de scutelnici, care nu plăteau bir decât boierului și de scutirea de orice bir pentru visterie. În județe a numit ispravnici cu un rol judecătoresc și administrativ foarte întins.

În același an, 1735, la un an de la aprinderea luminilor primei loji masonice autohtone de către secretarul său, Anton Maria del Chiaro, fondează la Iași, Loja Moldova.

În urma războiului ruso - turco - austriac (1736-1739), înlăturând diversele combinații ale puterilor, obține reunirea Olteniei la Țara Românească, prin Tratatul de la Belgrad din 1739.

Toate aceste reforme le aplică și în Moldova, atunci când este numit domn.

În timpul domniilor avute, a căutat să îmbunătățească starea supușilor. A fost domnul care a suprimat iobăgia în țările române: “mai întâi rumânia în Țara Românească (1746), apoi vecinia în Moldova (1749)”.

S-a îngrijit și de cele câteva școli existente, de cultura preoților, cărora le cerea să știe carte românească. A pus să se tipărească și cărți bisericești în românește.

În 1769, în timpul războiului ruso-turc, Constantin Mavrocordat cade prizonier la Galați și este ucis de un soldat rus. Totuși, a fost adus la Iași și înmormântat cu onorurile cuvenite unui domn, la 23 noiembrie 1769.

A fost căsătorit de două ori. Prima dată, în 1728, cu Smaranda Cantacuzino, decedată în 1730 cu care nu a avut copii. A doua a fost în 1732 cu Ecaterina Rosetti (1712-1775), cu care a avut trei fii, Ion Mavrocordat (n. 1740), Alexandru Deli-Bei (1742-1812), Demetre (1744-1817), Maria Balș (d. 1770), Ecaterina Racoviță. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Legea persoanelor juridice - dizolvarea unor organizații politice antinaționale (acum 95 de ani) De ce?

(Ion I. C. Brătianu şi generalul francez Henri Berthelot, la I.A.R. Braşov, foto http://enciclopediaromaniei.ro)

1924: Legea persoanelor juridice preciza condițiile care se cereau îndeplinite de o organizație spre a obține calitatea de persoană juridică. Prin această lege, s-a creat cadrul juridic pentru dizolvarea unor organizații politice antinaționale.

LEGE Nr. 21 din 6 februarie 1924 pentru PERSOANELE JURIDICE (Asociaţii şi Fundaţii)

EMITENT: PARLAMENTUL;

Publicat în MONITORUL OFICIAL NR. 27 din 6 februarie 1924

Capitolul 1I. Dispoziţii generale A. Personalitatea juridică

Articolul 1. Persoanele juridice de drept public se creează numai prin lege. Asociaţiile şi fundaţiile, fără scop lucrativ sau patrimonial, create şi organizate de particulari, nu pot dobîndi personalitatea juridică decît în condiţiile legii de faţa. Ele sînt considerate persoane juridice de drept privat. Societăţile şi asociaţiile prevăzute de codurile de comerţ şi alte legi vor avea acelaşi caracter şi rămîn supuse dispoziţiilor acelor legi. Articolul 2. Persoanele juridice de drept privat existente la data promulgării legii de faţa vor continua sa funcţioneze potrivit dispoziţiilor legilor, hotărîrilor sau actelor care le-au constituit şi care vor fi contrare dispoziţiilor de ordine publică ale acestei legi. Ele sînt obligate însă, ca în termen de şase luni de la promulgarea acestei legi sa comunice grefei tribunalului, în circumscripţia căreia funcţionează administraţia lor principala, titlurile pe temeiul cărora au dobîndit personalitatea juridică, statutele sau actele constitutive, precum şi informaţiile ce se vor cere prin regulamentul de aplicaţie al acestei legi. Grefa tribunalului este obligată a înscrie organizaţia sau aşezămîntul în registrul persoanelor juridice. Contravenienţii la aceasta dispoziţie cad sub prevederile art. 94 din această lege. Articolul 3. Asociaţiile şi aşezămintele fără scop lucrativ sau patrimonial nu pot dobîndi personalitatea juridică decît pe temeiul unei decizii motivate a tribunalului civil în circumscripţia căreia s-au constituit. Aceasta decizie nu se poate da decît la cererea celor interesaţi: a) După ce s-a cerut avizul ministerului în competenţa căruia cade scopul asociaţiei sau aşezămîntului; b) După ce s-a ascultat concluziile ministerului public şi s-a constatat ca statutele sau actele constitutive, compunerea organelor de direcţie şi administraţie şi celorlalte condiţii, nu contravin la dispoziţiile legii de faţa. Părţile interesate, ministerul competent şi reprezentantul ministerului public au dreptul de apel potrivit art. 90. (rezumat legislatie.just.ro)

