1965: Este proclamată Republica Socialistă România

(foto www.wikipedia.com)

1965: Este proclamată Republica Socialistă România în urma adoptării unei noi constituții.

Republica Socialistă România (RSR) a fost denumirea oficială purtată de statul român în a doua parte a perioadei comuniste a țării (1965-1989), după ce inițial se numise Republica Populară Română.

În această perioadă, țara a fost condusă de Nicolae Ceaușescu, în calitatea sa de secretar general al partidului unic, Partidul Comunist Român (PCR), la care s-a adăugat, începând cu anul 1974, funcția de președinte al Republicii Socialiste România. Regimul comunist, sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu, a avut un caracter preponderent dictatorial.

Imnul RSR era „Trei culori”. Stema RSR reprezenta câteva spice de grâu și o sondă de petrol pe fundalul pădurilor și Carpaților, în spatele cărora se vede soarele.

Istoric

Gheorghe Gheorghiu-Dej a murit în 1965 în circumstanțe cel puțin neclare. După o scurtă luptă pentru putere, în fruntea partidului a venit Nicolae Ceaușescu. Dacă politica lui Gheorghiu-Dej era considerată conservator-stalinistă prin comparație cu noua linie politică hrușciovistă, Ceaușescu a părut inițial un reformist prin comparație cu neostalinismul lui Leonid Brejnev.

În 1965, numele țării a fost schimbat în Republica Socialistă România, iar cel al partidului în Partidul Comunist Român.

În primii săi ani petrecuți în fruntea partidului, Ceaușescu era popular atât în țară cât și în străinătate. Aprovizionarea cu alimente era bună, bunurile de larg consum au reînceput să apară, cenzura a fost slăbită și s-a înregistrat o deschidere culturală spre occident. Momentul de maximă popularitate a lui Ceaușescu a fost cel al discursului de condamnare a invaziei sovietice din Cehoslovacia din 1968. În scurtă vreme însă, popularitatea lui în țară a început să scadă, în ciuda bunului său nume în străinătate. România a continuat să aibă relații bune cu guvernele occidentale și cu instituțiile internaționale precum Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială. În timpul lui Ceaușescu, România a stabilit sau a păstrat relațiile diplomatice cu țări precum Germania de Vest, Israelul, China sau Albania, care din diferite motive aveau relații tensionate cu Moscova.

Perioada de libertate și aparentă prosperitate a fost de scurtă durată. Chiar de la începutul perioadei în care s-a aflat la putere, în 1966, Ceaușescu a hotărât introducerea unei noi politici demografice, luându-se măsura interzicerii avorturilor și contracepției și sprijinirea creșterii natalității.

Au existat numeroase încălcări ale drepturilor omului, abuzuri de natură stalinistă: o poliție secretă supradimensionată, cenzură, stabilirea de domicilii forțate pentru oponenții regimului, dar nu la aceeași scară ca în deceniul anterior.

În timpul regimului Ceaușescu, s-a desfășurat un proces de negociere între România, pe de-o parte și Israel și Germania de Vest pe de alta, prin care ultimele două au plătit sume de bani pentru a permite cetățenilor români de etnie evreiască sau germană să emigreze. Decretul Consiliului de Stat nr. 402 din 1 noiembrie 1982 prevedea următoarele: „Persoanele care cer și li se aprobă stabilirea definitivă în străinătate sînt obligate să plătească integral datoriile pe care le au față de stat, unități socialiste și alte organizații. De asemenea, au obligația să achite în întregime pensiile de întreținere și orice alte datorii față de persoanele fizice. Persoanele cărora li s-a aprobat stabilirea definitivă în străinătate sînt obligate să restituie, în valută, statului roman, cheltuielile efectuate pentru școlarizare, specializare și perfecționare, inclusiv bursele, în cadrul învățămîntului liceal, superior, postuniversitar și doctorat.” Sumele plătite de statul german pentru compensarea cheltuielilor de școlarizare erau împărțite pe categorii, în funcție de nivelul de studii al persoanelor.

