1808: Rusia anexează Moldova și Țara Românească

1808: Napoleon I și Alexandru I semnează convenția prin care Rusia anexează Moldova și Țara Românească.

Napoleon Bonaparte (în franceză: Napoléon Bonaparte; n. 15 august 1769, Ajaccio, Corsica - d. 5 mai 1821, în insula Sfânta Elena), cunoscut mai târziu ca Napoleon I și inițial ca Napoleone di Buonaparte, a fost un lider politic și militar al Franței, ale cărui acțiuni au influențat puternic politica europeană de la începutul secolului al XIX-lea.

Conflictul cu restul Europei a condus la o perioadă de război total de-a lungul continentului, iar campaniile sale sunt studiate la academii militare din întreaga lume. Deși considerat un tiran de către oponenții săi, el a rămas în istorie și datorită creării Codului Napoleonian, care a pus fundațiile legislației administrative și judiciare în majoritatea țărilor Europei de Vest.

Alexandru I Pavlovici Romanov (rusă: Александр I Павлович) (n. 23 decembrie 1777 – d. 1 decembrie 1825), a fost țarul Rusiei între 23 martie 1801 – 1 decembrie 1825, regele Poloniei între 1815 – 1825, precum și Mare Duce al Finlandei.

Alexandru s-a născut în 1777 la Sankt Petersburg, fiu al Marelui Duce Pavel Petrovici, mai târziu Pavel I al Rusiei, și al Mariei Feodorovna, fiica Ducelui de Württemberg. Alexandru a urcat pe tron după ce tatăl său a fost asasinat și a condus Rusia în perioada războaielor napoleoniene. În prima parte a domniei a încercat să introducă reforme liberale, pe când în cea de-a doua a abordat o conducere arbitrară iar o parte din vechile reforme au fost abolite. În ceea ce privește politica externă, Alexandru a obținut un succes recunoscut, câștigând numeroase campanii. În particular, sub domnia sa Rusia a obținut Finlanda și o parte din Polonia. Contradicțiile misterioase ale personalității sale îl fac pe Alexandru unul din cei mai interesanți țari. Pe deasupra, moartea sa este învăluită în mister, iar locul unde se află rămășițele sale rămâne necunoscut. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

La mulți ani actriței brăilence Catrinel Dumitrescu

Catrinel Dumitrescu (n. 11 octombrie 1956, Brăila) este o actriță de teatru și film din România, care joacă la Teatrul Nottara din București. Este profesoară la Universitatea Hyperion din București, Facultatea de Arte, secția Actorie. A fost căsătorită cu actorul Emil Hossu.

Actrița Catrinel Dumitrescu a fost decorată la 13 decembrie 2002 cu Ordinul național Pentru Merit în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”.

A jucat in piese de teatru precum: “Omul Hazardului”; “Anecdotă provincială”; “Bigudiuri”; “Cu capu' de nicovală”; “Cum e dincolo de mare” – regizor; “Doamna nevăzută”; “Doi pe o bancă”; “Inspectorul broaștelor”; “Maitrey”; “Minciuna din mine”; “Nu se știe cum”; “Niște fete”; “O noapte furtunoasă”; “Omul de noroi” - regizor; “Război și pace”; “Week-end de adio”; “Woland sau negustorul de umbre”.

In ceea ce priveste filmografia actrita s-a remarcat în pelicule din care amintim: “Lumina palidă a durerii” (1981); “Buletin de București” (1983); “Căsătorie cu repetiție” (1985); “Pădurea de fagi” (1987); “Nunta mută” (2008); “La Urgență” – TV (2006); “Banii vorbesc” - TV (2006); “Alba-Neagra” - TV (2006); “Păstrează-mă doar pentru tine” (1987)’; “Promisiuni” (1985); “Ca-n filme” (1983); “Pădurea nebună” (1982); “Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii” (1979); “Inspectorul broaștelor” - TV (1979); “Omul care ne trebuie” (1979); “Ora zero” (1979); “Râul care urcă muntele (1977).(rezumat wikipedia)

 https://rural-braila.blogspot.com

George Emil Palade, laureat în 1974 al premiului Nobel pentru fiziologie și medicină, a decedat acum 10 ani

George Emil Palade (n. 19 noiembrie 1912, Iași, România – d. 7 octombrie 2008, Del Mar, SUA), a fost un medic și om de știință american de origine română, specialist în domeniul biologiei celulare, laureat în 1974 al premiului Nobel pentru fiziologie și medicină. În 1986 i-a fost conferită în Statele Unite National Medal of Science („Medalia Națională pentru Știință”) în biologie pentru: „descoperiri fundamentale (de pionierat) în domeniul unei serii esențiale de structuri supracomplexe, cu înaltă organizare, prezente în toate celulele vii”.

