Acum 137 de ani s-a născut Aurel Vlaicu, inginer și pilot român

(Aurel Vlaicu la bordul avionului Vlaicu II, foto www.wikipedia.com)

Aurel Vlaicu (n. 19 noiembrie 1882, Binținți, lângă Orăștie, județul Hunedoara - d. 13 septembrie 1913, Bănești, lângă Câmpina) a fost un inginer român, inventator și pionier al aviației române și mondiale. În cinstea lui, comuna Binținți se numește astăzi Aurel Vlaicu.

Biografie

A fost elev al liceului reformat „Kocsárd Kún” din Orăștie, care din 1919 încoace a fost numit „Liceul Aurel Vlaicu”, luându-și bacalaureatul la Sibiu în 1902.

Și-a început studiile inginerești la Universitatea Tehnică din Budapesta, studii pe care le-a continuat la Technische Hochschule din München, obținând diploma de inginer în 1907. După aceea a lucrat ca inginer la uzinele Opel în Rüsselsheim. În 1908 se întoarce la Binținți unde construiește un planor cu care efectuează un număr de zboruri în 1909. În toamna anului 1909 se mută în București și începe construcția primului său avion, Vlaicu I, la Arsenalul Armatei. Avionul zboară fără modificări (lucru unic pentru începuturile aviației mondiale) în iunie 1910. În anul 1911 construiește un al doilea avion, Vlaicu II, cu care în 1912 a câștigat cinci premii memorabile (1 premiu I si 4 premii II) la mitingul aerian de la Aspern, Austria. Concursul a reunit între 23 și 30 iunie 1912, 40 piloți din 7 țări, dintre care 17 din Austro-Ungaria, 7 germani, 12 francezi printre care și Roland Garros, cel mai renumit pilot al vremii, un rus, un belgian, un persan și românul Vlaicu. În cel mai cunoscut ziar vienez, Neue Freie Presse, se găseau următoarele rânduri despre zborurile lui Vlaicu:

„Minunate și curajoase zboruri a executat românul Aurel Vlaicu, pe un aeroplan original, construit chiar de zburător, cu două elici, între care șade aviatorul. De câte ori se răsucea (vira) mașina aceasta în loc, de părea că vine peste cap, lumea răsplătea pe român cu ovații furtunoase, aclamându-l cu entuziasm de neînchipuit.”

La 13 septembrie 1913, în timpul unei încercări de a traversa Munții Carpați cu avionul său Vlaicu II, s-a prăbușit în apropiere de Câmpina, se pare că din cauza unui atac de cord. Este înmormântat în cimitirul Bellu din București.

În anul următor prietenii săi Magnani și Silișteanu finalizează construcția avionului Vlaicu III, și cu ajutorul pilotului Petre Macavei efectuează câteva zboruri scurte. Autoritățile vremii interzic continuarea încercărilor; în toamna anului 1916, în timpul ocupației germane, avionul este expediat la Berlin. Avionul Vlaicu III a fost văzut ultima dată în anul 1940. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

1892: Arthur Conan Doyle publică volumul de povestiri Aventurile lui Sherlock Holmes

(Arthur Conan Doyle, foto www.wikipedia.com)

1892: Arthur Conan Doyle publică volumul de povestiri Aventurile lui Sherlock Holmes.

Sir Arthur Ignatius Conan Doyle (n. 22 mai 1859, Edinburgh, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei – d. 7 iulie 1930, Crowborough, Regatul Unit) a fost un romancier britanic, celebru pentru a-l fi creat pe Sherlock Holmes - primul detectiv care apare într-o serie de romane polițiste. În afara acestora, Sir Arthur Conan Doyle a fost autorul a numeroase povestiri științifico-fantastice, romane istorice, piese de teatru, romane de dragoste, poezie și texte inspirate direct din realitate (non-fiction).

Aventurile lui Sherlock Holmes (în engleză The Adventures of Sherlock Holmes) este o colecție de 12 povestiri polițiste scrise de Sir Arthur Conan Doyle și avându-l în rolul principal pe faimosul detectiv. Cartea originală a fost ilustrată de Sidney Paget.

