Acum 126 de ani Thomas Bouly a inventat aparatul de cronofotografie – cinematograf

       

         1892: Pentru prima oară în istoria tehnicii, o invenție - aparatul de cronofotografie al francezului Leon Bouly – este denumită cinematograf.

        Thomas Guillaume Bouly (1872-1932) este inventator francez și creator al termenului de cinematografie. Foarte puțin se cunoaște despre el, cu excepția faptului că, după ce a construit dispozitive de cronofotografie, a depus pe 12 februarie 1892 brevetul unui aparat foto și optic reversibil pentru analiză și sinteză mișcări, spune "Cynématographe Léon Bouly". La 27 decembrie 1893, el a făcut o corectare a numelui camerei sale, care a devenit cinematograf.

        Conform descrierii acestui aparat foto, este teoretic capabil să fotografieze și, de asemenea, proiecția de fotografii în mișcare. Foloseste un film Eastman acoperit pe o parte cu o emulsie fotosensibila fara perforatii si include toate principiile necesare pentru imaginile in miscare: sistem de alimentare cu film intermitenta sincronizat cu obturatorul.

      

     Ignorat în istoria generală a Cinema Georges Sadoul (1950) sau în istoria cinematografiei Jean Mitry (1965), numele lui Léon Boully este acum citat în lucrări mai recente care recunosc astăzi, cu său brevet (nr. 219.350), el a fost, în fața fraților Lumière, cel care și-a imaginat folosirea unui amestec de greacă veche și latină pentru a-și desemna mecanismul și știm cât de succes a fost acest cuvânt / kínēma, "mișcare" și scriere / scriere, "artă de scriere, scriere"). Rețineți că, în 1891, Thomas Edison a numit Kinetograph dispozitivul de luare animat vederi fotografice pe care a proiectat și a fost dezvoltat asistentul său, William Kennedy Dickson, care a fost originea primelor filme ale cinema, din 1891. Acest termen de kinetograf (după vechile kineto-greci și graphein, care semnifică respectiv "mișcarea" și "a scrie") a servit ca bază pentru numirea cinematografiei în mai multe limbi decât latină. Kino, în germană și rusă, și în multe alte limbi3, se referă la cinema. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

De ce Mareşalul Antonescu negociazã cu Hitler, în 1942, ce s-a întâmplat?

     

      Întâlnirea mareşalului Ion Antonescu cu Hitler, la Cartierul general al acestuia din Prusia orientală. Conducatorului român i s–au dat asigurări că Germania nu va permite Ungariei şi Bulgariei să atace România şi i s–a cerut sporirea contribuției de război.

         Ion Antonescu a decis intrarea României în al Doilea Război Mondial de partea puterilor Axei, pe baza promisiunilor lui Adolf Hitler că teritoriile românești pierdute în 1940 ca urmare a Dictatului de la Viena și Pactului Ribbentrop-Molotov vor fi retrocedate României sub presiunile Germaniei. Politica sa externă s-a dovedit, inițial, câștigătoare, România reușind să dobândească pentru scurt timp teritoriile cedate Uniunii Sovietice și Transnistria.

     

         Soarta războiului antisovietic fiind întoarsă la Stalingrad şi teritoriile estice ocupate de Armata Roşie, Antonescu a fost demis de la conducerea statului de către rege, prin lovitura de stat de la 23 august 1944, fiind arestat şi predat spre pază comuniştilor, apoi deţinut în Uniunea Sovietică. La 17 mai 1946 a fost condamnat la moarte pentru crime de război de Tribunalul Poporului din Bucureşti. La 1 iunie 1946 a fost executat prin împuşcare la închisoarea Jilava. Antonescu rămâne un personaj istoric controversat şi polarizant.

       Ion Antonescu a fost un militar și om de stat român, ofițer de carieră, general, șeful Biroului Operațiilor din Marele Cartier General al Armatei în Primul Război Mondial, ataşat militar la Londra şi Paris, comandant al Școlii Superioare de Război, şef al Marelui Stat Major şi ministru de război, iar din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944 a fost prim-ministru al României şi Conducător al Statului. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Cum s-a produs prima coliziune între doi 

sateliti artificiali acum 9 ani

        In 2009: Pentru prima dată are loc coliziunea a doi sateliți artificiali care orbitau în jurul Pământului.

       Aparatele de zbor: Kosmos-2251 era un satelit de comunicație din constelația de sateliți Strela cu o masă de 900 de kilograme. A fost lansat de pe o rachetă Kosmos-3M pe 16 iunie 1993. A fost scos din uz înainte de ciocnire, rămânând pe orbită ca deșeu spațial.

