Acum 171 de ani este emisă Petițiunea Proclamațiune la Iași, redactată de Vasile Alecsandri. De ce?

(Studenți revoluționari din Moldova și Țara Românească, prezentând la Paris tricolorul românesc cu mențiunile „Dreptate, Frăție” în 1848. Acuarelă de C. Petrescu., foto wikipedia)

1848: Revoluția Română din 1848: este emisă Petițiunea Proclamațiune la Iași, redactată de Vasile Alecsandri.

Revoluția Română de la 1848 a fost parte a revoluției europene din același an și expresie a procesului de afirmare a națiunii române și a conștiinței naționale. Un factor deosebit de important l-a constituit Revoluția Franceză din februarie 1848 care a avut repercusiuni asupra întregii Europe. Deoarece Franța era un stat național unitar, revoluția de aici a avut un predominant caracter social, pe când în celelalte țări a luat diferite forme, după necesitățile locale. Astfel că, principiul libertăților cetățenești cerute de revoluționarii francezi a evoluat și s-a transformat în libertăți naționale pentru popoarele supuse, iar peste revendicările sociale s-a suprapus ideea de unitate națională.

Revoluția Română de la 1848 s-a desfășurat în condițiile în care părți din teritoriul național se aflau în stăpânirea imperiilor vecine (Transilvania, Bucovina), în timp ce Moldova și Muntenia erau constrânse să accepte protectoratul Rusiei țariste și suzeranitatea Imperiului Otoman.

(Constantin Daniel Stahi - Portretul lui Vasile Alecsandri, foto wikipedia)

În Moldova, revoluția de la 1848 a avut un caracter pașnic, fiind denumită în epocă și „revolta poeților români”, și s-a concretizat printr-o petiție în martie 1848 și printr-un program în august 1848. Petiția cuprindea 35 de puncte și a fost redactată, de către Vasile Alecsandri, la o întrunire a tinerilor revoluționari moldoveni care a avut loc la hotelul Petersburg din Iași, în seara zilei de 28 martie 1848 cu știrea domnitorului Mihail Sturza. Această „Petițiune-proclamațiune a comitetului desemnat a prezenta revendicările moldovenilor...” avea un caracter moderat datorită atitudinii rezervate a principelui Sturza, care era presat de prezența trupelor ruse la graniță. Simțind pericolul unei mișcări și în Moldova, sub influența celor de afară, domnitorul însuși le-a cerut petiția. Cu toate că memoriul lor nu cuprindea decât reforme moderate, mai mult de ordin administrativ și cultural, în conformitate cu Regulamentul Organic, domnitorul l-a folosit ca pretext pentru arestarea capilor mișcării. Dintre cei arestați făceau parte Manolache Costache Epureanu, Alexandru Ioan Cuza, Alecu Romalo, trei frați Rosetti, Zaharia Moldovanu, N. Catargiu, Dumitru Filipescu și Alecu Moruzi. Aceștia urmau să fie trimiși în Turcia, însă au reușit să-i cumpere pe cei care trebuiau să-i treacă Dunărea (una dintre persoanele care au jucat un rol definitoriu a fost Maria Rosetti, care „mergea pe talvegul Dunării cu copilul în brațe și cu pungile de galbeni” pentru a-i elibera pe cei căzuți prizonieri), ajungând la Brăila. Viitorul domnitor, Alexandru Ioan Cuza, a fost salvat de către soția sa, Elena Cuza, care a intervenit pe lângă consulul englez Cunningham. După eliberare, acesta s-a refugiat la Viena, fiind urmat mai târziu de soție.

De aici au reușit să plece în Transilvania, de unde au trecut în Bucovina.

Vasile Alecsandri (n. 21 iulie S.N. 2 august 1821, undeva în ținutul Bacăului, Moldova — d. 22 august S.N. 3 septembrie 1890, Mircești, județul Roman, România) a fost un poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc și al literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Paul Grigoriu, un simbol al Radiodifuziunii Române, a decedat acum 4 ani

(foto: romaniatv.net)

Paul Grigoriu (n. 6 martie 1945, Bacău – d. 3 aprilie 2015, Buciumeni, Dâmbovița) a fost un jurnalist și scriitor român, realizator de emisiuni la postul public Radio România.

