Ion Popescu GOPO, artist plastic, premiat acum 61 de ani, la Cannes, cu “Palme d'Or”

        1957: Regizorul Ion Popescu-Gopo a fost premiat la Cannes cu Marele Premiu “Palme d'Or” pentru scurt metraj, pentru filmul de desen animat „Scurtă istorie".

               Istorie:

        Ion Popescu-Gopo (n. 1 mai 1923, București; d. 29 noiembrie 1989, București) a fost un artist plastic român, creatorul a nenumărate filme de desen animat în care personajul principal era „omulețul lui Gopo”, o creație proprie care l-a făcut celebru și i-a câștigat câteva premii naționale și internaționale, actor, editor de film, scenarist și regizor de film. Gopo s-a impus, prin creațiile sale artistice, ca o mare personalitate a cinematografiei românești, câștigând, în 1957, premiul "Palme d'or" la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, Franța, cu filmul de scurt metraj “Scurtă istorie”. A primit titlul de Artist Emerit (anterior anului 1962).

        Pseudonimul său de “Gopo” provine de la numele de familie ale părinților săi, numele de fată al mamei sale, Gorenco, și numele tatălui, Popescu.

                     Omulețul lui Gopo

      Fiind un spirit inovator și nonconformist, Gopo a încercat întotdeauna să depășească barierele tehnice și modelele, străduindu-se să fie un pionier în tot ce a întreprins. „Omulețul lui Gopo”, sau, mai simplu, „omulețul”, creația lui Ion Popescu-Gopo, este personajul nud și schițat din câteva linii, care interpretează însă atât de complet problemele lumii contemporane.

        Mai târziu a mărturisit că nereușind să realizeze desene animate de perfecțiunea tehnică a filmelor americane de animație, Gopo a inițiat o revoltă anti-Disney:„Când am văzut că nu pot să egalez perfecțiunea lui tehnică, am început să fac filme anti-Disney. Deci, frumusețe-nu, culoare-nu, gingășie-nu. Singurul domeniu în care puteam să-l atac era subiectul.” - Ion Popescu-Gopo.

      Primul său succes, Marele Premiu (Palme d'or) la Cannes (1957) cu “Scurtă istorie”, a fost și cel mai mare. Iată cum a apreciat la vremea respectivă Georges Sadoul inovația lui Gopo: „Filmul său acumulează în zece minute idei poetice, într-o povestire umoristică plină de ritm și imaginație. Este foarte important că filmul său nu datorează cu rigurozitate nimic nici lui Disney, nici lui Grimault, nici școlii cehoslovace, nici celei sovietice. Acest filmuleț a fost la Cannes o descoperire care trebuia semnalată prin strălucirea unui mare premiu.”. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

În 1972, acum 46 de ani, a fost inaugurată hidrocentrala “Porțile de fier” - istorie

                 1972: A fost inaugurat Sistemul hidroenergetic “Porțile de Fier I”, cu o putere de 1050 MW, în partea românească și tot atât în partea iugoslavă; lucrările sistemului au început în septembrie 1964.

              Hidrocentrala “Porțile de Fier I” (în sârbă Хидроелектрана Ђердап) este cea mai mare hidrocentrală de pe fluviul Dunărea și are o putere instalată de 1080 MW. În aval există și hidrocentrala Porțile de Fier II, cu puterea instalată de 250 MW. Ambele hidrocentrale sunt exploatate în parteneriat cu partea sârbă, centralele română și sârbă la "Porțile de Fier I" cumulând 2160 MW, iar cele de la "Porțile de Fier II" cumulând 500 MW; capacitatea maximă a turbinelor este de 8700 m³/s. Centrala "Porțile de Fier I" este amplasată la 15 km amonte de orașul Drobeta Turnu-Severin, iar centrala “Porțile de Fier II” la 60 km în aval.