                Iridium 33, un satelit de 560 de kilograme, care făcea parte din constelația Iridium formată din 66 de sateliți de comunicații, a fost lansat pe 14 septembrie, 1997, cu o rachetă Proton.

Coliziunea s-a produs la ora 16:56 UTC la 789 km deasupra Peninsulei Taimîr, în Siberia; viteza sateliților în timpul coliziunii a fost estimată la 11,7 km/s.

       

        Ciocnirea a implicat sateliții Iridium 33 și Kosmos-2251, deținuți de Iridium Satellite LLC și de Forțele Aeriene Ruse, aceștia fiind distruși în totalitate. În timp ce satelitul Iridium a fost operațional până la momentul impactului, satelitul rus era scos din uz de mai mulți ani. Kosmos-2251 a fost lansat în 1993, iar funcționarea sa a încetat doi ani mai târziu. Rusia nu a comentat acuzațiile referitoare la faptul că satelitul a fost scăpat de sub control.

              NASA a raportat că în urma evenimentului a rezultat o mare cantitate de deșeuri. Conform informațiilor din martie 2010, U.S. Space Surveillance Network a catalogat 1740 de resturi ale coliziunii, în timp ce alte 400 de rămășițe așteaptă catalogarea. Agenția spațială americană a precizat că riscul pentru Stația Spațială Internațională, care orbitează la o distanță de aproximativ 430 km sub punctul de coliziune, este minim, așa cum s-a întâmplat și în cazul lansării programate la sfârșitul lunii februarie a anului 2009.

              Totuși, oameni de știință chinezi au susținut că resturile pun în pericol sateliții de orbită solar-sincronizată ai Chinei aflați în acel moment în spațiu.

                 Câteva coliziuni mai mici au avut loc înaintea acesteia, incluzând coliziunea dintre naveta DART și MUBLCOM, dar și cele trei ciocniri ale stației spațiale Mir cu navetele Progress M-24, Progress M-34, și Soyuz TM-17, survenite în timpul încercărilor de cuplare. De asemenea, în 1996, satelitul Cerise s-a ciocnit cu resturi spațiale.

https://rural-braila.blogspot.com

Înțelegerea Balcanicã

    

      1934: Semnarea, la Athena, de către reprezentanții României, Iugoslaviei, Greciei și Turciei a “Pactului Înțelegerii Balcanice” (cu un protocol și o anexă secretă), care stipula, printre altele, că statele semnatare "își garantează mutual securitatea frontierelor balcanice" și "își iau obligația de a nu întreprinde nici o acțiune politică față de alt stat balcanic nesemnatar al pactului fără avizul mutual prealabil al celorlalți semnatari și de a nu lua nici o obligație față de oricare alt stat balcanic fără cunoștința prealabilă a celorlalte părți". Inițial a fost concepută ca un pact în cinci, însă Bulgaria a refuzat oferta.

              Redresarea economică

     În domeniul politicii economice, o caracteristică a guvernării liberale tătăresciene a fost intervenția statului, având drept scop amplificarea și concentrarea efortului național de dezvoltare a economiei. Guvernarea Tătărescu a pornit de la premisa că, în mod provizoriu, pentru a revigora economia era necesară introducerea unui dirijism care să se substituie inițiativei private. Implicarea aceasta directă a statului a adus efecte pozitive economiei românești: contingentarea importurilor, controlul devizelor, sporirea unor taxe vamale la import, acordarea de prime de export, investiții, legislație de încurajare pentru unele ramuri ale industriei etc.

       Toate aceste măsuri ce vizau relansarea economiei naționale au făcut din depășirea crizei economice cheia de boltă a guvernării tătăresciene, alături de problema înarmării naționale. Dar saltul economic pe care l-a făcut România în această perioadă a contribuit din plin la asigurarea prosperității firmelor legate de camarilă (apropiații regelui) și, într-o mai mică măsură, la creșterea nivelului de trai al populației.

           Întregul complex de măsuri adoptate în legislața 1934-1937 a impulsionat economia națională, care a cunoscut o serie de prefaceri cantitative și calitative, insuficiente însă pentru a reduce distanța ce ne separa de statele industriale, deoarece creșterea economică a României era periferică și conjuncturală, generând posibilități reduse de schimbări structurale socio-economice, chiar pe termen lung. 