Biografie

Născut la 6 martie 1945 la Bacău, Paul Grigoriu este absolvent al Facultății de limbi romanice, clasice și orientale - Universitatea București (secția franceză-spaniolă), iar din 1969 a lucrat la Radiodifuziunea Română, Redacția emisiunilor pentru străinătate (REPS), secția franceză. După 1990 a devenit realizator al emisiunii „Matinal” de la Radio România Actualități.

A fost redactor-șef al Programului III (Radio România Tineret) și – din 1992 – director general adjunct al Radiodifuziunii Române. Între octombrie 1994 – septembrie 1995 a fost director general interimar al Societății Române de Radiodifuziune. Director general adjunct (șef al canalelor naționale) până în anul 2002, când demisionează din funcție. A fost realizator de emisiuni, profesionist de excepție și moderator al cotidianului program „Sfertul academic”.

Cariera jurnalistică a lui Paul Grigoriu este marcată de prestațiile estivale de la Radio Vacanța – până în 1989 – și de radioprograme precum „Noapte albastră”. Succesul de public – nemaiîntâlnit până la el – i l-a adus populara emisiune „Matinal”, al cărei inițiator a fost după 1990.[2] Radiogenia și talentul său publicistic au făcut din această emisiune vârful de lance al audienței Radioului național, într-un moment în care concurența cu posturile comerciale se acutiza din ce în ce mai mult. Personalitate de prim-plan a Radiodifuziunii Române (pentru mulți chiar o emblemă vie a acesteia), Paul Grigoriu a marcat prin prestația sa inspirată secțiunea postdecembristă a istoriei radioului românesc.

A avut și o activitate literară, debutând cu poezie în 1967, în revista “Amfiteatru”. Prima sa carte apărută a fost “Anatomia unei străzi” (1992), urmată de “Vară franceză” (Un romantic la Paris) (1998), “Moștenirea tinichigiului” (2000) și “Radiografii 1969-1989” (apărută tot în anul 2000). În 2013 Paul Grigoriu a lansat volumul “G de la Gugiumeni. Falsă monografie”, la Editura Casa Radio.

A primit din partea Președinției României două importante distincții: Ordinul Meritul Cultural și Ordinul Național „Serviciul Credincios”. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Întemeietorul școlii românești de pedologie, profesorul brăilean Gheorghe Munteanu-Murgoci a fost fondator al Institutului de Studii Sud Est Europene (decedat acum 94 ani)

(foto wikipedia)

Gheorghe Munteanu-Murgoci (n. 20 iulie 1872, Vădeni, Brăila – d. 5 martie 1925, București) a fost un geolog, mineralog și pedolog român, care împreună cu Nicolae Iorga și Vasile Pârvan și-a înscris numele printre fondatorii "Institutului de Studii Sud Est Europene" din București. A fost membru corespondent al Academiei Române.

Date biografice

Profesorul Gheorghe Munteanu Murgoci s-a născut la Vădeni, județul Brăila, ca fiu al ciobanului Radu Murgoci. Numele de Munteanu este dat de colegii săi din clasele primare, care știau că originea sa este de la munte. De fapt, după propriile relatări, nașterea (înregistrată la Vădeni) ar fi avut loc în căruță, în timpul transhumanței, undeva pe drumul dintre munții Buzăului și bălțile Dunării, părinții săi fiind originari din Bisoca, plasa Rm.Sarat - la acea vreme.

