Acum 132 de ani s-a născut Henri Coandă, inginerul român care a revoluționat industria aeronautică

           Henri Marie Coandă (n. 7 iunie 1886 - d. 25 noiembrie 1972) a fost un academician și inginer român, pionier al aviației, fizician, inventator și descoperitor al efectului care îi poartă numele. A fost fiul generalului Constantin Coandă, prim-ministru al României în 1918. Tatăl lui a fost generalul Constantin Coandă, fost profesor de matematică la Școala națională de poduri și șosele din București și fost prim-ministru al României pentru o scurtă perioadă de timp în 1918. Mama sa, Aida Danet, a fost fiica medicului francez Gustave Danet, originar din Bretania.

               Încă din copilărie viitorul inginer și fizician era fascinat de miracolul vântului, după își va și aminti mai târziu. Henri Coandă a fost mai întâi elev al Școlii Petrache Poenaru din București, apoi al Liceului Sf. Sava 1896 unde a urmat primele 3 clase, după care, la 13 ani, a fost trimis de tatăl său, care voia să-l îndrume spre cariera militară, la Liceul Militar din Iași 1899. Termină liceul în 1903 primind gradul de sergent major și își continuă studiile la Școala de ofițeri de artilerie, geniu și marină din București.

             Detașat la un regiment de artilerie de câmp din Germania 1904, este trimis la Technische Hochschule (Universitatea Technică) din Berlin-Charlottenburg. Pasionat de probleme tehnice și mai ales de tehnica aviaticii, în 1905 Coandă construiește un avion-rachetă pentru armata română. Între 1907-1908 a urmat de asemenea cursuri universitare în Belgia, la Liège, și la Institutul tehnic Montefiore. În 1908 se întoarce în țară și e încadrat ofițer activ în Regimentul 2 de artilerie. Datorită firii sale și spiritului inventiv care nu se împăcau cu disciplina militară, el a cerut și obținut aprobarea de a părăsi armata, după care, profitând de libertatea recâștigată, a întreprins o lungă călătorie cu automobilul pe ruta Isfahan - Teheran - Tibet. La întoarcere pleacă în Franța și se înscrie la Școala superioară de aeronautică și construcții, nou înființată la Paris 1909, al cărei absolvent devine în anul următor 1910, ca șef al primei promoții de ingineri aeronautici.

            Cu sprijinul inginerului Gustave Eiffel și savantului Paul Painlevé, care l-au ajutat să obțină aprobările necesare, Henri Coandă a efectuat experimentele aerodinamice prealabile și a construit în atelierul de carosaj al lui Joachim Caproni primul avion cu propulsie reactivă de fapt un avion cu reacție, fără elice, numit convențional Coandă-1910, pe care l-a prezentat la al doilea Salon internațional aeronautic de la Paris 1910.

            

          În timpul unei încercări de zbor din decembrie 1910, pe aeroportul Issy-les-Moulineaux de lângă Paris, aparatul pilotat de Henri Coandă a scăpat de sub control din cauza lipsei lui de experiență, s-a lovit de un zid de la marginea terenului de decolare și a luat foc. Din fericire, Coandă a fost proiectat din avion înaintea impactului, alegându-se doar cu spaima și câteva contuzii minore pe față și pe mâini. Pentru o perioadă de timp, Coandă a abandonat experimentele datorită lipsei de interes din partea publicului și savanților vremii. Între 1911-1914 Henri Coandă a lucrat ca director tehnic la Uzinele de aviație din Bristol, Anglia și a construit avioane cu elice de mare performanță, de concepție proprie. În următorii ani se întoarce în Franța, unde a construit un avion de recunoaștere 1916 foarte apreciat în epocă, prima sanie-automobil propulsată de un motor cu reacție, primul tren aerodinamic din lume și altele. În 1934 obține un brevet de invenție francez pentru Procedeu și dispozitiv pentru devierea unui curent de fluid ce pătrunde într-un alt fluid, care se referă la fenomenul numit astăzi Efectul Coandă", constând în devierea unui jet de fluid care curge de-a lungul unui perete convex, fenomen observat prima oară de el în 1910, cu prilejul probării motorului cu care era echipat avionul său cu reacție. Această descoperire l-a condus la importante cercetări aplicative privind hipersustentația aerodinelor, realizarea unor atenuatoare de sunet și altele.