            Navigația pe Dunăre este asigurată prin ecluze realizate pe ambele maluri la ambele obiective, ele având împreună o capacitate de trafic de 52,4 milioane tone/an pentru ecluzarea pe câte un sens și 37.2 milioane tone/an pentru ecluzarea în ambele sensuri.

            Sistemul “Porțile de Fier I” este una din cele mai mari construcții hidrotehnice din Europa și cea mai mare de pe Dunăre. Lacul său de acumulare, cu un volum de peste 2200 milioane mc, se întinde de la baraj până la confluența cu râul Tisa. Lacul cuprinde în principal zona Defileului Dunării, cel mai mare defileu din Europa, cuprins între localitațile Baziaș și Orșova. Zona “Porțile de Fier” are un bogat potențial arheologic, istoric și turistic. Pentru protejarea habitatului său natural deosebit, regiunea defileului Dunării a fost inclusă în Parcul Natural “Porțile de Fier”.

            Regiunea “Defileul Dunării” reprezintă una din cele mai pitorești și atractive zone turistice, atât prin frumusețile naturale ale regiunii cât și prin monumentele istorice datând din perioada Imperiului Roman. Ruinele castrului roman Drobeta și ale podului construit de împăratul roman. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Restaurantul Kiseleff Brăila – istorie

       

           În anii 1833-1834, din ordinul generalului Pavel Kiseleff, la un km de centrul orașului Brăila, se ridica un monument menit să amintească urmașilor că pe acel loc, în timpul campaniei ruso-turce, o ghiulea dușmană a căzut chiar lângă țarul Nicolae I, pe când acesta inspecta fortificațiile.

         Monumentul, ridicat din inițiativa administrației ruse, în anii redesteptării orașului la o nouă viață românească, a rămas profund întipărit în conștiința brăilenilor, ca un simbol al eliberării fostei raiale după trei secole de stăpânire otomană.

       Deși s-au scurs aproape opt decenii de când monumentul a fost ras din temelii, și azi tinerii își pierd pașii pe aleile umbroase ale parcului "Monument", bunicii își plimbă nepoții la "Monument" iar amatorii de întreceri sportive își consumă energia pe stadionul din "Monument".

                    Istorie:

      La sfârșitul lunii iunie 1833, “Ocarmuirea județului Brăila” - reprezentată prin Iancu Slatineanu - de comun acord cu Maghistratul orașului, făceau pregătiri febrile în vederea apropiatei sosiri a generalului Pavel Kiseleff: se primeneau casele lui Pavel Rubini, se luau măsuri pentru luminarea feerică a "pieții bisericii" (Sf. Arhangheli), a "ulițelor targului" și în special "cele două porți din capetele uliții Kiseleff, se procura iarbă de pușcă pentru "slobozirea tunurilor".

       Orășenii aveau să asiste la un dublu eveniment: aniversarea zilei onomastice a înaltului oaspete (care urma să țină două zile 28 si 29 iunie) și "tirimonia la radicarea monumenturilor"(sic!) stabilită pentru întai iulie.

            Un document datat din chiar ziua inaugurării și semnat de P. Kiseleff, se refera la menirea acestui simbol în piatră și metal, amplasat în "însuși acel loc unde, în vremea blocatarisirii cetății Brăilei, în războiul anului 1828 cu Poarta Otomanicească, aproape de împărăteasca sa mărire a căzut o ghiulea turcească". În continuare, el cerea Maghistratului orașului Brăila să dea "tot ajutorul inginerului Blarenberg", însărcinat cu săvârșirea acestei lucrări a "monumentului".

          Se știe că între anii 1830-1837, la conducerea județului Brăila se afla paharnicul Iancu Slatineanu, om remarcabil și bun gospodar, lăudat de contemporani (români și străini) pentru realizările sale. Vizita la Brăila a însuși generalului adjutant Kiseleff este o dovadă certă a prețuirii de care se bucura acest "Richelieu al Brăilei" - cum era supranumit ocarmuitorul. (scrie brailadealtadata.blogspot.ro/)

https://rural-braila.blogspot.com

Dumitru Prunariu – primul român în cosmos acum 37 de ani, cum și de ce?