Urmează școala primară la Brăila, iar studiile liceale la liceul real "Nicolae Bălcescu" din acelasi oraș. În 1892, susține bacalaureatul și se înscrie la Facultatea de științe a Universității din București, la secțiile de matematică și științe fizico-chimice. În timpul studenției împreună cu profesorul Ludovic Mrazec face cercetări geologice și petrografice în regiunea Dobrogei și a Carpaților Meridionali. După terminarea studiilor universitare, pleacă la specializare în Austria și apoi în Germania. Teza sa de doctorat (1900), tratând probleme de petrografie, este distinsă cu mențiunea "Magna cum laude" a Universității din Munchen.

În 1903, Gheorghe Munteanu Murgoci devine primul docent universitar din România în mineralogie, în lucrarea sa tratând problema chihlimbarului românesc. Face călătorii de studiu în Anglia, America, Rusia și California. Din 1908 activează ca profesor de mineralogie și geologie la "Școala națională de poduri și șosele" din București, iar când aceasta se transformă în "Școala Politehnică" îi este încredințată catreda de mineralogie (1920). Din 1923, este președinte al Comisiei Internaționale de Cartografie a Solului.

Creația sa științifică cuprinde pe de o parte studiile sale de geologie-mineralogie-petrografie, iar pe de altă parte studiile sale asupra solurilor din România. A realizat studii asupra muntilor Dobrogei, Carpaților Meridionali, Masivului Parâng, Munților Lotrului. A descoperit lotritul - înscriind în geologie un nou mineral. În legătură cu studiile sale petrografice, mineralogice și tectonice, mare importanță o prezintă cercetările sale privind bogățiile subsolului romanesc, fiind cel dintâi care a precizat condițiile de zăcământ ale petrolului din Oltenia.

Gheorghe M. Murgoci a fost întemeietorul școlii românești de pedologie, în 1909 prezentând prima schița de hartă agrogeologică a țării la scara 1: 2500000, unde repartiția principalelor tipuri de sol apare cu o deosebită claritate. A descoperit noi minerale și zăcăminte de substanțe minerale utile și a elaborat teorii intrate în patrimoniul științei mondiale.

În anul 1913, într-o ședință a “Asociației Sportive” (Federația Societăților Sportive din România - FSSR), profesorul Gheorghe M. Murgoci a făcut prima comunicare asupra cercetășiei. Împreună cu un grup de profesori, ofițeri, ziariști, oameni de litere și politicieni a ajutat la pornirea mișcării de cercetași din România și la dezvoltarea organizației “Cercetașii României”. A fost si unul dintre întemeietorii turismului în România. Numit de Regele Carol I - drept profesor de științele naturii pentru printul Carol, viitorul Rege Carol al II, inclusiv la bacalaureatului acestuia de la Sinaia din 1912. Mare patriot, de la începutul anului 1917 până în primavara lui 1918, a lucrat în Basarabia pentru unirea acesteia cu patria mamă - România. În anul 1918 a fost chemat de către ministrul nostru la Paris, Victor Antonescu, drept consilier tehnic al delegației Romaniei la “Conferința de Pace de la Paris” (1918-1920), când se lua în discuție problema Basarabiei. A fost printre primii care a făcut studii geologice în Cadrilater, după 1913, el fiind cel care a dat denumirea de ''Coasta de argint '' - zonei orașului Balcic, din Bulgaria de astăzi.

În anul 1923, când consacrarea lui Murgoci era universal recunoscută Academia Română îl alege printre membrii săi corespondenți, membru al Academiei franceze de agricultură, membru al Academiei Cehoslovace, iar 1924 a fost ales ca membru de onoare al Comitetului “Asociației Internaționale a științei solului” și director al “Hărții pedologice a Europei”. A fost căsătorit cu cetățeanca britanică Agnes Kelly, cu care a avut doi copii: o fată - Hellen, născută in 1905 si un băiat botezat Radu- Maxwell, născut in 1907. În 1925 moare prematur, în plină putere a creației, la numai 53 de ani. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Toma Caragiu s-a stins sub dărâmăturile cutremurului din 1977, acum 42 de ani

(Toma Caragiu, foto wikipedia)

Toma Caragiu (n. 21 august 1925, Argos Orestiko, Grecia – a decedat pe 4 martie 1977, în urma cutremurului, la București) a fost un actor român cu activitate bogată în teatru, TV și film. A interpretat cu precădere roluri de comedie, dar a jucat și în drame, unul dintre filmele sale de referință fiind “Actorul și sălbaticii” (1975).