            Henri Coandă revine definitiv în țară în 1969 ca director al Institutului de creație științifică și tehnică (INCREST), iar în anul următor, 1970, devine membru al Academiei Române. Henri Coandă moare la București, pe data de 25 noiembrie 1972, la vârsta de 86 de ani. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Valeriu Bularca, campion la lupte greco-romane, acum 57 de ani, cum și de ce?

 

              1961: Primul titlu de campion mondial cucerit de un luptător român (Valeriu Bularca, la Campionatul mondial de lupte greco-romane de la Yokohama).

                          Istorie:

             Valeriu Bularca (n. 14 februarie 1931 - d. 7 februarie 2017, Brașov, Județul Brașov) a fost un luptător român, campion mondial în 1961 și laureat cu argint la Jocurile Olmpice de vară din 1964 de la Tokyo. A câștigat de șase ori titlul național.

S-a apucat de lupte în anul 1947 la clubul „Steagul Roșu” din Brașov sub conducerea lui Ion Mureșan, apoi s-a transferat la CSȘ Dinamo din același oraș. S-a alăturat lotului national în 1953. În 1961 a devenit primul luptător român campion mondial din cadrul Campionatului Mondial de la Yokohama. Pentru această realizare a fost numit “Maestru Emerit al Sportului”. Trei ani mai târziu a fost vicecampion olimpic la Tokyo, titlul olimpic fiind cucerit de turcul Kazım Ayvaz.

               După ce a absolvit IEFS a devenit antrenor de lupte la Brașov. Numele său a fost dat unei săli de sport din “Întorsura Buzăului”. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Ilie Năstase câștigă turneul Roland Garros acum 45 de ani

              1973: Ilie Năstase a câștigat turneul de tenis de la Roland Garros (tenis).

     Turneul de tenis de la Roland Garros (în franceză Les Internationaux de France de Roland Garros sau Tournoi de Roland-Garros) este unul din cele mai importante turnee internaționale de tenis și se desfășoară pe parcursul a două săptămâni, între mijlocul lunii mai și începutul lunii iunie, la Paris, în complexul sportiv Roland Garros (numit astfel în onoarea eroului aviator francez cu acest nume). Este cel de-al doilea turneu de Mare Șlem din calendarul competițional mondial. Este unul din cele mai prestigioase momente sportive al anului, bucurându-se de mediatizare în toată lumea și devenind unul din cele mai populare evenimente din tenis (și din sport, în general). Campionii la simplu în 2009 au fost elvețianul Roger Federer și rusoaica Svetlana Kuznețova. Este cel mai puternic turneu pe zgură. Turneul apare atât în calendarul ATP (turneu masculin), cât și în cel WTA (turneu feminin). Tot în aceeași perioadă au loc întreceri de dublu feminin, dublu masculin, dublu mixt și juniori.

       Ilie Năstase (n. 19 iulie 1946, București) este un fost jucător profesionist de tenis de câmp și unul dintre cei mai importanți jucători de tenis ai anilor 1970, fiind numărul unu mondial de două ori, în 1972 și 1973. Din cele 83 de titluri câștigate, numai 58 au fost înregistrate de Asociația Jucătorilor de Tenis Profesioniști (ATP).

     Printre cele 58 de titluri la simplu, pe care Ilie Năstase le-a câștigat de-a lungul carierei sale, se numără și US Open în 1972, respectiv Roland Garros în 1973. La dublu a câștigat turneele de la Wimbledon în 1973, Roland Garros în 1970 și US Open în 1975. A câștigat de asemenea de patru ori Turneul Campionilor în anii 1971, 1972, 1973 și 1975. Pentru echipa de Cupa Davis a României a jucat timp de 18 ani un număr de 146 de meciuri de simplu și dublu, câștigând 109. Alături de Ion Țiriac a fost finalist al Cupei Davis de trei ori, în 1969, 1971 și 1972.