               1981: Primul zbor al unui român în spațiul cosmic, Dumitru Prunariu, cu nava Soiuz–40. Zborul a durat 7 zile, 20 de ore și 42 de minute, activitatea spațială desfășurându–se la bordul stației orbitale „Saliut 6".

             Născut în orașul Brașov la 27 septembrie 1952, Dumitru Prunariu a absolvit Liceul de cultură generală nr. 4 (actualul Colegiu Național "Grigore Moisil") din orașul natal în anul 1971. Tatăl său era de profesie inginer, iar mama cadru didactic la o școală generală.

            Micul Prunariu și-a început calea spre stele de la cercul de aeromodelism de la Casa pionierilor din Brașov, unde construia modele de planoare și de avioane, visând să devină constructor de aparate de zbor. Avea 17 ani când a dobândit premiul republican la Concursul de creații tehnice „Minitehnicus”. Cu această ocazie a primit carnetul de membru Minitehnicus nr. 103. 11 ani mai târziu avea să devină cel de-al 103-lea pământean care a ajuns în Cosmos.

           În timpul stagiului militar efectuat în cadrul Școlii de ofițeri de rezervă aviație de la Bacău, în mai 1977, comandantul de atunci al unității militare, locotenentul-colonel Ioan Stahie (cel care mai târziu va fi obligat de conducerea superioară să-si schimbele numele în Săndulescu, avansând ierarhic până la gradul de general de aviație și îndeplininind spre sfârșitul carierei (1997) funcția de comandant al Aviației și Apărării Antiaeriene a Teritoriului), a intrat la curs și i-a anunțat pe inginerii militari TR că se fac selecționări pentru programul Intercosmos. 17 dintre ei au acceptat. După efectuarea testelor medicale la București, toți 17 au fost respinși. Motivul respingerii lui Prunariu a fost faptul că la probele de efort, pe fondul unei gripe de moment, i se depistaseră perturbații ale parametrilor inimii. La două luni după respingere, dosarele a cinci candidați între care și Prunariu au fost reluate, acesta reușind de data aceasta să treacă cu succes de toate probele. Din toate grupele de selecție au rămas în acea fază șapte candidați, doi au renunțat din motive personale, iar încă doi au fost eliminați la ultimele faze de testare efectuate în țară.

          Dumitru Prunariu finalizează, în septembrie 1977, cursurile Școlii de ofițeri de rezervă aviație din Bacău, cu gradul de sublocotenent în rezervă.

        

      La 12 mai 1981, Dumitru Prunariu a fost confirmat în mod oficial ca primul nominalizat în cadrul zborului spațial româno-sovietic, alături de cosmonautul sovietic colonel Leonid Popov - comandant de echipaj. Acesta era un cosmonaut experimentat și mai efectuase un zbor cu o durată de 186 de zile, la bordul stației cosmice „Saliut-6".

       

       La 14 mai 1981 a devenit primul și singurul român care a zburat vreodată în spațiul cosmic. A participat la misiunea Soiuz 40 din cadrul programului spațial „Intercosmos” și a petrecut în spațiu 7 zile, 20 de ore și 42 de minute. Este de profesie inginer aeronautic. A fost pe rând ofițer inginer în cadrul Comandamentului Aviației Militare, șef al Aviației civile române, președinte al Agenției Spațiale Române, ambasador al României în Federația Rusă, președinte al Comitetului ONU pentru Explorarea Pașnică a Spațiului Extra-atmosferic (UN COPUOS), președinte al Asociației Exploratorilor Spațiului Cosmic (ASE), vice-președinte al Comitetului de Relații Internaționale al Agenției Spațiale Europene (ESA). În prezent are gradul de general-locotenent în rezervă. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Acum 182 de ani portul Brăila primeşte regim porto-franco prin decret domnesc

              "Nu Brăila este fiica Principatului Ţării Româneşti, ci ea este maica acestuia”. Citatul îi aparţine marelui istoric Nicolae Iorga, care astfel recunoaşte rolul strategic pe care oraşul dunărean l-a avut în dezvoltarea Ţării Româneşti. De-a lungul veacurilor, comerţul brăilean a fost unul înfloritor, însă perioada sa de avânt maxim a fost după 1836, când Brăila a căpătat statut de porto-franco.