Ceaușescu a continuat politica de industrializare inițiată de Gheorghiu-Dej, dar produsele rezultate nu se ridicau în cea mai mare parte la nivelul calitativ necesar[necesită citare] pentru a fi vândute pe piața mondială. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Se împlinesc 50 de ani de la festivalul Woodstock

(foto www.wikipedia.com)

1969: S-a încheiat festivalul de la Woodstock, un festival de muzică de patru zile la care au participat artiști de referință în muzica rock a anilor 1960.

Woodstock Music & Art Fair (informal, Woodstock sau Festivalul Woodstock) a fost un festival de muzică intitulat „Trei zile de pace și muzică”, ținut pe terenul (2,4 km2) unui fermier numit Max Yasgur, în apropierea cătunului White Lake, în orașul Bethel, New York (stat), în perioada 15-18 august 1969. Bethel este situat la 43 mile (69 km) sud-vest de orașul Woodstock, New York (stat).

Evenimentul a fost subiectul unui film documentar de trei ore, în care au fost surprinse atât momente muzicale din festival, cât și reacția entuziastă a publicului.

Planificarea și pregătirea

Festivalul a fost organizat de patru tineri: Michael Lang, John P. Roberts, Joel Rosenman și Artie Kornfeld, nici unul dintre aceștia nu depășea vârsta de 26 de ani.

Doi dintre organizatori (Roberts și Rosenman) proveneau din familii bogate de comercianți, având posibilitatea să investească bani pentru acoperirea cheltuielilor de organizare. Cei doi publicaseră un anunț în cotidianele The New York Times și The Wall Street Journal, care suna astfel: „Tineri cu capital nelimitat în căutare de oportunități de investiții interesante, legitime și propuneri de afaceri”. Lang și Kornfeld au observat anunțul și s-au întâlnit cu ceilalți doi pentru a discuta crearea unui studio de înregistrare în Woodstock, dar ideea a evoluat într-un festival de muzică și artă în aer liber, prevăzut inițial la o scară mai mică.

În aprilie 1969, superstarurile Creedence Clearwater Revival au fost primii care au semnat un contract pentru acest eveniment, fiind de acord să participe pentru zece mii de dolari.

Biletele pentru eveniment costau 18 dolari dacă erau luate în avans (echivalentul a cca. $105 în 2009, după ajustarea pentru puterea de cumpărare, și de $75, după ajustarea în funcție de inflație) și 24 dolari la intrare.

Woodstock a devenit un „concert liber” ("Free concert") numai după ce a fost evident faptul că evenimentul atrăgea sute de mii de oameni mai mulți decât numărul pentru care se pregătiseră organizatorii.

Selectarea locul de desfășurare

Concertul a fost inițial programat să aibă loc în cei 300 de acri (1,2 km2) ai parcului Mills Industrial Park în orașul Wallkill, New York (stat). În primăvara anului 1969, au închiriat terenul contra valorii de 10.000 dolari, oficialii orașului asigurându-se că la festival nu vor participa mai mult de 50.000 persoane. Rezidenții orașului s-au opus proiectului. La începutul lunii iulie, consiliul orașului a adoptat o lege prin care orice reuniune de peste 5.000 de oameni necesita permisiune. Astfel, pe 15 iulie 1969 organizarea festivalului a fost interzisă.

După acest episod Lang a fost prezentat lui Sam Yasgur, fiul lui Max, cu care s-a pus de acord în legătură cu închirierea terenului. În Bethel, organizatorii festivalului au asigurat autoritățile că participanții nu vor depăși 50.000.

Concertul "Liber"

La o reuniune ce a avut loc cu trei zile înainte evenimentului, organizatorii au simțit că au două opțiuni. O opțiune a fost de a îmbunătăți gardul și securitatea, lucru care ar fi putut conduce la violență. A doua opțiune consta în investirea tuturor resurselor pentru a finaliza scena. Nimeni nu bănuise numărul mare de persoane ce se strânsese mai devreme cu o săptămână de începerea programelor anunțate. În ziua de vineri, la prânz coloanele de mașini se deplasau cu 10 km în 5 ore, ajungând ca în cele din urmă șoferii să-și abandoneze mașinile pe șosele, ultimii 10-20 km parcurgându-i pe jos.

Gardul a fost tăiat cu o noapte înainte de concert de către UAW/MF (Up Against the Wall Motherfuckers), lucru ce a determinat mult mai multă lume să vină la festival.