     A fost pe locul doi în competiția la simplu de la Wimbledon de două ori, în 1972, jucând finala împotriva lui Stan Smith și în 1976 împotriva lui Björn Borg. Năstase era cunoscut pentru glumele sale din arenă, dar și pentru reputația de a folosi tactici agresive, multe dintre acestea pline de succes, drept care a primit porecla de Nasty („Răutăciosul”) după câteva incidente.

       A scris câteva romane în franceză în anii 1980, apoi a intrat în politică în anii 1990, candidând în 1996 la postul de primar al Bucureștiului. În anul 1994 a fost căpitan nejucător al echipei României de Cupă Davis.

      În 2005 "TENNIS Magazine" l-a plasat pe locul 28 în lista celor "40 cei mai mari jucători de tenis din ultimii 40 de ani". A fost desemnat de patru ori „Cel mai bun sportiv român al anului” (în 1969, 1972, 1973 și 1974). La 12 februarie 2008, după aproape 11 ani la șefia Federației Române de Tenis, a demisionat din funcția de președinte al Federației declarându-se „învins de justiția și de presa din România”.

     Printr-un decret prezidențial din 1 decembrie 2008, Ilie Năstase a fost înaintat în gradul de general-maior (cu 2 stele) în retragere în Ministerul Apărării. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Decebal a fost trădat de Bicilis, consilier, în războiul Daco-Roman, în 105 (acum 1913 ani)!

           105: Împăratul Traian părăsește Roma pentru a purta al doilea război împotriva dacilor (105-106).

         Datorită trădării lui Bicilis, un apropiat al regelui dac, romanii au descoperit comoara lui Decebal în râul Sargetia.

                    Istorie:

       Al Doilea Război Daco-Roman a fost lupta între 105 și 106, după ce regele dac Decebal a încălcat tratatul de pace încheiat cu împăratul roman Traian de după Primul Război Daco-Roman. Traian a pornit războiul cu intenția cuceririi Sarmizegetusei

                   Înainte de război

      După încheierea păcii de după primul război, Decebal a respectat pentru un timp termenii acesteia, dar apoi a început să incite la revoltă triburile vecine și să jefuiască coloniile romane de peste Dunăre. Traian atunci și-a adunat din nou forțele militare, pentru un al doilea război împotriva Daciei.

                    Războiul:

      După înfrângerea din primul război cu Traian, Decebal a respectat o perioadă înțelegerea cu Roma, dar la scurt timp după aceea a început să incite la răscoală triburile învecinate și să pustiască coloniile romane de dincolo de Dunăre. Traian, cunoscut pentru caracterul său optimist și întreprinzător, și-a adunat încă o dată forțele în 105 d.Hr. pentru un al doilea război împotriva Daciei.

       Cel de-al doilea război a implicat mai multe lupte care au provocat pierderi însemnate. Armata romană, aflată în fața a numeroase triburi aliate cu Decebal, nu a reușit să obțină repede o victorie decisivă. Multe orașe aflate de-a lungul Dunării care au fost fortificate de către armata romană erau asediate de daci. În fruntea armatei romane s-a aflat și Traian în bătăliile din Dobrogea. Traian a stabilit cartierul general al armatei romane in localitatea Drobeta.

         Un asediu asupra capitalei Sarmizegetusa a avut loc la începutul verii anului 106. Dacii au respins primul atac, însă romanii au distrus apeductele capitalei dace. Orașul a fost incendiat și, în final, Roma a triumfat ocupând Dacia. Decebal a fugit, dar a fost urmărit și ajuns din urmă. Acesta a preferat să se sinucidă în loc să fie capturat.

      Datorită trădării lui Bicilis, un apropiat al regelui dac, romanii au descoperit comoara lui Decebal în râul Sargetia - estimată de Jérôme Carcopino la 165 500 kg de aur și 331 000 kg de argint. Ultima bătălie cu armata regelui dac a avut loc la Porolissum (Moigrad). Traian nu a acceptat condițiile de pace din tratatul de pace încheiat în urma primului război daco-roman, formulând alte prevederi.