           „După eliberarea de sub turci, din 1829, Brăila a devenit cel mai important port maritim de pe Dunăre al Ţării Româneşti. Tratatul de la Adrianopol, din 2 septembrie 1829, a abolit monopolul turcesc asupra comerţului Ţărilor Române. Astfel, Ţara Românească, prin portul Brăila, poate să realizeze un comerţ liber, supus doar cererii şi ofertei. În 1836, prin ofis (decret n.n.) domnesc, s-a institut la Brăila regimul de porto-franco, care însemna că toţi aceia care făceau comerţ aducând sau scoţând mărfuri pe apă erau scutiţi de taxe. Asta a dus la o intensificare semnificativă a schimburilor comerciale. Iniţial, comerţul prin portul Brăila s-a concentrat pe grâne sau lemn în stare brută, sub formă de buşteni. După 1860 – 1870, mărfurilor tradiţionale li s-a adăugat o marfă nouă: petrolul”, ne-a explicat prof. dr. Ionel Cândea, directorul Muzeului de Istorie „Carol I” Brăila. După instituirea regimului de porto-franco, perioada care a urmat din secolul al XIX-lea a fost înfloritoare pentru oraşul Brăila, care cunoaşte multe modificări şi realizări: pavaj şi felinare pe străzi, farmacii, staţie meteo, spital militar, Parcul Belvedere, înfiinţarea unor tipografii, a unei bănci, a unei cazarme şi a unui teatru, deschiderea unei şcoli de fete, a unui gimnaziu şi construirea docurilor, a căilor ferate şi a mai multor fabrici. În 1888, s-a utilizat aici pentru prima dată în ţară betonul armat. În primul an al noului secol au fost introduse tramvaiul şi becul electric. Se dezvoltă puternic învăţământul şi cultura sistemul bancar, susţinute de comerţul înfloritor. …

         

      Brăila a fost printre primele româneşti care au beneficiat de iluminat public cu lămpi de petrol, în 1858. Anghel Saligny a folosit pentru prima dată betonul armat la Brăila, pentru a construi cheiurile şi danele oraşului, în perioada 1883 – 1892. Vaporul cu aburi „Orient” a fost prima navă românească de transport pasageri pe Dunăre, plecând de la Brăila, în 1895. Tot la Brăila s-a pus în funcţiune prima uzină electrică, la doar 13 ani de la apariţia invenţiei lui Edison. O fabrică de celuloză din stuf deschisă în 1906 a fost prima iniţiativă de valorificare a stufului din Balta Brăilei. Tot aici s-a dat în funcţiune, în 1912, cel mai mare castel de apă din ţară, cu o capacitate totală de 1.200 metri cubi. (foto si informaţii: adev.ro/nkygh1)

https://rural-braila.blogspot.com

Acum 170 de ani se elaborează un program – legământ pentru reformarea patriei

    
   1848: Revoluționarii moldoveni refugiați în Transilvania elaborează, la Brașov, programul–legământ „Prințipiile noastre pentru reformarea patriei". Este documentul care sintetizează dezideratele românești: „Unirea Moldovei și Țării Românești într–un singur stat neatârnat românesc".

                 “Prințipiile noastre pentru reformarea patriei” (Brașov, mai 1848)

         Programul revoluționarilor moldoveni redactat la Brașov:

     „1. Desființarea boierescului și a orice alte dări a lăcuitorilor săteni către proprietari.