Biografie

S-a născut la 21 august 1925 într-o familie de aromâni (Nico Caragiu și Atena Papastere Caragiu) originară din satul grecesc Aetomilitsa, provincia Konitsa, prefectura Ioannina, regiunea Epir. Familia Caragiu se stabilește la Ploiești, pe str. Rudului 144. Toma este elev în clasa a opta la Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești. Actorul va declara mai târziu:

„...am copilărit și am făcut școala la Ploiești. Sunt deci ploieștean get-beget.” - Toma Caragiu.

Este cooptat în trupa de teatru a liceului și scrie în revista liceului Frământări. Primește diploma de bacalaureat în vara anului 1945. Se înscrie la Drept, dar abandonează cursurile și intră la “Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică București”, clasa Victor Ion Popa. În vacanțe susține o muncă vie de animator cultural și adunând în jurul său alți artiști realizează spectacolul “Take, Ianke și Cadîr” de V. I. Popa, pe care îl joacă la cinematograful „Modern” din Ploiești, apoi “Trandafirii roșii” de Zaharia Bârsan. Astfel ia ființă nucleul denumit „Brigada culturală Prahova” ce se transformă în „Teatrul Sindicatelor Unite” (1947) din care se va naște „Teatrul de Stat Ploiești” (1949). Debutul pe scenă îl face pe scena studioului „Teatrului Național” din Piața Amzei (1948), când încă student în anul III, i se încredințează rolul unui scutier în piesa “Toreadorul din Olmado” pus în scenă de regizorul Ion Șahighian.

La 1 mai 1948 se angajează ca membru al corpului artistic al Teatrului Național. Obține diploma de absolvire a IATC în 1949, la vârsta de 24 de ani. La 1 aprilie 1951 se angajează la „Teatrul de Stat” din Constanța, recent înființat, unde joacă, printre alte roluri, pe Rică Venturiano în piesa “O noapte furtunoasă”.

În 1953, la vârsta de 28 de ani, este numit director al „Teatrului de Stat” din Ploiești, funcție pe care o va deține timp de 12 ani. A interpretat pe scena ploieșteană 34 de roluri. În 1965 este invitat de Liviu Ciulei și pleacă la “Teatrul Bulandra” din București, lăsând în urmă o zestre de 90 de premiere.

A jucat alături de alți monștri sacri cum ar fi Ștefan Bănică, Octavian Cotescu, Anda Călugăreanu și alții. A murit în mod tragic, sub dărâmăturile blocului din București unde locuia în Cutremurul din 1977 4 martie, care va lua viața și bunului său prieten, regizorul Alexandru Bocăneț.] Toma Caragiu a fost înmormântat la cimitirul Belu din București. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Acum 141 ani, s-a semnat Tratatul de la San Stefano, care punea punct Războiului de Independență al României. Independența României era recunoscută. Cu ce preț?

(Casa unde a fost semnat tratatul de la San Stefano, foto wikipedia)

1878: Este semnat Tratatul de la San Stefano, care punea punct Războiului de Independență al României. Independența României era recunoscută. România primea Dobrogea în schimbul sudului Basarabiei.

Tratatul preliminar de la San Stefano a fost semnat de către Imperiul Rus și cel Otoman la 3 martie 1878, după încheierea războiului ruso-turc din 1877-1878. Din partea Rusiei au fost delegați contele Nicolai Pavlovici Ignatiev și Alexandr Nelidov, iar din partea Imperiului Otoman au participat ministrul de externe Safvet Pașa și ambasadorul în Germania, Sadullah Bey. Tratatul a fost semnat la San Stefano.

Tratatul a confirmat o serie de schimbări politice în Balcani, prin recunoașterea independenței mai multor state, inclusiv a României.