Datorită aplicării doctrinei liberale „prin noi înşine”, economia românească a cunoscut un ritm rapid de refacere până în 1923, după care a înregistrat o creştere cu adevărat spectaculoasă, ale cărei efecte s-au resimţit şi în prima parte a guvernării ţărăniste, până la declanşarea „marii recesiuni” globale din 1929. Totodată, articolul 19 din Constituţie menţiona că zăcămintele miniere, precum şi bogăţiile de orice natură ale subsolului sunt proprietatea statului. Ramura cea mai dinamică a fost industria, progresul datorându-se politicii guvernamentale care a vizat încurajarea promovarea şi apărarea industriei naţionale [48]. Iniţiatorul acestor politici a fost Vintilă Brătianu. El a promovat o serie de acte legislative precum legea privind comercializarea şi controlul întreprinderilor de stat economice ale statului (7 iunie 1924) , legea energiei (4 iulie 1924), dar cea mai importantă măsură a fost adoptarea legii minelor (4 iulie 1924). Aceasta prevedea articole speciale prin care se favorizau capitalul, munca şi iniţiativa românească şi se puneau piedici în calea pătrunderii de capital străin: 50 plus 1% din capitalul societăţilor să fie deţinut de cetăţeni români. Europa s-a arătat reticentă faţă de adoptarea acestei măsuri acuzând protecţionismul brătienist, dar poziţia prim-ministrului român a fost de neclintit. (rezumat http://enciclopediaromaniei.ro)

https://rural-braila.blogspot.com

La mulți ani! Anișoara Cușmir, atletă brăileancă – record mondial la săritura în lungime acum 36 de ani

(Anișoara Cușmir, foto wikipedia)

1983: Anișoara Cușmir realizează un nou record mondial de sală la săritura în lungime (6,92 m).

Anișoara Cușmir-Stanciu (n. 28 iunie 1962, Brăila) este o atletă română, laureată cu aur la Los Angeles 1984 la săritură în lungime. Sportivă la Clubul "Steaua" în anul 1984 a primit gradul de locotenent, ulterior în 1988 a devenit locotenent major. După retragerea din activitatea competițională a devenit antrenoare la Secția de atletism a Clubului Steaua. (scrie wikipedia)

La 1 august 1982, Anişoara Cuşmir şi Vali Ionescu au doborât succesiv recordul mondial la săritura în lungime, pe Stadionul „23 August“ . Numeroase recorduri, îndeosebi naţionale, au fost doborâte pe Stadionul „23 August". Cele mai importante rezultate au fost obţinute la săritura în lungime, unde s-au stabilit două performanţe mondiale.

Încă din acea vreme, atletismul românesc începuse să propulseze campioni de anvergură mondială. Între 1957 şi 1967, Iolanda Balaş s-a remarcat printr-o serie de 140 de concursuri câştigate (la rând!) şi 14 recorduri mondiale la săritura în înălţime. Sportiva, originară din Timişoara, a cucerit titlul olimpic în 1960 şi 1963, obţinând două europene şi o medalie de argint în aceeaşi probă. Lista performerilor de talie internaţională le mai cuprinde pe Mihaela Peneş (aruncarea suliţei), ocupanta locului 1 la Jocurile Olimpice din 1964 şi clasată pe 2 la JO 1968, Lia Manoliu (aruncarea discului) şi Viorica Viscopoleanu (săritura în lungime), amândouă medaliate cu aur la JO 1972.

Săritura în lungime, o probă a româncelor

În 1 august 1982, pe Stadionul „23 August" s-a desfăşurat unul dintre cele mai palpitante dueluri atletice văzute la noi, vreodată. Cel de la săritura în lungime, dintre Anişoara Cuşmir şi Vali Ionescu. Prima a reuşit 7,15 m, ameliorând cu 6 centimetri recordul mondial deţinut atunci de Vilma Bardauskiene. Stelista nu s-a bucurat mult timp de reuşita ei pentru că în acelaşi concurs Ionescu a sărit 7,20 m. Ierarhia aceasta s-a repetat la Campionatele Europene de la Atena, din septembrie. (scrie adevarul.ro)

https://rural-braila.blogspot.com