               Slăbirea sistemului democratic

          Dacă în plan economic, guvernarea Gh. Tătărescu a reprezentat un relativ succes, în ceea ce privește menținerea regimul democratic lucrurile nu stau deloc la fel. Încă de la debutul său în noua postură, Tătărescu, deși era deplin conștient de criza sistemului politic, nu a dat nici un semn că ar urmări consolidarea și stabilizarea structurilor parlamentar-democratice. Acțiunile sale au generat o intensificare a luptelor dintre partide. Erorile guvernării, conjugate cu ascensiunea curentelor extremiste, au reușit să determine pierderea încrederii oamenilor în regimul democratic și să favorizeze instaurarea dictaturii regale în 1938.

          Gheorghe Tătărescu dovedea un devotament față de monarhie puțin obișnuit pentru un șef de guvern. Se zice că atunci când regele îi cerea ceva ce se putea realiza el spunea: „S-a făcut, Majestate!”, iar când îi cerea un lucru imposibil de realizat răspundea: „Se face, Majestate!”. Al. Vaida Voievod spunea despre el că: „râde cînd regele râde și plânge când regele e întristat”. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

8 februarie 1859 Alexandru Ioan Cuza – ajunge în Bucuresti si initiaza reforme

         

        1859: Intrarea triumfală a lui Alexandru Ioan Cuza în București, după dubla sa alegere ca domn al Principatelor Române.

      Alexandru Ioan Cuza a fost primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România. A participat activ la mișcarea revoluționară de la 1848 din Moldova și la lupta pentru unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 și al Țării Românești, înfăptuindu-se astfel unirea celor două principate. Devenit domnitor, Cuza a dus o susținută activitate politică și diplomatică pentru recunoașterea unirii Moldovei și Țării Românești de către Puterea suzerană și Puterile Garante și apoi pentru desăvârșirea unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unității constituționale și administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova și Țara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România și formând statul român modern, cu capitala la București, cu o singură adunare și un singur guvern.

       Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliție a partidelor vremii, denumită și Monstruoasa Coaliție, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacționat astfel față de manifestările autoritare ale domnitorului.

                 Reformele lui Cuza

     După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza și colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), inițiază importante reforme interne: secularizarea averilor mânăstirești (1863), reforma agrară (1864), reforma învățământului (1864), reforma justiției (1864) ș.a., care au fixat un cadru modern de dezvoltare al țării.

     Întâmpinând rezistență din partea guvernului și a Adunării Legiuitoare, alcătuite din reprezentanți ai boierimii și ai marii burghezii, precum și a bisericii, în înfăptuirea unor reforme, Cuza formează, în 1863, un guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, care realizează secularizarea averilor mânăstirești (decembrie 1863) și dizolvă Adunarea Legiuitoare (lovitura de stat de la 2 mai 1864). În același an, Cuza supune aprobării poporului, prin plebiscit, o nouă constituție și o nouă lege electorală, menită să asigure parlamentului o bază mai largă, și decretează (14 august 1864) legea rurală concepută de Kogălniceanu. În timpul domniei lui Cuza a fost conceput codul civil și Codul penal de inspirație franceză, legea pentru obligativitatea învățământului primar și au fost înființate primele universități din țară, respectiv cea de la Iași (1860), care azi îi poartă numele, și cea de la București (1864). Tot în această perioadă a fost organizată și armata națională.

               Reforma fiscală

    Reforma fiscală a fost materializată prin instituirea impozitului personal și a contribuției pentru drumuri, generalizată asupra tuturor bărbaților majori, printr-o nouă lege a patentelor, prin instituirea impozitului funciar și alte măsuri care au făcut ca la sfârșitul anului 1861, în preajma deplinei lor unificări administrativ-politice, Principatele Unite Române să fie dotate cu un sistem fiscal modern. Ar putea fi adăugată, pe plan cultural, „importanta inițiativă a guvernului moldovean al lui Mihail Kogălniceanu, care a instituit, în toamna anului 1860, prima universitate a țării, cea ieșeană.”

    

    Analizând suita de evenimente, unele cu caracter realmente revoluționar, se poate spune că sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza au fost puse bazele statului unitar român modern. Practic, nu există domeniu de activitate economică, social-politică, culturală, administrativă sau militară din țară, în care Cuza să nu fi adus îmbunătățiri și înnoiri organizatorice pe baza noilor cerințe ale epocii moderne. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

1929 - România ratificã Pactul Briand-Kellog

      

       Ce înseamnă acest tratat: Pactul “Kellogg-Briand”, cunoscut și ca “Pactul de la Paris”, după orașul în care a fost semnată această înțelegere pe 27 august 1928, a fost un tratat internațional "care milita pentru renunțarea la război ca instrument al politicii naționale". Scopurile sale nu au fost atinse, dar a fost un pas înainte pentru dezvoltarea doctrinelor dreptului internațional. Pactul a fost botezat cu numele secretarului de stat american Frank B. Kellogg și al ministrului de externe francez Aristide Briand, inițiatorii tratatului.