Până la urmă, pe aceea pajiște s-au înghesuit o jumătate de milion de oameni, alte trei sferturi de milion fiind nevoite să se întoarcă, după ce s-au convins că nu mai pot înainta. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Acum 88 de ani a apărut primul număr al ziarului „Scânteia”

(foto www.wikipedia.com)

1931: A apărut primul număr al ziarului „Scânteia”.

Scînteia a fost organul de presă al Partidului Comunist Român, până la căderea lui Ceaușescu în decembrie 1989. Urmașul ziarului Scînteia este ziarul Adevărul.

Perioada 1944 - 1951

Începând din 21 septembrie 1944 activitatea acestui tip de presă a fost acceptată, prin „Scînteia” înțelegându-se acel „factor mobilizator în lupta oamenilor muncii pentru înfăptuirea hotărîrilor guvernului, pentru victoria socialismului în patria noastră”.

Prima echipă a Scînteii a fost, din declarațiile făcute de Silviu Brucan, o adunătură de analfabeți și oameni ai muncii, însă numai gazetari nu. Redactorul șef de atunci, Miron Constantinescu, după caracterizarea succintă făcută de Brucan, era „un filozof tobă de carte care avea nevoie de un căligraf și de un grămătic să-i facă articolele inteligibile”. Îndeobște, întreaga echipă era atipică, deoarece, din descrierile lui Silviu Brucan, fiecare avea un cusur. Așadar, era vorba despre Pavel Chirtoacă, specialistul în agricultură, ce avea „o figură scheletică măcinată de boli după anii de pușcărie, Demenyi Iosif Ardeleanu, care știa mai bine ungurește decât românește, Stela Moghioroș, care știa mai bine rusește decât românește și Matei Socor, care știa mai bine muzică decât gazetărie”.

Singurul care mai avusese experiență gazetărească, după cum se autodefinea, era Silviu Brucan, aflat pe postul de secretar general de redacție. Așadar, după spusele acestuia, majoritatea membrilor ce întregeau prima echipă a ziarului Scînteia din 21 septembrie 1944, erau amatori, neprofesioniști, în ceea ce privește gazetăria. Brucan a ocupat postul de redactor-șef adjunct al ziarului partidului până în 1956, el fiind un „ideolog neînduplecat” ce „a încurajat pe vremea aceea adunarea cu forța a populației țărănești în gospodăriile colective și ceruse pedeapsa capitală pentru cei care se opuneau preluării puterii de către comuniști”.

Cu timpul, au fost aduși în redacție Nestor Ignat, Ion Călugăru și Traian Șelmaru, pentru ca „să se mai întărească compoziția culturală a colectivului redacțional”, după cum menționează Brucan în aceeași carte. Cu toate acestea, reticența lui Iosif Chișinevschi față de noii „intruși”, l-a obligat pe acesta să introducă în redacție câțiva „muncitori fruntași”, pentru a stabili o egalitate între intelectualii din redacție și „industria grea”. În primul an de publicare legală a Scînteii, celelalte gazete de pe piață erau realizate profesional așa că, spune Silviu Brucan, „eram siliți să facem față concurenței. Bătălia pentru cititori era aprigă”. Mai mult decât atât, ceea ce se poate lesne vedea din paginile ziarului este că, limba de lemn nu-și făcuse încă apariția, iar „dușmanii poporului” (legionari, universitari, chiaburi și moșieri etc.) erau aspru și violent criticați.

Perioada 1965 - 1989

Legat de numele ziarului rămâne și Combinatul Poligrafic „Casa Scânteii”, unde acesta a fost tipărit până în 1989.

În 22 și 23 decembrie 1989 a apărut un număr special, cu titlul Scînteia poporului, tipărit pe o singură față a paginii. Au apărut două numere și după aceea s-a trecut la titlul Adevărul, comitetul redacțional rămânând inițial același. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

1961: În noaptea de 12 spre 13 august a început ridicarea Zidului Berlinului

(Muncitorii est-germani ridicând Zidul Berlinului, 20 noiembrie 1961, foto www.wikipedia.com)

1961: În noaptea de 12 spre 13 august a început ridicarea Zidului Berlinului. Separarea est germanilor de berlinezii din vest. A rezistat până la 9 noiembrie 1989.