                  Urmări:

      La sfârșitul războiului romanii au ocupat Dacia și au transformat-o în provincie romană. Ea a fost apoi pierdută, în anul 271, în fața goților invadatori. În 106 Dacia este cucerită si transformată în provincie de rang imperial.

         Dacia va fi condusă în numele împăratului de către un guvernator. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Acum 96 de ani a trecut la cele veșnice scriitorul Duiliu Zamfirescu vicepreședinte al Academiei Române

          Duiliu Zamfirescu s-a născut la 30 octombrie 1858, Plăinești (azi Dumbrăveni), județul Râmnicu-Sărat (azi județul Vrancea) – si a decedat la 3 iunie 1922, in Agapia, județul Neamț) a fost un scriitor român, membru titular și vicepreședinte al Academiei Române.

                           Biografie:

       Duiliu Zamfirescu a fost fiul arendașului Lascăr Zamfirescu. Urmează clasele primare și gimnaziale la Focșani, iar liceul și Facultatea de Drept la București (licențiat în 1880), unde leagă o strânsă prietenie cu Duiliu Ioanin - Romanov, viitor magistrat.

        În anul 1867 este inițiat în loja masonică ieșeană „Steaua României”, iar la 18 noiembrie același an a primit gradul de Com­panion în aceeași lojă. Este magistrat la Hârșova și Târgoviște, apoi avocat și redactor la România liberă. În 1885, intră prin concurs la Ministerul de Externe, iar după trei ani, îmbrățișând cariera diplomatică, este secretar de legație la Roma până în 1906, cunoscând perfect italiana. Se căsătorește acolo cu Henriette Allievi și are trei copii (Henrietta, Lascăr și Alexandru), născuți și crescuți în Italia celor 18 ani de stagiu diplomatic.

          În 1906, revine în țară și este secretar general la Ministerul de Externe. Se retrage adesea în vila sa de la Odobești. După război, a fost ministru de externe în Guvernul Averescu (13 martie - 13 iunie 1920). S-a stins din viață la Mănăstirea Agapia.

             A scris versuri, proză scurtă, piese de teatru, dar cea mai importantă contribuție a sa la literatura română o reprezintă romanele sale din Ciclul Comăneștenilor (Viața la țară, Tănase Scatiu, În război, Îndreptări și Anna). Acestea se constituie în primul ciclu din literatura română, asemănător ciclului Les Rougon-Macquart al lui Emile Zola. 

         Cele cinci volume au fost scrise departe de țară, la Roma, când autorul lucra la legația română din Italia. La acestea se adaugă primul roman epistolar din literatura noastră, Lydda. Prin intermediul familiei Comăneșteanu, reprezentantă a vechii boierimi, opusă parveniților de teapa odiosului personaj Tănase Scatiu, romancierul ne oferă imaginea complexă a societății românești de la finele veacului al XIX-lea.

       Via și conacul unde se retrăgea erau în comuna Faraoanele, în apropiere de Odobești. Casa există și astăzi, fiind Casă Memorială. Scriitorul este înmormântat în Cimitirul din Focșani (Sud). (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Acum 138 de ani Statele Unite ale Americii recunoaşte independenţa de stat a României

                1880: Guvernul SUA recunoaște independența de stat a României.

        Eugene Schuyler a fost primul reprezentant diplomatic american în România. El a fost numit agent diplomatic şi consul general pe 11 iunie 1880. Pe 13 august, Ministerul Afacerilor Externe din România a semnalat faptul că doreşte stabilirea de relaţii provizorii cu SUA.