      2. Ridicarea beilicurilor, a lucrului șoselelor și a tuturor împovorărilor fără plată către stăpânire.

       3. Împroprietărirea lăcuitorilor fără nici un fel de răscumpărare din partea lor.

      4. Nimicirea tuturor privilegiilor și, prin urmare, deopotrivă purtare a sarcinilor statului de către tot poporul îndeobște, precum și de o potrivă împărtăsire a lui la toate driturile politice și țivile.

    5. Întemeierea instituțiilor țării pe toate prințipiile de libertate, de egalitate și de frățietate, dezvoltate în toată întinderea lor.

     6. Unirea Moldovei și a Valahiei într-un singur stat neatârnat românesc.

                                                                                             12/24 Maiu 1848

                                                                                                     Brașău

        Semnează: Teodor Sion, Costachi Negri, L. Roset, Frații Vasili și Ion Alecsandri, George Cantacuzin, M. Costache, A. Rusu, Grigori Balș, Zaharia Moldovanu, P. Cazimir, Ioan T. Curius, Georgie Sion, N. Ionescu.

       Sursa transcrierii: Cornelia Bodea, 1848 la români. O istorie în date și mărturii, vol. I, București, 1982".

      Sursa imaginii: România. Evoluție în timp și spațiu. Album, București, 1996.
(scrie www.dacoromanica.ro)

            “În anul 1848, în cele trei țări românești s-au aprins flăcările revolutiei burghezo-democratice, iar orașele Iași, București și Blaj au reprezentat trei focare de importanță ale revoluției române, o mișcare care a fost inspirată de către revoluțiile din mai multe țări europeane din același an.

             Dezideratele românești au fost făcute publice în timpul revoluției de la 1848 prin revendicarea unirii, o preocupare majoră a revoluționarilor din toate provinciile istorice românești, dar în același timp era și o luptă împotriva vechii orânduiri și pentru dreptate socială.” (scrie www.glasul.info)

https://rural-braila.blogspot.com

Bob Marley – regele reggae – a decedat acum 37 de ani, la vârsta de 36 ani!

               Robert Nesta "Bob" Marley (n. 6 februarie 1945, Jamaica - d. 11 mai 1981, Miami, SUA) a fost un cantautor jamaican, muzician și chitarist care a dobândit faimă și recunoștință internațională, combinând în mare parte reggae, ska și rocksteady în compozițiile sale. Începând în 1963 cu grupul “The Wailers”, a inițiat o compoziție și un stil vocal distinctiv care mai târziu va rezona cu audiențe în toată lumea. “The Wailers” vor lansa unele dintre primele înregistrări reggae cu producătorul Lee "Scratch" Perry.

                După ce “The Wailers” s-au despărțit în 1974, Marley a urmat o carieră solo, odată cu mutarea lui în Anglia, care a culminat cu lansarea albumului “Exodus” în 1977, care i-a stabilit reputația în întreaga lume și i-a produs statutul ca fiind unul dintre artiștii cu cele mai mari vânzări din toate timpurile, cu vânzări de peste 75 de milioane de înregistrări. “Exodus” a stat în topurile britanice pentru cincizeci și șase de săptămâni consecutive. Acesta includea patru hit single-uri în Marea Britanie: "Exodus", "Waiting in Vain", "Jamming" și "One Love". În 1978 a lansat albumul Kaya, care a inclus hit single-urile "Is This Love" și "Satisfy My Soul".

               Diagnosticat cu un tip de melanom malign în 1977, Marley a murit pe 11 mai 1981, în Miami, la vârsta de 36 de ani. El a fost un practicant “Rastafari” care s-a inspirat în muzica lui cu un sens de spiritualitate. Este considerat unul dintre cei mai influenți muzicieni din toate timpurile și creditat cu popularizarea muzicii reggae în întreaga lume, fiind și un simbol al culturii și identității jamaicane. Marley a evoluat de asemenea într-un simbol global, care a fost comercializat la nesfârșit printr-o varietate de medii. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com