Zidul Berlinului (în limba germană: Berliner Mauer), un simbol al Războiului Rece, a fost construit, inițial, pe 13 august 1961 și a fost demolat în săptămânile de după 9 noiembrie 1989. Parte a Cortinei de Fier, Zidul Berlinului a fost cea mai cunoscută parte a frontierelor RDG-ului.

Concepută de administrația liderului comunist al Germaniei Răsăritene, Walter Ulbricht, și aprobată de liderul sovietic Nikita Hrușciov, zidul a constituit o barieră de separare între Berlinul Occidental și Republica Democrată Germană timp de aproape 28 de ani. A fost construit în perioada postbelică, (perioadă în care Germania a fost divizată), în efortul de a stopa consecințele scurgerii de forță de muncă și pierderilor economice asociate cu migrația zilnică a unui mare număr de profesioniști și lucrători calificați între Est și Vest. Existența timp de aproape trei decenii a Zidului a provocat scăderea semnificativă a emigrației (evadați - "Republikflucht" în germană): de la 2,5 milioane, în perioada 1949 – 1962, la numai 5.000 - între 1962 și 1989.

Crearea Zidului Berlinului a fost un dezastru propagandistic pentru Germania Răsăriteană și pentru blocul comunist ca un tot întreg. Zidul a reprezentat un simbol al tiraniei comuniste, insistent afișat în lumea occidentală, în special după împușcarea, intens mediatizată de mass media occidentale, a câtorva evadați. Liberalizarea politică de la sfârșitul deceniului al nouălea, asociată cu declinul Uniunii Sovietice, a dus la relaxarea restricțiilor la trecerea frontierei est-germane, care au dus, în cele din urmă, la demonstrații de masă și căderea guvernului comunist. În momentul când a fost dat publicității, la 9 noiembrie 1989, un decret al oficialităților est-germane care permitea trecerea liberă a frontierei, mase uriașe de est-berlinezi s-au apropiat de zid și, în cele din urmă, au traversat prin toate punctele de trecere, unindu-se, într-o atmosferă sărbătorească, cu mulțimea din Berlinul Occidental. După câteva săptămâni, Zidul a fost, în cele din urmă, distrus în totalitate, căderea acestei bariere fiind primul pas către reunificarea Germaniei, care a fost încheiată, în mod oficial, pe 3 octombrie 1990. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Tudor Postelnicu, fost demnitar comunist și general român, a decedat acum 2 ani. Cine a fost?

(foto: revista22.ro)

Tudor Postelnicu (n. 13 noiembrie 1931, Provița de Sus, Prahova, România – d. 12 august 2017, București, România) a fost un demnitar comunist și general român. În 1977 a făcut parte din Comandamentul de reprimare a grevei minerilor din Valea Jiului. În 1978 a fost numit șef al Departamentului Securității Statului. În 1987 devine Ministru de Interne și membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român. Tudor Postelnicu a fost deputat în Marea Adunare Națională în sesiunile din perioada 1980 – 1989.

Cariera profesională

A fost membru al Comitetului Central al PCR și ministru de interne (1987-1989). În perioada 1978 - 1987 a fost șeful Securității nedeținând vreun grad militar de general. Numele lui este legat de urmărirea și persecutarea mai multor disidenți, printre care scriitorii Paul Goma, Ion Caraion, Wagner Klaus Georg, George Constantin, Gheorghe Ursu și alții, care ar fi „acționat” împotriva PCR-ului.

La ședința din 17 decembrie a CC al PCR a fost criticat împreună cu ministrul apărării Vasile Milea, pentru că nu au acționat destul de ferm împotriva manifestanților din Timișoara. A luat parte și la ultima ședință a Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, desfășurată în dimineața de 22 decembrie 1989 (în jurul orei 8:30). În urma acestei ședințe, generalul Vasile Milea a decis să se sinucidă.

În timpul Revoluției române din 1989 a fost arestat de revoluționari și interogat de procurorii militari.