Biografie

S-a născut la Iași în 1912, într-o familie de profesori, tatăl fiind profesor de filosofie, iar mama profesoară de liceu. Familia sa locuia pe strada Sărărie.

La vârsta de 7 ani, el și-a început pregătirea școlară la Școala nr. 33 „Mihail Kogălniceanu” din Iași, unde a învățat timp de trei ani (1919-1922). Clădirea școlii datează din 1895 și este monument istoric (IS-II-m-B-03795). Pe peretele școlii, lângă intrare, a fost amplasată o placă memorială cu următorul text:

„În această școală, între 1919 - 1922, și-a început drumul spre știință GEORGE EMIL PALADE, medic de origine română, născut la Iași, pe stradela Sărărie, la 19.XI.1912.”

Descoperirile sale reprezintă eforturile susținute în domeniul cercetării fundamentale în biologie și medicină, eforturi apreciate de Comunitatea științifică internațională, prin acordarea în 1974 a Premiului Nobel, ceea ce conferă un prestigiu strălucit științei și culturii românești.”

În 1923 se stabilește în Buzău, își continuă studiile înscriindu-se la liceul B. P. Hasdeu.

În 1930 s-a înmatriculat ca student la Facultatea de Medicină a Universității din București. A absolvit-o în 1940, obținând titlul de doctor în medicină cu o teză asupra unor probleme de structuri histologice. În perioada 1942-1945, Palade a servit în Corpul Medical al Armatei Române.

În 1946 s-a căsătorit cu fiica industriașului Nicolae Malaxa, Irina Malaxa, cu care a avut doi copii: o fiică, Georgia Palade Van Dusen, și un fiu, Philip Palade. A plecat cu soția sa în Statele Unite ale Americii, unde a fost angajat pe post de cercetător la Universitatea Rockefeller din New York. Acolo l-a întâlnit pe Albert Claude, omul de știință care i-a devenit mentor. Claude lucra la Rockefeller Institute for Medical Research și l-a invitat pe Palade să lucreze împreună cu el în departamentul de patologie celulară. George Palade a realizat importanța excepțională a microscopiei electronice și a biochimiei în studiile de citologie. Cum nu era biochimist, a inițiat o colaborare cu Philip Siekevitz. Împreună au combinat metodele de fracționare a celulei cu microscopie electronică, producând componenți celulari care erau omogeni morfologic. Analiza biochimică a fracțiunilor mitocondriale izolate a stabilit definitiv rolul acestor organite subcelulare ca un component major producător de energie.

La 12 martie 1986, președintele Statelor Unite Ronald Reagan i-a conferit Medalia Națională pentru Știință pentru „descoperirea fundamentală” a unei serii esențiale de structuri complexe cu înaltă organizare prezente în toate celulele biologice. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Eusebiu Camilar s-a născut acum 108 ani

Eusebiu Camilar (n. 7 octombrie 1910, satul Udești, Ducatul Bucovinei, Austro-Ungaria – d. 27 august 1965, București, România) a fost un scriitor și traducător român, membru corespondent (din 1955) al Academiei Române.

Biografie

Părinții săi au fost țăranii Ion și Natalia Camilar (născută Motrici). A urmat cursurile școlii primare din satul natal și cele ale Liceului „Ștefan cel Mare" din Suceava, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” de astăzi. A debutat în 1929 cu versuri în „Moldova literară”, revista Societății Literare "Tinerimea" din Mihăileni. A fost căsătorit cu poeta Magda Isanos cu care a avut un copil , Elisabeta.

Opera literară

Scrieri

Chemarea cumpenelor, București, 1937 (versuri)

Cordun, București, 1942 (roman)

Prăpădul Slobodei, Iași, 1943 (roman)

Avizuha, București, 1945 (povestiri)

Turmele, București, 1946 (roman)

Focurile, București, 1945 (dramă; coautoare: Magda Isanos)

Valea hoților, București, 1948 (roman)

(rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Acum 116 de ani s-a născut Petre Țuțea

Petre Țuțea (n. 6 octombrie 1902, Boteni, România – d. 3 decembrie 1991, București, România) a fost un autor, economist, eseist, filosof, jurist, politician și publicist român, victimă a regimului comunist din România.

Biografie

Petre Țuțea s-a născut în 6 octombrie 1902 în comuna Boteni, județul Muscel (azi județul Argeș). Tatăl lui, preotul Petre Bădescu (1859-1925) era căsătorit cu Paraschiva cu care a avut o fiică, Filofteia. Soția moare la vârsta de 45 ani și, rămas văduv, fără posibilitatea de a se căsători fiind oprit de dogma creștină, era ajutat în treburile gospodăriei de unele enoriașe din parohie. Una dintre ele, Ana (1885-1960), fiica lui Simion Oprea Țuțea, îi va fi concubină și-i va da naștere la opt copii, primul dintre ei fiind Petre Țuțea. Tânăra mamă, îndemnată de rude și părinți, cere garantarea zilei de mâine astfel că, la 13 noiembrie 1906, preotul trece întreaga avere pe numele acesteia. Petre Bădescu moare în 1925, la vârsta de 66 ani, iar Ana Țuțea în 1960 la 75 ani.