Acestea sunt primele povestiri scurte despre Sherlock Holmes. Ele au fost publicate inițial ca simple povestiri în revista Strand Magazine în perioada iulie 1891 - iunie 1892, apoi în volum, la 14 octombrie 1892, editat de George Newnes Ltd din Anglia într-un tiraj inițial de 14.500 exemplare. Cartea a fost publicată și în SUA la 15 octombrie 1892 de Editura Harper. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

1837: A apărut Jurnalul lui Alexandru Ghica

(Alexander II. Ghika, Lithographie von Josef Kriehuber, foto www.wikipedia.com)

1837: A apărut Jurnalul lui Alexandru Ghica, domnul Țării Românești (1834-1842), prin care era acordat sătenilor dreptul (condiționat) de a se strămuta în orașe; "Jurnalul" a fost anulat în

Alexandru Dimitrie Ghica (n. 1 mai 1795, Țara Românească – d. ianuarie 1862, Napoli, Italia) a fost primul domnitor regulamentar al Țării Românești, între aprilie 1834 și 7 octombrie 1842, iar mai târziu caimacam între 4 iulie 1856 - octombrie 1858.

Alexandru Dimitrie Ghica trebuia să guverneze în spiritul și litera Regulamentului organic. Pentru a controla situația, Rusia îl înconjoară cu agenți devotați, greci și ruși, punându-l sub controlul strict al consulului său, baronul Petru Rückmann, care s-a amestecat în toate afacerile interne ale țării, devenind arbitru între domnitor și restul administrației. Chiar de la început, consulul baron Petru Rückmann i-a impus domnitorului ca miniștri pe doi boieri potrivnici personali ai lui Alexandru Ghica. Ingerințele consulului rus au trezit o opoziție națională în Adunarea obștească, ceea ce îl încurcă și mai mult pe domnitor și, zăpăcindu-l, îl face să cadă în greșeli tot mai mari de pură conducere (1837). Existau și alte cauze care au făcut ca opoziția față de domnitor să devină activă. Alexandru Dimitrie Ghica, când a ajuns domnitor i-a numit pe cei doi frați ai săi, Mihai (Mihalache) și Costache, primul la Interne, iar al doilea șef al miliției. Cei doi frați ai domnitorului au fost apoi calificați în repetate rânduri ca incapabili și răuvoitori.

Alexandru Dimitrie Ghica a avut un aport semnificativ în domeniul promovării învățământului. Astfel, domnitorul semnează un decret din 5 octombrie 1835 prin care se hotărăște că nu se pot primi în slujbele Statului decât cei care au absolvit cu laudă cursul învățăturilor: clasele primare sunt obligatorii pentru scriitori, învățăturile gradului al doilea pentru posturile de până la șef de masă; gradul al treilea, pentru șefi de secție și mai mult.

În august 1838 ia ființă la București, în clădirea spitalului Dudești, o școală ostășească de tip inferior, cu un prim efectiv de 65 ostași elevi. Ca inițiator al acestei instituții, banul Mihail Ghica împreună cu Petrache Poenaru, primesc mulțumiri oficiale pentru „organizarea Școlii pentru învățătura de carte a cinurilor ostășești de jos. Din inițiativa domnitorului s-a construit prima cazarmă din București, pe Dealul Spirii, căreia i s-a și spus cazarma Alexandria. „Avea două rânduri de case , cu curte la mijloc, în formă de paralelogram.”

În anul 1838 se hotărăște înființarea de școli sătești. În anul următor, Eforia școalelor trimite tuturor comunelor planul model de clădire pentru școlile sătești. (scrie wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Ziua Armatei Române

(Monumentul ostaşului român, foto wikipedia)

Ziua Armatei Române este ziua când în România se sărbătorește Armata Română, care la data de 25 octombrie 1944 a eliberat de sub ocupația horthystă Transilvania de Nord, în urma Bătăliei de la Carei. Sărbătorirea Zilei Armatei Române este stipulată de Decretul nr. 381 din 01.10.1959.

Bătălia de la Carei reprezintă ultima etapă de eliberare a teritoriului actual al României, în cadrul celui de-al Doilea Război Mondial. La 25 octombrie 1944 au fost eliberate orașele Carei și Satu Mare, fiind anulat de facto Dictatul de la Viena. Printr-un decret din 1959, această zi a fost instituită ca Ziua Armatei Române.