Serbia, Muntenegru și România

Sub premisele tratatului, independența Muntenegrului a fost recunoscută de către Imperiul Otoman (articolul 2), iar teritoriul său s-a dublat ca mărime, prin anexarea unor foste regiuni otomane precum Nikšić, Podgorica și Antivari (articolul 1). Serbia a obținut, de asemenea, independența și a anexat orașele Niš și Leskovac (articolul 3).

Independența României a fost recunoscută de Imperiul Otoman (articolul 5). România a fost obligată să cedeze Rusiei Basarabia de Sud, dar, (conform articolului 19), a primit drept compensație partea din Dobrogea de la nord de linia ce trecea la sud de Rasova și la nord de Mangalia.

Reacții internaționale

Marile puteri nu au fost satisfăcute de acest tratat, prin care Imperiul Țarist și-a extins influența în Balcani și Caucaz, iar Serbia se temea că apariția Bulgariei Mari îi va stânjeni interesele față de fostele și actualele teritorii otomane. Aceste motive au determinat Marile Puteri să obțină o revizuire a tratatului la congresul de la Berlin, și să-l înlocuiască cu tratatul de la Berlin.

România, care a avut o contribuție semnificativă la victoria împotriva Imperiului Otoman, a fost extrem de dezamăgită de prevederile tratatului, considerând că articolul 19 încalcă tratatele antebelice româno-rusești care garantau integritatea teritorială a României. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Acum 132 ani, s-a născut, la Brăila, Perpessicius (Dimitrie Panait) – un critic dedublat

(Perpessicius: foto www.infobraila.ro)

Noua generație nu a auzit prea multe despre marele critic postbelic Perpessicius.

Perpessicius se trăgea dintr-o familie de greci din Brăila, după tată, și de răzeși bucovineni după mamă. Născut la 21 octombrie 1891 în Brăila, atunci porto franco, un areal multicultural al comerțului global, tânărul Dimitrie Panait, fost Panaiot, se va bucura de farmecul îmbinării orentului și occidentului de la gurile Dunării. A cunoscut de mic sărăcia cruntă, tatăl său fiind contrabandist este ucis în plină stradă de gangsterii concurenți. E crescut doar de mamă, împreună cu cei doi frați, cunoscând din copilărie renunțări cumplite.

Tânărul Dimitrie Panait și-a dat seama că numai prin școală și educație poate răzbi în viață. Devine un elev eminent și premiant la liceul "Nicolae Bălcescu" din localitate. Cochetează cu poezia publicând versuri în revista școlii. E secretar literar la asociația culturală "Avântul". În urma unei excursii la mănăstirea Agapia se întâlnește cu Dinu Titu, care era elevul lui Ovid Densușianu. Se hotărăște în 1910 să plece la București unde intră la Facultatea de Litere. Cu o memorie fabuloasă și o râvnă pe măsură, tânărul brăilean uimește elita universitară dâmbovițeană. Se întreține prin meditații oferite singur în București. Lucrează ca pedagog la pensionul Schewitz-Thieren, având sarcina de a împărți elevilor mâncarea. A luat parte la cursurile ținute de Ovid Densusianu, Nicolae Iorga, Ion Bianu, Ion Bogdan, Mihail Dragomirescu. În anul al treilea de facultate a primit o bursă lunară în urma unui concurs, iar cu sprijinul și recomandarea lui Ion Bianu, devine meditatorul nepoților lui Ion Ghica. În 1914 s-a căsătorit cu Alice Paleologu, o colegă de facultate. În 1914 obține licența în filologie romanică a Universității din București. Debutează cu schița „Omida — Din lumea celor care se târăsc", o replică la volumul "Din lumea celor cari nu cuvântă" a lui Emil Gârleanu. Schița a fost semnată cu pseudonimul Victor Pribeagu și a apărut în revista brăileană Flori de câmp, nr. 5 din 20 iulie 1911. Debutează ca poet cu poezia „Reminiscență" în revista „Versuri și proză" a lui I.M. Rașcu în nr.7-8 din aprilie 1913, semnată cu pseudonimul D. Pandara. Semnează cu pseudonimul Perpessicius în Cronica (1915), revistă condusă de Gala Galaction și Tudor Arghezi. Mobilizat pe front, este rănit în 1916 și rămâne invalid de mâna dreaptă. El a fost împușcat în cot cu un glonț dum-dum. Trece prin numeroase spitale și e operat. Se îndrăgostește de asistentele medicale și le dedică poezii. Vezi "Portret semit", o frumoasă poezie de dragoste. Rămâne infirm de mâna dreaptă și învață să scrie cu stânga.