       Legaţia. Schuyler şi-a prezentat scrisorile de acreditare pe 14 decembrie 1880. Pe 21 decembrie 1880, El a fost promovat, devenind însărcinat cu afaceri şi consul general şi şi-a prezentat noile scrisori de acreditare pe 25 ianuarie 1881. Schuyler a fost din nou acreditat atunci când România a devenit regat, el prezentându-şi scrisorile de acreditare pe 16 mai 1881. (scrie https://ro.usembassy.gov)

                       Istorie:

        La 12/24 aprilie 1877, Rusia ţarului Alexandru al II-lea a declarat război Imperiului Otoman. În conformitate cu textul convenţiei privind trecerea trupelor ruse prin România, semnată la 4/16 aprilie de ministrul român al Afacerilor Străine, Mihail Kogălniceanu, şi agentul diplomatic şi consulul general al Rusiei la Bucureşti, baronul Dimitri Stuart, trupele ţariste au trecut Prutul, intrând pe teritoriul României, deşi actul nu fusese încă ratificat de Parlamentul de la Bucureşti. În aceeaşi zi, şeful diplomaţiei române comunica printr-o circulară agenţilor diplomatici ai României decizia guvernului de la Bucureşti de a menţine drepturile României şi neutralitatea ei, „nevoind să aducă o prejudecată deciziei ulterioare a corpurilor legislative care sunt convocate pentru […] joi, 14 aprilie”. La 16/28 aprilie, Camera Deputaţilor, după vii şi agitate dezbateri, a ratificat convenţia militară româno-rusă, acelaşi lucru făcându-l a doua zi Senatul.

          Riposta Porţii Otomane a fost extrem de violentă, de agresivă, ea având două componente: una diplomatică şi alta militară. Prima s-a concretizat prin nota de protest adresată celor cinci puteri garante – Marea Britanie, Austro-Ungaria, Germania, Franţa şi Italia – la 20 aprilie/2 mai, prin care guvernul de la Constantinopol le înştiinţa asupra ruperii relaţiilor diplomatice dintre România şi Înalta Poartă. A urmat, în acest registru, expulzarea brutală a girantului agenţiei diplomatice a României din capitala otomană, Grigore Ghica. În sfârşit, la 22 aprilie/4 mai au început represaliile, prin bombardarea Brăilei, care au continuat patru zile mai târziu cu bombardarea porturilor Calafat, Olteniţa, Bechet şi Călăraşi. Cum era de aşteptat, a venit şi replica armatei române în faţa acestor acte de agresiune: la 26 aprilie/8 mai, artileria românească a bombardat Vidinul.

         În raportul înaintat şefului diplomaţiei britanice în guvernul conservator prezidat de Benjamin Disraeli, lordul Derby, secretar de stat la Foreign Office, consulul general al Marii Britanii la Bucureşti, colonelul Charles Mansfield, urmărind cu atenţie derularea evenimentelor, scria cu deplină luciditate că „ruperea relaţiilor cu Poarta şi proclamarea Independenţei României era o simplă chestiune de zile, toate forţele politice fiind, în unanimitate, adepte ale acestei idei”.

       Evenimentele din viitorul apropiat vor demonstra cât de multă dreptate avea diplomatul britanic în aprecierea sa.

       Declaraţia care intră în istorie: „Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”. Drumul spre proclamarea independenţei de stat a României se apropia într-adevăr de un sfârşit previzibil. Maniera neaşteptat de vicleană şi lipsită de fair play a Porţii de a răspunde demersului diplomatic româno-rus şi pătrunderii armatei ruse pe teritoriul României a accelerat desfăşurarea evenimentelor. Corpurile legiuitoare române s-au sesizat şi au intrat imediat în acţiune. La 29 aprilie/11 mai, Camera Deputaţilor a votat o moţiune prin care erau declarate rupte toate legăturile României cu Imperiul Otoman, căruia ţara noastră i-a declarat în mod oficial război. A doua zi, Senatul a votat o moţiune similară.

         Prin circulara adresată la 1/13 mai agenţilor diplomatici români rezidenţi în capitalele europene, Mihail Kogălniceanu le aducea la cunoştinţă Marilor Puteri hotărârea celor două corpuri legiuitoare ale României şi motivul care le-a determinat să o adopte: „În faţa acestei atitudini […] a guvernului otoman […] şi a actelor sale de ostilitate patentă” este evident că „Sublima Poartă însăşi este cea care a rupt legăturile existente între ea şi România şi în consecinţă noi nu putem decât să-i înapoiem responsabilitatea pe care ea încearcă s-o facă să apese asupra noastră […]. În virtutea dreptului nostru şi a justiţiei cauzei noastre, şi contând pe grija puterilor garante faţă de noi, vom face tot ce datoria noastră ne impune faţă de ţară, spre a apăra pământul nostru, a salva instituţiile noastre şi spre a asigura existenţa noastră politică”.