Studii

După absolvirea Școlii primare din Boteni (1913), Țuțea urmează între anii 1913 - 1917 cursurile gimnaziului „Dinicu Golescu” din Câm­pulung Muscel. În 1917, în timpul războiului, școlile funcționau cu intermitență, profesorii erau mobilizați astfel că trei ani (1917 - 1920) Petre Țuțea și-i petrece la Boteni, în casa părintească. În 1920, la sugestia consăteanului și colegului său, viitorul etnograf Ion Chelcea, se înscrie în clasa a V-a a liceului „Gh. Bariț” din Cluj unde, în 1923, promovând ultimele două clase ale cursului superior (a VII-a și a VIII-a, pe atunci) într-un singur an, absolvă liceul, își susține examenul de bacalaureat, iar în toamna lui 1923 se înscrie la Facultatea de Drept a Universității din Cluj, unde obține licența și docto­ratul în drept cu calificativul Magna cum Laudae, cu o lucrare privind contenciosul administrativ. (1929).

Activitate profesională

În 1933, Petre Țuțea a fost angajat prin concurs ca referent în Ministerul Industriei și Comerțului (ulterior devenit Ministerul Economiei Naționale) unde a avansat pînă la funcția de director de studii, funcția maximă pe care a deținut-o în cariera de economist apoi, între martie 1933 și decembrie 1934 a fost detașat în Germania la Agenția economică din Berlin (tot ca angajat al Ministerului Industriei și Comerțului și nu pentru studii la Universitatea Humboldt, unde ar fi fost trimis de către Alexandru Vaida-Voevod). Rechemat în Ministerul Economiei Naționale, centrala Industrie și Comerț, Petre Țuțea funcționează aici până la data arestării - 12 aprilie 1948. Deși doctor în Drept, se specializase în economie, conform vocației sale reale.

După 6 septembrie 1940 Conducerea Mișcării Legionare îi încredințează lui Țuțea funcția de secretar general la Ministerul Economiei Naționale și, în această calitate, face parte din diverse delegații care au purtat negocieri economice la Berlin și la Moscova.

După Rebeliunea legionară este deținut pentru scurtă vreme în Lagărul de la Târgu Jiu, după care este eliberat și repus în funcție.

După 23 august 1944, continuă să lucreze în același minister, la Direcția Încurajării Exportului, apoi funcționar în Direcția Studii și Documentare, pentru ca în final să lucreze în Direcția Acorduri, protejat de Lucrețiu Pătrășcanu contra epurărilor succesive din aparatul de stat[9]. Două săptămâni după destituirea lui Pătrășcanu a fost arestat și Țuțea care, cu o întrerupere între 1953 și 1956, va fi deținut până în 1964.

Eliberat din detenție, în urma amnistiei din 1964, patru ani mai târziu, în primăvara lui 1968, lui Petre Țuțea i se întocmește o "fișă personală" (în cadrul unui "Referat cu propuneri de avertizare a numitului Țuțea Petre"):

„Dar, fire de boem, dominat puternic de eul său, n-a acceptat să intre în câmpul muncii pe lângă faptul că nu este dispus "să se bage slugă la dârloagă" (sic!) autocaracterizându-se ca om "inadaptabil la situația politică și economică actuală"”

În vârstă de 66 de ani în 1968, Petre Țuțea avea deja vârsta de pensionare, dar deținuților politici nu li se recunoștea perioada de detenție drept "vechime în muncă". Tot aici se propune: "a se aproba avertizarea numitului Țuțea Petre de către organele noastre, fără audierea unor martori deoarece poziția sa dușmănoasă a fost semnalată de mai mulți informatori". Până la sfârșitul vieții a trăit extrem de modest, într-o garsonieră din apropierea Parcului Cișmigiu, ajutat de câțiva prieteni care obținuseră un mic ajutor bănesc și mâncare de la Casa Scriitorilor. (scrie wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Acum 145 de ani s-a născut Gheorghe Țițeica

1873: Gheorghe Țițeica, matematician român, membru, vicepreședinte și secretar general al Academiei Române (d. 1939)

Gheorghe Țițeica (n. 4/17 octombrie 1873, Drobeta Turnu-Severin - d. 5 februarie 1939, București) a fost un matematician și pedagog român, profesor la Universitatea din București și la Școala Politehnică din București, membru al Academiei Române și al mai multor academii straine, “doctor honoris causa” al Universității din Varșovia.

Este tatăl fizicianului Șerban Țițeica.