După 1918 devine profesor în Ardeal la Arad și în alte localități din țară. Este autor al unor apreciate manuale de literatură pentru liceu, elaborate împreună cu Al. Rosetti și Jacques Byck. Colaborează la "Cuvântul", unde devine discipolul lui Nae Ionescu, până în 1933, când se retrage deoarece profesorul devine ideologul Mișcării Legionare. Totuși acest fapt nu-l împiedică să colaboreze cu acesta pe scurt timp și în 1938. Mai publică la Lumea, Universul literar, România, Revista Fundațiilor Regale, Letopiseți, Neamul românesc, Cartea vremii, Flacăra, Gândirea, Cugetul românesc, Ideea europeană, Gazeta literară, Contemporanul, Viața românească, România literară, Steaua, Luceafărul și a ținut cronica literară la Radio între 1934-1938. Prin publicarea mai multor volume din "Mențiuni critice" Perpessicius devine o voce distinctă și neiertătoare a vieții literare românești. După el se "trăgea ceasul" ierarhiei literare. Structural Perpessicius a fost un om de stânga și ateu, iar după 1944 are speranța că comunismul va aduce fericirea, lucru de care s-a îndoit mai apoi, dar doar în intimitate și în jurnal. Până la urmă începe să creadă în Dumnezeu, dar doar ca o formă transcendentă. Perpessicius devine o vedetă a regimului RPR ca și Sadoveanu și Arghezi.

Abia spre finalul vieții se liniștește, unde se retrage la băi la Călimănești, de unde este văzut de tinerii confrați ca un zeu al literaturii aflat la crepuscul. Reușește să editeze opera lui Mihai Eminescu, cercetând manuscrisele poetului national, devenind unul dintre cei mai apreciați eminescologi. (rezumat https://ro.sputnik.md)

https://rural-braila.blogspot.com

Acum 273 ani, Constantin Mavrocordat, domnul Țării Românești, hotărăște eliberarea din șerbie a rumânilor fugiți

(foto wikipedia)

1746: Constantin Mavrocordat, domnul Țării Românești (1744-1746), clerul înalt și boierii hotărăsc eliberarea din șerbie a rumânilor fugiți, care se reîntorc în țară; liberi ca persoană, țăranii rămân totuși dependenți economic de boieri, fiind obligați să presteze boierului 12 zile de clacă, în Țara Românească și 24 de zile, în Moldova.

Constantin Mavrocordat (greacă: Κωνσταντίνος Μαυροκορδάτος; n. 27 februarie 1711, Constantinopol, Imperiul Otoman – d. 23 noiembrie 1769, Iași, Moldova) a fost de șase ori hospodar (domn) al Țării Românești și de patru ori hospodar al Moldovei.

Biografie

Constantin Mavrocordat s-a născut la 27 februarie 1711 la Constantinopol și a fost fiul domnitorului grec Nicolae Mavrocordat și al Pulcheriei Mavrocordat, fiind crescut în țară.

A fost un om învățat ca și tatăl său și era pătruns de ideile filozofice și reformatoare ale veacului al XVIII-lea. Domnia a obținut-o fiind ales de boieri. După două domnii scurte în Țara Românească, a fost mutat în Moldova și unde, pentru a-și recâștiga tronul pierdut, contrar firii sale, a trebuit să mărească dările ca să-i poată cumpăra pe turci. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com