          A urmat sesiunea extraordinară a Adunării Deputaţilor, de la 9/21 mai 1877, când a fost proclamată independenţa de stat a României. Răspunzând interpelării deputatului Nicolae Fleva, care s-a interesat de statutul juridic al ţării în noua situaţie de rupere a relaţiilor cu puterea suzerană, Imperiul Otoman, Mihail Kogălniceanu a rostit memorabila declaraţie, care reflecta idealul multisecular al românilor: „Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare. […] Suntem o naţiune liberă şi independentă”. (rezumat historia.ro)

         La conferința de pace de la Berlin din 1878 s-a decis ca Rusia să recunoască României independența, să cedeze teritoriile Dobrogei și Deltei Dunării, inclusiv portul Constanța, și mica Insulă a Serpilor. În schimb, Rusia prelua județele din sudul Basarabiei (Cahul, Ismail, Bolgrad), care reintraseră în componența Moldovei după Războiul Crimeii prin prevederile Tratatului de la Paris din 1856. Principele Carol I a fost profund nemulțumit de turnura nefavorabilă a negocierilor. Otto von Bismarck a reușit să-l convingă pe principe să accepte acest aranjament, care oferea noi oportunități României din punct de vedere economic datorită accesului la Marea Neagră și controlului asupra traficului pe Dunăre. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com

Cum, si de ce, a fost executat Maresalul Ion Antonescu în 1946, acum 72 de ani

                    Istorie:

            Ion Antonescu (n. 2/14 iunie 1882, Pitești, România – d. 1 iunie 1946, Jilava, România) a fost un militar și om de stat român, ofițer de carieră, general, șeful Biroului Operațiilor din Marele Cartier General al Armatei în Primul Război Mondial, atașat militar la Londra și Paris, comandant al “Școlii Superioare de Război”, șef al Marelui Stat Major și ministru de război, iar din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944 a fost prim-ministru al României și Conducător al Statului.

                Numit președinte al Consiliului de Miniștri de către adversarul său Carol al II-lea în contextul pierderilor teritoriale din 1940, Ion Antonescu l-a constrâns pe rege să abdice în favoarea principelui moștenitor Mihai (sub a cărui domnie nominală a guvernat cu puteri dictatoriale). Nu a primit sprijinul politic al partidelor democrate, motiv pentru care a cooptat în guvern Mișcarea legionară cu Horia Sima în frunte, eliminată de la putere după Rebeliunea legionară din 21–23 ianuarie 1941. După acea dată, Antonescu a girat singur exercitarea puterii de stat, făcându-se responsabil pentru atrocitățile comise împotriva evreilor și romilor în teritoriile controlate de statul român.

Ion Antonescu a decis intrarea României în al Doilea Război Mondial de partea puterilor Axei, pe baza promisiunilor lui Adolf Hitler că teritoriile românești pierdute în 1940 ca urmare a Dictatului de la Viena și Pactului Ribbentrop-Molotov vor fi retrocedate României sub presiunile Germaniei. Politica sa externă s-a dovedit, inițial, câștigătoare, România reușind să dobândească pentru scurt timp teritoriile cedate Uniunii Sovietice și Transnistria.

                 Soarta războiului antisovietic fiind întoarsă la Stalingrad și teritoriile estice ocupate de Armata Roșie, Antonescu a fost demis de la conducerea statului de către rege, prin lovitura de stat de la 23 august 1944, fiind arestat și predat spre pază comuniștilor, apoi deținut în Uniunea Sovietică. La 17 mai 1946 a fost condamnat la moarte pentru crime de război de Tribunalul Poporului din București. La 1 iunie 1946 a fost executat prin împușcare la închisoarea Jilava. Antonescu rămâne un personaj istoric controversat și polarizant. (rezumat wikipedia)

https://rural-braila.blogspot.com