După această bătălie, armata română participă în continuare pe Frontul de vest, contribuind la eliberarea Ungariei și Cehoslovaciei de sub ocupația Germaniei naziste.

În amintirea acestei lupte, în centrul orașului Carei a fost ridicat Monumentul ostașului român. Inaugurat în 1964, complexul monumental este opera sculptorului Vida Gheza și a arhitectului Anton Dâmboianu.(rezumat wikipedia)

 

https://rural-braila.blogspot.com

Acum 19 ani Yoko Ono, a inaugurat la Tokyo primul muzeu consacrat în exclusivitate legendarului component al formației Beatles

(foto www.wikipedia.com)

2000: Văduva lui John Lennon, Yoko Ono, a inaugurat la Tokyo primul muzeu consacrat în exclusivitate legendarului component al formației Beatles.

Yoko Ono Lennon (n. 18 februarie 1933) este o artistă și muziciană japonezo-americană. Este cunoscută pentru lucrările sale de avangardă dar mai ales pentru mariajul ei cu John Lennon.

John Winston Ono Lennon, numele la naștere John Winston Lennon, MBE, (n. 9 octombrie 1940, Liverpool - d. 8 decembrie 1980, New York City) a fost un muzician, cântăreț, textier și compozitor englez, unul din fondatorii trupei The Beatles.

Împreună cu prietenul său Paul McCartney, el a format unul din cele mai de titrate parteneriate compoziționale ale secolului 20. După destrămarea trupei care i-a adus consacrarea, Lennon a urmat o carieră muzicală individuală, fără însă a mai atinge vreodată nivelul de frenezie cvasi-universală perioadei primei Invazii britanice. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

1878: Armata română victorioasă în Războiul de Independență, își face intrarea triumfală în București pe Podul Mogoșoaiei

1878: Armata română victorioasă în Războiul de Independență, își face intrarea triumfală în București pe Podul Mogoșoaiei, care de atunci poartă numele de Calea Victoriei. (scrie wikipedia)

Războiul de Independenţă dintre anii 1877-1878, purtat împotriva turcilor, a avut drept consecinţă recunoaşterea pe plan internaţional a independenţei României. După mai bine de patru sute de ani de suzeranitate turcească, românii au profitat de contextul internaţional pentru a-şi făuri un stat suveran.

Războiul a izbucnit ca urmare a necesităţii Principatelor Române de a se elibera de sub dominaţia turcească şi a beneficiat de un context internaţional favorabil. În 1875 a izbucnit răscoala în Bosnia şi Herţegovina, iar în 1876 cea din Bulgaria. Mai mult, în 1877 Rusia a declanşat un nou război împotriva Turciei. În aceste condiţii, la 9 mai 1877, România şi-a proclamat Independenţa.

La 4/16 aprilie 1877, România a semnat convenţia cu Rusia prin care permitea armatei ruse să treacă pe teritoriul ei şi să ocupe linia Dunării până la gura Oltului. În temeiul aceleiaşi convenţii, armata română s-a angajat să fie concentrată în Oltenia de sud. În iunie, trupele ruse au trecut Dunărea şi au început operaţiile pe teritoriul Imperiului Otoman, dar s-au lovit de rezistenţa lui Osman Paşa, la Plevna, fiind nevoite să oprească înaintarea.

Condiţiile independenţei

(Intrarea Armatei Române în Dobrogea — trecerea Dunării)

În tratatul de pace, printre altele, era recunoscută şi independenţa României. Prevederile acestui tratat, favorabile României, au fost întărite de către puterile apusene la congresul de la Berlin din vara anului 1878. România a fost recunoscută ca stat independent şi i s-a restabilit autoritatea asupra Dobrogei (vezi şi articolul Unirea Dobrogei cu România). Portului Constanţa i-a fost asigurat accesul direct la Marea Neagră, în schimb Rusia câştiga gurile Dunării şi relua în stăpânire judeţele din sudul Basarabiei, care fuseseră retrocedate României prin tratatul de pace de la Paris din 1856. (scrie http://enciclopediaromaniei.ro)

https://rural-braila.blogspot.com

1946: George Enescu și soția sa, Maria Cantacuzino, părăsesc definitiv România ajutați de Yehudi Menuhin

(foto: Statuia lui George Enescu amplasată lângă Universitatea Națională de Muzică București. Sculptor Boris Caragea, 1961)

George Enescu (n. 19 august 1881, Liveni-Vârnav, Botoșani, România – d. 4 mai 1955, Paris, Franța) a fost un compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor român. Este considerat cel mai important muzician român.