         Pactul a fost propus de Aristide Briand, ministrul de externe al Franței și laureat al Premiului Nobel pentru Pace, ca un tratat bilateral între Franța și Statele Unite ale Americii, prin care se scotea în afara legii folosirea războiului pentru rezolvarea problemelor dintre cele două țări. Briand a considerat că o asemenea inițiativă avea să încălzească relațiile răcite dintre foștii aliați și, mult mai important, avea să asigure o viitoare alianță a SUA cu Franța într-un eventual nou război european.

        Din punct de vedere practic, Pactul “Kellogg-Briand” nu a reușit să-și atingă obiectivele nobile de împiedicare a războiului și de menținere a păcii internaționale pe o lungă perioadă. Pactul s-a dovedit ineficient, deoarece, în anii care au urmat, imediat după semnarea lui, s-a declanșat invazia japoneză în Manciuria (1931) și China (1937), invazia italiană în Etiopia (1935) și invazia germană în Polonia (1939). Cu toate acestea, pactul a fost un important tratat multilateral pentru că, în afară de aducerea mai multor națiuni la aceeași masă a tratativelor, a servit ca una dintre bazele legale ale stabilirii normelor de drept prin care amenințarea cu folosirea forței sau folosirea forței militare în relațiile internaționale, precum și cuceririle teritoriale care ar fi fost rezultatul agresiunii, au fost scoase în afara legii.

        Interzicerea războaielor de agresiune a fost confirmată și lărgită în Carta Națiunilor Unite, care, în articolul 2, paragraful 4 stabilește: "Toți Membrii Organizației se vor abține, în relațiile lor internaționale, de a recurge la amenințarea cu forța sau la folosirea ei, fie împotriva integrității teritoriale ori independenței politice a vreunui stat, fie în orice alt mod incompatibil cu scopurile Națiunilor Unite."

     Ca o consecință a acestei prevederi, după Al Doilea Război Mondial, națiunile/statele sunt obligate să invoce dreptul la autoapărare sau dreptul la apărare colectivă atunci când recurg la acțiuni militare și, de asemenea, sunt împiedicate să anexeze teritorii prin forță. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Rosia Montanã - o minã de aur

           “Roșia Montană” (în germană “Goldbach”, în maghiară “Verespatak”, în latină “Alburnus Maior”) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Alba, Transilvania, România.

Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 137), localitatea apare sub numele de „Veres Patak” (traducere în limba română „Pârâul Sângeriu Roșu”).

         Geografie: Este situată în Valea Roșiei, străbătută de râul “Roșia”. Râul “Roșia” este bogat în minerale, în special fier care îi dă o culoare roșiatică, de unde și denumirea comunei în română și maghiară. Culoarea roșiatică a apei se datorează mineritului excesiv ce durează de peste 2000 de ani.

Patrimoniul din “Roșia Montană” se bucură, începând din 5 februarie 2016, de recunoașterea oficială din partea statului român a valorii sale excepționale localitatea fiind inclusă pe “Lista Indicativă” a României pentru Patrimoniul Mondial UNESCO.

   

      “Roșia Montană” este atestată documentar din anul 131 (înființată de către romani în timpul domniei lui Traian sub numele de “Alburnus Maior”).

        Localitatea are o existență milenară, fiind cunoscută încă dinaintea cuceririi “Daciei”, amintită de Herodot, Pliniu, Titus Liviu și este una din cele mai vechi localități cu tradiție în exploatarea metalelor prețioase din Europa.

        În ruinele fostei cetăți, arheologii au descoperit locuințe, morminte, galerii miniere, unelte pentru minerit, multe inscripții în limba latină și greacă și 50 de tăblițe cerate. Multe din descoperirile arheologice pot fi văzute în “Muzeul Mineritului” din “Roșia Montană”.

         

       Din istoria mineritului se mai poate aminti că pe valea Roșiei erau șteampuri care funcționau asemănător morilor de apă, fiind folosite pentru măcinarea minereului, în perioada anului când pe valea Roșiei debitul apei era insuficient pentru șteampuri, se deschidea stăvilarul unui lac artificial. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com