Concepte ca: “Problema piesei de cinci lei” (Teorema lui Țițeica), “Suprafață Țițeica sau curbă Țițeica” îi poartă numele.

A urmat școala primară în orașul natal, iar liceul la Craiova, unde a început să se remarce pentru interesul acordat matematicii. De asemenea, la examenul de bacalaureat de la 1 septembrie 1892 s-a evidențiat prin răspunsurile date. A intrat pe primul loc la Școala Normală Superioară din București și apoi a urmat secția “Matematici” la Facultatea de Științe de la Universitatea din București. Dintre profesorii de acolo, cel mai mult l-a impresionat Spiru Haret, despre a cărui viață și operă va scrie mai târziu.

În 1895 obține licența în matematici și este numit profesor suplinitor la Seminarul „Nifon”. În anul următor, după ce promovează examenul de capacitate pentru profesorii universitari de matematică, pleacă la studii la Paris, fiind al patrulea român la École Normale Supérieure.

Activitate științifică

Fost student al profesorului francez Gaston Darboux, Gheorghe Țițeica s-a ocupat în special cu studiul rețelelor din spațiul cu n dimensiuni, definite printr-o ecuație a lui Laplace. Este creator al unor capitole din geometria diferențială proiectivă și afină, unde a introdus noi clase de suprafețe, curbe și rețele care îi poartă numele. Prin numeroasele lucrări de matematică elementară și de popularizare a științei, pe care le-a publicat de-a lungul întregii sale vieți, a contribuit la ridicarea nivelului învățământului matematic din România.

Împreună cu Ion Ionescu, A. Ioachimescu și V. Cristescu, a înființat revista Gazeta matematică, iar cu G.G. Longinescu publicația Natura pentru răspândirea științelor. Cu D. Pompeiu a editat revista Mathematica.

Datorită lucrărilor sale de geometrie diferențială, publicate în diferite periodice de profil, devine celebru în lumea științifică și este ales ca președinte al secției de geometrie la diferite congrese. A fost ales membru corespondent sau membru al mai multor academii din mai multe țări. În mai multe rânduri a fost ales președinte al Societatea de Științe Matematice și al Societății Române de Științe. Astfel, la 15 mai 1913 devine membru titular al Academiei Române, în 1928 vicepreședinte, iar în anul următor secretar general al prestigiosului for științific. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Kogălniceanu editează “Steaua Dunării” acum 163 de ani

1855: A apărut „Steaua Dunării”, jurnal politic, literar și comercial, sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu.

„Steaoa Dunării esă într-o epohă din cele mai însemnate ale lumii moderne.

Un resbel mare, un resbel de eroi, întreprinsu pentru emanciparea Orientului, și a principatelor în deosebi se urmează chiar în apropierea marginilor noastre, ce ăncă astăzi resună de vuetul căderei Sevastopolii.

Țelul politic al Stelei Dunării este de a ținea pre publicul romăn într-o cunoștință lămurită și continuă nu numai despre întămplările cele mai importante ale zilei, dar totodată și despre spiritul și tendințele marilor Luptători.

Acest jurnal este Steaoa Dunării Romăne; prin urmare politica sa nu poate să fie decăt politica seculară a Romănilor, politica națională – care spre onoarea publicistilor nostri – se urmează și se sprijine de întreaga presă romănească cu mai mult sau mai puțin talent, însă fără ecepție, și cu aceeași neobosită răvnă și călduros patriotism, politică care se resumă în aceste cuvinte: autonomia principatelor: unirea principatelor […]” (scrie tiparituriromanesti.wordpress.com)

Mihail Kogălniceanu (n. 6 septembrie 1817, Iași, Moldova – d. 1 iulie 1891, Paris) a fost un om politic de orientare liberală, avocat, istoric și publicist român originar din Moldova, care a devenit prim-ministru al României la 11 octombrie 1863, după Unirea din 1859 a Principatelor Dunărene în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, și mai târziu a servit ca ministru al Afacerilor Externe sub domnia lui Carol I. A fost de mai multe ori ministru de interne în timpul domniilor lui Cuza și Carol. A fost unul dintre cei mai influenți intelectuali români ai generației sale (situându-se pe curentul moderat al liberalismului). Fiind un liberal moderat, și-a început cariera politică în calitate de colaborator al prințului Mihail Sturdza, în același timp ocupând funcția de director al Teatrului Național din Iași și a publicat multe opere împreună cu poetul Vasile Alecsandri și activistul Ion Ghica.

A fost redactor șef al revistei Dacia Literară și profesor al Academiei Mihăileane. Kogălniceanu a intrat în conflict cu autoritățile din cauza discursului inaugural cu tentă romantic-naționalistă susținut în anul 1843. A fost unul dintre ideologii Revoluției de la 1848 în Moldova, fiind autorul petiției Dorințele partidei naționale din Moldova. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com