Pe 2 februarie 1990, a fost judecat de Tribunalul Militar Teritorial București, în cadrul lotului "CPEx" în "procesul celor patru", în care au fost judecați și Emil Bobu, Manea Mănescu și Ion Dincă). Tudor Postelnicu a fost condamnat la închisoare pe viață, confiscarea averii și privarea de unele drepturi civile. Au făcut recurs toți, în afară de Ion Dincă. După recurs, i s-a schimbat încadrarea de la genocid la omor deosebit de grav, și a rămas să execute 14 ani de închisoare. A făcut șapte ani de pușcărie și a ieșit din închisoare în baza unui decret tot al lui Ceaușescu, rămas neabrogat în anii ’90. În timpul uneia din ședințele publice ale procesului de la tribunal și-a justificat deciziile și acțiunile spunând: Am fost un dobitoc!, frază rămasă celebră și folosită de săptămânalul Academia Cațavencu drept subtitlu al unei rubrici, sub care în fiecare săptămână apăreau unul sau mai multe citate prin care diverse personalități politice își justificau în mod similar unele greșeli.

În 1991 a început cercetarea lui Tudor Postelnicu și a fostului ministru de Interne Gheorghe Homoștean în cadrul dosarului „Autobuzul”. Cei trei atacatori din dosarul "Autobuzul" au spart în 23 august 1981 sediul unui post de Miliție din Timiș, de unde au sustras armament și muniție, iar a doua zi, înarmați fiind, i-au luat ostateci pe călătorii dintr-un autobuz care efectua o cursă locală. Ei cereau în schimbul eliberării pasagerilor bani și pașapoarte, pentru a putea părăsi România. Trupele de Securitate, din ordinul direct al lui Nicolae Ceaușescu au intervenit în forță, și i-au omorât pe cei 3 teroriști și 3 pasageri nevinovați. Rudele victimelor au cerut redeschiderea anchetei după 22 decembrie 1989.

În 1994, instanța militară a hotărât condamnarea lui Postelnicu, fost șef al Direcției Securității Statului, la șapte ani și șase luni de închisoare și amnistierea lui George Homoștean. Parchetul Militar a făcut apel și la 30 decembrie 1997, Curtea Militară de Apel a dispus desființarea sentinței primei instanțe judecătorești și a condamnat ambii inculpați la câte 18 ani de închisoare, pentru omor deosebit de grav. A fost încarcerat pe 29 ianuarie în Penitenciarul Jilava.

La ultimă instanță, Curtea Supremă de Justiție, a fost condamnat din nou.

În total a fost închis pentru toate crimele comise șapte ani.

În 2009 mai era cercetat de procurori pentru finanțarea teroristului Carlos Șacalul.

Deces

Tudor Postelnicu a murit la data de 12 august 2017, fiind internat de mai multe zile în secția de nefrologie a Spitalului Militar „Carol Davilla”. Acesta respira cu ajutorul aparatelor, având multiple probleme de sănătate ce îi înrăutățeau condiția. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

106: O diplomă militară romană, descoperită la Porolissum, atesta că, la această dată, se constituise provincia romană imperială Dacia

(foto: www.wikipedia.com)

Porolissum a fost un oraș roman din Dacia. Stabilit ca tabără militară în anul 106 d.C., în timpul războaielor daco-romane ale lui Traian, orașul s-a dezvoltat repede prin intermediul comerțului cu băștinașii daci, și a devenit capitala provinciei romane Dacia Porolissensis în 124 d.C. Situl este unul dintre cele mai mari și mai bine păstrate din România. Se găsește pe Măgura Pomăt de pe teritoriul satului Moigrad-Porolissum, respectiv a comunei Mirșid, județul Sălaj.

Istorie

În anul 106 d.C., la începutul celui de-al doilea război împotriva dacilor, împăratul roman Traian a înființat un punct fortificat pe locul orașului, pentru a apăra principalul loc de trecere prin Munții Carpați.