Opera Oedip

În anii 1921-1931 lucra la opera Oedip, monumentală creație dramatică și muzicală, care abia în ultimii ani a început să se impună pe scenele teatrelor de operă din lume. O dedică Mariei Tescanu Rosetti (fostă Cantacuzino), cu care se va căsători în 1937. Aceasta fusese una din doamnele de onoare ale Reginei Maria și, după o căsătorie cu prințul Cantacuzino și o pasiune pentru filozoful Nae Ionescu, și-a turnat acid pe față. La auzul veștii, Enescu s-a întors de la Paris imediat la București și a vegheat la căpătâiul doamnei de care era îndrăgostit. În urma acestui episod, Maruca Rosetti-Cantacuzino va rămâne desfigurată toată viața și va apărea in fotografii cu un voal negru pe față. Pe 4 decembrie 1937 Enescu se va căsători cu ea. Opera Oedip a fost terminată la conacul Marucăi din Tescani, într-un pavilion de vară ridicat pe o colină artificială din pământ, chiar în mijlocul pădurii. Premiera operei Oedip a avut loc la Paris pe 13 martie 1936 și s-a bucurat de un succes imediat. Primul bariton care l-a interpretat pe Oedip pe scena operei din Paris a fost Andre Piernet. Opera se inspiră din cele doua piese păstrate din ciclul de tragedii tebane ale lui Sofocle, Oedip la Colonos și Oedip rege. Libretistul operei a fost Edmond Fleg. Cariera internațională a operei a fost însă întreruptă de declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial, când, în 1940, Paris-ul a fost ocupat de armata germană.

Opera și-a păstrat însă popularitatea în România, fiind de mai multe ori montată în timpul Festivalului Internațional George Enescu din București, premiera românească datând din 1958, când în rolul titular a evoluat David Ohanesian, regia aparținând lui Jean Rânzescu, iar dirijor fiind Constantin Silvestri. O spectaculoasă punere în scenă s-a făcut în regia lui Andrei Șerban (1995), care a provocat numeroase controverse.

În ultimii 20 de ani se observă un puternic reviriment al operei, prin montări în mai multe țări ale lumii, printre care Italia, Germania, Austria, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Portugalia.

Ultimii ani. Exilul

În ultimii ani ai vieții a compus Cvartetul de coarde Nr. 2, Simfonia de Cameră pentru douăsprezece instrumente soliste, a desăvârșit Poemul simfonic Vox Maris pentru soprană, tenor, cor și orchestră, schițat încă din 1929, Simfoniile Nr. 4 și 5 rămase neterminate (au fost orchestrate mai târziu de compozitorul Pascal Bentoiu).

O dată instaurată dictatura comunistă, s-a exilat definitiv la Paris. Până în 1949, deși aflat în străinătate, a deținut încă funcția de președinte al Societății Compozitorilor din România. La 22-23 octombrie 1949 Societatea a fost înlocuită de Uniunea Compozitorilor, în care Enescu nu mai figura nici ca membru. S-a stins din viață la Paris în noaptea dintre 3 și 4 mai 1955. A fost înmormântat în cimitirul Père-Lachaise din Paris, într-un cavou de marmură albă, aflat la poziția 68.

Activitatea sa pedagogică capătă de asemenea o importanță considerabilă. Printre elevii săi se numără violoniștii Christian Ferras, Ivry Gitlis, Arthur Grumiaux și Yehudi Menuhin. Acesta din urmă, virtuoz cu o profundă cultură umanistă, a păstrat un adevărat cult și o profundă afecțiune pentru Enescu, considerându-l părintele său spiritual.

“Pentru mine, Enescu va rămâne una din veritabilele minuni ale lumii. (...) Rădăcinile puternice și noblețea sufletului său sunt provenite din propria lui țară, o țară de inegalată frumusețe.” - Yehudi Menuhin.

În anul 1932 devine membru titular al Academiei Române. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com