Fortul, costruit inițial din lemn pe fundații de piatră, găzduia circa 5.000 de soldați din trupele auxiliare, transferați din Spania, Galia și Britania. Chiar dacă numele Porolissum pare a avea o origine dacă, arheologii încă nu au descoperit dovezi ale vreunei așezări dace care să fi precedat fortul roman. În deceniile următoare, fortul a fost mărit și reconstruit în piatră (poate în timpul domniei lui Marcus Aurelius), și o așezare civilă s-a dezvoltat în jurul centrului militar. Când Hadrian a creat noua provincie Dacia Porolissensis (denumită astfel după orașul deja relativ mare) în 124 d.C., Porolissum a devenit centrul administrativ al acesteia. Sub împăratul Septimius Severus, orașul a primit statut de municipium, permițându-le conducătorilor și negustorilor săi să lucreze în mod independent. Deși romanii s-au retras din Dacia în 271 d.C. sub Aurelian, iar orașul a fost abandonat de către fondatorii săi, dovezile arheologice indică că a rămas locuit timp de mai multe secole după această dată.

Deși orașul a fost fondat ca un centru militar în mijlocul unui război, se pare că garnizoana de la Porolissum a coexistat pașnic împreună cu vecinii lor daci - pe dealurile înconjurătoare, arheologii au descoperit mai multe sate dace care aparent au fost înființate după orașul Porolissum. Există de asemenea inscripții menționând persoane oficiale cu nume daco-romane, indicând o cooperare strânsă la nivel politic.

Dacia romană a fost o provincie romană după cucerirea Daciei de către Imperiul Roman sub conducerea lui Traian în 106 și a durat până în 271, deci un total de 165 de ani.

Cum Dacia nu fusese cucerită complet, deseori aveau loc incursiuni ale dacilor liberi cu scopul de a hărțui legiunile romane din această zonă.

De asemenea, au existat și multe revolte împotriva stăpânirii romane în interiorul provinciei, astfel că ocupația romană nu a fost deloc ușoară. În aproximativ 100 din cei 165 de ani au existat conflicte armate. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Acum 20 de ani a început ascensiunea lui Putin

(foto www.wikipedia.com)

1999: Președintele rus Boris Elțîn îl numește pe șeful Serviciului Federal de Securitate, Vladimir Vladimirovici Putin ca prim-ministru.

Elțîn a rămas Președinte al Rusiei până pe 31 decembrie 1999, fără a se mai ridica, pe plan istoric și personal, la înălțimea la care l-au dus evenimentele din 1991. A demisionat pe 31 decembrie 1999, numindu-l pe Vladimir Putin președinte interimar, până la noile alegeri din 26 martie 2000.

Problemele personale și de sănătate ale lui Elțîn, alcoolic înveterat, au fost de multe ori în atenția presei mondiale. Ca de exemplu, într-o conferință în aer liber cu Bill Clinton, i-a spus acestuia că „este un dezastru”. A fost filmat de mai multe ori jucând „kalinka” pe diferite scene, aruncând o femeie în apă de pe un doc, când a băut pahare întregi cu tărie sau bere. Odată cu trecerea anilor, Elțîn a început să fie privit ca un conducător din ce în ce mai fragil, despre a cărui moarte iminentă s-a discutat adeseori.

Vladimir Vladimirovici Putin; n. 7 octombrie 1952, Maternitatea Spitalului Nr. 6 V.F. Sneghiriov, Rusia este un om politic rus, fost membru PCUS. În prezent ocupă pentru a patra oară funcția de președinte al Federației Ruse. A devenit președinte interimar al Rusiei la data de 31 decembrie 1999, după ce președintele Boris Elțîn își dăduse demisia, iar apoi a câștigat alegerile prezidențiale din anul 2000. În 2004, el a fost reales pentru un al doilea mandat, care a durat până în 7 mai 2008.

Din cauza limitei prevăzute de Constituție, Putin nu a mai putut candida pentru un al treilea mandat prezidențial consecutiv în 2008, dar după victoria succesorului sprijinit de el, Dmitri Medvedev în alegerile prezidențiale, Putin a fost numit de acesta prim-ministru al Rusiei. Putin a ocupat această funcție în intervalul 8 mai 2008 – 4 martie 2012. În 2012 a devenit pentru alți 6 ani președinte al Federației Ruse (în urma modificării Constituției).

În 18 martie 2018 Vladimir Putin a fost reales în funcția de președinte al Rusiei, tot pentru un mandat de 6 ani. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com